Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIJI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 56 pentru MIJI.
Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...
Emil Gârleanu - Tovarăşii Tovarășii de Emil Gârleanu E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară. Și-n cea dintâi clipă de revărsare a luminii, grija, care țârâie în urechea plugarului ca un greier, îl scoală. Omul aruncă sacii la o parte, sare în picioare, își freacă ochii cu dosul mâinii stângi și cu dreapta își îndreaptă șalele. Apoi pornește spre boi. I-a înjugat... Slabi, de li se văd coastele ca niște arcuri sub piele, boii își încoardă mușchii, își potrivesc ...
Ion Luca Caragiale - Gazometru
Ion Luca Caragiale - Gazometru Gazometru de Ion Luca Caragiale Apărut în 1897 Duminică... Tren de plăcere... Sinaia... Lume! lume după lume! O splendidă și generoasă zi de vară. - Frumoasă zi! zice d. Iancu la dejun pe iarbă. - Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu. - Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte cald. D. Nae și d. Iancu au chef de glume, și madam Ionescu a lui d. Nae și madam Niculescu a lui d. Iancu râd de se prăpădesc de râs, și d. Nae zice: - Prea râdeți tare... ia băgați de seamă să nu... Aș! madam Niculescu și madam Ionescu mai tare! și damigeana scade mereu. - Uf! ce zăduf! zice madam Niculescu. Nu-i așa? că și dumneei i-e foarte cald. - Teribel! zice madam Ionescu. Da d. Nae zice: - Zăduf regal, domnule! și nu știu cum se-ntoarce spre răsărit și: Ia uitați-vă - zice - colo vizavi! Pe Piscul Câinelui se arată în potriva soarelui, care se apleacă înspre Caraimanul, un noruleț alb. - Ce? adică?... întreabă d. Iancu. - Aș! zice madam Niculescu. - Acu vine!... Ceva regal! să vedeți! zice d. Nae, și râzi toți, ...
Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă Â Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...
Ion Luca Caragiale - Caut casă...
Ion Luca Caragiale - Caut casă... Caut casă... de Ion Luca Caragiale Caut casă cu chirie, caut și nu găsesc. E absurd ce se petrece la noi, în București! în fiecare an, se clădesc sute de binale, acareturi peste acareturi, și, în loc să scază, chiriile cresc. Și ce construcții! tot cum nu-mi convin mie. — Aide-nainte! strig eu samsarului, care mă poartă de azi-dimineață. Înainte, jidove rătăcitor! — A! iată încă una... Asta e a douasprecea astăzi. — S-o vedem și p-asta. E tăcută parcă numai și numai să fie admirată de dinafară. Firește că în pragul iernei nu caut o casă cu chirie pentru a o admira din curte — adică din uliță, fiindcă n-are curte. Pe dinafară, șease ferestre mari, ciubuce și ornamente monumentale. Înăuntru, trei chichinețe, din cari una n-are lumină decât de la ușa coridorului, ce duce la atenanțe — cocoana, stăpâna casei, zice: independențe. Independențele! Deschid usa să le văz și repede o-nchid, la loc; m-a-necat! E foarte cald în odăițe — o căldură năbușitoare. — Dar — întreb — a fost cineva bolnav ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu) Dumnezeu de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. VII, nr. 3, decembrie 1894. Avez-vous entendu, quand la nuit est sans voiles La vaste mer chanter sa chanson aux ètoiles? Quelle musique, amis! Dieu parle en cette voix. Sublime crĂ©ateur de l’infini — son monde — Dieu prĂȘte Ă l’ocĂ©an cette basse-profonde Et l’ocĂ©an chante ses lois. Bonsoir, amis! Ce Dieu, par qui le flot murmure, Par qui tout prend naissance, et vit dans la nature Qui fit ce qu’on ne peut ni comprendre ni voir, Comme les flots des mers, comme les choeurs des anges, BĂ©nissez-le sans cesse et chantez ses louanges. Au clair de lune, amis, bonsoir! Iulia Hasdeu , Au bord de la mer Aș vrea să smulg din mine un cântec, numai unul, Un singur de pe urmă: copil întârziat Ce nu se naște încă, dar, totuși, plin de viață, Duioasa mumă-l simte sub inimă zvâcnind. Un cântec, numai unul, acum la căruntețe, Ca Făt-Frumos din basmul cu "fost-au fost un moș". E gârbovit bătrânul, dar fiul cât un munte Miratei lumi va zice: dintr-însul m- ...
Dimitrie Anghel - Agora modernă
Dimitrie Anghel - Agora modernă Agora modernă de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 18, 18 feb, 1912, p. 142—143 Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carrière, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum ; după perdeaua aceasta albăstrie de vis, faceți să se miște cîteva zeci de capete, ale căror contururi abia se văd în jurul meselor ; alungați pe un cîmp verde cîteva bile de fildeș care se urmăresc la infinit, se caută, se ciocnesc și se despart, ca iarăși să se adune ; dați drumul unei grindeni de zaruri ; zugrăviți îndărătul unei estrade pline de sticle, de bucăți de zahăr, de torturi, o femeie plictisită, ale cărei picioare nu se văd niciodată și peste capul căreia negrul zbor de puncte mișcătoare ce-l fac muștele îi zugrăvesc o imprecisă aureolă ; aprindeți ici-colo flăcări albăstrii de rom ce se înalță, se despletesc și joacă pe marginea paharelor ca fantasticile focuri deasupra comorilor ; descleștați nenumărate guri care să caște făcînd găuri de umbră, să rîdă aprinzînd fulgere, să vocifereze aruncînd invective și apostrofe ; deschideți și fîlfăiți în aer aripi mari de jurnale ; alungați din urmă, în goană, o ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
Dimitrie Anghel - Fluturul morţii Fluturul morții de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 9, sept. 1910, p. 403—408. E un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ...
Emil Gârleanu - Înecatul Înecatul de Emil Gârleanu Gheorghe Nicoară, călăraș cu schimbul, și frate-său, un băiețandru căruia nu-i mijise mustața, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre vad, băiatul spuse: — Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: — Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: — Fugi până ici la moară și cheamă pe moș Vasile. Băiatul lovi cu funia căpăstrului în cal și o luă spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul nu era acolo. — Atunci repede-te și adu pe tătuca. Luați și o frânghie. Rămas singur, călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... au ajuns În cel codru nepătruns. Dar cu noaptea-n cap pornește, Se tot urcă voinicește, Doară culmea va sui-o Pe când s-o miji de ziuă. Pe culmea cea înălțată El ajunge deodată Și făcându-și ochii roată El privește lumea toată; Vede cerul sfântului Și fața pământului: Că ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Calul dracului de Ion Luca Caragiale Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!" Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: "Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul să primească!... de unde dai să sporească și să izvorească!" Rar se-ntâmplă creștin drumeț să treacă pe lângă așa bătrână nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă bună. Când îi zicea vreunul: "Crede, bătrânico, altădată!" ea răspundea: "Crez, măiculiță, crez... să ne crează Dumnezeu pe toți, drăguțul!" Pe urmă își muia covrigu-n năstrapă și s-apuca iar de morfolit. Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo ...