Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU E IMPOSIBIL SA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 45 pentru NU E IMPOSIBIL SA.

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... a literaturii străine este, pe partea literară, ceea ce este introducerea formelor noi pe partea politică. Dar, cum am spus de atâtea ori, literatura nu se importă, ca formele politice. Scriitorii noștri n-au transplantat literatura străină (lucru, dealtfel, imposibil și inconceptibil), ci numai s-au inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori ... Hugo epicul, din Balade și din teatrul istoric. (Influențele mai mici confirmă considerația de mai sus, ca și unele mici abateri mai mult aparente -- dar nu e locul aici să intrăm în detalii. Vom face-o altă dată.) Aceste influențe au fost binefăcătoare, adică fructuoa se, pentru că au fost potrivite cu ... cum curentul acesta poporan există numai în Moldova, scriitorii moldoveni de atunci sunt mai mari și mai trainici. (Atragem atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor ... acelei literaturi naționale care a înnoit și mlădiat totul. (Poezia populară dă unui scriitor cult o mulțime de resurse specific naționale. Dar dacă nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

... a doua zi chiar trebuia să cază în mâna a mii de bravi ofițeri și soldați, la cari balivernele militare ale documentalistului nu puteau trece cu atâta ușurință neluate-n seamă. În adevăr, încep rectificările. Zola, neștiind el însuși cât erau de grave greșelile lui, nu se astâmpără și aruncă prin Figaro o sfidare: “Persoanele cari au asistat, ca militari sau civili, la tragedia de la Sedan și cari au ... a luat imaginele telles-quelles și le-a transpus într-o deosebită ordine, presărând printre ele câte o propozitie a sa, care în genere se potrivește foarte puțin cu întregul pe care-l plagiază. Deși Zola nu a avut un proces în fața justiției, cum prea ușor se putea să-l aibă dacă în locul prințului Bibescu era un autor ... lung articol, în care caută să se scuze arătând că își ia documentele de unde le găsește. Mărturisirea se pierde în o grămadă de vorbe: e bine s-o extragem și să o dăm singură; ea poate sta de sine și fără atâta garnitură zolaică: “...Unul dintre adjutanții generalului ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... ce nu-i convine. 28. În toată lumea unitatea completă sufletească a unui popor se desăvârșește prin limba literară. 29. În poezie totul e individual și, cum inteligența nu a progresat în omenire de la începutul timpurilor istorice până azi (Platon nu e mai puțin inteligent decât profesorii noștri de filozofie), în poezie nu poate fi vorba de o lege a progresului. 30. O literatură ca să se numească nouă trebuie să fie nouă. E greu, desigur, de stabilit câtă vreme un lucru e nou și când începe să fie vechi. O pălărie nu mai este nouă după vreo două luni. Iar dacă îți cumperi alta peste o lună, cealaltă, fără să se fi învechit, devine veche. O literatură ... de-a simți, de a gândi, de a considera lumea. 37. Cine disprețuiește literatura anterioară a tării sale, nu poate fi scriitor bun, chiar și aiurea, unde influențele străine sunt neînsemnate și unde, deci, nu e atâta nevoie de sprijinul tradiției pentru asimilarea acestor influențe... 38. O operă poate fi expresia unei societăți care nu ...

 

