Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FUND DE APA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 279 pentru FUND DE APA.
Ion Luca Caragiale - Un artist
... înțelesul cel mare și singurul— armonia... De aceea, bărbierii, ca toți artiștii, iubesc așa de mult pasările cântărețe. Sub puful aripelor palpită un sânge atât de cald! Sufletele acelea mici știu să arunce lumii așa de bine aceea ce primesc de la dânsa! Noaptea de iulie, și pădurea cu mirosul ei înviorător, cu atâtele-i umbre de frunziș, cu atâtele-i lumini, de sus de la razele răcoroase ale lunii, de jos de la licuricii neastâmpărați, și mișuiala discretă a insectelor prin păiș, și răsuflarea femeii care se lasă s-o plimbi alene pe poteca umedă ... această mică galerie, se află și o operă originală a artistului meu. Nu este lucrată cu penelul, e țesută în fire de păr de toate nuanțele posibile: ea înfățișează un munte depărtat în fund; pe vârful lui stă un călător, iar la poale i curge o apă mare; dincoace de apă e un cioban, care pășunează o turmă de o speță destul de problematică; în sfârșit, călătorul din vârful muntelui își aprinde țigara la luleaua ciobanului din vale... Ce perspectivă! De
... o mână [5] De sânge spălându-le, De pietre bătându-le; Iar sub salcIe-un căpitan, Șoimul ager de Vulcan, Stând la umbră și dormind De-a lui viață ne-ngrijind, Că de pază mi-l păzește Și la capu-i străjuiește Pandelaș, un grec voinic Cu pistoale sub ilic, Slugă veche și iubită De stăpânu-i dăruită. Soliman s-apropia Și din gură-așa grăia: ,,Bre Pandele! de vrei bani Să nu-i poți mânca doi ani, Dă-ne pe Vulcan legat, Că-i peșcheș de împărat." Grecul lacom răspundea: ,,Dați-mi banii ș-om vedea." Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra, Zece pungi de irmilici, Opt de rubiele mici [6] Și vro trei de venetici. Iar Pandele ce făcea? La stăpânu-i se ducea Și cu brâu-i de mătasă, Brâu cu țesătura deasă Îi lega brațele-n cruci Și-l dăruia rob la turci. II Lângă malul ridicat Sta Vulcanul răsturnat Ca stejarul ... jos. Împrejuru-i adunați Ședeau turcii înarmați Și pe rând se întreba Ca ce moarte i-ar afla? Unii ziceau să-l omoare Cu laț de spânzurătoare, Alții să-l cufunde-n ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Și mi-a zis cu ... Vâjâie, vine, lovește Scutul care zângănește Ș-o respinge,- o zvârle jos Ca pe-un șarpe veninos. După dânsa-n depărtare, Colo-n fund, în fund la zare, Se ivește-un negru nor Plin de zgomot sunător Ce tot vine, ce tot crește Și pe câmpuri se lățește Cât e zare de zărit Între nord și răsărit! Sentinelă, priveghează, Norul crunt înaintează, Sentinelă! te arată, Norul crunt se sparge!... Iată Iată oardele avane, Iată limbile dușmane De ... turbată, Fă-te soartă ne-mpăcată, Căci potopul iată-l vine Și-i amar, amar de
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... el se cobora Unde apa tremura. Cucul cântă, mierla-i zice: Â Ce cați tu, băiet, pe-aice? Â Crește, codri, și te-ndeasă, Numai de-o cărare-mi lasă, Și te trec în curmeziș, Doar de-oi da de-un luminiș Și în el izvor de apă Să văd șoimul cum se s-adapă. Zice codrul liniștit: Â M-am pus ...
... coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai ... se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile oamenilor, ciripitul rândunelelor, ceși aveau cuibul chiar deasupra, lipit de-o grindă, îi vesti dimineața. Dar fereastra tot nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau ... unii pe alții, și o întovărășesc până departe. Vine și se duce mereu pe același drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul unei prăpastii grozav de adânci, în care, dacă ar putea să se uite, ar cădea amețită poate. Merge drept pe marginea povârnișului, înfășurată în mirosul cimbrului ce crește tocmai
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... tânărul prinț Carol I, chemat să ia în mâna lui ageră și norocoasă destinele acestui popor și — redeșteptând în el strămoșeasca vitejie și putere de muncă — să-l pregătească pentru o nouă fază de propășire și de glorie. CORBUL. HINOVA Vaporul spintecă netezișul apei, aurit de cele din urmă raze ale soarelui. Îndărăt, orașul se pleacă, se cufundă-n valuri. Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o bucată bună spre răsărit și ... potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor de mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la adăpat. În fața pichetului Hinova, grănicerul nostru, cu arma la umăr, pare o statuie ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... le făcea cinstea acum, mai pe seară. Alt nimic nu era la mijloc, Doamne ferește! Era gata nevasta cu toate: purcelul era frumos și rumen de-ți poc- nea șoricul în dinți, costițele erau opărite, varza era călită, plăcintele abureau, rachiul era așezat pe masă, vinul stătea în apă rece, nu mai lipsea decât dumnealui vornicul. Numai vornicul lipsea, când deodată — să te miri, nu alta! — se întoarse bărbatul. I se frânsese ... bună și credincioasă, îl mângâia cu vorbe bune, iar Păcală, ca tot omul cumsecade, ieși și el din unghiul lui, ca să-i spună stăpânului de casă că e și el aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere, grăi bărbatul după ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mâncare? De! ce să-i faci? omul flămânzește la drum. Nu-i vorbă, mai era în traistă merindea pe care o luase la drum; dar acasă la ... dar de ...
Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu) Călătorul de Cincinat Pavelescu Marea, câmp de apă clară, e oglindă strălucită. O sărută albul lunii argintând-o până-n fund Și sub vasul ce plutește peste unda adormită Se înalță câte-un vuiet melancolic și profund. Feeria poleiește funii, punte și catarge. Vasul pare o ... apoi se risipește ondulând din val în val. Dorm în tihnă călătorii... numai unul la o parte Stă retras, cu ochii jalnici sub o frunte de poet; De gândire e furată a sa inimă departe Și pe buze poartă stigma durerosului regret. În adânca lui simțire a-ncetat orice ...
... copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,, De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și ... plini îți erau ochii de lacrimi și de foc, Pe-al genei tale tremur purtând atât noroc... De ce zâmbeai tu oare? Vrun cântec blând de jale Au deșteptat în taină glasul gândirii tale?... Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești. Dintr-o zâmbire-n treacăt simții ce dulce ești! Și ... repezi. Oriunde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii." Ea mânile-amândouă le pune pe-al lui creștet... Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din codri singurateci un corn părea că sună Sălbatecele turme la țărmuri se adună. Din stuful
... aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a ... lui îi crapă; Și în Nil numai deșertul nisipișul și-l adapă, Așternându-l peste câmpii cei odată înfloriți. Memphis, Teba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de basme prin câmpie nisipiți. Dar ș-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea flamingo cel roșu, apa-ncet, încet pătrunde, Ș-acum luna ... al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei... Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele De orașul care iese din pustiile de jele; Din pământ și de sub mare, s-aud sunete ce cresc. Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte; Nilu-n ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să ...