Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DE ACELAȘI RANG CU
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 38 pentru FI DE ACELAȘI RANG CU.
Titu Maiorescu - Observări polemice
... lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în tonul și maniera criticilor sale spectacolul a două extreme greu de împăcat. Foile politice, cu prea puține excepții, sunt pline de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a le crede pe amândouă și s-a depărtat cu oarecare dezgust de la asemenea polemici fără demnitate. În sfera literară procedarea este tocmai contrară. Aci toți autorii par a fi, dacă nu amici, cel puțin camarazi în înțeles de camaraderie. Unii caută a întrece pe ceilalți în atribute lingușitoare, și în literatura română nu se află decât poeți și prozaiști admirabili â ... pe alții, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a nu crede pe nici unul și a se depărta cu același
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... mai crasă trîndăvie. Abia burghezia a arătat ce este în stare să realizeze activitatea omenească. Ea a realizat opere minunate dar de cu totul altă natură decît piramidele egiptene, apeductele romane, catedralele gotice; ea a întreprins cu totul alte expediții decît migrațiunea popoarelor și cruciadele. Burghezia nu poate să existe fără a revoluționa nețincetat uneltele de producție, deci relațiile de producție și prin urmare toate relațiile sociale. Pentru toate clasele industriale anterioare, dimpotrivă, prima condiție de existență era menținerea neschimbată a vechiului mod de producție. Revoluționarea neîncetată a producției, zdruncinarea neîntreruptă a tuturor relațiilor sociale, veșnica nesiguranță și agitație deosebesc epoca burgheză de toate epocile anterioare. Toate relațiile înțepenite, ruginite, cu cortegiul lor de reprezentări și concepții, venerate din moși-strămoși, se destramă, iar cele nou create se învechesc înainte de a avea timpul să se osifice. Tot ce e feudal și static se risipește ca fumul, tot ce e sfînt este profanat, și ... avînd interese, legi, guverne și vămi diferite, au fost înglobate într-o singură națiune, cu un singur guvern, o singură lege, un singur interes național de
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... ce și le însușise și le avea pururea la îndemână. În aceeaș proporție tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenție socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obștească și chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi erau indiferente. A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu individualitatea lui și pe care el cel dintâi ar fi respins-o. Cât i-a trebuit lui Eminescu ca să trăiască în accepțiunea materială a cuvântului, a avut el ... a fost vorba să i se confere o distincție onorifică, un bene-merenti sau nu știu ce altă decorație, el s-a împotrivit cu energie. Rege el însuș al cugetării omenești, care alt rege ar fi putut să-l distingă? Și aceasta nu din vreo vanitate a lui, de care era cu desăvârșire lipsit, nu din sumeția unei inteligențe excepționale, de care numai el singur nu era știutor, ci din naivitatea unui geniu cuprins de
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... lași, la 27 februarie l8ll; el era al doilea născut din patru fii ai vornicului Neculai Hrisoverghi, ce se trăgea din o familie veche, venită de mai multe veacuri din Constantinopol în Moldavia și care figură în lista ce ne dă domnul Dimitrie Cantemir de familiile boierești ale țării noastre, cele mai cunoscute din vremea sa. Hrisoverghi nu se mândrea nicidecum de această deșartă noblețe; el avea destul merit personal, fără să aibă trebuință și de cel de la părinți. El trăia tocmai într-o vreme când în toate zilele i se înfățișau pilde că virtutea și meritul pot fi și fără strămoși. Armiile rusești, care cuprindeau destui bărbați mari suiți așa de sus din așa de jos, fiind în Moldavia, rupseseră vălul prejudecăților care ne ascundeau civilizația Europei și ne puseseră în contact cu ideile drepte și liberale ale Apusului. Atunce aristocrația primi cea întâi lovire, și astăzi nu mai suntem departe de pieirea ei cu totul. În adevăr, înțeleptul principiu, adoptat de către Reglement, și după care fieștecare moldovan poate să ocupe slujbe publice și apoi să primească și ranguri răsplătitoare, trebuie neapărat să sporească din zi ... sau în pansioane private, sau
Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1
