Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FEL DE A SE EXPRIMA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 74 pentru FEL DE A SE EXPRIMA.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... sincer și cinstit greșeala. Se înțelege, sunt cazuri când cel care-ți face observări polemice nu merită nici un răspuns, și în acest caz datoria de a răspunde se preface în datoria de a tăcea; acuma însă nu suntem deloc în această situație, cel puțin pe atât pe cât e vorba de dl Maiorescu, căruia, dacă nu i-am răspuns până acuma, pricina este că n-am avut unde. De la încetarea revistei Contemporanul [1] din Iași, n-am avut o revistă unde să scriu. E adevărat că aș fi putut să răspund într-o ... răspunde dl Maiorescu, după ce constat contrazicerea fundamentală dintre două articole, urmez așa: ,,Mai sunt și alte contraziceri în amândouă articolele. În articolul întâi ni se spune csă un artist care nu-i cuprins de inspirație impersonală nu e artist, ci pseudoartist; în al doilea ni se zice că simțirile ce primește un adevărat poet sunt ,,așa de personale încât... chiar acumulându-se și revărsându-se în forma estetică, însăși această manifestare reproduce caracterul personal, fără de care nu poate exista un adevărat poet". În articolul întâi ni ...
Cincinat Pavelescu - E-așa de tristă așteptarea
... Cincinat Pavelescu - E-aşa de tristă aşteptarea E-așa de tristă așteptarea de Cincinat Pavelescu E-așa de tristă așteptarea când știi c-aștepți zadarnic! Și-așa de tristă e speranța când știi că n-ai la ce spera... Și-așa de jalnică-i chemarea când știi că nu te poate-aude... Și-așa de grea e resemnarea Și-așa e chinul de amarnic, Când tot aștepți, aștepți zadarnic Și știi că n-ai ce aștepta... Încât de s-ar găsi cuvinte Să-exprimi a tale simțăminte, Să poți așterne pe hârtie Și suferință, Și durere, Și lacrimile ce-n tăcere ... în zadar, În așteptarea celui care Nu vrea să vie, Nici să scrie Și nici să știe Că tot aștepți, aștepți zadarnic ca să vie... De s-ar găsi cuvinte, zic, Să poți așterne pe hârtie Această mare tragedie Ce-unor-ar pare un nimic, Atuncea s-ar mișca și munții ... preface-n lacrimi, Și toți vulcanii ar erupe, Și lava lor ar arunca Pe inimile reci ca gheața, Pe sufletele împietrite Și pe conștiințele-ncărcate De suferinți pricinuite, De
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... era numai Unu, în trei nedesfăcut pe doi să genereze și astfel Infinitul, când primul act al lumii era neînceput – Pământul să-l creeze, de Ceruri despărțitul, Când nu se conturase voința de-a cunoaște în neclintita fire, cea neimaginată, acolo unde nimeni n-avea de ce se naște, râvnita fericire părând realizată... IV Cu toate că Destinul, ce pentru fiecare urma să hotărască momentul-amăgire, Dorinței să-i cedeze și fără amânare ... dorința să cunoască ce-i rău și ce e bine în aparenta fire, și care îl atrase acolo să trăiască Experiența vieții, – o, cât de necesară – ce, pentru-a fi trăită, căzuse-n efemer când, amăgit de vraja plecării în afară sau ducerii-n ispită, s-a prăbușit din Cer Pentru-a-se naște-n lume, la rândul ei creată să îl adăpostească exact în clipa-n care avea de ea nevoie ființa-om chemată, anume să-mplinească Voința de schimbare Aceea de-a cunoaște, din ce în ce mai bine, iluzia puterii de
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... scris despre criticile mele, de ce mă ocup acuma numai de articolul dlui Bogdan? Cauza e următoarea. Toți câți au scris despre critecile mele, deși se deosebesc de mine în unele privințe, stau însă mai toți pe același teren modern științific ca și mine. Dl Bogdan e unicul dintre criticii mei care e ... îl reduce, îl micșorează prin observări ca următoarele: ,,Cemi pasă dacă artistul e bălan sau oacheș" și, nepomenind deloc despre punctele celelalte, tot d-sa se miră: ,,Ce e aceasta? istorie ori critică estetică?!" Și acesta nu e unicul exemplu. Așa, vorbind de tendințele mele sociale, dl Bogdan zice: ,,Cestiunea se complică aici cu cercetări etice și sociologice, pentru că trebuie numaidecât să fie lămurit: ce vei cere în acest caz la opera de artă? Vom vedea pe Gherea cerând artistului modern ce ar pune el în operă, tendințele sale sociale: așadar, vom vedea cum critica lui Gherea va ... ceea ce voi explica cu altă ocazie. În articolul meu Asupra criticii, am numit critica care a precedat criticii moderne științifice, critică judecătorească. Se înțelege că n-am avut pretențiune, într-un articol de