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă

... tutulor, până acuma ca reședință de subprefectură și ca una din cele mai importante centre politice ale țării. El datorește însă în mare parte importanța sa activității, energiei și devotamentului lui Leonida Condeescu. Se poate oare zice Termopile fără a zice Leonida? Nu, desigur. Ei! tot astfel, cine zice Leonida, zice Mizil. Mizilul nu se poate concepe altfel; dar nici Leonida. Ce a făcut Leonida Condeescu pentru urbea lui este imposibil de descris pe larg într-un cadru așa de strâmt. Mă voi mărgini prin urmare a consemna, în liniamentele lor generale, unele din ... un Mizil mare, un Mizil cel puțin capitală de district deocamdată... Astfel, odată l-a-ntrebat profesorul la lecția de geografie: - Leonido, care e capitala județului Buzău? - Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leonida, viitor primar al urbei sale natale. - Nu-i adevărat, Leonido, a zis profesorul; e Buzăul... Dar capitala județului Prahova? - Mizilul, domnule! a răspuns hotărât junele. - Nu-i adevărat, Leonido; este Ploeștii. Dar a județului Ialomița? - Mizilul, domnule! a răspuns desperat băiatul. - Nu-i Mizilul; ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... oficiale, și nu-i vine să-și crează ochilor când vede înfățișarea strălucitoare a tânărului stat român; iar state mai bătrâne și puternice nu-și stăpânesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. Asta e bine; asta dovedește netăgăduit eficacitatea principiului naționalităților pentru propagarea civilizațiunii. Experiența făcută cu tânăra Românie va fi desigur un îndemn pentru diplomația europeană să urmeze ... înfloritoare ușurează mult acea sarcină. Fabrici, mine, căi ferate, poduri, vapoare, baloane, armată, fortificații — se prea poate: modele sunt destule, formulele gata și contrafacerea e totdauna sigură de aplauze. — Europa e un vast teatru cu o mai vastă clacă: ar fi prea simplu acel ce dă o sută de ace cu gămălie să nu aplaude pe cel de la care ia în schimb o baniță de grâu. Firește că e mai minunat și merită mai multă admirație acel ce înghite o sută de ace de gamălie fără nevoie decât acel ce de foame mănâncă o ... de a fi ceea ce se înțelege prin cuvintele „societate așezată". Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul e ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... personal, nici impersonal; de existența d-sale până la articolul Idealuri n-am auzit; când am vorbit de talentații membri ai Junimii , d-lui bineînțeles nu putea să creadă că fac aluzie la d-sa. De ce deci, după ce se amestecă într-o vorbă care nu-l privește, mai face încă și un șir întreg de aluzii malițioase și ajunge la injurii personale? De ce ? E adevărat că un început de explicație am găsit într-un articol al dlui Maiorescu: Leon Negruți și Junimea . În acest articol dl Maiorescu enumeră pe ... mai vorbește dl Philippide de acele cercuri utopiste cărora le pare lesne de ajuns orice țintă, ,,căci cine este mai curajos decât ignorantul?" adaugă d-sa cu politețe. Declară apoi că nu scrie cărți pentru a nu specula credulitatea oamenilor. Mai departe... dar în sfârșit în tonul acesta e scris mai tot articolul. Acum au înțeles cititorii noștri cine sunt acești nespălați, care mănâncă pe stradă, cine stă la tejghea cu cartea-n mână ... foarte merituos din partea d-sale că învață pe copii cu frica lui Dumnezeu și a părinților, să șadă bine la masă, să nu se joace cu dinamita ca nu ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... de minunată ca și celelalte opere ale sale. — Stai să vezi... încă n-ai văzut nimic! îmi răspunse... Și, mai întîi de toate, asta nu e opera mea, este opera fiicei mele, stăpîna castelului. Noi suntem aci numai în gazdă. Pentru aceea, mai-nainte de orice, trebuie să te prezint stăpînei ... zidărie de coloarea marmorei trandafirii; pe dînsul se reazimă două scări de fier ușoare, cari suie la brîul interior al donjonului, unde de jur împrejur e o galerie metalică. În partea din spate a stîlpului, împotriva ușii de intrare, e o scară, care suie la celelalte două. In rînd cu galeria, deasupra stîlpului pe care se reazimă scările, este un pod susținut de ... mi-a arătat proprietatea fiicei sale, să-mi spuie multe, multe... * Felul său, mai bine zis, stilul ospitalității la castelul „lulia Hasdeu" e cu totul d303ebit: un amestec de grandseigneur, naiv, savant, patriarh bătrîn și tînăr artist. Atmosfera întreagă e plină de bunătate — bunătatea însăși, d-na Hasdeu — și plină de scîntei de spirit — spiritul însuși, d. Hasdeu, — plină de frumusețe ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... Te aud oamenii. Se cunoaște veselia omului care a câștigat la joc. O veselie nervoasă și rea. — Rea? de ce rea ? Ba nu zău, aș vrea sa știu cu ce și-a făcut milionul avocatul Pelea!? Și tu nu ai atâtea degete la amândouă mâinile câte case are el în București. Fiecare cărămidă din casele lui este un delict, fiecare zid, un testament forțat ... popoare serioase. Ei, ce i-a făcut pe nebuni, pe pungași și pe arlechini ca să se ridice și să domnească? Examenele? Universitățile? E altceva, Cosmine... e altceva... Este marea artă de-a nu roși de nimic și de nimeni! — Prea bine, șopti cu asprime Cosmin, făcând semn amicului său ca să vorbească mai încet, poate să ai ... dreptate, fiind pedeapsa păcatelor comise de ei; în acest caz crima chiar e mai de valoare decât virtutea, căci izbește acolo unde virtutea și legile nu pot să izbească. Banii unui cămătar, Cosmine, i-aș hrăpi cu amândouă mâinile. El a furat, eu fur. El scapă prin imperfecțiunea legilor ... pentru el, eu, risipind, fur pentru multă lume: pentru birjar, pentru Capșa , pentru teatru, pentru croitor, pentru femei, pentru amici și chiar pentru săraci când ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... mult, nu pentru tendențele generoase și umanitare care o inspiră, ci fiindcă Schiller este... este în Tâlharii un slăbuț dramaturg. Iar ticălosul de Falstaff, că nu-i poți zice mai bine, secătura aceea e un monument nepieritor al minții omenești, nu doar că nu profesează tendențe generoase, ci fiindcă e copilul lui Shakespeare, care era un tată zdravăn. Ei! vezi, asta este lucrul pe care n-ar trebui să-l uităm niciodată când vorbim despre ... zi la umbra unei piramide eghiptene și piramida aceea, care este deosebirea cea mai adâncă? Dimensiunile? Densitatea și soliditatea structurii materiale? Durabilitatea în timp? Desigur, nu. Deosebirea cea mai adâncă între ele e că insecta e vie, iar piramida nu. Piramida e de granit, insecta de niște țesuturi mucoase; insecta d-abia se vede, și piramida e piramidală; insecra, născută azi-dimineață, va muri deseară; iar piramida e o veche cunoștință a soarelui, și poate va sta neclintită și rece pe temelia ei până mult după ce soarele va fi încetat ... auzit pe sine, fiindcă a sunat îngropată în adâncuri ascunse; calea de acolo până la noi este închisă; de acolo până la noi nu poate sosi cea mai mică vibrație. Dar nouă ...

