Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IZBI CU PUTERE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 112 pentru IZBI CU PUTERE.
Alexei Mateevici - Hristos au înviat
... din lumina cerescului cuprins Lucește-acum pe chipu-i, Îl-nalță biruința. Și, lepădând pământul, îi lasă foc nestins Pe calea mântuirii: nădejdea și credința. Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat, Ne-au dat El nouă pildă a marii jertfi de Sine, Cu moartea Sa pe moarte călcând au înviat Spre învierea vieții în faptele de bine. Cântați cu bucurie acelui Ce-au scăpat Pe om și omenirea de moarte sufletească. Îi Paștele! Viață! Hristos au înviat! Iubire între oameni și pace să domnească ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
... energică la tot ce dezaprobă, croindu-și viața după a lor individualitate. Toate aceste căi pot duce la țintă numai să fie urmate cu statornicie. A-ți schimba deodată felul, a deveni energic din pasiv ce erai, a te arăta independent din supus ... dacă marea este în liniște sau e mișcată de furtună, dacă strălucește sub răsăritul soarelui sau dacă deasupră-i ultima rază de lumină se luptă cu întunericul nopții. Și în sufletul de-aproapelui tău poate fi o imensitate, și îndată ce ai înțeles-o ești subjugat. * Guvernele cad prin aceleași mijloace ... ca un element de evoluțiune. Să nu ne întrebăm: ce este cineva? Să ne întrebăm: ce devine? Crește, stă sau dă înapoi? * Corabia strătaie marea cu putere și lasă în drumul său brazda valurilor mișcate. Valurile ajung luntrea cea mică, o saltă și o răstoarnă. * Numai durerea încheagă gândurile și le dă ... cad leneși la pământ, sloiul de gheață izbește. * Toate hotărârile importante trebuie să le iai singur, din adâncul individualității tale, fără influența altora. * Nici o putere ...
... și are Herghelii în număr mare, Două, trei, cinci mii de iepe Tot alese și sirepe, Pintenoage la picioare Cu cergi albe pe spinare Și cu doi mânzi fiecare. Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Oprișanul are-n sat Ogari, copoi de vânat, Cu zgărzi late, țintuite, Pe la margini poleite, Și mai are grajduri mari, Cu cincizeci de armăsari, Jumătate arăpești Și ceilalți moldovenești! Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Scutarul lui Oprișan N-are ... îl îmbrâncea Și la moarte mi-l ducea! Când la poartă, frate, iată Un rădvan că se arată, Tras de șase telegari, Negri, ageri armăsari Cu cozi lungi și coame mari. Iar înuntru o bătrână Cu-o icoană sfântă-n mână Și cu haine mohorâte Și cu pletele albite. Pe-Oprișan cât ea-l vedea, Sus, la domnul se ducea, Și-n genunchi trupu-și frângea Și grăind amar plângea: ,,Alei! doamne ... săgeta, și sabia și-o fulgera, și mâna și-o întărea spre rane! și prinse pe toți boierii cei mari și aleși, și-i munci cu multe munci și cumplite și le luă toată avuția, și se culca cu ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Și piere. Din rană și-ar smulge săgeata Și n-are putere. Pierdut-a și oaste și țară. E noapte-n văzduhuri; și rară E zbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul Iar Gelu, prin noapte stând singur, Vorbește cu calul: Vai, murgule, jalea mă curmă! Mă lupt cu durerea din urmă, Căci ranele-mi sapă mormântul, Degeaba împrăștii tu vântul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pământul. Mă chemi prin nechezuri păgâne Și ... gloatei lui Arpad Adânc să străbată? Și Gelu le judecă toate: Se nalță proptindu-se-n coate Și-a calului glezn-o cuprinde, Cu grabă el arcul și-l prinde, Și-nvârte săgeata și-o scoate Din rană, și-o-ntinde: Și vâjâie slaba săgeată Cu gemetul morții deodată Arcașii trec repezi în cale, Și-i vuiet și-i chiot prin vale: Ce cânt de-ngropare lui Gelu Și-oștirilor sale ... și piere, și trece, De data din urmă răsună Tăcerea-mprăștiată s-adună Și-n neguri alunecă rece O bolnavă lună. Iar calul, vedenie mută, Cu ...
... străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a ... să-ți steie-asupră-i, și prin somn, ochiul deștept, Și cum inima-ți tresare, c-un scâncit când el te cheamă Să-l acoperi cu iubirea și cu paza ta de mamă. Vezi-l, tânjitor, cum doarme-n frumusețea-i îngerească... Cum putere-ar fără dânsul mama lui să mai trăiască? Te îndură din văpaia vieții tale dă-i viață, Să-mi cuprindă iar grumazul cu micuțele lui brațe. Ca și mine strângi la pieptu-ți lumea-ntreagă-n fiul tău... O, de-ai ști cu ce-ntuneric copere sufletul meu Ochiu-i stins și ce pustie mi-ar fi viața fără dânsul, N-ai putea să stai, o clipă, rece ... mi plânsul!... Dar deodată-și rupse vorba limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
... A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijelii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu,-a cerului credință, altu,-a patriei iubire, Ce odată-n aste locuri pe strămoși îi însufla. Munții noștri-au ... Și din vârful lor românii, torent iute, furios, S-aruncau; mulțimi barbare pentru pradă adunate, Lei sosind, era la fugă ca un cerb rănit, fricos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu trufie craiul ungur către țară-naintează [1] Sunt plini munții de oștire, sună zalele de fier; Pintenii lucesc; la lună săbiile scânteiază; Basarab încheia pacea ... nempăcată; în a lor crudă dorință Cuprind munții, închid drumul ungurului spăimântat. Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ... acum pe râpe bucăți de armuri zdrobite; Am văzut întinse pinteni de rugină putreziți, Și pe-al războiului munte==monstruoasele morminte Unde șefii ungurimii zac cu toții grămădiți. Dar românii, fii ai celor ce-n vechime se luptară, ...