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... poeziilor noastre populare, ci și pentru a ne înțelege asupra marei însemnătăți a acestei manifestări a neamului românesc. Cum se știe, culegerea de Poezii populare ale românilor, adunate și întocmite de Vasile Alecsandri este dedicată doamnei Elena Cuza în 1862, deși publicată de-abia la începutul anului 1866. Publicarea se face în folosul Azilului Elena Doamna fiindcă - după cum scrie Alecsandri - "poeziile culese din gura poporului sunt copii găsiți ai geniului românesc și au dreptul ... numai francezilor, ci și germanilor și englezilor. Căci suntem în epoca dintre 1855 și 1866, epoca renașterii politice a României, care, după congresul de la Paris, este în mod așa extraordinar caracterizată prin solicitarea poporului român de a-și exprima dorințele sub auspiciile marilor puteri de cultură europeană. Alecsandri, a cărui excepțională valoare în literatura noastră stă în repercutarea tutulor curentelor de simțiri ale contimporanilor săi, vine și în ajutorul acestei mișcări și caută să ne câștige simpatiile occidentale, scoțând la iveală mai ales acea parte - de ... Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă și sentimentală a doinelor ce se ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... intelectuală. Însă de aci nu rezultă că ar fi bine să se piardă acum timpul cu o tendință critică în contra acelora care au meritul de a reprezenta astăzi însăși mișcarea cea bună în o parte esențială a ei. Din acest punct de vedere nu este poate de prisos să facem câteva observări în contra încercării unor autori de a accentua mai ales părțile slabe din întinsa lucrare a d-lui Alecsandri și de a-și ascuți spiritul lor critic înaintea prea micului nostru public cetitor pe socoteala acestui reprezentant de frunte al tinerei noastre literaturi. Așa am cetit într-o Cronică teatrală, publicată în Epoca din 11 ianuarie 1886 de d. Barbu Ștefănescu (Delavrancea), o critică aspră în contra lui Despot-vodă și în genere în contra dramelor d-lui Alecsandri. Așa am auzit că ... pentru tot ce este lumină în felurimea manifestării ei. Junii noștri poeți sunt chemați să-și exprime, fiecare în propria sa formă, simțirile primite direct de la lumea reală, dar nu să-și slăbească această lucrare creatoare prin priviri de alături spre o altă lume subiectivă. Puterea lor intelectuală trebuie întrupată în opere de
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... Ion Luca Caragiale - Repausul duminical Repausul duminical de Ion Luca Caragiale 1909 Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întâmplă să iasă bine; câtă vreme, cele încinse așa din întâmplare, pe negândite, aproape totdeuna izbutesc frumos... De ce oare? - De ce, de nece - nu trebuie să ne batem mereu capul să filozofăm, să tot căutăm cauza la orșice... Destul să constatăm cum se petrec lucrurile, și din constatarea asta să tragem învățătura că: nici la petreceri de mult puse la cale să nu mergem cu prea mari închipuiri de veselie, și nici să stăm la îndoială când, pe negândite, ni se ivește prilej de petrecere; să mergem cu voie bună, daca n-avem altă treabă mai serioasă de făcut - zic mai serioasă, fiindcă, în viața noastră scurtă și trudită, nici petrecerea nu e ceva atât de neserios cum spun câțiva înțelepți, unii ursuji și alții fățarnici. Așa cel puțin gândesc eu, și de aceea am petrecut așa de frumos alaltăieri noaptea. Joia trecută, 21 mai, neavând treabă, mă plimbam încet pe Calea