Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GENĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 203 pentru GENĂ.
Vasile Alecsandri - Fata cadiului
Vasile Alecsandri - Fata cadiului La grădină, la cerdac Lui Hagi Baba-Novac Care poartă comănac, [1] Lungă masă e întinsă Și de oaspeți mulți cuprinsă. Dar la masă cine șede? Pe-mprejur cine se vede? Șede bătrânul Novac Ce trăiește-acum de-un veac, Cu cincizeci de finișori, Tinerei, mândri bujori, Și cincizeci de finișoare, Tinerele garofioare. Toți cu bine petreceau, Pe Novac îl fericeau, Numai tânărul Ioviță, Copilaș de Novăciță, Nici nu bea, nici nu mânca: De la inimă ofta. ,,Nepoțele hăi, Ioviță, Copilaș de Novăciță, Șoimuleț, pui de român Ce nu știe de stăpân! Nici nu bei, nici nu mănânci. Ce stai pe gânduri adânci?" ,,Eu pe gânduri am căzut De când, moșule,-am văzut Pe fata cadiului [2] Din satul Odriului." [3] ,,Fecioraș pui de român Ce nu știe de stăpân! Dacă este mări,-așa, Încetează de-a ofta Și te du în grajdul meu De-ți alege-un pui de zmeu Din cincizeci de bahameți, Bahameți cu perii creți, Și-ți fă singur izbânda Ca să-ți capeți dobânda." Tinerelul se scula, Lui Novac se închina, Mâna dreaptă-i săruta [4] Și la grajd se îndrepta. Iar la grajd dacă mergea, El un ...
Mihai Eminescu - Strigoii Strigoii de Mihai Eminescu I ... că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat, cu pânză se înfășură, cu pământ se acopere. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpân peste avari; Încet, adânc răsună cântările de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinele îi sunt, Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochii crunți de sânge, Și încâlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge. De zile trei își spune povestea vieții-ntrege. "Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămânzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pământul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gândul... Visând că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. Domnind semeț și tânăr ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...
Emil Gârleanu - Nadişanca Nadișanca de Emil Gârleanu Boier bogat, bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril conul Gavrilaș. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat, pe măsura lui, din iarmaroc de la Frumoasa, o nadișancă nouă-nouță, pe toate părțile cu flori asemănătoare cu cele de pe lăzile de Brașov, de care casa boierului era plină, ca pe atunci. Un an întreg și-a plimbat boierul soția, pe coana Casuca, linișteasc-o Dumnezeu, în nadișanca trasă de căluțul sprinten, învârstat de niște hamuri rusești ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga Poeziile lui Octavian Goga de Titu Maiorescu 1906 Poeziile d-lui Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Mai toate ziarele și revistele noastre le-au consacrat dări de seamă amănunțite, și unele din ele văd în apariția noului volum „evenimentul literar" al anului din urmă. Efectul produs asupra marelui număr de cetitori credem că provine mai întîi din forma frumoasă în care autorul a știut să exprime cuprinsul „patriotic" al multora din versurile sale. In adevăr, emoțiunile ce le simte și ce ni le transmite tînărul poet sunt izvorîte din viața națională a acelei părți a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio) Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă ...
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
Ştefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ştefan Când a fost să moară Ștefan de Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, ...
Ștefan Octavian Iosif - Cântec vechi (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Cântec vechi (Iosif) Cîntec vechi de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Codrule, stăpînule, Codrule, bătrînule ! Mișcă-ți tu poienile Și-ți ridică genele, De privește pînă-n zare : Nu s-arată șir de care, Șir de care ferecate, Scîrțîind împiedicate, De-angarale-mpovărate, De neferi încunjurate ?... Codrule, stăpînule, Codrule, bătrînule ! Scutură-ți tu pletele Să s-adune cetele : Cetele haiducilor, Spaimele răscrucilor, Să răstoarne carăle, Vînzolind covoarăle, Să desfunde lăzile, Să-și împartă
Ștefan Octavian Iosif - Dorm visurile tale...
Ştefan Octavian Iosif - Dorm visurile tale... Dorm visurile tale... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Dorm visurile tale, cu tine dimpreună, Și-n sărbători nu-i nimeni, cuprins de duioșie, O candelă s-aprindă pe groapa ta pustie, O lacrimă să verse, o floare să depună! În zori mai ciripește vreo pasăre pribeagă Pe brațul crucei negre ce-ți străjuie mormîntul, Prin iarba mohorîtă cu șuier trece vîntul, Și multe spune dînsul cui știe să-nțeleagă : Că vremea noastră-i tristă și plină de mizerii, Dar alte generații pe urma ei veni-vor, Din negura uitării cu drag ademeni-vor Icoana ta, o, dulce și trist bard [1] al durerii ! Cînd s-or preface-n ternă acei ce te uitară, Vei tresări din groapă, chemat la viață nouă : Va picura din gene dumnezeiasca rouă Și-ți va-nflori pe groapă eterna primăvară ! ↑ În Credințe , greșeală de tipar:
Ștefan Octavian Iosif - Năframa
Ştefan Octavian Iosif - Năframa Năframa de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Bate murgul din picior la scară, Sforăie și bate din picior ; Mîngîie-l, că-i cea din urmă oară : Pentru domn și țară Merg să lupt, și-n luptă, poate, mor. De-i zări trei picături de sînge Pe năframa ce ți-o las în dar, Nu te zbate, mîinile nu-ți frînge, Dragă, nici nu plînge, Dar să nu m-aștepți, că e-n zadar ! Astfel zise-n ceasul de plecare, Plin de jale, mîndrul luptător. Glas de trîmbiți răsuna în zare... Înc-o sărutare, Și pieri sub geana unui nor. Însă umbra gingașei fecioare Multă vreme stăruiește-n prag. Stă și cată dusă cum dispare Pulberea în zare, Însoțind pe cel plecat sub steag. La fereastră stă, privind cu teamă, Așteptînd pe cel plecat sub stea. Dar din ceasul cînd băgă de seamă Semnul pe năframă, N-a mai vrut la geam și-n prag să stea. Nu țipă, nici mîinile nu-și frînse, Nici nu spuse-o vorbă nimărui, Nime n-o văzu cu gene plînse... Ceas cu ceas se stînse, Ca un crin... s-a stîns de ...