Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE DESFACE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 231 pentru NU SE DESFACE.
... domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își aruncă sabia și chipiul într-un colț, mantaua în altul, nu dădu voie să i se facă focul, și se trânti pe pat. Cu fața înfundată în perne, degeaba căuta să-și găsească astâmpăr. Îi fu peste putință să adoarmă. La urma urmei, vrând să ... la înmormântare să sune un alt cornist. Înțelegând că nu va putea adormi, chinuit de gânduri și amintiri, ofițerul se îmbrăcă și, cu toate că nu era nevoie, plecă din nou la cazarmă. A doua zi începuse să ningă. Plutonul de paradă venise și se înșirase în ograda spitalului, în fața odăii întunecoase ca o hrubă de beci. Un caporal și câțiva soldați intrară înăuntru. Ofițerul făcu semn cornistului să ... la gâtul fratelui său. Iar maică-sa, cu degetele ei groase, de-abia îi atinse fruntea și-i așeză capul pe pernă: — Așa, să nu se ...
... în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi și galbene, un scatiu, veni, moleșit de căldură, de se furișă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Și frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbușită, din gușă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec. Și în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă ... să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se
Alexandru Macedonski - Pădurea
... lui semeață, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață, Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit, Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit. Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește ... Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac, Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac. Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El, ce sub umbra lui bătrână s-adăpostească ... mort necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite De milioanele ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... nu e și nu e, omule! Dacă muncești, e, dacă nu muncești, nu e. Și omul plecă să caute de lucru, dar se tot gândea: "Nu e, zice ea; cum nu e? dacă n-ar fi, n-ar fi lumea cum e. Eu n-am arat, n-am săpat, n-am prășit, n-am plivit ca ... da, și ogorul meu a ieșit sterp; piatra pe mine m-a bătut; și, rămas numai cu mâinile, muncesc, și nimeni nu mă crede; iar când la măsurătoarea muncii, lucrul meu scade, și făina din copaie scade, și foamea copiilor crește". Se duse la arendaș. — Nu e de lucru, omule. Bătu la ușa popii. — Nu e de lucru, omule. Dete pe la un chiabur. — Am destui argați, omule. Se opri la cârciumar. — Pe rachiu, ar fi ceva de săpat. — Să fie pe mălai. — Pe mălai nu e. Și omul, întorcându-se acasă, auzi de departe: — Mamă, eu nu m-am săturat ! — Nici eu! — Nici eu! Și nici Plăvița, care mugea, colindând bătătura uscată, fără firicel de iarbă verde. În prag, muierea ... ...
... se plecă să privească iar la cel de pe bancă. De mort nu îi era ei frică la câte priveghiuri nu stătuse dânsa, pe câți nu îngropase! Ehei! că mai mult din asta trăia. Dar revolverul o umplea de groază, și parcă și bărbatu-său, care nu pusese în viața lui mâna pe pușcă la oaste nu-l luase și dânsul simți un fior prin șira spinării, așa ca un bulgăraș de gheață ce-i luneca pe piele, când se uită la țeava lucioasă. Împușcatul rămăsese pe o coastă; din mâna dreaptă, zgârcită, revolverul căzuse pe bancă. Mâna stângă nu i se vedea de sub palton. Era bine îmbrăcat; căciula de astrahan atrase îndată privirea țăranului: — Halal căciulă! Femeia nu răspunse: dânsa nu găsea ce căuta. — Unde s-o pocnit oare? Nu se vede nici un chic de sânge, parcă doarme. Vezi-l? Nici un chic de sânge. Dânsa își aduse aminte că văzuse odată pe notar cum ... trebuie să-l fi potrocolit rău. Ai văzut cele cu care dădea notaru? ...Doamne iartă-mă... erau câtu-i ghinda. Și în minte parcă i se înțepeni gândul acesta: să vadă unde se lovise. Cu ochii la revolver, să nu
Dimitrie Bolintineanu - Clejanii
... această luptă cu durere mor. Radu cheamă capii ș-astfel le vorbește — ,,Mehmet-bei c-oștire țara ne robește, Dar cât al meu sânge nu va putrezi, Fruntea-mi în sclavie nu voi umili. Lanțu-ncinge corpul când inima cade, Când nu mai roșește ca să se degrade! Cel ce poartă jugul e de lanțuri demn Al oricărei crime lanțul e un semn. Dar a noastră țară pe viitorime N ... lanțuri, martor Dumnezeu! Nu-i din fiii țării, nu-i din neamul meu!" Căpitanii jură cu solemnitate Viața lor să deie pentru libertate. Cetele române se re-mbărbătesc, Cu-arme și tărie pe străini trăsnesc. Sângele se varsă... C-orice lovitură Naște-un val de sânge ce pe sânge cură, Albele turbane pică, se desfac... Pe pământ, în rânduri, musulmanii zac. Sunetul trompetei nu le dă mișcare. Caii fără frâne-i calcă sub picioare; Câți se pun să fugă nu scap de mormânt, Fug ca nori de ploaie fulgerați de vânt, Strălucitul soare scutură de ceață Pletele-i lungi d-aur, luminoasa-i față, Cum ...
