Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FULGER
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 144 pentru FULGER.
Alexandru Macedonski - Vânt de stepe
Alexandru Macedonski - Vânt de stepe Vânt de stepe de Alexandru Macedonski Cântec al slavului de sud Spre locuri unde nu se află societăți organizate, Pustii, întinse, fără urme de plug, de-orașe sau de sate, Nemărginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeți, Cu flori albastre, cu flori roșii, în raza clarei dimineți, Cu aerul umplut de-arome sălbatice și mușcătoare, Ce răzvrătind musculatura o reîncarcă cu vigoare, Uitând ce sunt și unde m-aflu, îmi duc al cugetului cort, Și renăscând la viață nouă, naufragiat ajuns la port, Sunt principe stăpân pe stepă cât pot cuprinde cu vederea... Îmi crește păru-n stufuri negre și-n ochi îmi fulgeră plăcerea, Sunt june, sunt puternic, liber, — încalec repede-armăsar, Apun ici-colo ca nălucă și dincolo din nou răsar... Jiletca mea e de mătase cu fir de aur ceaprezată, Cămașă am cu mâneci roșii, și cizma mea e-mpintenată De-un fel de bold ce poartă-n vârfu-i o boabă chiar de diamant... Am pantaloni ce cad în cute și am mustață de amant, O Varinkă cu ochi albaștri ca stelele sub fruntea serii Pe granița pustietății m-așteaptă-n vântul primăverii Și împletindu-și ...
Alexandru Vlahuţă - La icoană La icoană de Alexandru Vlahuță Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit. În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit, Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală, Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală. De cu sară mititelul încetase să mai țipe: Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe. Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite, Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea ...
Alexei Mateevici - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, Dai ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ştefan şi Radul Ștefan și Radul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Columna lui Traian , an. I, nr. 41, 23 august 1870. Cântec Bătrânesc Bate toba la Craiova Și s-aude în Moldova . Zicătoare oltenească Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ștefan cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, Duce o ceată Moldovenească În loc de plată Să-și dobândească Pradă bogată Și voinicească. Radu cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Păzind moșia, În deal și-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i și-i mare Din ei orcare Și samăn n-are Sub sfântul soare; Dar din păcate, Doi fii d-un tată, Meniți a bate, Lifta spurcată, Frate cu frate Stau să se bată... II Ștefan-Vodă pleacă-n zbor Pe cea iarbă de mohor Denaintea oștilor, Pân' ce iată că-ntâlnește Întâlnește și chitește, Și chitește vitejește, C-un stejar de buzdugan Pe cel Radu, domn muntean; Și-l chitește, mări, drept Lângă inimă în piept: Parcă fulgeră și tună, Sună greu și greu răsună! Radul stă nevătămat, Căci la sân ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La România (Hasdeu)
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La România (Hasdeu) La România de Bogdan Petriceicu Hasdeu Columna lui Traian , an. II, nr. 21/83, 31 mai 1871. Allons, enfants de la patrie! Purtând pe trup înfipta gheară Și-n suflet drojdii de venin, De zece ori sărmana țară, Rămasă-n voie la străin, D-abia putând să mai respire, Mereu lovită de călăi— De ce te plângi c-a-ta peire Îți vine de la fii tăi? O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Trecut-au vagabunde gloate Prin ospătosul tău ogor, Și ți-au lăsat în urmă toate Gogoși de vierme rozător! Un venetic îți dă cu peatră, Îți dă un altul cu ciomag, Primiți la masă și la vatră În loc să zacă lângă prag! O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Ei nu-ți sunt fii. Privește-i bine: Cunoaște-ți laptele din sân Și din năpârcele străine Alege puiul de român! Nu blăstăma victima frunză, Ci scutur-o de negrii gâzi: În foi să nu se mai ascunză Cumplita ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi Odă la ciocoi de Bogdan Petriceicu Hasdeu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare, Așa în noi suspinul Mai rămânea el singur să spună cum ne doare, Cât de cumplit e chinul!... III Și tu râdeai, jupâne, cu fală și rângire: Râdeai precum un gâde, Când vede capul jertfei zburat dintr-o izbire, Se laudă și râde; Căci nu știai că viața, închisă-n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, ...
Cincinat Pavelescu - Cele trei năluci
Cincinat Pavelescu - Cele trei năluci Cele trei năluci de Cincinat Pavelescu Amurguri, toamne, patimi îngropate Pe gândul trist cu noaptea s-au lăsat Și-n haine lungi năluci într-aripate Trec prin oglinzi și-n geamuri parcă bat. Una ieșind din colțu-i de-ntuneric Cu glasul ei de umbră cuvânta: Nu mă cunoști, sunt visul tău himeric! Ce, m-ai uitat? Am fost nădejdea ta! O alta blând s-apropie de mine Pe când coboară-n sufletu-mi căința. A fulgerat! În zări văd doar ruine... Te recunosc, nălucă, ești credința! Și cea din urmă, albă ca o moartă, Plecând din prag s-a-ntors... parcă zâmbea; Sunt singur. Plouă. Vântul geme-n poartă. Nălucă-ai fost și tu, iubirea
Cincinat Pavelescu - Năluca (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Năluca (Pavelescu) Năluca de Cincinat Pavelescu Cine să fii, nebună gârbovită, Ce rătăcești pe străzile pustii, Bătrână, slabă, tristă, despletită Și-ngâni un basm uitat și de copii? Spre ce liman destinul te mai poartă? Ce fericiri îngropi în al tău grai? Ce viață-a clocotit în apa moartă Din ochii tăi, ce-au fost oglinzi de rai?... Dar inima-mi de-odată se oprește: O amintire fulgeră și crește... Te-am mai văzut, bătrâno, undeva! Nu mă cunoști? Privește-te-n oglindă Și tremură... Sunt tinerețea
Cincinat Pavelescu - Ultima verba
Cincinat Pavelescu - Ultima verba Ultima verba de Cincinat Pavelescu Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și- ...
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...