Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NUANȚA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 45 pentru NUANȚA.
Ion Luca Caragiale - Un artist
Ion Luca Caragiale - Un artist Un artist de Ion Luca Caragiale Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru, s-au făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei... Da, cum se rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire ...
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet şi o dramă care trebuie să se scarpine-n cap Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap de Ion Luca Caragiale Se știe că-n genere frizerii sunt, ca toți artiștii, foarte pasionați și foarte credincioși amanți ai fiicelor Melpomenei... În momentele sale pierdute, între curățitul pieptenilor și ascuțitul bricelor, orice frizer ortodox care se respectă trebuie să se dedea cultului măcar a unei muze profane... Unii cântă cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite. Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat de impresia stupeficantă ce i-a produs-o capelura d-auro-blondo-irizo-bronzată a aceleia care etc., ne trimite, cu rugămintea de a o publica, următoarea capodoperă în genul ei, pe care o dedică părului aceleia care etc. Să ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri) Constantin Negruzzi. Introducere la scrierile lui de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 Note I Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente. Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormaliâ€� au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice ...
Garabet Ibrăileanu - Varia Varia de Garabet Ibrăileanu 1. Un prieten cu adevărat, dar cu adevărat bun e acela pe care îl cauți în zadar. 2. Prietenia din tinerețe devine adesea cunoștință veche la bătrânețe. În bătrânețe ideile și mai cu seamă sentimentele se răcesc și rămân ideile, care, pierzând și ele elementul entuziasmului, devin simțăminte de datorie. Slăbindu-se sentimentele și pierzându-se entuziasmul care leagă pe prieteni, se slăbește prietenia. 3. Știința, prin însăși natura sa, e singurul lucru pe care trântorii nu-l pot căpăta prin munca altora. Rodul muncii de a învăța nu poate fi furat de altul. Acest lucru e natural azi; însă când s-ar putea fura și rodul acestei munci, desigur burghezii ar spune că așa e bine, așa e armonie. 4. La unii, întrebuințarea podoabelor se tălmăcește astfel: neavând nimica în sine , pun în schimb pe sine . 5. Altruismul nu-i decât egoismul bine înțeles, priincios individului și unui număr cât mai mare de alți indivizi, a căror bunăstare aduce bine individului de la care purcede fapta. 6. Inteligența nu se poate sulimeni spre a arăta altfel de cum este; deci cei proști n-au nici ...
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
Ion Luca Caragiale - Ştie carte băiatu lui Papuca!... Știe carte băiatu lui Papuca!... de Ion Luca Caragiale Națiunea ne dojenește că unul dintre colaboratorii noștri iscălește cu pseudonimul Falstaff și ne roagă, în folosul nostru, ca “dacă nu știm ce amintiri revarsă în spirit acest pseudonim, să cugetăm asupra acestui vers al lui Victor Hugo: Les Falstaff que l’argent fait parler ou fait taire , sau mai bine să deschidem cel mai ieftin dicționar, unde vom citi: Falstaff compagnon de debauche du roi d’Angleterre Henri V; Shakespeare en a fait le type de la dĂ©bauche, du cynisme et de l’effronterie . Pe românește: Falstaff — Cuconul F...â€� Minunat băiatul lui Papuca!... Lui amintirile i se revarsă în spirit; el știe versuri de Victor Hugo și are și cel mai ieftin dicționar. Tot așa de procopsit era și băiatul lui Nastratin Hogia. Când s-a întors acasă din străinătăți, a cerut lui tată-său să-i deie o odaie pe seamă, unde să-și așeze biblioteca și să studieze ziua și noaptea. Tatăl, foarte mulțumit că are așa fecior, i-a făcut pe plac. Seara, după ce ...
Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi
Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcţiune şi cele de astăzi Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi de Nicolae Filimon Este necontestabil că teatrul italian, la noi, ca și în celelalte țări, are multe datorii de împlinit ca să corespunză cu fidelitate misiunii lui. El urmează a fi întocmit astfel pe cît să poată servi nu numai de distracțiune și petrecere, dar și de instrucțiune muzicală publicului nostru. Numai atunci se poate introduce adevăratul gust muzical, cînd publicul va veni în stare a înțelege bine operile muzicale și a aprețui frumusețea armoniii în perfecțiunea esecutărei ei; căci armonia, nefiind alt decît niște combinări de sunete pe legile nestrămutate ale naturii sau ale corpurilor sonoare puse în vibrațiune, ea complectează sau divinizează melodia, astă ispirațiune a sufletului care servă de temă sau de text operilor muzicale. Adevărata dar misiune a unui teatru de operă este ca, traducînd cu fidelitate cugetarea maeștrilor și reproducînd pe scenă operile lor așa precum sînt scrise, să formeze gustul publicului, iar nu să-l strice. Printr-o critică retrospectivă și repede ne vom încerca a arăta și daca direcțiunea trecută ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit... Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit... Și nici o scânteie în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit... E-n negura nopții un alb monolit... Și luna-l privește cu ochi oțelit. Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună Chiar alba odaie în noapte-a murit... — Făptura de humă de mult a pierit. E moartă odaia, și mort e poetul... În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă... — dar el, ce-a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
Dimitrie Anghel - Fluturul morţii Fluturul morții de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 9, sept. 1910, p. 403—408. E un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ...
Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale
Nicolae Filimon - Ghibelini şi guelfi sau diferite partide muzicale Ghibelini și Guelfi sau diferite partide muzicale de Nicolae Filimon Daca politica își are facțiunele sale sau doctrinarii săi de diferite nuanțe și culori, nici muzica nu fu scutită de asemenea lupte, are și ea partidele sale împărțite în retrograzi, staționari, progresiști etc. Omul, înainte de toate, e om și în calitatea aceasta își are slăbiciunele sale provenite ori în construcțiunea fizică, sau din felul educațiunei ce a primiit; d-aci vine diferința de caracter și de opiniune care produc discuțiunele și provoacă la luptă individ cu individ și națiune cu națiune, luptă egoistă și de multe ori teribilă, ce nu va înceta poate niciodată. Într-una din serile trecute ne aflam în casa unuia din amicii noștri; între alte persoane ce veniseră acolo ca să-și omoare timpul erau și vro două-trei din notabilitățile muzicale ale capitalei noastre. Din discuțiune în discuțiune, ajunseră la muzică. — Cine din d-stră a fost la Teatrul italian ca să asculte frumoasa operă Il Trovatore? întrebă unul din adunare. — Noi am fost, răspunseră mai mulți dintr-o dată. — Ei bine, cum v-ați mulțumit de ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi Delicate lucruri vechi de Paul Zarifopol Notă despre romanul domnului Ibrăileanu [1] Un fin studiu moldovenesc, alcătuit din nuanțe savant șterse. Ni se arată întâmplările curioase ale unor suflete ce au fost și care, cât au fost, stăteau învăluite sub rafinate țesuturi de susceptibilitate, orgoliu, dominare de sine, discreție și politețe. Am numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună ...