Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ESTE POSIBIL SĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 66 pentru ESTE POSIBIL SĂ.

Garabet Ibrăileanu - Varia

... unui om, când, în realitate, ele nu se pot produce nici chiar prin voința unanimității oamenilor. Trebuie teren favorabil arborelui, trebuie apoi arborele, trebuie apoi înflorească arborele, floarea lege, pentru ca ai fructul. 16. Anotimpul obosiților e toamna. Din cele 24 de ceasuri ale zilei, timpul care se potrivește mai bine cu sufletul lor e amurgul ... am progresat atât de excesiv, ne-am dezanalizat atât de mult, comprehensiunea și inteligența sunt atât de complet tovarășele noastre de orice moment, încât, ca ne mai virilizăm, ca nu ne stingem din prea mult abstracționism ar fi nevoie de o doză de gorilism. De fapt -- și chiar când pe spirala progresului ne aflăm în ascensiune -- suntem încă la începuturile omenirii. Cele câteva ... dacă soarele ne mai îngăduie măcar un milion de ani de existență... 26. ...atunci când aceeași idee le vine la doi oameni, ea are sorți fie adevărată, oricât de curioasă ar părea. 27. Moralistul face observații asupra sufletului și a conduitei omului, caută cauzele stărilor sufletești tipice etc ... al nostru.) Firește că rar cineva e numai una sau alta. Și dacă există analiști, care nu-s moraliști, ca Dostoievski, nu există moraliști care ...

 

Mihai Eminescu - Archaeus

... Mihai Eminescu - Archaeus Este posibil ca această lucrare necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Archaeus de Mihai Eminescu Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un ... cu ochiul distanțele ce le poate ajunge și nu-i fără oarecare înduioșere în fața unei gâște în epoca virginității. Cel de-al doilea uită mănânce , voind sară peste o groapă cade-n mijlocul ei, iar frumusețile virgi - sau nevirginale trec pe lângă dânsul fără ca el -și [fi] ridicat ochii. Cu toate acestea noi presupunem că filozoful e mai cuminte decât un gânsac , ba că în problemele aceluia e mai mult adevăr decât ... ncepe râdă .|| — Spune-mi nepoate — dacă poți — un lucru imposibil și o idee imposibilă. — Un lucru imposibil e ca eu fi șters ciubotele lui Beethoven, care-a murit înainte de atâția ani, iar o idee imposibilă este ca ceva fie și nu fie tot în aceeași vreme. Kellnerul adusese vinul cerut, moșneagul împlu un păhar mie, unul lui, pe care-l și deșeartă pân-în fund ...

 

Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț

... le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele ... pomenit om măi curios ca tine, toată z’ua – bună z’ua ai sta în gura lumii...â€� așa și era! cum începea cineva vorbească, mă și prezentam degrabă sub gura lui, în poziție de drepți, cu ochii în sus, de parcă ar fi fost vreun apel al existenței. Ioana ne mai invita, pe mine și pe Măria, la clacă, la Veca, ce mai muiere și asta! făcea clacă ... ziar. aceste minuni se întâmplau în ierni pierdute, când oamenii aveau o altă dragoste între ei. dacă m-aș împrieteni cu Dumnezeu, L-aș ruga facă satul Corșor etern, așa cum a fost... sau dea oamenilor lui o memorie de înger și -l facă trăiască în ea, măcar cât sunt ei, abia

 

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte

... chemați a o interpreta, nu-i vom da loc în coloanele revistei noastre pentru că a-i face o dreaptă critică ar fi ieșim din limitele prescrise de buna cuviință, și aceasta nu intră în deviza noastră; venim dar la cea de a doua care, deși ... Malatesta, lui Rubin pe a lui Ernesto și d-lei Pasta pe aceea a Norinii. Cu chipul acela succesul nu putu fie decît strălucit și nici că putea fi altfel daca ea fu cîntată și jucată de aceste patru talente de reputațiune europeană. Dar pe cînd nenorocitul Donizetti culegea laurii acestui triumf, Teatrul operii ... actul al doilea, probează de-ajuns observările noastre. D-la Alfieri, cu toată silința ce a pus, n-a putut reuși ne prezenteze pe adevărata Norina, spirituoasă și plină de prefăcătorie, care nemaigăsind alte mezii ca înduplece pe Don Pasquale de a permite lui Ernesto ca o ia în căsătorie, unește cu doctorul Malatesta și, printr-o farsă foarte ingenioasă, devine consoarta bătrînului, și aceasta nu o făcea decît numai ca poată mai în urmă, prin dezordine și maltratări, ...