Victoriei, pe la șapte seara, privind la forfoteala aceea de calești, birji, automobile - ce mulțime! ce eleganță! ce belșug!... cum rar se vede chiar în orașele cele mai prospere ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu noi în aceeași tendință, ele sunt silite să răspundă îndată la o întâmpinare de principă iuî, care caută să le tăgăduiască dreptatea și folosul. Direcția cea nouă — ni se zice — nu putea să se introducă în conlucrare pașnică pe lângă cea veche? Trebuia oare o critică așa de neîmpăcată în contra celor mai multe forme și autorități de astăzi? Admițând chiar că transilvănenii scriu rău, că Bărnuțiu nu e om de știință, că Șincai nu e istoric, că Societatea Academică Română e stearpă, că cele mai multe ziare și poezii nici
Titu Maiorescu - Din experiență
... practic și în multe privi[...] nedemnă de cuvântul știință. Dovadă este că în școală poți învăța să cunoști animalele dacă ai urmat un curs bun de zoologie și poți învăța să cunoști plantele și pietrele dacă ai avut parte de un profesor bun de botanică și de mineralogie; dar vai de omul care ar vrea să cunoască oamenii numai după un curs de psihologie cum se predă în școlile și în cărțile fie și cele mai moderne. Dovadă mai este că în viața practică un grădinar de frunte sau un agronom pot întrebuința cunoștințele dobândite din cărțile lui Decandolle sau ale lui Liebig, un proprietar de mine se poate întemeia pe cercetările lui Lyell; dar dacă ai întreba pe vreunul din marii cunoscă tori de oameni, d. e. pe Bismarck, cu ce manual de psihologie s-a folosit întru aceasta, ți-ar răspunde printr-un hohot de râs. Cunoașterea omului, un lucru așa de neapărat trebuincios și încă de o trebuință crescândă cu sporirea tuturor relațiilor omenești, nu se poate dobândi astăzi, afară de micul ajutor al unor culegeri de maxime și aforisme și poate al unor romane și drame, decât prin propria experiență. Ce e drept, propria experiență
... să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că Bremond consideră poezia ca un fel de divagație absolut certată cu mintea sănătoasă. Se poate zice și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers celebru din Racine: la fille de Minos et de PasiphaĂ©.1 Souday e sigur că frumusețea versului stă în înțeles: Minos, judecător în infern. PasiphaĂ©, amanta unui taur divin. Fedra, biruită de o grozavă ereditate: numai pentru cine știe toate astea, versul poate fi frumos. Iar Bremond spune hotărât că valoarea versului aceluia exemplu rar de poezie pură nu depinde nicidecum de înțelesul său verbal. În general, ideile, sentimentele și imaginile nu sunt poezie, deși poezia se servește de dânsele. După un lung șir de lămuriri polemice, academicianul ajunge să identifice poezia cu rugăciunea: starea pur poetică e una și aceeași cu starea mistică. Concluzie foarte frumoasă și potrivită pentru ... este aceea din care ia naștere expresia pe care teoria literară sau vorba de toate zilele o numește poetică. Asemenea cercetări trec mult peste capacitatea de
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp – nu știu de mintea m-amăgește sau vocea vine din Olimp: „Prin miliarde de iluzii hrănindu-ți lumea ta de vis, Dorința a născut confuzii, te-a alungat din Paradis Și, dominat de neputință în lumea veșnic schimbătoare, te-a îndreptat spre suferință, știuta punte salvatoareâ€� III Privesc neputincios cum viața se naște, crește și dispare, cum Timpul, primenindu-și fața dă aparența de mișcare. Se-ncep și se sfârșesc războaie ce-aduc belșug sau sărăcie, văd lacrimi ce-nsoțesc convoaie de sclavi mânați înspre robie, Nefericirea vine-n valuri și-n treacăt ea ne părăsește, cum marea ce izbește-n maluri o clipă doar se regăsește. Și zbaterea-i necontenită pe care o privesc tăcut cu-o dragoste nețărmurită, îmi amintește de trecut... IV Aș vrea să știu, mă-ntreb, și cine mai poate-acum să mă ajute? Cetățile-s demult ruine și faptele – nemaiștiute, Ce ... soare? Doar o clipă, ce-ntruna se ...