Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IDEAL
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 179 pentru IDEAL.
Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie
Ştefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie La o ciocîrlie de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXIV, nr. 5, 15 mai 1900. După Shelley Salut, zeiță a cîntării ! Căci pasere nu poți să fii Tu, care, plină de simțire Prin viersu-ți măiestrit din fire, Reverși din bolțile tăriei așa voioase melodii. Întocmai unui nor de pară mai sus și tot mai sus te-avînți: Și-n adîncimile albastre Răsuni dasupra lumei noastre, Și tot cîntînd te urci într-una, precum urcînd într-una cînți. În slava soarelui ce-apune scăldat în valuri aurii, Te legeni tu, fermecătoare, Bătînd cu drag din aripioare, Asemeni unei ideale, nețărmurite bucurii. Plutind prin purpura-nserării, te pierzi și nu te mai zărim ; Cum piere steaua cînd o-nghite Lumina zilei strălucite, Dar eu ți-aud, ca și-nainte, recitativul tău sublim ; Precum în amijit de ziuă luceafărul ne-apare șters. Și-ndepărtata-i scânteiere. Deși se stinge din vedere, Ne urmărește mai departe, urmîndu-și calea-n univers, Tot astfel cântecele tale triumfă pe pămînt și-n cer, Precum din norul ce-o ascunde, Lumina lunei blînd pătrunde Și-nseninează firmamentul în noaptea plină de mister. Cu ce- ...
Ștefan Petică - La poalele crângului
... omorâtor de dulci ai iubirii senzuale – iubirea mea era senzuală – e remușcarea neagră, dureroasă – iubirea mea fusese criminală – e lupta între ideal și întrupare – iubirea mea fusese un trist episod din goana după ideal. Și la poalele crângului, sub razele fiebinți ale soarelui primăverii, renasc sărutările fierbinți și înfiorate din noaptea aceea, senzațiile omorâtor de dulci, privirile lungi și ...
Alexandru Mocioni - Conștiința națională
Alexandru Mocioni - Conştiinţa naţională [Conștiința națională] de Alexandru Mocioni august 1887 Cu plăcere ced dorinței ce mi-a manifestat junimea noastră academică din Viena, de a contribui și eu cu o mică lucrare la «Almanahul literar», ce intenționează a edita în acest an. Văd în această întreprindere a ei un îmbucurător semn de năzuință națională și pururea voios conlucru pe acest teren cu junimea noastră. Inima junimei formează cel mai susceptibil sol pentru semința idealurilor mai înalte ale vieții și cu drept cuvânt fiecare popor privește în junimea sa națională naturalul depozitar al speranțelor sale pentru un viitor mai frumos și mai bun. Și aceasta în privința națiunei noastre stă în măsură încă mai mare. Puține popoare au avut o istorie de suferințe atât de dură ca al nostru. Acest popor despoiat de drepturi și libertăți, opres cu puterea în tendințele sale culturale, în strictul sens al cuvântului, a fost cu corpul viu prada dismembrată a avidităței, ambițiunei și domniei străine și precât nu aceasta, apoi prada ilegitimelor interese particulare. Și dacă astăzi o parte a acestui popor, cu îndreptățită mândrie se bucură de ...
Mihai Eminescu - Venere și Madonă
... Mihai Eminescu - Venere şi Madonă Venere și Madonă de Mihai Eminescu Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget ... alb de poezie Și paloarei tale raza inocenței eu i-am dat. Ți-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal, Din demon făcui o sântă, dintr-un chicot, simfonie, Din ochirile-ți murdare, ochiu-aurorei matinal. Dar azi vălul cade, crudo! dismețit din visuri sece ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif
... Ruptură Pintea De cântece Parisu-i plin... Steaua Ielele La cules Visează codrul Apa morților Poezii (1902) Veselie Vară Domnu' profesor Cocoarele Eroică hotărâre Câmpiei Ideal Poveste Rozele Singur (Te simți mai singur astă-sară) (1898) Învins! Pribeagul E mult de-atunci... Visul Acolo Romanța Toamnă (Se-ntoarce toamna iar, cu ... Vii să-mi bați iar în fereastră) Mandolinate Când l-a zărit... Te prind... Eu știu cât sânt... Veteranul Vierița După boală Spre ideal Meduza Imnul muncii Către lună După o citire din Eminescu... Înșiră-te margăritare Scrisoare lui Goga Lupta de la Baia Cântecul despre preafericita izbândă de ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... ca în ea să fie o dezlegare exactă a problemelor ca în matematică, pentru că un artist, un artist adevărat aleargă după un ideal pe care însă niciodată nu poate să-l ajungă. Nu putem să dăm aici lămuriri mai pe larg, le vom da însă altă dată; ceea ... ar putea fi mulțumit criticul, care are și el idealul său? Pentru că și criticul trebuie să aibă idealul său literar și artistic, și acest ideal poate să fie deosebit de idealul artistului, când critic și artist fac parte din două școale literare deosebite. Dar chiar dacă artistul și criticul sunt ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor ...
... turbate, Și pe-o măgură piezișă eu zăresc Neagra-Cetate. Basmul fiului Medenei, prin sublimă-alegorie, Tăinuiește adevăruri de vieți, căci basmul știe Sub un ideal s-ascundă palide realități. Și de câte ori văd basmul lui Arghir, de-atâte dăți Troienesc însumi convingeri că poporul, care-mbracă Într-o haină ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...
Ștefan Octavian Iosif - Câmpul libertății
... sat străbate Și dă poporului curaj, El pleacă-n valuri tulburate Și se îndreaptă către Blaj. Sînt preoți și mireni, cu toții Mînați de-același ideal — În fruntea tuturora moții, Mîndria mîndrului Ardeal. Ei simt că-ntîia oară-i leagă Un dor adînc de neam întreg, Aleargă toți să-l ...
Ștefan Octavian Iosif - Către lună
Ştefan Octavian Iosif - Către lună Către lună de Ștefan Octavian Iosif Lună, tu, care te duci peste zi, O, ce se-ntâmplă cu tine? Spune, crăiasă a nopților și Candelă a nopților line! Torță de-argint ce spânzură-n cer Tristă, și palidă liră. Taină a nopții, vrajă, mister, Cântec în somn ce suspină! Tu, ce ningi floare de-argint pe alei Și argintoase prin ramuri, Faci ca să picure ploi pe scântei, Pui poleială pe geamuri. Tu, ce-n frumoasele nopți de florar Și-n drăgăstoasa lui lună, Când își recapătă versul ei clar Privighetoarea nebună, Tu, care spânzuri o candelă sus, Albă în noaptea cea sumbră, Și luminezi pe divinul Isus, Chipu-i ce luce din umbră, Tu, ce pe vârfuri de brazi îți strecori Horbota, albă podoabă, Duci în genune albastrele flori Care pălesc prea degrabă. Tu, care rătăcitoare năluci Faci să umble-n portaluri, Negre fantome aduci la răscruci, Farmec urzești peste valuri. Tu, care tremuri pe ape ușor Horbotă albastră și fină, Faci un palat strălucit dintr-un nor Și îl inunzi în lumină. Tu, întristatul, tăcutul străjer, Crai trist de veghe, când ție Stelele-ți spun povești ...