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea...
... ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. Îi răspunde codrul verde Fermecat ... a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el se pătrunde Ca oglinda îl alege - Ce privești zâmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătând privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. E-un miros de tei în crânguri, Dulce ...
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea ta uitată
... ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. Îi răspunde codrul verde Fermecat ... a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el se pătrunde Ca oglinda îl alege - Ce privești zâmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătând privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. E-un miros de tei în crânguri, Dulce ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... glasuri de izvoare. Bistrița în stânci se zbate Prin păduri întunecate Și mereu se adâncește Unde apa-abia clipește, Și deodată vede că Apa i se-mpiedică Și de stânci i se iezește; Ea s-adună și tot crește, Se iezește-n mândru lac Ale cărui ape tac, Iar copacii umbră-i fac, Pe deasupra frunza deasă În adânc apa veghează Iar stejari din mal ... prinde a cânta, Codrii-ncep a răsuna: Â Auzi dragă, auzi mamă Pe Mușatin cum te cheamă? Nime-n juru-i nu era, Numai mierla șuiera, Iară el se cobora Unde apa tremura. Cucul cântă, mierla-i zice: Â Ce cați tu, băiet, pe-aice? Â Crește, codri, și te-ndeasă, Numai de-o ... mic Ei deodată îl ridic Și urechile ciulesc Pe când luntrea o zăresc. El plutea, plutea mereu, Codrul sună blând și greu. Când deodată zi se face. Codru-n două se desface Și pe ape rotitoare Scânteiază mândru soare. Și-nainte-i vede-un munte Cu-a lui creștete cărunte, S-a clădit ... stâncă Începând din vale-adâncă, Și purtând pe el păduri Peste nourii cei suri, Își ridică în senin Creștet de zăpadă plin. Și spre mal ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație
... ceva de speriat... Curios sunt să vedem... — Adică, nene Mandache, cum vine vorba asta de diplomație? — Ei! uite, nene, este un secret, care nu poate să-l aibă orișicare... Se uită așa nu știu cum, și-l aduce pe om cu vorba, și iar se uită, și iar cu vorba, și iar se uită — e ceva de speriat, pe onoarea mea!... Dar aici e un caz mai greu: bătrânul e al dracului!... — De unde știi? dacă ... nu o cunoști... La ea nu merge așa agalea... merge iute... n-o cunoști... Să vezi... Zilele trecute — că tocmai mă-ntrebai adineaori dacă nu m-a suprimat și pe mine — zilele trecute, mă cheamă directorul nostru și zice: „Domnule Mandache, cu regret trebuie să te ... trei șefi de masă; rămâne un șef la toate mesele și un șef de biurou, și-nțelegi bine, dumneata ca netitrat..." Că hâr! că mâr! nu se poate și nu se poate! Ce fac eu? dau fuga acasă și-i spui nevestii. Aleargă nevasta degrabă, cere audiență la directorul, la secretarul general, la ministru, și cu ... ne refuze? se ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina groasă, pe care nu o iubea, dar care totuși îi ținea cald și o avea aproape de trupul lui. Trecând din pustiul unui colț într-altul, se miră cât loc prinse în casă ființa ceea căreia, fiindcă nu era de aur, ca galbenii lui, nu-i zâmbise o dată mai binevoitor, căreia nu-i purtase ură, pentru că atunci când urăști simți că-ți răscolești sufletul împotriva cuiva care este, și ea nu era. Un abur care se mută dintr-un loc într-altul, asta fusese dânsa. Dar deodată boierul se opri locului încremenit. I se păruse că auzise foșnetul unei rochii, dincolo, și întoarse încet capul. Nu era nimeni; se desprinsese o perdea și lunecase într-o parte, strângându-se întrun singur fald. O lumină cenușie intră în odaie, și în dosul geamului, acoperit pe jumătate cu zăpadă, se vedeau ramurile negre ale copacilor, înfigându-se, ca niște suliți, în pieptul alb al grădinii. O pasăre trecu printre ele, tăind ca o foarfecă pânza de ninsoare. Liniștea se întinse din nou. Boierul se lăsă într-un colț pe