Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FATALITATE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 58 pentru FATALITATE.
Grigore Alexandrescu - O nuntă
Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime
... s-ar fi așezat gara pe malul stâng, atunci, adăogându-se costul podului, ar fi costat toată lucrarea vreo trei milioane și un sfert. Dar, fatalitate! Camerele s-au deschis și s-au închis, și, cu toate protestările Târgului de Munte, nici pomeneală să înceapă lucrarea liniei. Plictisiți, cu drept cuvânt ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
... Pe atunci, artistul, și mai întâi acel literar, era încă, aici în țară, fenomen intempestiv. Însă orice talent bine hotărât înseamnă un grad mare de fatalitate; individul care-l poartă este, în o măsură oarecare, un sacrificat. Pe Eminescu și pe Caragiale îi numea deunăzi: niște simpli ratați un bărbat politic ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... Bengescu, începând cu deznodământul piesei lui Ibsen, căreia vrea să-i dea un epilog pesimist, a încercat să arate zădărnicia revoltei însăși, inexorabila fatalitate care pune pe o femeie în neputința de a-și crea singură condițiile unei vieți proprii, conformă cu aspirațiile... Dar poate că ne ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... o dată împărțită, puterile-i se stric? De ce e nimicită, d-al său întreg departe, Ș-atunci își ia puterea când intră în nimic? Fatalitate! - Basta! - Blestem îți e dorința! Așteaptă, trufaș vierme, când viermii te-or mânca; Așteaptă-ți neființa, de vrei să-ți știi ființa! Sau intră în ...
... inspirație a avut Lache! Ghetele schimbate merg minunat. Dau drumul birjarului și se-n-torc în târg cu tramvaiul, la Mitică Georgescu. Dar, vai! fatalitate, ca să zicem așa! La Mitică, amândoi sunt forțați să scoață iar câte una, însă acuma viceversa: Lache p-a din stânga și ...
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... te refuză niciodată. - Atunci - zic - cum facem? - Stăi nițel, să trimit să cheme pe Diaconeasca; este aci alături. N-aștept mult. Madam Diaconescu vine. Dar, fatalitate! și dumneaei se află în aceeași necunoștință despre numele junelui nostru protejat: însemnărica i-a dat-o amicei sale madam Preotescu. - Ce-i ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
... acest din urmă teatru pe Dom SĂ©bastien , operă serie în 5 acte, dar punerea în scenă a acestui grandios uvragiu fu din fatalitate încredințată celui mai mare antagonist și inemic al său. Acesta, profitînd de astă ocaziune, făcu tot ce-i stătu prin putință și opera căzu. Căderea ...
... astfel se amplifică până aproape de măreție icoana slăbiciunilor chintesențiale cu care se joacă, din care se adapă, cu acră poftă, diletantul. Diletantismul nu e fatalitate, numaidecât; din fericire, el poate fi numai stadiu, una dintre bolile de formațiune care se pot socoti salutare. În această formă de criză pur juvenilă ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg O victimă a lui Gutenberg de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , IV, 1176, 28 martie 1912, p. 1 ...Am fost liber altă dată și stăpîn pe viața mea. Am umblat încotro m-au împins capricioșii pași ai fantaziei și cum am trecut multe praguri am trecut și pe acelea ale multor muzee din străine țări. M-am oprit îndelung în fața ramelor aurite, în care rîdeau ancestrale nuduri rămase totuși tinere prin puterea artei ; pietre informe prefăcute în giuvaere am văzut, precum și stîngace cuțite de silex ce pretindeau a fi cea mai perfecționată armă pentru omor în alte vremuri. Cu o răbdare ciudată m-am plecat peste tot ce a știut să facă omul, cu o bolnavă bucurie m-am oprit față de tot pasul pe care energia acumulată a veacurilor a putut să-l facă spre frumos și n-am putut trece cu toate acestea fără să nu-mi opresc pașii deopotrivă și în fața vitrinelor unde stăteau rînduite, ca o pildă barbară, tot ce-a putut inventa inteligența unui ...
Ion Luca Caragiale - O zi solemnă
Ion Luca Caragiale - O zi solemnă O zi solemnă de Ion Luca Caragiale 1899 Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeșteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua și a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viața lui pentru o idee mare, numai acela care și-a jertfit liniștea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înțelege importanța zilei de 1 mai 1900. Mizilul!... Așezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfață cu multă cochetărie pe o pajiște plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare și până apune, iarna și vara. Rar se găsește o panoramă așa de plăcută și atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, și mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaților; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, ușor ...