Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru JUCA (CU)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 396 pentru JUCA (CU).
Ion Luca Caragiale - Mare farsor, mari gogomani
... Joacă de patruzeci de ani, Făcînd enormă tevatură În faț-a niște gogomani. Dibaci, sub latele-i fireturi, Ascunde un talent îngust, Jucînd cu-aceleași marafeturi Aceeași farsă de prost gust. Întîi cu toții, zi și noapte, Îl gratulau pe-acest farsor Cu ouă moi și mere coapte Dar el urma nepăsător. L-au maltratat. Ce nu-i făcură? În brînci afar-au vrut să-l dea... Aș ... anii, Flori, daruri, saltant, cununi ! Că-n loc să poarte o tichie Ca un farsor ce este, el Și-a pus pe cap cu fudulie O cască mîndră de oțel. Și joacă - joacă prost, da-i iese; Stau paf toți bieții gogomani, Paf ! Din succese în succese, De douăzeci ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... ajunge-n cetate. Acea cetățuie albă fu zidită În timpuri trecute de-a iadului duhuri, Și bașce și turnuri grămădind pe scale. Fiora cu moarte pe tot muritorul. Dragoș, făr’ de frică, în gând cu Dochia, În suflet cu pizma tocmai ca furtuna, Sfărmând porți de schijă și rătezuri groase, Intră ca un strașnic cu paloșul gata. Fioros pășește, și sub a lui talpe Pârâiesc ciolane ș-a morților scafe, Căci viptul lui Vronța era tot ... furate de prin ținterimuri; Iar lilieci, stance, cucuveici și buhne Zburau ca un nour de-asupra cetății. Deci zmeii simțiră că sosi eroul Și zbieră cu țipăt bătând cu aripa; Ei bafta își cască și zboară asupra-i, Cu limbi întreite vor să-l venineze, Zbârnâiesc cu solzii, colătăcesc coada, Și cu a lor gheară vor să-l spârcuiască. Iar Dragoș țipară cu fluierul zânii... Și iată că zmeii cad jos ca butucii! Nu mai pot să zboare, nu mai pot să zbiere, Zac făr’ de simțire, ca ... Întocmai ca turnul se prăvale Vronța, Și-n pământ groapă, căzând, prăbușește; Cetatea vuiră, zidurile crapă, Zimții de pe ele se prăval de râpă. Dragoș
Vasile Alecsandri - Serb-sărac
... Copilaș de Serb-Sărac, Mult mi-ești drag și-mi ești pe plac, Dar eu, frate, mult mă tem De căzlarul din harem [7] Cel cu chipul de arap, Buzat, negru, ras pe cap Și cu solzii mari de crap. El că-și are-un bidiviu [8] Cu sânge de argint viu, Un fugar neîntrecut Care soare n-a văzut De când mă-sa l-a făcut". ,,De ținut ... e ținut bine Într-o boltă-ntunecată Sub pământ, în grajd de piatră." [9] ,,De hrănit cu ce-l hrănește?" ,,De doi ani îl întărește Cu floarea trifoiului, Hrana dulce-a roiului." ,,De-adăpat cu ce-l adapă?" ,,Tot cu lăptișor de iapă, De și-l face lat pe sapă. Ș-așa, frate, mult mă tem De căzlarul din harem Și de mândru-i bidiviu ... ciung pârlit! Iar Serbul se tot ducea, De halca s-apropia Și din fugă azvârlea Djeridul său chiar prin ea. [12] Apoi vesel se-nturna, Cu adâncă temenea. [13] Iar copila hanului, Hanului tătarului, Nepoata sultanului, Cu ocheana prin zăbrea Pe voinicu-l urmărea Și când Serbul se-ntorcea, Ea-nainte-i se ducea, Cu ...
... și compacte s-au întins pretutindeni. Visătorul însă visa și nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară, așteptînd la poarta casei lui, făcută din întunerec, cu fărașurile în mînă. El visa ținîndu-și scînteia lui coperită sub cenușă, meditînd să lumineze cu ea, cînd va veni timpul, alte orizonturi nebănuite, alte adîncuri în care lumina nici unei torțe nu-și jucase încă despletita-i văpaie. Cu mica lui scînteie ascunsă în suflet, pe care știa că atunci cînd va voi poate s-o împartă în înmiite fărîmituri de lumină, cu care să iasă și să le arunce în întunerec, cum iese cel Atotputernic cu nesfîrșitu-i cortegiu de constelații și le aruncă pe cer ca o ploaie de albe flori de jăratec... La ce bun însă să mai luminezi ... pretutindeni constelații orbitoare, să recazi subt formă de trăsnet din înălțimi pe capul atîtor stupizi filistini ce stau să-ți urmărească fantasmagoricele-ți capricii ; și cu toate acestea să te sfiești să-ți pui un paratrăsnet înălțimilor, să-ți îndulcești lumina cu un abajur, să-ți pui la adăpostul unui obroc scînteia, e într-adevăr o nebunie. Oricît de întunerec ai face în jurul tău, ori cu ...
Vasile Alecsandri - Melodiile românești
... muzica sa, care se deosebește de oricare alta cunoscută până acum. Negreșit, aceste arii se vor părea foarte curioase la întâia vedere pentru melodia lor cu totul originală și câteodată sălbatică, pentru acompaniamentul lor, care uneori cuprinde acordurile cele mai capricioase, cele mai bizare, și alteori e cu totul simplu și chiar monoton. Și cu toate acestea nu ne sfiim de a spera că, cu cât își va da cineva osteneala de a le juca, cu atât va prețui expresia de melancolie, dulce, și dureroasă chiar, care se pronunță mai în toate ariile de cântec ale românilor. Sunt în muzica națională ... exprima în muzică; de aceea trebuie să se apese mai mult baterea dintâi a fiecărei măsuri, iar a doua foarte puțin. Cu cât mișcările horei sunt line, egale și liniștite, întru atât cele ale jocului de brâu sunt vioaie și zgomotoase: dansatorii se țin cu mâna stângă de încingătoare, rezemându-se cu mâna dreaptă de umărul vecinului, și execută acest dans cu cea mai mare iuțeală. Dansul Călușarilor are o semnificație cu
... telurile scoase. Parcă pustiise și mistuise focul. De la o vreme însă lucrurile începuseră să treacă numai din casa cuconului Gavrilaș dincolo. Norocul îl părăsise cu totul: într-o săptămână rămăsese numai cu paturile. Pe ce o să mai joace? mă gândeam eu. Când, într-o seară, slugile purtară din ograda nenorocosului cel din urmă lucru: un tablou ... mare, acoperit. Ținuse mult, tare mult, conul Gavrilaș la dânsul, și mai cu seamă nevasta lui. Când l-au scos pe poartă, amândoi îl urmăriră cu privirile de la fereastră. A doua zi îl câștigă din nou. Tabloul, tot acoperit, făcu plimbarea înapoi. Schimbul acesta, o zi al unuia ... pe fața lui ca o bucățică de hârtie. De la fereastra unde eram, într-o ochire repede, văzui înfățișarea mândră a unei femei, cu fața albă, cu ochii întunecați, cu o mână pe rezemătoarea jilțului în care sta, cu ceealaltă la piept, pe niște dantele, poate. Semăna bine cu soția cuconului Gavrilaș. Era mama ei. În aceeași clipă, cuconul Gavrilaș, numai în jiletcă, alergă să ajute, aplecară tabloul și-l duseră dincolo... Din ziua ... ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... Tu vreai să-mbeți, copilă, bărbații-ntunecoși Cu plete lungi pe umeri, cu bărbi ce te-nspăimântă Puternici ca mânia pe care ei o cântă Cu glasuri răgușite, când pleacă la război! De ce zâmbești ? Aruncă cununile de foi Și pune diademă pe fruntea ta senină ! Ce-ți. pasă dac-ai ... puternici marturi ai apărării lor, De-ar vrea să-i năvălească sălbaticul popor — Și-n codri ei lăsat-au, de-ar fi vro mișelie, Cu opt centurii Quintus pe-aproape să se ție. VI Acolo fete blonde cu ochii de azur Cântau sinistre cânturi de luptă, și-mprejur Flăcăi înalți, sălbatici, jucau cu vuiet mare Războinicele jocuri a ginților barbare. Pe lavițe-așternute cu albe piei de ied Bărbați stau în șiruri, iar cupele cu mied Oprite lung la gură trec vesele și-ntruna, Din om în om. Iar astăzi paharnic e Hiltruna, Copila cea frumoasă, că-i vechiul obicei ... ultima suflare Un semn știut de bucium. IX Și semnul a intrat Prin codri ca un țipăt, și codrii s-au mișcat. Atunci cu pas de vifor din negura pădurii Năvalnic iese Quintus ...
