Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LIPSIT DE ADĂPOST

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 55 pentru LIPSIT DE ADĂPOST.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta ... care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie, Nu dau măcar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Picioarele lui slabe nu pot să-l sprijinească. Cu capul se izbește de-un zid ce-i stă nainte, De sânge umple locul și toți ...

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară ... ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe musafirii ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... mă-i vedeam. Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;... Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;... Veneau la urmă popii, ca buturii de grași, Cu pântece rotunde umflate de colivă. În albe sovonite sub flori de lămâițe, Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici; Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe... Pomană când se face, se află și calici! Dar muzica e gata și popii s-află gata, Și toți vor să mă ducă mai ... ngroape orașul de pomană. Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele, Pe când își beau în tihnă știutele cafele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?... Pe loc ce li se spune de mine, — își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează Câștigul!... — Epopee de-atâtea mii de ani, Divină Comedie având ca titlu: Bani! Poemă ce cuprinde amor, dureri, plăcere, Cu Raiul în urcare, cu Iadul în cădere; Câștigul, — ce se ... fără cuvânt, Pe buze v-au scris viermii răspunsul în mormânt. De tot se înnoptase și lumea cu grăbire Pe-acasă se-ntorsese — pătrunsă

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre ... de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica ... prezentate numai formele estetice cele mai curate, și, în mijlocul agitărilor politice și sociale, arta este anume chemată a ne da un liman de ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate,     Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea,     Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri,     Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri     Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici     Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici     Și de-a lor cântări! Îl umple de groază șuierul furtunii,     Nourii tăcând, Frunzele de

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate,     Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea,     Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri,     Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri     Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici     Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici     Și de-a lor cântări! Îl umple de groază șuierul furtunii,     Nourii tăcând, Frunzele de

 

Alecu Russo - Soveja

... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ... mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor, le da tot soiul de îngrijiri, nu se ducea nici nu se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de slujbă - era un harnic și priceput slujbaș - nu se mișca de acasă, unde găsea totdeauna ceva de meremetisit, de văpsit, de șters, de lustruit. Duminica și sărbătorile venea la bererie cu nevastă-sa, căreia îi plăceau crenvirștii și berea, iar seara nu ieșea, se culca devreme; vara numai ... de curte rupt dela chiriaș, îi plăcea să întârzie cu țigara și cu un păhărel de poșircă, la lumina chioară a unui felinar de masă, în mirosul cotețelor și privaților dela vecini. Și tot vara, potrivindu-se obșteștei dobitocii bucureștene de a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasă pentru a merge să se strâmtoreze, să mucegăiască ori să degere pe scump la vreo sălbăticie de munte sau de băi, Gogu Nicolau mergea să-și petreacă luna ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... ȚĂRAN O ȚĂRANCĂ ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI, FRANCEZI, LEȘI, NEMȚI etc., CĂLUGĂRI (Drama se petrece la anii 1558-1561.) NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentațiilor (V. A.) ACTUL I Culmea Carpaților ce desparte Bucovina de Transilvania. Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund. SCENA I JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE JUMĂTATE (rezemat de brad, cântă) Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pândar... LIMBĂ-DULCE (vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr) Uf! Iată-mă ... dușmanii și-n țară, și-n afară. Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași Cum n-au mai fost!... Acuma nepoții lor trufași, Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte, Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte, De sceptru, de moșie, de neam și de popor, Iar țara, muma, piere gemând sub talpa lor. DESPOT Cu Vodă Lăpușneanul ei astăzi nu se-mpacă? LASKI Nu! n-ar putea nici dracul ... mării mal, Deprins sunt din pruncie să lupt cu-al mării val. Voi ști să-nfrunt eu soarta. LASKI Înfrunt-o bărbătește; Iar dacă ea ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu noi în aceeași tendință, ele sunt silite să răspundă îndată la o întâmpinare de principă iuî, care caută să le tăgăduiască dreptatea și folosul. Direcția cea nouă — ni se zice — nu putea să se introducă în conlucrare ... națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îți lipsesc o mie de școlari silitori și modești, de industriași și meseriași naționali, de poeți și prozatori mai buni, de oameni

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe lângă această teorie, adaugă d-sa o garnitură de argumentări, de deducții, de abstracții, încât suntem nevoiți să le reproducem aici în parte, pentru a se vedea cum și în ce chip își susține autorul teza ... acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe ... Să analizăm mai departe. ,,Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>