Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ SPINI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 88 pentru FĂRĂ SPINI.

George Coșbuc - Colindătorii

... Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă, Și vin mereu, s-opresc în drum; S-aud acum în tindă Noi stăm cu ochii pironiți Și fără de suflare; Sunt îngerii din cer veniți Cu Ler, oi Domnul mare! Ei cântă nălțător și rar Cântări de biruință, Apoi se-ntorc și plâng ...

 

Alexei Mateevici - Pe Varava ori pe Hristos%3F

... viclene: Privind la toți cu milă, la răstignit se duce Iertând chinuitorii cei răi, izraeltenii, Iar ei de prin ogradă, ascunși pe după chedri, Ei fără rușinare azvârl într-însul pietre... Dar iată și Varava. Cu cântece, cu tropot Norodul îl urmează în groaznică orbire, Slăvește și cinstește pe hoțul acum ...

 

Emil Gârleanu - Hoinar

... veni până la el adierea unor crini , urmă: „Ce are a face rozeta cu crinii, cu crinii albi ca spuma laptelui!â€� Fără să stea în cumpână, își făcu vânt spre lujerul înalt, subțire și mândru al unui crin întârziat. Așezându-se în potirul parfumat, alb ca zăpada ... flori măiestre, flori...â€�, dar cum se întorcea, în dreapta și-n stânga, complimentând, aripa i se zgârie de-un ghimpe. Craidonul o șterse repede, fără să se mai uite înapoi... Trecu pe lângă lalele fără să le privească; dar în drum făcu cu ochiul rochiții-rândunicii , o veche prietenă, și spuse o vorbă proastă unui stânjenel scuturat, îmbătrânit, ce i ... băgase de seamă că se întunecase. Nu mai vedea nimic. Îl apucase noaptea în drum. Neputând să mai zboare, se lăsă, la întâmplare, pe un spin

 

Ștefan Octavian Iosif - Isus

... a candelei lumină, Învăluind icoana-n raze pale : Isus, copil, la sînul maicei sale ; Păstori se miră, magi i se închină. Un zîmbet liniștit, blînd, fără vină, Și totuși nu știu ce ascunsă jale, Ce presimțiri de chinuri ideale Umbresc în taină fața lui divină. Știai de-atunci, Isuse, tu c ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)

... Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dorul (Hadeu)

... Aruncă voluptos Lumină și căldură, Eu mă gândesc uimit Că ele străbătură Un spațiu nefinit! Și dorul meu își are Un soare născător; Un cer fără hotare Străbate ș-al meu dor; Dar prin întunecime, Pe drumu-i răcoros, El vine din nălțime Și cald și luminos! III O rază diafană ... se-mprejur, O sferă-nveninată Înfruntă ne-ncetat, Dar flacăra-i curată Și valul e curat! Așa-i și doru-n lume! În negură și spin

 

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară

... Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele ...

 

Alecu Donici - Bondarul mizantrop

... nu-i șagă, Spre pieire, lumea-ntreagă. Merge, merge, se tot duce, Spre pieire au pornit, Zi ce merge, rău ne-aduce Rău, tot rău, fără sfârșit. Astfel în mizantropie Un bondar se căina, Stând pe-o creangă de scumpie Ce la vânt se legăna. Și zicea el: "Zău, nu-i ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni

... fac, Plecăm făr-a deschide gura. Birjarul, eu și caii tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci ... a doua oară Din ceruri Tatăl mă coboară. Căci răul bântuie mai reu; Mai rău ca orișicând alt’ dată Icoana lumii e scăldată De sângiuri fără Dumnezeu! M-arăt, strigând să stângă Văpaia cea nătângă A groaznicului tun... Vorbesc, și-ndată gloata Mă-mpinge’ la Golgoata Și țipă că ...

 

Alexandru Vlahuță - Christos a înviat

... din mormânt. Și tuturor de o potrivă. Împarte darul lui ceresc- Și celor care cred într-însul, Și celor ce-l batjocoresc. Urască-l cei fără de lege... Ce-i pasă lui de ura lor? El a venit s-aducă pacea Și înfrățirea tuturor. Din toată lumea asupriții În ...

 

George Coșbuc - Murind

... gură ! Dar trupu-i e frînt de prin cruce. Voind să se nalțe puțin, De-aseară se-ncearcă s-apuce Cu mînile-o creangă de spin. El vede părîul ! Măsoară Cu ochii, trei palme de drum. Așa de cînește să moară ! Se-ntunecă văile-acum, Iar noaptea grăbită scoboară. El parcă ... O-ntinde cu dinții și geme, Iar gura-i șoptește duios. Eu nu știu, sunt rugi ori blesteme, Dar știu c-a pierit fără vreme Flăcăul voinic și frumos. Că iată-l scăldat în sudoare, Și-acum e tăcere prin văi. El nici nu mai simte ce-l doare ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>