Alexandru Macedonski - Pădurea
... nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ... ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește o idilă pe chipu-i încă de copil. Îl vezi alăturea cu mieii, pe care blând îi păstorește, Cu pieptul gol, în vânt cu părul ce alba față i-o umbrește, Ca-n vremuri clasice de simplu, dar și frumos și fericit Precum n-a fost până ... pe-a mea buză începe azi a tresălta Din nou ca să răsune liber și să reia a lui putere, Pădure, are trebuință de cadrul și de umbra ta. Cu gândurile mele singur aș vrea ca să mă pierd în tine, Să simt o dulce voluptate sorbindu-ți aerul cel viu, Să nu mai s ...
Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor
... Vasile Alecsandri - Păunaşul codrilor I Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Puiculiță bălăioară Cu cosița gălbioară, Voinicel tras prin inel, Mult e mândru tinerel! Și-i tot zice voinicul: ,,Cântă-ți, mândro, cântecul Că mi-e drag ca sufletul ... întâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor. ,,Cale bună, românaș!" ,,Mulțumim, măi Păunaș." ,,Măi băiete, băiețele, Măi voinice, voinicele, Dă-ne nouă pe mândra Ca să scapi cu viața ta." ,,Ba, eu mândra nu ți-oi da Pân' ce capul sus mi-a sta, Că eu când o am luat În ... Că-mi slăbesc puterile, Mi se duc averile." ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vei lupta pe dreptate, Și oricare-a birui, Eu cu dânsul m-oi iubi..." Voiniceii se izbeau, Și mai tare s-opinteau, Și mai tare se-nvârteau, Și mai tare se trânteau. Din doi unul ... Pan, zeul codrilor. În România plină de urme romane, nu ar fi de mirare să se fi păstrat numelezeului Pan și să se fi schimbat cu timpul în Păunaș, precum s-au păstrat numelezeilor păgânismului, Joe, Mercur, Venere, ce se văd figurând în povești sub chi-puri de sfinte creștine; sfânta ...
... Vidra Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Frunză verde peliniță, Pe cel deal, pe cea colniță, Primblă-mi-se-o cătăniță Cu doi bani în punguliță, Și cu doi în buzunari, Cu doisprece lăutari, Și cu doi, trei călușei Încărcați de gălbenei. Iar cu dânsa se afla, Tot pe lună se primbla, Stoian Șoimul, popă vechi, [1] Cu potcapul pe urechi, Ce s-a lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de ... Câți cărbuni în cel cuptori Atâți mândri gonitori, Câte fire în manta Atâtea vaci a făta. URARE DE DIMINEAȚA ANULUI NOU Anul nou cu fericire Vă dorim și cu-nflorire Ca merii Ca perii În mijlocul verii. ↑ Românii au obicei a-și strânge mijlocul cu brâie de lână roșie, sau cu chingi late de piele, țintuite cu bumbi de alamă. Ei pretind că puterea omului e cu atât mai mare cu cât șalele sunt mai strâns legate cu cingătoarea. ↑ În poveștile poporale, când zmeii se apuc la luptă dreaptă cu ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... aripi de ceață, s-a pierdut În zări; turbat să clătin-a cerului rotunduri, Greu zările se mișcă, și sarbedele-afunduri Cu ceață pe-a lui urmă și neguri să-nvălesc. Iar când trei mii de mile cu zboru-i se-mplinesc, El stă pe loc, se trage sub neguri și s-ascunde Sub norul greu, cu ochii departe-n zări pătrunde Și țintă ține ochii la Stâlpeș Împărat, Pândește pe Lioara, s-o vadă prin palat Și, când va fi copila ... Și crini, ce poartă rouă pe sânul drăgălaș, În zorii zilei dalbe când cerul rumenește Noptatecile piscuri și-n aur le-nvelește, Se plimbă râzătoare cu pasul legănat Lioara, mândră fata lui Stâlpeș Împărat. Mai dis-de-dimineață ca alte dăți ea lasă Chilia și-așternutu-i cu cergă de mătasă Și perini moi, scoboară pe prag întraurit Și trece prin pridvorul de marmoră, cioplit, Cu barda și se duce de-a dreptul la portița Gradinii și-apoi intră cu zâmbet copilița Pe-o aripă de ușă, că-i ușa cu ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ... bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce ... mână să suferi a șicanei Necaze zgomotoase; dorind cu îngrijire Să nu cumva scapi ceasul de slujbă hotărât, De-a purure cu frică sentințele să-nchei, Să nu jignești prin ele vreo persoană mare. Ori stând pe lângă curte din ziuă pân-în seară, Să ții balanțierul ... Trăind în sărăcie, fu numai un nebun; Și cel ce într-o bute viețuia flămând Voind a-și da un nume de filosof ...