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

... interioară, este și istorică. Dar felul acesta de greutăți face cu atât mai ispititoare încercarea. * * * Emil Codrescu, medic și om de cultură generală neobișnuită, trebuie fi fost tânăr de tot prin anii când se așezase bine stăpânirea poeziei lui Eminescu. Lectura de bază a generației sale o formau neapărat ... cătușele politeții și ale pudorii se încordează exasperat. Pe scăunașul de dinainte, într-o trăsură mai strâmtă decât a lui Badea Vasile, trebuia fiu mereu cu ochii în patru ca nu ating picioarele tovarășelor mele (Adela și Doamna M., maică-sa)... Evident, când Adelei, urcându-se pe capra trăsurii rotunzimea de zăpadă îi sidefează o ... doctorul Codrescu renunță a mai nota ce simte. E paroxismal. Însă diavolul nu se odihnește. Adela se lovise la un picior. Doctorul trebuie o examineze, și grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul ... fată; i-o repetă până ce o exasperează. Și doar fata, cât era de pudică și de bine crescută, face și spune tot ce era posibil pe acea vreme, ca ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... nu s-a putut naște decât grație unor modele străine. Fără influența străină, mai ales franceză, începută încă dinainte de 1800, nu ar fi fost posibil nici Creangă, și nici măcar culegerile de doine și balade populare. Chiar și ideea de a culege poezie populară a fost ... nu mai vorbim și de motivele naționale și literare ce l-au îndemnat adune acea poezie, toate datorite influenței străine. Și dacă n-ar fi existat deja o literatură beletristică în țară, de unde i-ar fi venit în cap lui Creangă ideea scrie Amintiri și Moș Nichifor Coțcariul și de unde ar fi știut cum se scrie o bucată literară, cum se compune, cum se "dialoghează" etc.? Și nu mai insistăm asupra faptului că, pentru ca existe "Creangă", trebuia existe "Junimea" și Convorbirile -- produse și ele de influențe literare străine... Literatura franceză din veacul al XVIII-lea (și cea grecească nouă) au inspirat, au ... niște scriitori, în disperare de cauză (așa cum ne-a zugrăvit dl Davidescu îmbrățișarea simbolismului de către Macedonski), și spre a fi "originali", adică cu orice preț altfel decât ceilalți, ar fi ...

 

Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit

... artiști se mișcă împrejurul unei neînțelegeri tipice. Calea cea mai sigură de împăcare ne-o arată constatarea că, îndeobște, cerințele diverse ale spiritului nu pot fi satisfăcute întreg decât prin colaborare; rar nimerește natura închidă, în pielea unuia și aceluiași individ, un artist și un învățat. Când se întâmplă aceasta, ne găsim în fața unei armonii excepțional prețioase: ni ... îl aplică poetului, dar și speciala, aproape unica, înțelegere a superior cultivatului Maiorescu pentru gânditorul Eminescu. De Maiorescu singur, Eminescu nu avea nevoie se apere cu ironic amabila formulă: Asta-i o teorie care-i greu de înțeles cu care s-a scuturat de antiliterarul și ... în inteligență și în gust, boala singură, ca o diabolică perfidie, l-a oprit de a culmina astfel, încât faima lui răsune și puterea lui lucreze mult peste marginile țării sale. Boala, poate, l-a și restrâns mai mult în contemplare: Povești sunt toate pe lumea asta. Ce ... a fost prea mare. Un torso omenesc, de o nesfârșită melancolie. Nu e totdeauna atât de logică istoria, încât unei așa minuni de om ...

