Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DRAMĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 98 pentru DRAMĂ.
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... am văzut pentru întîia dată și pe Aristița Romanescu jucînd cu veselul Hasnaș, în Angelo Malapieri . Hasnaș ținea pe atunci rolurile de amorez și juca dramă. Era subțire și zvelt, și glasul lui avea un timbru neobișnuit de simpatic. Dar într-o zi, o flacără alergă sub streșini, fumul și scînteile ...
Mihai Eminescu - Întunericul și poetul
... am scoborât din stele, Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele ? Voi să ridic palatul la două dulci sorori, La Muzică și Dramă... în dalbe sărbători Voi să le-ngân viața și-n cupa lor aurie Să torn zi și-ntuneric, dureri și bucurie, Să văd trecutu-n ...
Paul Zarifopol - Recreația criticului
Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
Ion Luca Caragiale - Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX de Ion Luca Caragiale Încercare critică Cuprins 1 PREFAȚA 2 INTRODUCȚIE 3 Capitolul I - POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARĂ 4 Capitolul II - PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA 5 Capitolul III - MUZICA – TEATRUL 6 CONCLUZIE ȘI ENTUZIASM PREFAȚA Ramurile de activitate publică ale unei societăți se pot compara cu deosebitele organe de viață ale unui individ. De exemplu, economia și comerțul se pot compara cu organele de hrană, cu stomacul; armata - cu puterea musculară, cu pumnii șcl. Literatura frumoasă și artele se pot compara cu obrazul, cu acea parte dindărătul căreia stă mecanismul superior, aparatul gândirii. Precum un individ nu se prezintă într-o societate decât cu fruntea-nainte, iar nu cu burta sau altfel, asemenea o societate umană se prezintă în fața lumii întregi cu organele sale intelectuale, cu gândirea sa, a cărei expresie întreagă sunt literatura frumoasă și artele. Acestea sunt niște puteri menite să trăiască mai departe chiar decât societatea care le-a produs, ca și amintirea unei frumoase și ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... d. Hăsdeu, împotriva căreia sunt destule de zis. Mai întâi, această “poemă dramaticăâ€�, cum o numește autorul, nu este clădită pe un plan de dramă, ci pe un plan de poveste, și cum că între aceste două feluri de plan deosebirea este însemnată, nici mai încape vorbă. În o poveste ...
Alexandru Macedonski - Cartea de aur
... și grîu Pe drum de poștă Moară pe Dunăre Între cotețe O noapte în Sulina Pădurea ulmilor Masca Nicu Dereanu Cometa lui Odorescu Palatul fermecat Dramă
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ...
... Cincinat Pavelescu - Egoism Egoism de Cincinat Pavelescu Primul monolog Mi s-au dat două minute pentru a improviza o mică dramă în două monoloage, fiecare de maximum opt versuri, cu titlul Egoism, în care să se ciocnească omul cu animalul. Mi s-a impus ...
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu) Mamei de Cincinat Pavelescu Astă-seară simt în mine Clocotind trecutul mort: Lacrimi, visuri, tot amarul Ce în gând și-n suflet port. Astă-seară moartea rece Mi-e atâta de aproape... Ca și lacrima ce-mi trece Arzătoare printre pleoape. Obosit de râsul farsei Și scârbit de plânsul dramei, Văd cum alb, din întuneric, Se desprinde chipul mamei. Numai ea pricepe zborul Sufletului meu, ce strâns-a Într-o lacrimă tot dorul De-a fi iarăși lângă dânsa, Și de ce iert, în tăcere, Anul stins care mă-ndreaptă Și spre noaptea ce mă cere, Și spre mama ce
Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea...
Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea... Se roagă cartea... de Cincinat Pavelescu Aruncați-mi o privire-ndurătoare! Biet volum, uitat de vreme și de lume, Fără scoarțe, fără titlu, fără nume... Sunt ruina unui secol care moare. Poate sunt o carte dulce și intimă, Unde jalea unui suflet se răsfrânge, Poezia dureroasă care plânge O iubire nențeleasă și sublimă? Am fost scrisă-n ceasuri albe de veghere, În genunchi lângă mormântul unei mame; Poate sunt dezlănțuirea unei drame Prinsă-n ritmul unui cântec de durere? Cine știe câte lacrimi de fecioară N-au sorbit aceste pagini altădată... Câte inimi n-a făcut oare să bată Versul meu ce plânge trist ca o vioară? Aruncați-mi o privire-ndurătoare, Cel puțin de-nduioșare la gândirea Că în mine îngropatu-și-a simțirea O ființă, o nălucă
Cincinat Pavelescu - Unui Victor Hugo al lirismului nostru
... Victor Hugo al lirismului nostru Unui Victor Hugo al lirismului nostru de Cincinat Pavelescu Când domnul Fagure proclamă Glumeț, în stilul lui perfid, Că-n dramă