Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ MÂINI (SAU) PICIOARE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 195 pentru FĂRĂ MÂINI (SAU) PICIOARE.
Antim Ivireanul - Scara aceștii cărticele
... înaltă a / arhieriei, întru carea au vrut dumnezeescul dar să ne sue, grija cea mai mare și mai aleasă ce avem, nu iaste alta fără numai chivernisirea besĂ©ricii și spăseniia sufletelor oilor noastre celor cuvântătoare, pentru carele avem datorie să priveghem zioa și noaptea, că avem să dăm seama ... cu păstoriul nostru pentru spăseniia aceștii turme cuvântătoare, carea au dat-o Dumnezeu în mâinile noastre. Dar oare ce aș putea nădăjdui de la voi? Sau ce fel de ajutoriu aș putea să aștept din iscusirea voastră? Că între cĂ©lĂ©lalte scârbe ce am, de mă rănesc la inimă, iaste ... și mă mâhnesc mai mult, că văz între preoții miei atâta prostie, atâta neînvățătură și atâta nedumireală, cât cunosc că nu puteți face vreun ajutoriu sau vreun folos ticăloasei turme. Și pentru acea multă prostie a voastră și neștiința la sfânta carte, m-am îndemnat, fiind cuprins de frica ... partea a treia s-au pus învățături pentru câte lucruri s-au putut afla până întru acest ceas, carele să fac cu necuviință și fără de cale, și trebue ca de acum înainte să nu să mai facă. Care o puiu înaintea cucerniciei voastre ca / o masă duhovniciască ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... mă sileam a-l face să priceapă că numai pentru dânsul făceau câinii atâta gălăgie. Apucarăm la stânga pe prundul Cuejdiului înspre Dărmănești, fără să știm dacă am apucat bine sau rău. Norocul însă ține cu drumețul: la câțiva pași, pe prispa unei case albe, gospodarul și gospodina dormeau sub o plapumă, lipiți unul de altul ... ziua de șase era totuși destul de rece; ei dormeau duși și se legănau poate în visuri fericite; noi însă, și mai cu seamă eu, fără respect pentru toate aceste nimicuri și fără nici o ceremonie, mă apropiai de dânșii, ridicai cu bățul plapuma de pe nasul gospodarului, care dormea la margine, îl împinsei puțin, îl trezii și ... ne sileau la sărituri gimnastice și de preciziune peste golurile destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi avut în el ceva din firea caprelor! O baie de glod, până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă ... alt soi și le trecurăm pe toate fără greș. Ieșiți afară din sat, răsuflarăm în sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de ...
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
... pe la locurile pe unde ai umblat." O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază hârtia din mână. Ideea de a face o carte sau o broșură mă umplu de fiori, necunoscute oamenilor fericiți care n-au căzut niciodată în ispită de a se numi autori, ca să ... că cercam aceasta din partea armatei lui Traian, care n-ar fi avut nici un interes să-și facă o glumă din repaosul nostru, pedepsind fără milostivire pe nevinovații și debilii săi strănepoți. A doua zi, foarte de dimineață, ne grăbirăm a închina arcurile de triumf geniurilor ... care să dorești a-l vedea. Pe la anul 1530 trăia în acest oraș un boier, anume Vintilă, ce ocupa postul de jude sau de judecător, după cum se zicea în idioma părinților noștri. Simțămintele lui religioase și patriotice erau în genere cunoscute, căci nu era sărbătoare să lipsească ... timp ce zăbovirăm acolo până să ne aducă caii, văzurăm pe noul prefect, care trecea în județ, ocolit de o ceată întreagă de dorobanți. Tistul sau ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi
... gradul aproape incalculabil al voracității rațelor, și pentru că el era mai fericit decât Newton, deoarece avea mijloace de experimentare asupra obiectului de cercetat, luă fără întârziare treizeci de rațe bine crescute (adică nu bine educate — sunt ființe incapabile de o bună educație! — ci bine dezvoltate ca corp) și ... poată birui niciodată mâncarea. Când văzu el că rațele sunt cât se poate mai îndopate, le tăie deodată tainul și le lăsă vreo câteva ceasuri fără mâncare. Trebuie să fi fost o măcăială grozavă. Protestările lor devenind nesuferite, el deschise uscioara țarcului; rațele se repeziră să iasă. Experimentatorul puse mâna pe ... sacrificat lăcomiei omului. Oamenii sunt niște fiare cari, cu o adâncă perfidie, cultivă victimele lor. Pentru o vulpe este indiferent dacă o găină este slabă sau grasă, e de ajuns să fie cantitativ îndestulătoare; pentru un lup, primul miel venit este cel mai bun. Pentru om lucrul se schimbă. Răutatea și ... — cum e la unele feline cari își fac o plăcere din torturarea și prelungirea agoniei victimelor, sau cum e la lup, care ucide și fără ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... vals și contredansă, din vreme în vreme, câte un posmag. Trebuie să-l vezi pe bietul băiet când își scoate mănușile și-și întinde tremurânda mână pe tabla și, când a luat un posmag fără să răstoarne tablalele, cum se trage înapoi în grămadă, ca un câine ce fuge cu un ciolan în gură. Iată pofta de mâncare a ... negustori, toți dau astăzi suarele dansante. Și pentru ce? O suare dansantă se gătește în două ceasuri. O scripcă, o cobză, câteodată și un nai sau o daiere; vro câteva lavițe, patru poponețe într-o odaie mărișoară și suareaua este gata. Pe urmă niște dulceți cu apă, niște posmagi, apă zăhărită ... cincizeci-șaizeci de voinici, jucând ca niște fericiți, asudând sânge și apă la sunetul cobzei. Rămășița șede împrejurul odăii, privește, critică, încuviințează. Alții joacă vist sau preferans, vorbind de câte corăbii au sosit la Galați și cât se vinde chila de grâu și de păpușoi. Deci, toată această lume este un ... atâta grație acelor ce-i poftesc fata, Celestina este o minune. Dacă mama și fata intră într-un salon, Celestina intră totdeauna dintâi; la Socola sau ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
... mare, Destul să nu te prindă vreun altul mai excroc! Eu nu visasem lumea, desigur, precum este, Și când mă deștept astăzi ș-o văd fără de veste, Îmi vine câteodată să mă ascund, să fug, Sau singur, fără milă, smintit, să mă distrug, Să nu mai văd lumina din cerul plin de soare, Și haina vieții-n zdrențe s-o lepăd la picioare ... i-ai privit căzând, Și-n loc ca să-ntinzi mâna victimelor simțirii, Ai râs. — Fatale timpuri! Când plânsul nu excită Decât râsul ironic sau
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... dreaptă. * Sorbea voinicul din privire Minumea ce-l încremenise, Și revenindu-și în simțire Îi prinse mâinile si-i zise: “De ești un vis, sau ești reală, De ești, sau nu ești, sau poți fi, Tu ești icoana ideală A năzuinții de-a iubi. Eu te-am visat de-atâtea ori, Te-am căutat ... măriei-sale, Purtându-și ochii pe-o tipsie În labele de dinainte, Și-n locul lor, în scăfârlie, Crescându-i câte-un colț de dinte. Sau întindea mâna să prindă Muscuțe albe pe sub gene, Ce în a ochilor oglindă Mișcau, mirate, din antene. O groaznică gheară de mort ... subțiratic fir de tort Ce-l îndruma spre cimitir. Și el umbla încetinel De frica firului subțire: De s-ar fi rupt, murea și el Sau rămânea în nesimțire. O stea! o rază! cât de mică! S-o vadă numai că lucește!... Era voinic și făr’ de frică Dar... se simțea ... șoimi, de vânătoare, De curtea lui. O fi ce-o fi, De-acuma el aicea moare. * Iar tu, rămasă unde ești, În fund de peșteri sau ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... Mogoșoaiei, și abia așteptând să ieșim o dată la