Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru JURUL

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 371 pentru JURUL.

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

Dimitrie Anghel - Fluturul morţii Fluturul morții de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 9, sept. 1910, p. 403—408. E un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Mănușa (Iosif)

... fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își ...

 

Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari

... socoteli,       Fie cît de bagateli,   Îi port sărmanii de nas,       Pînă de urît le las.   Toți acei mari și bogați       Sînt foarte nerușinați.   Toți mint, jur, făgăduiesc,       La nevoi cînd îi găsesc.   De loc virtute nu au,       Pe minciuni jurămînt dau   Cînd au trebi, sînt în nevoi,       Supun p-ăi mici ...

 

Elisabeta de Wied - Maimuța %E2%80%98n colivie

Elisabeta de Wied - Maimuţa %E2%80%98n colivie Maimuța ‘n colivie de Elisabeta de Wied De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul meu. Râzând ei vreau să vadă mereu truditu-mi joc, Cu bețe mă 'ntărâtă să nu stau la un loc. «Cum seamănă cu omul! Și-urâtă e!» Și stau Privind cum hărțuită din colț în colț eu dau. Voi râdeți făr' de milă și lacomi de privit, Pe când eu, biata, tremur cu suflet istovit. Vai, veseli palmierii în minte când îi am Și mândrele liane pe cari mă legănam Sunt trist atunci de moarte, nu văd nimic, nu știu - Voi râdeți și mai tare, strigând în râs: Musiu! Și ca prin vis a voastră injurie-o aud. O, de-aș mai fi vr'odată prin codrii mei din Sud! Iubită fui, ferice, sărind din pom în pom Și nu mă găsea nimeni urâtă ca un om. Simt negurile morții pe ochii 'ntunecați – Aveți de mine milă și 'n pace mă lăsați! De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul

 

Friedrich Schiller - Mănușa (Iosif)

... fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își ...

 

George Coșbuc - Angelina

George Coşbuc - Angelina Angelina de George Coșbuc Baladă din Albania Ca Dumitru-n albanime Mai viteaz nu era nime, Nici la braț mai viguros, Nici la umblet mai frumos: Era înger la iubire, Zmeu era la războire; Între fete curcubeu, La bătăi trăsnet și leu. El cu dragii săi tovarăși La război pornit-a iarăși, Dar pe drumul lat și-ntins L-a cuprins un dor pe cale: Dorul Angelinei sale. Și el zice către frați: Dragii mei! Voi m-așteptați, Până-n seară, până-n noapte, Până mâine-seară poate, Pân mă duc la draga mea Căci nu pot de dor de ea! Astfel zise lin și blând Și-apoi pleacă șuierând Pe poteca mult bătută, Care duce la palută! La palat dacă-a sosit Porțile-nchise-a găsit. Ce-i aceasta? Niciodată N-a fost poarta sub lăcată, Și-acum pentr-ntâia oară Geme poarta sub zăvoară?! Greu uimit d-aceste, el Bate-n poartă-ncetinel. Vine-o babă și-l privește, De pe zid apoi vorbește: Ce tot bați? Mergi înapoi! N-ai să cați nimic la noi! Și Dumitru greu mâhnit De răspunsul ce- ...

 

George Coșbuc - Iarna pe uliță

... Și tot vine, tot înoată, Dar deodată cu ochi vii, Stă pe loc să mi te ții! Colo, zgomotoasa gloată, De copii! El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut, Dar copiii l-au văzut! Toată ceata năvălește Pe-ntrecut. Uite-i, mă, căciula, frate, Mare cât o zi ... dă din mâini: Dracilor, sânteți păgâni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la câini! Și cu bățul se-nvârtește Ca să-și facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. Astfel tabăra se duce Lălăind în chip avan: Baba-n mijloc, căpitan, Scuipă-n ...

 

George Coșbuc - Sulamita

... sus Și mi-am făcut o cale Pe câmpii de către Damasc De ce m-am dus eu oare La locul unde turme pasc? Vă jur, fete fecioare, Să nu cercați voi a trezi Iubirea-n piept cu sila, Căci ea de sine va veni! Cunoașteți voi copila Sionului ... c-a tale dezmierdări Mai dulci sunt decât vinul? Întoarce-te să te privim La joc între fecioare! Voi, fete din Ierusalim, Vă jur pe căprioare, Să nu-mi râdeți voi draga mea E neagră Sulamita, Căci soarele-a privit la ea, Dar cine-i ca iubita ...

 

Petruț Pârvescu - Gesturi aproximative

Petruţ Pârvescu - Gesturi aproximative Gesturi aproximative de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Princeps Edit, 2003, cu o prezentare în volum de Daniel Corbu. Poeme aproximative gândul aproape de știre vorbindu-mă mă vorbesc vorbindu-vă vouă vorbirea și cu fiecare clipă mă preling în știre ca-ntr-o oglindă în care aproape încap !                   gestul alcătuirii repetate sunt ochiul pietrei sunt steaua ce se-aprinde în cădere urcînd în timpul unei alte stele sunt țipătul fecioarelor în noapte cînd de femeie noaptea le desparte sunt strigătul zăpezilor în iarnă cînd primăvara-i urs ce hibernează sunt bocetul vădanelor în sat atunci cînd moare tînăr un bărbat sunt mînzul zilei fără șa și frîu sunt ochiul pietrei lăcrimînd în rîu ! un cîntecel în plină lună nouă sau ziua ca o lume de zăpadă cu ulița-am ieșit direct în lume de-atîta așteptare risipit în brazdele cîmpiilor virgine un număr calculat la infinit amară dulce mîndră alinare o geometrie a numerelor visul de-atunci m-a urmărit fără-ncetare și m-a vrăjit mereu și m-a iubit în vămile erorilor timpul de punct și val prin spațiul răvășit catarg de dor ...

 

Vasile Alecsandri - Chira

... peste cap. Apoi se-ntorceau Și Chirei ziceau: ,,Soră ticăloasă! Soră păcătoasă! Spune la tustrei Care moarte vrei? Moarte luminată Ori întunecată?" ,,Frățiorii mei! Vă jur la tustrei, Jur pe Dumnezeu, Pe Sufletul meu! Că-s nevinovată Ca apa curată. Ah! drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați Nu vă încruntați, Că ...

 

Vasile Alecsandri - Corbac

... și aleasă, Ș-încă iarba fierului Din codrul Neferului. ,,Alei! corbușorul meu! De-a vrea sfântul Dumnezeu În cea lume să scap eu, Jur să mi te înfrățesc Și să mi te tot hrănesc Nu cu carne păsărească, Ci cu carne păgânească, Nici cu sânge păsăresc, Dar cu sânge ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>