Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUCRU II A LUCRA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 128 pentru LUCRU II A LUCRA.

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

... bătrânească, un pat alcătuit din patru țapi bătuți în pământ, o ușă făcută din trei scânduri înțepenite c-un par cruciș și cu altul curmeziș... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place să-și facă altul mai pe plac. În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe ... s-au plecat spre răbdătorul pământ, trăgând cu sine întreaga alcătuială. Așa a și rămas apoi, fiind biserica, cel puțin în Sărăceni, un lucru de prisos. Popă? Se zice că nu e sat fără de popă. Pesemne cine-a făcut zica- la asta n-a știut ... bobii nu s-ar fi putut găsi. Traista popii se potrivea cu pragul poporenilor. Chiar de la început, părintele Trandafir a înțeles un lucru: cum că în Butucani era mai bine decât în Sărăceni. Oamenii aveau câte ceva; iară de unde este poți lua. În Sărăceni însă toate încuietorile ... părintele a început să prindă încredințarea că cu desăvârșire proști n-au fost oamenii care au început cu pomenile și cu ospețele. "Este un lucru ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului

Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului Câmpia cu numere - Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului      â€žceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult prea nevorbit c e l mult prea nerostuit în anotimpul tăcerii veacuri de arhivă în apele oglinzii printre răzoare și haturi mărturisind preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în ...

 

Cezar Bolliac - Clăcașul

... o dăm în vînt. Și, de vreți s-aveți cuvîntul, De vreți a vă domiri : Este-al brațului pămîntul, A-l lucra, nu a-i robi. Pîinea, fierul o rodește ; Tot cu fierul ne-o păstrăm ; Ea e-a celui ce-o muncește ...

 

Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului

Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului Hristos în biserica Ierusalimului de Alexei Mateevici I Libanul a dat chedrii Și aurul Ofirul, Alesu-și-a Sidonul, Eghiptul falnic, Tirul Tot ce avea mai mare, Mai vederat, mai rar, La facerea acestui Dumnezeiesc altar. Aicea, toată mintea, Puterea omenească, Pe cerul cu pământul Voit-au să unească, Voit-au să-mpreune Pe om cu Dumnezeu: Ușor era atuncea Ce este-acuma greu. Frumoasa Palestină Pusese să ridice Biserica cea mare Lui Savaoth — se zice. Mai patruzeci și șase De ani a fost lucrată, Cu marmură și aur Spoită și-mbrăcată. Era o fericire Nespusă a vedea Cum marmura cea albă În flori se împletea Cu aur, pietre scumpe, Cu lemnuri felurite; Cum se ridică-n ceruri Coloanele-ascuțite. Și grinzile înalte De jos de-abia se văd, Ușorii stâlpi în aer, În raze se prevăd. Când ziua albă-nuntru Strălucitoare cade, Cum ea de-odată-nvie Lumina minunată, Încât și cel mai negru, Întunecos și rău Și cel mai vrednic suflet Vedea pe Dumnezeu În mijlocul acestor Lumini strălucitoare, Înconjurat de stele, Înconjurat de soare. II Aici, în locu-acesta, În Israel ...

 

Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun și băutură

... Norvegia vânzarea tutunului cu orișice prilej este oprită sub frica pedepsei, iar cel ce-i dă unui băiat o țăharcă, precum și băiatul care o ie, sunt judecați cu toată asprimea zacoanelor. Tutunul este adus în Europa în anul 1511. Multă vreme fumarea, tragerea tutunului se socotea ca un păcat de ...

 

Ion Creangă - Prostia omenească

... ca să am lumină, și nici că-l pot... — Bre, ce trudă! zise drumețul. N-ai vrun topor la îndămână? — Ba am. — Ie-l de coadă, sparge ici, și soarele va intra singur înlăuntru. Îndată făcu așa, și lumina soarelui întră în bordeiu. — Mare minune, om bun ... blastămi cât l-ei blăstăma, habar n-are țăpoiul de scârbă. Ai un oboroc? — Da' cum să n-am?! — Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr și suie-le frumușel în pod; țăpoiul e pentru paie și fân, iar nu pentru nuci. Omul ascultă, și treaba se făcu ... fi scump la tărâțe și ieftin la făină. Atunci omul ascultă și vaca scăpă cu viață. — Bine m-ai învățat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca! Așa, drumețul nostru, mirându-se și de această mare prostie, zise în sine: "Mâța tot ...

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba È›ara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a ... Petru nu zicea nimic de două ori. - Fătul meu, Petre! zise împăratul, acuma mai blând È™i râzând cu amândoi ochii. Eu văd că È›ie nu-È›i iese grija din cap; È›i-oi spune dar treaba cu ochii mei. Vezi, ochiul acesta râde de bucurie, când văd că ... stătu; calul zbură ca năluca peste munÈ›i È™i peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăÈ›iei. Jur împrejur pe lângă împărăÈ›ie era o prapastie adâncă È™i peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ... Dacă stă lucrul aÈ™a, apoi stă bine. Du-te È™i adă bucata din frâu. Doară voi È™ti eu face un lucru cu cale din ea. Podul era plin de frâie, de È™ele È™i de curele. Petru alese cele mai roase, mai ruginite È™i ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... de a cugeta și de a reproduce cugetările mele. Cu acest sistem mă voiu feri de a înconjura adevărul, lucru la care silește uneori destăinuirea vieții mai intime. Apoi voiu putea să'mi întemeiez [expunerea] mai adese ori pe dovezi scrise, ceea ce este o ... feliuri de a vorbi, fineța deosebirilor sensurilor, sinonimele, particularitățile sintactice și etimologice ale limbilor ce cunoștea. Cetirea lui cea mai plăcută era — lucru ce ar putea părea straniu — dicționarele, din care avea o bogată bibliotecă. Tatăl meu mai avea și o voce foarte plăcută și cânta destul ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

... bine întocmite, armonioase și vădesc că au fost lucrate de doi poeți; cadența lor e pretutindene plăcută. Mulțumim deci domnilor traducători care au întreprins un lucru atât de greu și l-au desăvârșit atât de bine; dlor prin aceasta au dovedit că versurile albe sunt foarte plăcute la citire când sunt ...

 

Ioan Slavici - Cine pleacă%3F

Ioan Slavici - Cine pleacă%3F Cine pleacă? de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Cine pleacă?,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 85 (18 Aprilie), p. 1. Călare pe armăsar sirep, cu capul ridicat și cu buzduganul în mână, gata în fie-care clipă să se încaere în luptă, și să-șÄ­ pună viața în joc, - așa ni-l închipuim, căcÄ­ așa-l scim pe barbarul medieval – e omul stăpânit de un singur gând: că el este el însuși, singur în felul lui, maÄ­ presus de toțÄ­ și de tĂ³te, și că i se cuvine să-Ä­ țină în supunere pe toțÄ­ și tĂ³te să le stăpânĂ©scă. Intrupare a egoismului nelimitat, el e rîvnitor, nesățios în poftele luÄ­ și desfrînat în satisfacerea trebuințelor sale. Aspru și nemilos, el calcă în piciĂ³re orÄ­ în copitele calului sĂ©Å­ holdele semÄ•nate de alțiÄ­, rumpe, frînge, dărâmă orÄ­ dă pradă foculuÄ­ bogățiile, pe care nu le pĂ³te lua cu sine, schingiuesce și omĂ³ră pe ceÄ­ ce nu vor să i se dea robÄ­, îșÄ­ consideră soția ca sclavă, e gata să intre în luptă și cu frațiÄ­, și cu fiiÄ­, și cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>