... acum, desperată că nemții l-au dus Pe Nandru-n câtane, ea-n gânduri s-a pus, Ș-o doare durerea de milă cu drag Și stă, ca cioplită, stă ceasuri pe prag, Nici moare și nici nu trăiește. Ș-acum, înspre seară, cu păr despletit, Și galbenă-n față ca cei ce-au murit, Nebună plecase, cu furca în brâu, La moară, cu gând să s-arunce în râu, Și mă-sa a prins-o, firește. Vai, lasă-mă, mamă; de ce nu mă lași? Mai ... cutremur când cuget la ea, Și-atunci am stat veșted de milă. Și cei adunați se-mprăștiară pe drum; Și iarăși primarul da sfaturi: Nicicum! Cu bine nu-i bine, și-i rău cu sudălmi: Să-i trag eu din zdravăn vro câteva pălmi, S-o vezi cum se scutură-ndată! S-o bat ca la chip și s ... zi Nandru, pe pat în spital, Muri sub cuțite de medici. Și, când a prins veste de mortul recrut, A râs cu amar și din greu a gemut Copila: de-atunci în zadar a mai fost S-o mângâie mă-sa cu ...
... tresari de fericită Și-mbătată de viață; Soarele-ți răsare-n față Haid-acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. Ce frumos se-mbracă dealul Cu flori roșii pe-unde treci! Îți întâmpină sosirea Munții ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova ... blânde rugi. Dar auzi! E plin pământul De răsunete! Pe loc Un balaur cât un munte Vine-nfiorat ca vântul Cu o sută de picioare Cu mugiri șuierătoare, Și-i c-un ochi de foc în frunte Și pe nări el varsă foc! Prahova năvalnic sare, Neștiind aceasta ce-i. Pletele ... fost sub soare Doamna codrilor de brad. Să plecăm, frumoasă fată, Să plecăm, că zăbovim! Iată, Prahovița-n vale, Ca și tine-o alintată, Pribegind cu doru-i volnic! Iată. Câmpina pe colnic, Și Doftana-ți iese-n cale Și noi tot călătorim. Și-acum trenul când mai vine Nu te ... ce te-oprești mirată Și pleci ochii? Colo-n zare Un flăcău frumos răsare, E Teleajenul, copilă, Simți că este-al tău ales. Semne el ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și cea venită-asemeni cu ceea ce s-a dus. Și ce ne-aduce una cu ceealaltă piere, Travaliu și repaos, dureri și iar durere, Și noaptea peste lume, când ziua a apus. Să plângă câți s-acață cu ... să-noate în aer p-a sa cale, Nici cum s-adune-albina din flori nectarul său. Arama răsunândă din locuința-i sfântă, Cu mistica sa limbă azi plânge, mâine cântă, Când nașterea, când moartea, când nunta celebrând Și eu fui ca arama prin flăcări lămurită, Bătură-ntr-al ... și domnie, Simțiți a lirei mele acord și armonie? Uitați-vă că vântul deja le-a și luat. Nu vă jucați cu omul, când îi vorbiți de moarte! Cu-asemenea speranțe de viitor, de soarte, Ce-i mai vorbiți de glorii, d-un sunet svolător? Ce ! darea unui suflet! aceasta este glorie? O, voi ... vegherii Și află o speranță aproape d-un mormânt. D-aci mult vede omul, și alma-n neputință Ia aripi și s-avântă spre cer ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și cea venită-asemeni cu ceea ce s-a dus. Și ce ne-aduce una cu ceealaltă piere, Travaliu și repaos, dureri și iar durere, Și noaptea peste lume, când ziua a apus. Să plângă câți s-acață cu ... să-noate în aer p-a sa cale, Nici cum s-adune-albina din flori nectarul său. Arama răsunândă din locuința-i sfântă, Cu mistica sa limbă azi plânge, mâine cântă, Când nașterea, când moartea, când nunta celebrând Și eu fui ca arama prin flăcări lămurită, Bătură-ntr-al ... și domnie, Simțiți a lirei mele acord și armonie? Uitați-vă că vântul deja le-a și luat. Nu vă jucați cu omul, când îi vorbiți de moarte! Cu-asemenea speranțe de viitor, de soarte, Ce-i mai vorbiți de glorii, d-un sunet svolător? Ce ! darea unui suflet! aceasta este glorie? O, voi ... vegherii Și află o speranță aproape d-un mormânt. D-aci mult vede omul, și alma-n neputință Ia aripi și s-avântă spre cer ...