Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ODIHNEȘTE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 259 pentru ODIHNEȘTE.

Grigore Alexandrescu - Cozia

Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor. În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel ...

 

Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu

... ei razi albie în undă-i oglindînd. Acum toată mișcarea în cuibu-i să tîrăști, Să trage în lacașu-i, spre a se odihni, Numai păstoriul turma spre cîmpuri o pornești, Ș-în rădiu privighitoare începi a concerti. Buciumu lui răsună, eho din dipărtări Îi răspunde îndată ...

 

Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Calul dracului de Ion Luca Caragiale Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!" Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: "Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul să primească!... de unde dai să sporească și să izvorească!" Rar se-ntâmplă creștin drumeț să treacă pe lângă așa bătrână nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă bună. Când îi zicea vreunul: "Crede, bătrânico, altădată!" ea răspundea: "Crez, măiculiță, crez... să ne crează Dumnezeu pe toți, drăguțul!" Pe urmă își muia covrigu-n năstrapă și s-apuca iar de morfolit. Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo ...

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... gât și-i tăie capul cu paloșul. Aruncându-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de se odihni. Când despre zori, unde venea, măre, venea tat-al zmeilor, ca un tartor, [de] cătrănit ce era, și când ajunse la capul podului, sări calul ...

 

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat Porcul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și avea trei fete. Și fiind a merge la bătălie, își chemă fetele și le zise: - Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmașul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgați de seamă să fiți cu minte, să vă purtați bine și să îngrijiți de trebile casei. Aveți voie să vă preîmblați prin grădină, să intrați prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colțul din dreapta, să nu intrați, că nu va fi bine de voi. - Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieșit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, și Dumnezeu să-ți dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2

... lucru făcea sfântul acela patriarh, carele cu atâțea ani murind înaintea lui Hristos zicea: Mântuirea ta voiu aștepta, Doamne, și oasele mĂ©le să vor odihni întru nădăjduire. Pentru care lucru mie mi să pare a fi părinții cei de demult asĂ©menea acelora pre carii îi ia și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești ...

 

Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova

... Moldova vroia a organiza o armie, porniră din Cracovia și după multe întâmplări, precum se întâmplă nenorociților fugari, nevoiți a se odihni în Cernăuți mai mult decât un ceas, apucară drumul spre Moldova. Iată din cuvânt în cuvânt călătoria lor: "După ce făcusem pe tovărășița noastră a ...

 

Alexandru Macedonski - Corabia

Alexandru Macedonski - Corabia Corabia de Alexandru Macedonski La țărm, corabia oprită E ninsă de zăpada lunii Și marea tace odihnită, De biciuirile furtunii. Catarg și pânze argintate Abia ușor sunt legănate... Magia nopții este sfântă... Verzuiele unde dormitează. Novicii râd... — Cârmaciul oftează, Matrozii melancolic cântă. Orașul întreg scânteiază Cu felinarele aprinse... Muzicile vesel vibrează, Curse priveghează-ntinse. Novicii în port se coboară, Spre râs și petrecere zboară; Răscoala etății-i frământă... Safire pe ceruri lăcrămează. Din cap mișcând, cârmaciul oftează, Matrozii melancolic

 

Alexandru Macedonski - Destinul

Alexandru Macedonski - Destinul Destinul de Alexandru Macedonski Se zice că Destinul stă-n mâna omenească... Aștearnă-și fiecare de vrea să s-odihnească... Medaliile, însă, au vers, ca și revers... Muncești și mori de foame... Stai trântor, faci palate... Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate, Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers! În cale ne stă vecinic privind la orișicare... Și-n clipă, de voiește, te face mic sau mare... Puternic fii ca Cezar, că el te face mic; Fii mic, că te ridică să fii atotputernic; El singur este mare, iar omul e nemernic,     Nemernic și nimic! Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce, Oriunde hotărăște, — acolo ne conduce!... Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat, E surd și nu ne-aude; e orb și merge-orbește, Zburând pe dibuite, înalță, fericește,      Coboară nencetat! Așteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică, De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică! Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel, Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume, Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume,      Te ține-nchis în el! Întemeiază tronuri și pe-altele sfărâmă Un fulg e omenirea în ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie

Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>