Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEPOT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 139 pentru NEPOT.
George Coșbuc - Pământul uitării
George Coşbuc - Pământul uitării Pământul uitării de George Coșbuc Acesta-i un cântec de bard ostenit, De bard din pământul uitării. Strămoșii-mi acolo pe stâlpi de granit Cu albe portaluri un templu-au clădit De marmură-n marginea mării. Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum Spre-a lor și spre-a noastră mărire! Dar mută veni nepăsarea pe-un drum, Iar pe-altul stârni-necătoru-i samum Atotucigașa hulire. Azi templu-i ruină; prin curțile lui Culcușuri își caută cerbii, Prin mândrele ganguri scot viezurii pui, Se joacă pe lespezi de-altare-ale lui Șopârle tăcute-ale ierbii. Cu galbene oase-ale moșilor mei S-amestecă-n praful cărării Strivite statui ale marilor zei. Azi râdeți, și vai, cum veți plânge, o, mișei, Cu hohot la ziua-nfruntării! Dar noaptea din frântele marmuri răsar Luciri ca de fulger, și șoapte: Stau jalnicii zei la ruine, și par Cuprinși de mânie și galbeni de-amar Și zboară cu vaiuri prin noapte. Și iese-al lor bard și s-așează plângând Pe-o piatră sub zidul de-afară, Și cântă și plânge, ghitara bătând, Iar alba lui barbă ca râul curgând Se-mprăștie peste ...
Ion Luca Caragiale - Procedee electorale
... treime, categoria celor cu păsuri, și asupra fiecăruia din aceștia comitetul electoral local scrie pe larg observațiile sale. De exemplu: D. X... opozant, are un nepot judecător la tribunalul de aici; ține la el ca la un fiu al său; vrea încă să-l lase moștenitor. Junele se zice că a ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea Boierul Iorgu Buhtea de Emil Gârleanu Boierul Iorgu Buhtea și Toader Buhtea, nepotul lui, înfățișau cea mai aleasă spiță a boierimii moldovenești. Neamul Buhteștilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
Vasile Alecsandri - Mihu copilul I La dealul Bărbat, Pe drumul săpat, Merge hăulind, Merge chiuind Mihu copilaș, Mândru Păunaș, Păunaș de frunte, Copilaș de munte. [1] Merge el cântând, Din cobuz sunând, [2] Codrii dezmierdând Din cobuz de os Ce sună frumos. Merge cel voinic Pe-un murgușor mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă, Și calea pietroasă! Dar când se urca Și murgul călca Piatra scăpăra, Noaptea lumina, Noaptea ca ziua. Merge, mări, merge, Ș-urma li se șterge Printre frunzi căzute Pe cărări pierdute. Merge tot mereu Voinicelul meu, Din frunze pocnind, Codrii vechi trezind Și mereu grăind: ,,Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai, Ce lași tu drumul Ș-apuci colnicul? Ori zaua te-apasă, [4] Ori șaua te-ndeasă, Ori frâul cu fluturi, Ori scumpele rafturi, Ori armele mele Ce lucesc ca stele, De duci așa greu Trupușorul meu?" ,,Zaua nu mă-ndeasă, Șaua nu m-apasă, Frâul nu mă strânge, Chinga nu mă frânge, Dar ce mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici ...
Ștefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah
Ştefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah Cîntecul lui SaĂ¯djah de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 27 iunie 1904 După Multatuli Eu nu știu unde am să mor. Văzui marea cea mare la țărmul mării, Cînd tatăl meu m-a dus acolo Să facem sare. De voi muri pe mare Și de m-or azvîrli în apa-adînvă, Veni-vor chiții lacomi, Vor înota în preajmă-mi și vor întreba: Care din ei să-nghită leșul Ce cade către fund? Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui arzînd căsuța lui Pa'ansu, — El însuși puse foc. Și-a fost ieșit din minți. De voi muri în flăcări, Cădea-vor bîrne-aprinse Pe leșul meu, Și-afară vor fi țipete grozave De oameni cari aruncă apă Ca să omoare focul. Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui căzînd pe micul Si-unah din pom, — El culegea un rod al pomului Să-l ducă maicei sale. De voi cădea din mărul cel înalt, Zăcea-voi mort lîngă tulpina lui, Ca Si-unah, Dar mama nu va plînge, ea e moartă, Ci alții ...
Ștefan Octavian Iosif - Cobzarul
Ştefan Octavian Iosif - Cobzarul Cobzarul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Salută zdrăngănind din strune, Bătînd cadența din picior, Și cîntă, legănându-și capul, Cobzarul, mândru cerșetor... Iar după datina străbună Cînd îi întinzi paharul plin, El nu bea pînă ce închină Și varsă jos un strop de vin... — Cobzarule, de-ai ști cît farmec Și voie bună răspîndești Cu zvonul cîntecelor tale În inimile românești ! Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrâna doină Ești cel mai tînăr dintre
Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine)
Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... fi ajuns departe, Dar pân-acum, sărmanul, nu-avu, pesemne, parte... Crescut la umbra unei biserici vechi, la țară, Ați înțeles că nu e măcar nepot de vară Al vreunui stâlp al țării, și, prin urmare, nu e Împins de spete scara măririlor s-o suie... Pârinții lui muriră departe, în ...
Alecu Donici - Bricele Bricele de Alecu Donici Eram în hotărâre de fabuli să mă las, E grea această cale la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Așa un unchi al meu, Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice; Plinesc a lui voință ca sfântă datorie. El îmi spunea c-odată, într-o călătorie, Stând sara la popas, Găsi un vechi prieten, cu care a și mas. Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare, Cu pace-au adormit. A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit, Pe scumpul său prieten văzu în altă stare. Acesta la o masă-n oglindă se uita Și-așa de greu ofta, Că îți venea a crede Că-n ea pieirea-și vede. — Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu — Au nu cumva ți-e rău? — Oh, nu — răspunse cela — sunt sănătos, sunt bine; Dar e o-mprejurare mai tristă pentru mine, Că trebuie să mă rad Și barba mi- ...
Alexandru Macedonski - Castelul
... când îl văd străbunii în zale îmbrăcați, Roșesc, din înălțimea portretelor auguste, De strâmta redingotă cu mânece înguste A celui care-și zice nepot de cruciați. Și timpul, care vecinic clădirile le sapă, Apasă peste turnuri, le pleacă și le crapă, Întinde pe creneluri, pe ziduri și pe porți ...