... budget si șterge o cheltuială de cultură utilă fără a pune ceva bun în loc, atunci este timpul a ne întreba, cu mai multă îngrijire, ce necesitate era de a se face aceasta? Si nu știu, domnilor, dacă după o mai matură chibzuință nu va fi bine ca onor. Cameră să revie asupra votului dat pentru suprimarea școalelor normale si să voteze suma de bani necesară pentru reînființarea lor și pentru 1872, precum asemenea să înscrie suma de bani trebuincioasă pentru menținerea lor pentru anul 1873 și mai departe. D-lor deputați, aceste școli normale, când vi s-a prezentat budgetul ... cunoaște chestiunea mai puțin? Chestiunea nu e nouă pentru Cameră. Deja la 1870 s-a prezentat și s-a primit, tot cu ocaziunea unei discuțiuni budgetare, amendamentul d-lui general Florescu de a face numai pe preoți învățători rurali. E dar o vechie tendență reacționară - căci numai reacționară pot numi încercarea făcută de dd. generali Florescu și Tell, care se formulează așa: Seminarele de preoți, departe de a ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... lele din București. Cei ce au reușit să intre în aceste spitale, au avut precaÂuția să închidă ușa și chiar să o zăvoÂrască cu regulamente, care fac ca niÂmeni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cliÂnică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre largi și lumiÂnoase, în care se vede clar. Acest om este Lancereaux . Și ca să știți cine este Lancereaux, e de ajuns să vă spun că omenirea n - a avut niciodată un medic mai mare ca dânsul. Vă miră mult cuvintele mele! Într-adevăr ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... Și care în trei rânduri scăpat-au din robie, Prin degetele morții trecând cu vitejie. Ei zbor pe doi cai gemeni, râzând în hohot mare Cu alți ca dânșii tineri, baroni, comți palatini; Glence din Pocuția, Zbaloș Litfan ce are Un cârd pletos de zimbri în codri de arini. Gavril de Moravița, frații Grotov, Huminski, Mardela Veneticul, Tecelski și Pruhninski, Iarmeric Mazovitul și Kozjatic Ucranul, Ce crește cai sălbatici și-i prinde cu arcanul. Ei merg, bătând din pinteni!... Zburdalnica lor ceată Străluce de departe în haine poleite: Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar ... Și-a prins din câmp fugarul ce-i sprinten ca o ciută, '& Apoi, făcându-și cruce, zicând un: Doamne-ajută!, Ca șoimul de la cuibu-i voios și-a luat zborul. Astfel din țara-ntreagă plec cete înmiite
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... al cărui cuvânt puteai zidi o cetate; însă avea cusurul că era din firea lui grabnic la ocară și la pedepse ca toți acei deprinși de mici a porunci și a fi ascultați. Dacă se întâmpla că, scos din răbdare de neascultarea sau obrăznicia vreunui țigan, poruncea să i se dea câteva bice la scară după obiceiul de atunci, tot el îl chema apoi la dânsul îl mustra cu cuvinte părintești și de multe ori cel bătut, dacă își recunoștea greșala, nu se întorcea de la el cu mâna goală. Conul Manole era însurat cu o femeie de asemenea a lui Dumnezeu, deșteaptă, bună gospodină și spornică la treabă. Unde n-o căutai o găseai scuturând, grijind, făcând rânduială și înveselind ... a se supune la legi și regulamente, a plăti dări și accize, căci în Moldova noastră binecuvântată pe atunci boierii erau scutiți de orice soi de dări și havalele. El n-a călcat niciodată pragul vreunei dregătorii publice; iar în casa lui, ferească Dumnezeu, nu s-ar fi înfățișat vreun obraz al cârmuirei decât doar cu spinarea încovoiată pentru a săruta mâna soției lui și a-l felicita
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova Nicolae Bălcescu în Moldova de Vasile Alecsandri Oamenii de măsura lui Nicolae Bălcescu sunt încă rari între românii de astăzi. Acei care ca dânsul, în tot cursul unei existențe de luptă, au fost insuflați numai de nobila simțire a amorului de patrie și care au visat și lucrat cu neîncetare la reînvierea și la mărirea neamului lor, merită să atragă respectul și simpatiile urmașilor. Tot ce se atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a-i prețui și îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii și contemporanii lor de-a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de a cunoaște
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... atâtea ori constatat și dezbătut: starea tristă a literaturii noastre de azi. Mulți au tratat această chestiune și se părea că e destul de lămurită, însă dl Panu îi găsește cu totul altă pricină. Această pricină ar fi, în primul rând , că literații noștri — poeți, prozatori, critici — au uitat de literatura trecută, de literatura renașterii noastre și au început să se adape la un singur izvor — Eminescu. Această uitare și nesocotire regretabilă se datorește invidiei artistice a ... părerea următoare: ,,...este o regretabilă promiscuitate când doi factori, dintre care unul are datoria să controleze pe celălalt, trăiesc într-o dependență și solidaritate așa de strânse, că nu mai poți distinge cine e controlatul și cine controlatorul". Așa ar fi dacă criticul ar fi controlorul și poeții controlații, criticul judecătorul și poeții împricinații; din fericire, nu e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar refuza o petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe aceleași motive ar refuza o petrecere prietenească cu artiștii, ar fi un model
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... drumul hunilor, slavilor și tătarilor, se stinse cu desăvârșire. Așa fel Ștefan cel Mare a putut să fie întemeietorul lui. Dată fiind lipsa de istorici, dat fiind întunericul neștiinței și al barbariei, nu-i de mirare să fi rămas ca o tradiție nedeslușită numele Iaș, atribuit unui morar — nume pe care Ștefan l-a dat târgului său, fără să știe ... ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu micimea căsuțelor înalță cruci argintii; și deasupra crestei dimpotrivă un tufiș de copaci pe verdele câmpului stăpânește totul. Dacă ar fi o punte de sârmă peste râpă, ar fi Friburgul din partea