Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ȘUBRED
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 36 pentru FI ȘUBRED.
Ion Luca Caragiale - Triumful talentului
... drept cuvânt toată lumea. În anul al patrulea de școală primară, Niță ajunsese să scrie așa de frumos, încât, adesea, puse alături, caietul lui ai fi zis că este modelul de caligrafie tipărit, iar modelul de caligrafie, scris de mână; pe câtă vreme, Ghiță scria nu se poate mai urât; pe ... timp, și iată că s-au ivit câteva locuri la al treilea minister. Același rezultat pentru d. Niță Ghițescu. Firește însă că, oricât i-ar fi crescut mâhnirea, Niță n-avea de ce să despere: mai erau încă cinci ministere; trebuia să se mai ivească locuri. Și s-au ivit, pe ...
... žBa tot ne-au tot scurtat-o Cu cărți de judecăți, Pîn-au luat-o toată...â€� — „Ce viscol e afară ; Unde-o fi nenea, mamă ?â€� — „Aleșii îl luară Ș-acum ca ș-alte dăți.â€� Pe masă, lîngă tat'său fetița-n nerăbdare Întinse o ... lacrimi, se dete sărăcuța Pe șubredul bătrîn, Și îi șopti acestea : „Îți fac eu demîncare Numaidecît, tăicuță. Jupîne, aibi răbdare, Că doar n-ai fi păgîn. Mîncarea-i pentru tata, căci vezi-l cum bolește, E an acu-n păresemi de cînd se chinuiește ; Să nu-l dați jos din ...
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
... durerea lui Poliphem ce stă îngenunchiat pe stînca lui spre care urcă verdele iederei și mîngăie-te, stăpînește-ți gîndurile rele, măsoară-ți trupul tău șubred, pe lîngă uriașa lui musculatură și spune-ți că, dacă, el, Zeu în lumea lui antică, n-a fost în stare să-și ... zbuciume și că ești dator să ții seamă de el, să nu-l lași înfrînt cu desăvârșire pentru viitor, pentru noua formă ce o va fi s-o reia în decursul vremei. Întoarce-ți ochii de la Poliphem, căci el și-a dat ochii ca să nu-și mai ... fii bun și milostiv ca el, uriașul, iartă dacă te doare, răzvrătește-te contra propriei tale ființi și adu-ți aminte că el, care ar fi putut să frângă cu mîinile lui vînjoase o stîncă, și-a jertfit ochii ca să nu mai vadă pe lume altă imagină iubită ...
... orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile ... și că ascult, așa vine de departe sunetul, așa de trist plîng clopotele. Parcă e glasul unei vieți care a apus, parcă ar fi un ecou venit de cine știe unde. Și din afundul acestei ape tulburi, nemaiavînd energia să ies, caut să-mi aduc aminte, să reîntregesc o ... le îngreuie avîntul și-i face să se asemene? Să fie lipsa unui mîntuitor ? Și dacă ar veni oare acela, l-ar asculta cineva? Ar fi el în stare să împrăștie atmosfera asta de somnolență biruitoare, în care plîng și se tînguiese clopotele ca într-un oraș din legende, scufundat sub ...
... În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă. Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală, Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă. Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... i seacă pieptul, că n-are demîncare, Văzînd că n-ajungea Căldura răsuflării ș-a sînului de mumă Să ție, să-ncălzească un șubred prunc de spumă, Un prunc ce tot plîngea. Amorul mamei însă hrănește și-ncălzește, Și biata măiculiță, cu doru-i, izbutește Din viață-i să ... am iubit. Prin negura vieții zării eu o lumină : În drumu-mi singuratic, o fiică orfelină Trimise Providența. O ! Roua primăverii, ninsoarea afînată Nu poate fi ca dînsa, ca dînsa de curată !... Mi-am pus în ea credința. Dup-o țintire, ochii în jos ni se lăsară Și sufletele noastre de ... lumea asta, dragă? oricît e ea de mare, De noi este străină ; Pe nimeni nu îl doare, și nimănui, nu-i pasă De ne-o fi rău sau bine... Vin', vin', să facem casă, Sărman și orfelină. Stingheră turturică prin crînguri rătăcită ! Îți voi clădi eu cuibul în care-i fi ... ferită De frig și vijelii. Voi alerga eu, dragă, ca să-ți aduc de hrană, Îți voi aduce toate : îți voi aduce mană — Vom fi în veselii.» Și-mi răspundea copila : — «Și eu, cu sîrguință, În lipsa ta, voi face ce-o sta-n a mea ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice lucru e o enigmă. Enigma universului întreg se răsfrânge și se întrupează în ... din ultimul său volum, Sfinxul , — ni se pare un titlu excesiv, o caracterizare prematură cu care le gratifică autoarea, înainte ca noi să le fi făcut cunoștința. Și când, la urmă, simți că ele înfățișează sub trei aspecte felurite unul și același exemplar original de femeie, în ipostaza ei de ... sa evită faptele. Nimic epic în această operă de introspecțiune și lirism covârșitor. Dar fiindcă dna Papadat-Bengescu scrie în proză, oricât de șubredă ar fi schela de care să-și agațe strălucitoarele pânze de paianjen, ea trebuie să existe. Și atunci când e silită să facă și arhitectură, să inventeze ... stenografierii senzațiilor, al exprimării lucrurilor impalpabile și nuanțelor sufletești insesizabile, d-sa se mișcă cu amploare și grație, fără teamă de rivalitatea vreunui bărbat. Ar fi nedrept să-i cerem mai mult. Și ar fi ...
... mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins ... niște lovituri de maiuri, scuturând acoperișurile șubrede de draniță. La spate, livada ridicată în dâmb, îngălbenită, părea că păzește, jelind, singurătatea aceasta. Nimeni n-ar fi trecut pe acolo noaptea. Un pândar trecuse într-o seară gândind într-aiurea se vede, căci altminteri nu s-ar fi avântat pe locuri de aceste și când a întors capul și a văzut curtea veche, a rupt-o de ... rămase o clipă încremenit, apoi lovi cu mâna în vânt, a deznădejde, dete călcâie calului și porni fără să răspundă. — Cine-o fi ...
Ion Heliade Rădulescu - Epitafe
... jertfește. Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrățișează, Intrați ș-aveți nădejdea la Domnul ce viază. Prin lacrimi de căință ce sufletul sfințește Al vostru trup prea șubred
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... devine un adevărat monstru devastator: rupe, smulge, dezrădăcinează livezi întregi, prăpădește vite, distruge colibele șubrede ale bieților țărani de pe coastă, ajunge a fi fatalitatea și spaima simplilor munteni, și se rostogolește mereu, urlând și cu o iuțeală nebună. Și când ar sta cineva să cugete că nu trebuia ... bine că sunt mai tare-n descripțiune decât în invocare. Doamnelor și domnilor, vă jur că d-acum-nainte nu voi mai face invocări; ar fi absurd, din parte-mi, să cerc un genere, în care văd bine că nu reies. Luați bine seama că, prin titlul chiar ce am pus ...
George Coşbuc - Străjerul Străjerul de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1887, nr. 293 (25 dec./6 ian. 1888) Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer Azi poartă iar cămașă cu tivituri de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai ...