Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FOC (DE ARMA)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 154 pentru FOC (DE ARMA).

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... tânăr om     Cânta cu dulceață, Dar de soi nu mare, nici fecior de domn.     Minvana uitase     Al său neam înalt,     Căci s-înamorase, Ea, neprihănită, de prostul amat...     Deci pe-a nopții frunte, Când discul de aur al lunii plutea     Ș-a lacului unde Dulcele ei raze tremurând clătea,     De pe deal cetatea,     Pe mal copaci deși     Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși.     Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos,     Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios;     Căci subt el Minvana     Tristă se primbla,     Așteptându-l sara; Iar de ... dimineții vântișor eu simt. Minvana     O, nu, ți se pare,     Pîn’mâini este mult,     Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin     Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana     O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin     De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău?      Deci apoi își leagă Arfa de ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... tânăr om     Cânta cu dulceață, Dar de soi nu mare, nici fecior de domn.     Minvana uitase     Al său neam înalt,     Căci s-înamorase, Ea, neprihănită, de prostul amat...     Deci pe-a nopții frunte, Când discul de aur al lunii plutea     Ș-a lacului unde Dulcele ei raze tremurând clătea,     De pe deal cetatea,     Pe mal copaci deși     Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși.     Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos,     Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios;     Căci subt el Minvana     Tristă se primbla,     Așteptându-l sara; Iar de ... dimineții vântișor eu simt. Minvana     O, nu, ți se pare,     Pîn’mâini este mult,     Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin     Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana     O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin     De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău?      Deci apoi își leagă Arfa de ...

 

Vasile Alecsandri - Ceasul rău

... Vasile Alecsandri - Ceasul rău Ceasul rău de Vasile Alecsandri Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mândră oaste, Oaste de români! Toți voinici de frunte Care merg să-nfrunte Oarde de păgâni. Iar pe-o culme verde Ce-ntre munți se pierde Stau de mi-i privesc Două surioare, Albe lăcrimioare, Care mi-i jelesc: Vezi tu, surioară, Oastea se coboară Colo pe costiș, Vezi-o cum pătrunde Pe ... și s-ascunde Colo-n stejăriș. Vai! nu se mai vede! Cine, cine-a crede Grija ce duc eu, Oastea că-i purtată De bătrânul tată Și de dragul meu? Ei se duc în vale Unde țara-n jale Geme cu amar, Căci au intrat iară Sabie în țară, Paloș de tătar. De pe munți în poale, Cu armele goale, Ei mi se cobor, Și prin cea urdie, Dragă, o să fie Mare, mult omor! Căci tata bătrânul ... Când s-aruncă-n foc. El e român tare, Ca Ștefan cel Mare, Și om cu noroc. Pentru el n-am teamă... Dar îmi fac de seamă Când stau de ...

 

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7

... Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7 Sub poale de codru verde [1] O zare de foc se vede Și la zarea focului Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. Știu că beau vinațe reci Și ... ei cât ce luptau, Potirașii alungau, Da-n codru când se-ntorceau Nici un os nu mai găseau, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor De prin fundul codrilor. ↑ Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip: Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Iar la zarea focului Stau haiducii codrului, Nu știu zece sau cincisprece Ori peste sută mai trece, Ci mi-și frige un berbece ... Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige în cârlige Și-l întoarce prin belciuge Ca să-i fie carnea dulce. Sub umbră de păducel Voinicii mănânc din el Și din gură zic astfel: ,,Codre, codre înfrunzit, Ține-mă-n tine ferit, Că nimic nu ți-am stricat Și ... mi atârnai. Le-aș fi pus, codre, pe jos, Dar pământu-i umedos Și fierul e ruginos. Codre, codre, dușman ești! Tu voinicii amăgești Și de dușman nu-i ferești. Cât ești, codre,

 

Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt

... din rochiță. III Cântă cucul, se rotește; Neica se călătorește. Foaie verde sălcioară, Călator ești, frațioare, Nu mă pune la uitare, Nici la plâns amar de jale, Cât îi fi și-i== fi pe cale. Foaie verde usturoi! A plecat neica de joi... Parcă mi-e de-un an, de doi. IV De nu ț-ar fi leleo, dor, N-ai veni după obor, Tremurând cu capul gol. De nu ț-ar fi, leleo, milă, N-ai veni după gradină, Tremurând, cu furca-n mână. De-aș muri de dor, de drag, Târg cu fete nu mai fac, C-am facut eu târg cu tine Ș-am pierdut firea din mine. V Foaie verde arțăraș, Te ... Aoleo! ce foc mă calcă! Neica mă lasă și pleacă Și mi-și trece prin dumbravă Și pe mine nu mă-ntreabă, Parc-aș fi de nici o treabă. VI Lele, ce păgână ești, Pe la biserică treci Și nu faci o sfântă cruce, Când pe mine mort mă duce. VII ... la vale, Răsărit-a iarbă mare, În cărtogul din mijloc Mi-a răsărit busuioc Și-mi vine ca să-i dau foc ...

 

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

... l-a lor picioare mușcă țărâna jos Calofirescul arde d-a lor vitează faimă, Și brațul lui împumnă fierul și mai vânos. De glasul cel războinic altarul se despică, Din sânu-i vitejia e foc mistuitor. Farcaș într-însul arde, sfânt crucea sa ridică: E comandir de arme, păstor răzbunător. Pașa cu barba lungă spre fugă comandează, Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat de sânge în lanț acum turbează; E plin câmpul bătăii de cruntul ianicear. Dunărea e mormântul taberii musulmane, Crucea în triumf zboară, Hristos e răzbunat; Rumânul este spaimă trufiei otomane: Cel hotărât la cruce în veci ... își ia falnicul zbor: Două capete are , cu patru ochi măsoară, E-n toată Rumânia acum poruncitor. ............................................................................. O, ziduri! rămășiță din slava strămoșască! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea rumânească, În muta voastră șoaptă câte-mi vorbiți acu! Mușchiul acesta verde ce vremea-l grămădește, Aste ierburi ... cântă Acest fiu al pustiii?... O, glas preacobitor! Ce-mi spui d-a noastră soartă? vaietul ce nu-ți tace? Ca ce fel de restriște? ca ce fel ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

... eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi ... va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de aceea, să-i dai ca onor nominal pe tot anul 12 șoimi și atâtea iepe, în războaile imperatorului meu să dai un corp de oaste și împreună să vii în persoană a te închina înaintea imperatorului. Acum reflectează! Vlad: Grele condiții, în adevăr! (În parte:) Voi giura ... am conchistat. Vlad: Nu vezi în ce mod acel barbar cată a-și mai spori puterea! Am aflat că are scop prin legături de familie a se alea cu țarul Moscvei. ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna

... II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, doliu, moarte! Astfel se preface cel mai mândru loc. Unde trece, arde un torent de foc. III Domnul și boierii șed în lata sală — Toți bătrâni ce poartă părul alb cu fală. În acele timpuri un boier român Se stima ... Cei mai mulți suscris-au actul rușinos. V Ana, jună doamnă, printre dânșii vine, Ca dorința dulce printre vise line. Ea desface vălu-i: raze de mândrețe, Prin flori de junie, îi lucesc pe fețe. Căutatu-i dulce, dar umbrit de dor Ca un foc de soare o vedem prin nor. Zeul ce inspiră frageda junie Cu frumoase gânduri de mărinimie, Varsă-n fața-i dulce foc dumnezeiesc, Iar în vorbă-i grații ce pe toți răpesc. Iată cum vorbește: — ,,Mâna voastră scrie Pentru țara voastră moarte și robie. Însă mâna ... încins în lanțuri, robul cel străin Anii libertății cântă dulce, lin. VI Într-o sală mare, cu lumini puține, Intră căpitanii, nobilă junime. Nu sunt de părerea sfatului domnesc Actul de-nchinare îl disprețuiesc. Vor ca să lovească armia maghiară Și să spele pata ce-ar pica pe țară. La lumini ...

 

Constantin Negruzzi - Marșul lui Dragoș (doină)

... Constantin Negruzzi - Marşul lui Dragoş (doină) Marșul lui Dragoș de Constantin Negruzzi A apărut în Foaie pentru minte, ininiă și literatură , 1842, nr. 13, 30 martie. Azi este sărbătoare! Români, să ne grăbim ... armele voastre, Curând să alergăm, Din locurile noastre Hoți, feare s-alungăm.    Doină! Doiniță!    Zână plăviță!    Vino cu noi;    Tu ne scutește,    Și ne ferește    De-orice nevoi. Optzeci de oi despoaie, Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. Vitezii se așează Pe lâng-un mare foc Și Dragoș ospătează Cu dânșii la un loc.    Doină! Doiniță!    Zână plăviță!    Vino cu noi;    Tu ne scutește,    Și ne ferește    De-orice nevoi. Sunt gata, stau cu toții Să plece la izbânzi, Ca să-ntirească hoții, Să capete dobânzi. Dragoș merge nainte Pe-un cal cu ... El preste-mbrăcăminte Poartă-o piele de urs.    Doină! Doiniță!    Zână plăviță!    Vino cu noi;    Tu ne scutește,    Și ne ferește    De-orice nevoi. Veseli de sârg porniră Românii mult voinici, Ca lanțul ce înșiră Pe-a plaiului potici. Nevestele cu jale Privindu-i, lăcrămând: Îi auzeau la vale ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... verde de alună! Codrenaș cu voie bună Se urca în deal la stână, Se urca și chiuia... Toți ciobanii că fugea! Numai unul rămânea, Lângă foc se întindea, Bolnăvior că se făcea, Codrenaș îl pricepea Și din gură-așa-i zicea: ,,Mânca-te-ar lupii cioban! La ce te mai faci ... gură-aducea, Iar potira-i tot zicea: ,,Dă-te, Codrene, legat, Să nu te ducem stricat." Codrenaș le răspundea: ,,Mielu-i gras, ploscuța-i grea, De sunteți niscaiva frați, Iată masa și mâncați!" [10] Arnăuții se izbeau, Armele de foc scoteau Și-n Codrean le slobozeau... Pieptul lui Codrean sărea! Iar el rănile-și strângea, Plumbii din carne-și scotea, Cu ei durda-și încărca ... a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar, frunza de brad, frunza de bujor, căci voinicii baladelor sunt nalți ca bradul, tari ca stejarul și rumeni ca bujorul. Cântecele de

 

George Coșbuc - Cornul

... George Coşbuc - Cornul Cornul de George Coșbuc Baladă germană Cum geme-ntreg Tirolul de vuiet de bătăi! O singură colibă stă pacinică în văi. Și-ntr-însa plânge-o mamă. Ce bine și-a pierdut? Ea plânge că bărbatul ... i-a căzut. Și cei doi fii ai mamei căzură la hotar; Cel mic îi mai trăiește și chinul ei amar. Un fiu de-ți mai rămase, la pieptul tău să-l strângi, Tu ești încă bogată, tu mamă, de ce plângi? Și-auzi! Ce sunet trece puternic, plin de foc? De ce-a tresărit mama, stând galbenă pe loc? Auzi, măicuță dragă, ce glas a răsunat! E nuntă, dragul mamei, sunt clopotele ... nu e cântec de nuntă ce-aud eu! Vor fi ducând la groapă p-un mort, iubitul meu! E corn, iubită mamă, nu-i cântec de mormânt, Cunosc eu acest sunet și știu și acest cânt! Prin văi și munți cu vuiet întâi când a sunat, Ne-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>