Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE MAI SFÂRȘI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 583 pentru NU SE MAI SFÂRȘI.
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman
... a crezut de cuviință să încarce cu favori pe Heredin-Pașa, vechiul ministru al beiului de Tunis, om deștept și de spirit, după cum se spune, dar care a lăsat la Tunis niște amintiri nu prea frumoase în privința administrației sale. Bunavoință ce o arăta Sultanul lui Heredin-Pașa era din zi în zi mai pe față, și se spune chiar că dacă ar fi vrut, acest nou favorit ar fi venit la cârma trebilor publice de mai nainte. Venit de curând la Constantinopol, dânsul a voit să sondeze tărâmul împrejuru-i și mai ales să facă cunoștință cu personalul politic din partea locului. Acum câteva zile, Sultanul a chemat dela Brusa pe fostul său consilier și ... Într'un cuvânt noul cabinet în care se află amestecate deosebite elemente nu dă mari speranțe că va ajunge cumva la vreun rezultat politic cum se cade; și noul ca și vechiul cabinet nu va putea încheia tractatul definitiv cu Rusia, nu va putea iscăli convenția cu Austria, și asigura executarea reformelor ce le cere Englitera pentru Asia-Mică, în sfârșit nu va putea insufla mare încredere Europei. Aceasta este cea mai răspândită părere despre noul cabinet otoman în presa europeană. În mai ...
... unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața toată mi s-arată Frumoasă, și într-o lumină Cum n-am văzut-o niciodată! Căci azi iubesc; din nou îmi pare Că ... o lună parcă-i ziuă. Cerul I-albastru tot, spuzit de stele. Nici broaștele nu dorm. Ce sfadă!... Și după glas le înțelegi Pe cele mai cu greutate: Or fi făcând și ele legi. De pe gunoaie-aprinse fumul Molatic se ridică-n cer, Și caii la pășune sună Din piedicile lor de fier, Departe-un fluier se aude, Un cântec aiurit, duios, Ce-n note lungi, tremurătoare, Suspină lin, misterios, În sfânta liniște a nopții. O stea alunecă de sus ... dă fiori, ș-o gură... Cum râde de copilăros! O fi știind cât de frumoasă-i? Un liliac orbit de lună, În zbor, de strășini se lovește. Visez? Cine-a venit să-mi spună Că ea-ntr-o vagă așteptare Se primblă singură pe-afară? La vremea asta să ...
Alexei Mateevici - Munca noastră
... a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinței obștești. Și dacă munca lor este trainică și folositoare, apoi trebuie s-o urmeze și mai încolo tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai bune și mai potrivite. Noi, moldovenii, câți suntem în Basarabia, trebuie să facem o tovărășie mare de oameni, căci altfel, înstrăinându-ne cu totul unul de altul, suntem ... ce-am făcut ș-am văzut în anul care trece și la ce trebuie să ne așteptăm la altul. Asta este din partea noastră cea mai bună prețuire a anului, care ne va fi de învățătură pe viitor. Anul ce se sfârșește nu trebuie să fie uitat cândva de nici un moldovean cu pricepere pentru vorbele spuse mai sus, adică că tocmai în acest an norodul nostru a început a trăi o viață mai omenească, mai în rând cu lumea. Fără îndoială, munca începutului, munca noastră a fost foarte grea, dar totuși ea a fost pusă în ... luminarea minții a țăranului nostru și trezirea lui câte oleacă. Toate calealalte sunt încă în viitor și nimeni nu ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în jurul lui, nu se putea dumeri cum de fac alții cari rămân cu mâinile albe toată viața, și nu ți-ar ridica singuri un pai de jos, și au de toate, ba încă merg până să te și umilească cu prisosul unui gologan, când ... bătrân, unde adormise pe risipa de flori pe care-și răzimase capul ca pe o pernă albă înfățată de curând. Albe erau florile pe care se
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... sufletul plin de obidă și de mâhnire, socotind că este sec de noroc, căci, se gândea el, ca ce era să găsească în acel copaci? Nu-i fu destul că nu-și aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul că făcuse atâta cale în deșert, se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agață de spinarea lui o bufniță. Hâț în sus, hâț în jos, bufnița să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhățase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiță spurcată, și nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, și nu fu nici un chip. Daca văzu și văzu, se hotărî și el a se duce acasă cu saxanaua în spinare și o luă la drum. În cale, băgă de seamă că alte șase bufnițe se țineau după dânsul. Merse el, biet, cu alaiul după dânsul, și potrivi ca să ajungă acasă noaptea, spre a nu se face de râsul dracilor de copii. Cum intră în cămara unde locuia dânsul în palaturile tătâne-său, cele șase bufnițe se așezară careși pe unde; iar cea d-a șaptea
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... să ia cenușă, dară vitrega o lovi cu vătraiul peste mână. Ajungând în pădure, tatăl lor le făcu focul, și îi lăsă acolo ca să se ducă să taie lemne. Și s-a cam mai dus, și dus a fost, căci pe la dânșii nu se mai întoarse. Așteptară ce așteptară, și daca văzură copiii că tatăl lor nu se mai întoarce, o luară și ei înspre partea încotro se duse el, ca să-l caute. Și negăsindu-l orbăcăiră și ei prin pădure până în seară. Băiatul, mai mic fiind, începu să scâncească de osteneală și de foame. Fata se văicărea și ea că nu știa ce să-i dea de mâncare și unde să se aciuieze. Umblau ce umblau, și iarăși se întorceau la focul unde îi lăsase tatăl lor. Băiatul scâncea mereu, că era rupt de osteneală. Amurgul dase peste dânșii nemâncați și neodihniți. Atunci fata ... părea că băiatul le tot sta în cale. Ce făceau, ce dregeau, li se părea că tot de el se împiedică. Dară el, săracul, nici nu vedea, nici nu ...
Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"
... În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul ... mai ales, au dobândit îmbunătățiri simțitoare. Însă, afară de politică, care le ia mai mult de jumătate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai puțin o coloră locală. Albina este prea moldovenească, Curierul , cu dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia inimii , din pricina unor greutăți deosebite, nu este în putință de a avea împărtășire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele principaturi. O foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura națională, o foaie care, făcând abnegație de loc, ar ... ai arbitrarului, ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... vrea să traduc aventurile astea ale lui TĂ©lĂ©mac! Dar e greu, mi-ar trebui o muncă titanică. Scrisul, mă băieți, e meseria cea mai grea din lume. Numai la noi se improvizează toți scriitori și miniștri. În orice frază trebuie să găsești numai cuvântul care trebuie. Și cuvântul acela e numai unul singur. Dacă nu l-ai găsit, ești un caraghios. Se sculase de pe bancă, își pusese cartea în buzunar și cu un gest obișnuit își îndesa pe ceafă pălăria maron cu boruri moi și mici ... Seara m-am dus să-l văd la berăria lui. Sosește Coșbuc, Gorun, pianistul Dimitriu, bun prieten al lui Caragiale, profesorul Suchianu, Delavrancea și alții. Se fac grupuri-grupuri și discuția se animează. Caragiale era într-o vervă drăcească. Se juca cu cele mai fantastice paradoxe și susținea, azi pro și mâine contra, tezele cele mai subtile, cu o argumentare și o demonstrație uluitoare. Pe atunci se începuse în Adevărul literar faimoasa polemică asupra artei pentru artă și asupra artei cu tendință. Campionul artei cu tendință era strălucitul și spiritualul ziarist și ... în contra-i și autoritatea criticului Dobrogeanu-Gherea, restauratorul gării din Ploiești. În seri neuitate, marele Caragiale a fost o fântână luminoasă, care nu ...
Alecu Russo - Critica criticii
... sfârșit dupăcroiala duhului lor. De aice izvorăsc strâmbăturile, grimasele, ridicurile, criticele și toate cusururile care îndeamnă pe oameni sărâdă unii de alții, a se deosebi; cei învățați, înțelepți se înseamnăprin faptele care rămân. De aceea un sătean vrea să se facă vornicîn satul lui, de aceea vornicul va face, dacă poate, băietul săudascăl de biserică, de aceea un cojocar nu-și dă fata după un sacagiu, de aceea orișice fată de băcal are ambiție de a fi mai multdecât o băcăliță sadea sau o băcăliță de frunte, de aceea un băcalîși dă învățătură copilului, de aceea fieștecare fecior de bacal vreasă-și schimbe ... de a fi cc. (cucoană), fără a-și cumpăniacea ambiție cu tactul ce este de trebuință oricărui om spre a nu fiun obiect de râs, când aleargă după un țel. Scopul scriitorului afost de a arăta ridiculi, precum și este, încheindu-se morala pieseiîn rușinarea Zoiței ca o matimă pentru toate fetele (nu numai de băcal, căci noima Băcălia se poate înțelege orice trepte ale societății), care se urcă mai sus decât ...
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte
... ar cere-o de soție? Nu-i chipul galant? Nu-ți insuflă niște suvenire mitologice? Nu crezi că citești romanul colanului zeei Vinerei? Dacă drăgălașul nu-i destul de voinic să facă un asemene pas, aleargă la cimpoieș, care se duce de spune fetei, în versuri întovărășite de cimpoi, că cutare flăcău moare, piere pentru dânsa. Oare acest fel de declarație nu-ți place mai mult decât declarațiile civilizate de prin capitaliile românești, unde tânărul întreabă dântâi câte mii de galbeni, câte moșii, câte suflete de țigani are fata? Și ... sudoare am gonit-o din pustie". Cimpoieșul își dezvălește atunce toate florile retoricei, împodobindu-și vorba, zice Cantemir, cu alegorii și cu metafore, după cum se pricepe. Părinții răspund că acest fel de fiară n-a venit în casa lor. Însă pețitorii silindu-i mai mult, ei aduc la iveală pe bunica fetei. — Pe aceasta o căutați? — Nu. Și bunica face loc mamei. — Poate pe asta o vreți? — Ba nu! — După mama fetei, scot pe o slujnică urâtă și bătrână, îmbrăcată cu straie stremțuroase. — Ei, asta-i? — Ba nu, ba
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime
... și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ... intereselor și viitorului Târgului de Munte, ale cărei lucrări trebuiau să înceapă îndată după deschiderea Camerelor, fiindcă, până la votarea creditului necesar la acea lucrare, nu se putea face nimic, în lipsă de fonduri disponibile. Planul era minunat; nu costa decât vreo trei milioane, dacă s-ar fi așezat gara pe malul drept al Dâmbului Sec, cum hotărâseră inginerii; dacă însă, precum pretindeau cetățenii ... înainteze, prin reprezentanții lor către Camerele Legiuitoare o petițiune, rugându-le ca din inițiativa parlamentară să vină cu un proiect de lege prin care statul se va obliga a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, construind lina ferată, dacă nu cu gara pe malul stâng, măcar pe malul drept. Pe când se