 

Ion Luca Caragiale - Un artist

... toate-toate sunt în romanța mistică a privighetorii... și psalmul triumfal al ciocârlanului este sublimul răsărit de soare pe șesul neundoiat al Bărăganului! lăsăm însă astea și venim la artistul meu — bărbierul care mi-a ras întâi barba și care mi-o rade și acuma... întâi o rădeam că ... la 48... Era atâta nerv în ritm, atâta suflare marțială în executarea bătrânului cântec popular, că m-așezai pe laviță alături cu comandantul și-ncepui -l acompaniez bătând toba cu deștele pe fundul pălăriei — fără asta nu mergea: toba, cu grupetele ei în contratimp, asta e piperul marșului; â ... droaia de copii din mahala, adunați admire cocoșii, se puseră deodată la rând smirna și, apucați de mișcarea covârșitoare a sunetelor, porniră defileze în urma cocoșilor de colo până colo și înapoi și iar, tropăind voinicește cu piciorușele lor goale pe paveaua încinsă de soarele de vară ... dintre aliați în prăvălie, gaița îl întâmpina cu: „Zdraste! Zdarov? â€� După ce amicul meu trăgea perdaful din urmă și-i da voie mușteriului ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

... infatigabili reporteri de ziar, și că persoana căreia i-au pierdut urma, fiindcă a știut le scape cu atâta dibăcie, nu poate fi altul decât inteligentul jude de instrucție de pe lângă onor. trib. Ilfov, simpaticul meu amic J. Th. Florescu, care a mandat și ordonat ... carta de vizită nu se mai vede; a dispărut sub talpa ciubotei din stânga a stăpânului ei. Confrații își mușcă buzele. - dăm de știre poliției! - N-am făcut nimic!... Trebuie știm noi mai întâi cine e tipul ăsta . Dacă este ce bănuiesc eu, apoi atunci captura lui s-o facem noi... și atunci pofteasca iar d . judecător ne mai facă fasoane! - Unde dracul e dobitocul de D.? - E două și jumătate... - Crezi că mai vine?... E rușine se-ntoarcă singur... Pe când șoptesc acestea tinerii noștri, tipul se scoală și, trecând pe lângă ei, cu capu-ntors fără -i privească, iese, cine știe pentru ce, pe uscioara care duce în dosul ospătăriei. A ieșit urmărit de privirile celor trei confrați, și ... etc. etc. El! Boris Sarafoff! la București!! Boris Sarafoff!!! - Boris Sarafoff trebuie prins! prins de noi! Cât e de scurtă viața omului, progresul n-ar fi ...

 

Ion Luca Caragiale - Intelectualii...

... zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, a început -și piarză încetul cu încetul clienții, cari consumau altceva decât capuțin. Ar fi lucru oarecum explicabil: omul inferior se găsește foarte strâmtorat într-o atmosferă prea înaltă. Ce caute un biet mojic de rând acolo unde se strâng persoane de elită?... Din pricina intelectualilor, sau din altă pricină, puțin importă, cafeneaua Brofft, mergând ... aleșii le-au putut pricepe, și asta a făcut un mare bine public: încet-încet, și din ce în ce mai numeroși, începură iasă, din rândurile poporului, o sumă însemnată de tineri a căror vocațiune era fie intelectuali. Până aci, nu se știuseră număra, neavând un semnal de raliare, o eclesie. Aceasta a fost perioada clasică a intelectualilor ... putea stoarce binele ei din sânul naturii, din sânul mamei crude, care mai totdeuna trebuie apucată strâns în clește, canonită, bătută până la sânge, ca -ți dea o picătură de lapte. Ei!... Intelectualul e prea blând fiu ca ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... de regulă sub forma unei adânci suferințe, și când ți-ai câștigat testimoniul absolut, ai ajuns adeseori la sfârșitul vieții și este prea târziu ca te mai folosești de el. Singură știința, în înțelesul strâns al cuvântului, ar fi chemată aducă aici o îndreptare. Căci o notă caracteristică a științei este anume de a prinde și de a rezuma ... scuti astfel pe om de o mare pierdere de timp și de puteri. Din care cauză între adevărata știință și între viața practică nu poate fi niciodată antagonism, ci trebuie fie, din contră, o continuă înlesnire reciprocă. Însă de două mii de ani, de când se tot vorbește de o știință a sufletului ... prealabile) și apoi încercările mai complicate de explicări și sistemizări. Zeci de ani, poate sute de ani vor trece pănă când acest material va putea fi elaborat spre o știință sistematică cu dreptul de a purta acest nume. Așadar, în privința sufletului omenesc trebuie astăzi renunțăm la toate pretențiile de sistem, părăsim peruca medievală și tonul autoritar de pe catedre, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>