Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EXTAZ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 67 pentru EXTAZ.
Alexandru Macedonski - Moise Moise de Alexandru Macedonski Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiți când fură toți, Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioți, Biblic vers pe buze moarte, zeu semeț sub tâmple-nguste, Moise fața și-o ascunse între mâinile auguste. Preanțeleptul, de trei zile, în extazul lui de sfânt Era stei de nemișcare și cu ochii în pământ... Credincioși îi rămăsese vre o doi — dar fiecare ,,Oare nu mai ești tu Moise?" îi striga cu voce tare. ,,Marea Roșie nainte-ți zid de apă nu stătu? Faraonul înăuntru nu-l făcuși de s-abătu? Oastea lui cea strălucită n-o târâși să piară-n valuri Cât din toată grozăvia numai oase zac pe maluri? Nu făcuși din piatra stearpă să țâșnească alb izvor Care-a curs ca râu de lapte pe al mușchiului covor? Și-n pustie, pe când foamea ne-a fost aprigă dușmană, Nu ne-ai dat îndestularea când ne-ai dat cereasca mană? Scoală — ceasul de restriște nu mai este"... — Dar, tăcut, Se-nălță de jos profetul între-ai săi neîntrecut, Și urcându-se în munte sub a serii strășnicie, Cu nori groși de ...
Alexandru Macedonski - Rondelul cupei de Murano
Alexandru Macedonski - Rondelul cupei de Murano Rondelul cupei de Murano de Alexandru Macedonski Nu e de aur: e de raze. O-ntind grifonii ce-o susțin. E dătătoare de extaze, Cu ea-n onoarea ta închin. În scânteierea-i de topaze Cuprinde-al nemuririi vin. -- Nu e de aur: e de raze. O-ntind grifonii ce-o susțin. E arta pură, fără fraze, E cerul tot de soare plin. Talaze largi, după talaze, E sufletescu-avânt deplin, Nu e de aur: e de
Alexandru Macedonski - Rondelul nopții argintate
Alexandru Macedonski - Rondelul nopţii argintate Rondelul nopții argintate de Alexandru Macedonski În noaptea de lună-argintată, Pe pleoape când somnul se lasă, În vis îmi clădesc câte-o casă Ce toată e-n roze-mbrăcată. De zgomot și oameni retrasă, Locaș ca din basme s-arată, În noaptea de lună-argintată, Pe pleoape când somnul se lasă. Vreo sarcină-asupra-i n-apasă De-ai mei creditori e-apărată, Parfumul de roze ce-mbată Extazul în suflet îmi lasă În noaptea de lună-
Alexandru Macedonski - Rondelul rozei ce înflorește
Alexandru Macedonski - Rondelul rozei ce înfloreşte Rondelul rozei ce înflorește de Alexandru Macedonski O roză-nflorește, suavă... Ca nor risipit e necazul. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă. Nu-mi pasă de-a vieții otravă, De chinul ce-și urcă talazul O roză-nflorește, suavă; Ca nor risipit e necazul. Stăpân sunt de-acum pe răgazul, Să-mi fac din ursită o sclavă, Și nu mai e viața grozavă, Deși mi-a brăzdat tot obrazul O roză-nflorește,
Alexandru Macedonski - Vasul Vasul de Alexandru Macedonski Vasul e de aur virgin scânteiat cu plăci de nacru, Încrustat cu pietre scumpe, zvelt, dar trainic ca un bronz; Și, cuprindă ambrozie sau poșircă de vin acru, Dea beția dezmățării sau extazul unui bonz, Vasul e de aur virgin, sculptural, sublim și sacru. Floare-aproape nereală se înalță hieratic, O splendoare ca de soare răspândește împrejur, Magistral și rece vecinic, deși viu ca un jeratic, Nu e simț sub al său farmec să-i mai poată fi sperjur... Floare-aproape nereală se înalță hieratic. Gestul lui e o minune, gura lui, rubin și perle, Corpul tot, plasticitatea unor zile ce s-au dus, În gâtleju-i paseri rare se îngână-ncet cu merle, Ș-orice limbă amuțește, ș-orice suflet e sedus... Gestul lui e o minune, gura lui, rubin și perle. Să bei viața-n el e dulce sau să bei sleirea forței... Dar ascundă sau Tenedos, sau otravă și puroi, Chio roșu, sau miresme, — meargă tot în voia sorții, -- Când e vasul de-aur virgin... moralistul e greoi, Și în fond se bea tot viață chiar când bei balsamul
Alexandru Vlahuţă - Mamei Mamei de Alexandru Vlahuță Din vremile apuse ș-atât de fericite, Aducerile-aminte adesea mă-mpresoară. Ce de viață-n urmă!... Ca un potop mă-nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse ș-atât de fericite! Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Și ca din cărți, trecutul fantastic mi s-așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderei eterne!... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și dai muștele-afară. Apoi, prostii de-a mele asculți și cazi pe gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg ...
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată, Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat, Gând raiul i se smulse în ora blestemată, Tot eu l-am ajutat. I-am spus: ți se închide grădina nemuririi; Supremul te gonește din sântul paradis, Dar vino, căci în lume, locaș al fericirii Un altul ți-am deschis. Voind apoi să vadă pe oameni în durere Le zise: pâinea-n lacrimi muiați-o s-o mâncați; Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere, Și ei au fost scăpați. Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție, Să nască hotărât-a femeia în suspin, Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie, Să-și uite orice chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a ...
Cincinat Pavelescu - Avatar (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Avatar (Pavelescu) Avatar de Cincinat Pavelescu Mi-amintesc. Era pe vremea cruciadei. Lângă tine, paj de dor îngenuncheat, Îți cântam pe ritmul leneș al baladei Nenorocul unei fete de-mpărat! Nu păreai o-nfăptuire pământească... Castelană cu profilul de copil, Înger trist, ce vine zarea s-o privească În amurgul unei zile de april! Și cum seara cădea mistică și lină, Vrând să știi ce suferințe mai îndur, Mă rugai să plâng încet, pe mandolină, Versul meu mângâietor de trubadur. Și-n genunchi, ca pocăitul la altare, În privire cu extaze ce nu mint, Atingeam c-o nevăzută sărutare Albii crini ai mantei tale de
... Străvăzător de ceară mat Ceva din mistica paloare A unui zeu crucificăt. O, mâini a căror frumusețe Am adorat-o în extaz, Simțind un val de tinerețe Că mi se urcă în obraz, Spre voi înalț o rugăciune: O, albe mâini nevinovate! Cădeți pe inima-mi odată ...
Dimitrie Anghel - Întîiul volum
Dimitrie Anghel - Întîiul volum Întîiul volum de Dimitrie Anghel Stam la o masă într-o cafenea, unde se adună de obicei o parte din literații noștri, și ascultam discuțiile lor. Era vorba de revistele noi, de volumele ce stau să apară, de editori, și rămîneam uimit de cîtă pasiune și entuziasm sunt capabili încă acești incorigibili vînători de himere. În timpul acesta, un tînăr sfios s-a așezat la o masă deoparte și, după ce și-a făcut ochii roată împrejur, a scos cu grije un volum din buzunar. Era atîta dragoste în mișcările lui, atîta lumină în ochi, atîta bucurie pe întreaga lui față, încît mă miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întîia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întîiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întîiele versuri, de groaza ce o aveam pentru tipar și de vecinica îndoială ce-mi tăia aripele. Chin mai amar și mai sfînt nu poate să existe. Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am petrecut copilăria. ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...