câmp, căci bănuiam noi că în capul vreunuia se ascundea vro problemă socială, literară ori politică; sau ne așteptam ca, de la rontul al doilea încolo, Trubadurul să ne cânte ceva nou, pe cuvinte și melodii improvizate, triste, fără șir, dar profunde și ciudate. Dacă eu n-aveam alt merit decât dragostea de ceilalți și prietenia tuturora pentru mine, acest merit ar fi prea ... fac nici un rău - să nu-i fac ei plăcere ascultând o parabolă? Care din noi înțelege ce simte când ascultă o elegie de Chopin sau de Heine? Și ascultați; și vă face plăcere. Afară numai dacă n-ați amesteca ce simțiți cu ce înțelegeți și socotiți că în om tot ... orice v-aș spune se va izbi de cine știe ce credință a voastră dobândită cu multă străduință. E greu să mă înțelegeți fără să vă sfărâmați metoda voastră d-a judeca, d-a înțelege și d-a simți. Nu știți nimic... Nu ... simțurile. Auz un sunet uscat, văz un trup alb și întins p-o masă de marmură și parcă buricele degetelor mi se lipesc d-o ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... nu se frânge de la încheieturi, și îngenunche la picioarele soției sale. Răsuflarea se opri ca la un om ce se prăbușește într-o groapă fără fund. Până când genunchii îi ajunseră la covor, i se păru o eternitate de rușine maladivă. Câteva pete rumene îi răsăriră în obraji. Întinse încetinel ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... apoi au încurcat lumea amar de vreme, vrând ca să-și recâștige valoarea unei vieți pierdute-n cărți. Nu creadă cineva că vorbesc din ură sau din predilecțiune pentru cele trecute. Nici prin minte nu-mi trece. Urât sau iubit, oricare obiect sau relațiune care e capabil de-a stârni unul din aceste două afecte în sufletul nostru este în sine considerabil. Pe secături însă nu ... prelat. Dar să ne gândim la oamenii înfundați în dosul perdelelor. În fiecare societate se găsesc oameni ce se izolează, siliți de natura lor proprie sau de vro preocupațiune, și nu iau decât o parte foarte pasivă la decursul petrecerii și instinctiv îi vezi ascunzându-se or [i] în dosul unei ... în minte să zică că-i frumos, dar vigoarea deosebită, aspră care respira din toate mișcările sale îi dădeau acea atragere pe care-o exercită fără s-o vrea sau s-o știe toate naturile tari. Afară de aceea era foarte cult, umblase și citise mult și era un muzicant excelent. Prin pielea mâinilor sale ... deschis, cu talie lungă, pantaloni negri și jiletcă de catifea neagrcu pui verzi de mătasă. Botinele de lac cuprindeau strălucit și cu fidelitate formele unui ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... idei al veacului său, Martial poate fi considerat ca cel mai imens rezervoriu de spirit al tuturor secolelor. N-a existat scriitor, celebru sau obscur, să nu împrumute de la el o idee sau o formă. MoliÄ�re, Goethe, Voltaire, Schiller, Lessing, Shakespeare și toți scriitorii din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea au cules flori din ... cu restaurația și e înlocuită de caricaturi și de legendele lor. Iar mai târziu de impetuozitatea presei cotidiane, care izbește în cei mai cu talent, fără menajamente și fără reticențe. Revoluția franceză cu Drepturile omului acordând libertate de a cugeta și de a scrie, fabula, apologul și epigrama s-au ... la criticile ce i se aduc. Să începem cu dl Șerban Cioculescu, Ă¡ tout seigneur, tout honneur! Distinsul critic al Adevărului stăpânește o dialectică savantă, fără pedanterie și are, pe deasupra unei logici strânse, o foarte justă intuiție estetică. Dar e profesor și, fără să vrea, devine didactic și doctoral uneori. Decretele sale au însă norocul să fie adoptate aidoma de masa foiletoniștilor literari. Iată pentru ce articolele sale ... ...