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

... a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n ... La noi sunt cîntece și flori Și lacrimi multe, multe, Pe boltă sus e mai aprins La noi bătrînul soare, De cînd pe plaiurile noastre Nu pentru noi răsare... La noi de jale povestesc A codrilor desișuri, Și jale duce Murășul Și duc tustrele Crișuri." Așa ne spun cele ... S-o scurmi de unde ne-ngroparâ Și să-ți aduni apele toate, Să ne mutăm în altă țară !" Dar unde se vede arta scriitorului nu este în patriotismul simțit, ci în manifestarea lui mănținută în dreapta măsură a frumosului. D.e., strofa citată mai sus nu întrebuințează vorbe exagerate „în contra tiranilor barbari", ci zice numai : „Neputincios pari și tu astăzi — Te-a-ncins cu lanțuri ... ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

... viață a fost hulit, uitat și nesocotit. După moarte, târziu, gloria a început să-i surâdă. Pentru mai toți poeții, gloria e o floare târzie care nu înflorește decât pe morminte. I s-a făcut de curând un pelerinaj la mormântul modest de la cimitirul Bellu și talentați scriitori, ridicând ... râdă, îndreptându-și lavaliera, care se strâmbase, și vru să-și ia rămas bun zicând: Mi se pare că v-am întrerupt o conversație interesantă. Nu, replică maestrul Caragiale, vorbeam cu Cincinat, care e tânăr, despre arta stilului. Dar ce, nu vă cunoașteți? Ăsta e un băiat de viitor. Ți-l prezint: Cincinat Pavelescu. [Poetul] Macedonski, foarte ceremonios, scoase jobenul și-mi strânse mâna cu însuflețire, spunându-mi, în franțuzește ... mai jalnic drum. L-aș plânge, dacă-n balamuc Destinul său n-ar fi mai bun; Căci până ieri a fost năuc Și nu e azi decât nebun! Chiar dacă epigrama ar fi aparținut maestrului deși el a tăgăduit-o necontenit încă suferința și pedeapsa îndurate de el ... Bucșan, castelana de la Parepa, când tatălui meu, inginerul Ion Pavelescu, om de inimă [bun și milos], care iubea și admira pe marele poet [și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>