Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DOVEDIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 222 pentru DOVEDIT.

Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi

Ion Luca Caragiale - Varietăţi literare. Canard-răţoi Varietăți literare. Canard-rățoi de Ion Luca Caragiale Canard în franțuzește este numele speței rață ; aplicat apoi la gen, înseamnă rățoi . Pe lângă aceste înțelesuri proprii, cuvântul canard mai are și un al treilea, figurat, când atunci înseamnă: o știre de senzație născocită, o scornitură gogonată a unui jurnal . De unde vine această semnificare figurată? este interesant a ști. Iată: Cam pân sfertul întâi al veacului nostru, un ziar belgian sau francez (datele nu le avem exacte) publică o foarte interesantă dare de seamă asupra unei experiențe făcute de un celebru profesor de zoologie. Experiența învățatului naturalist tindea la cunoașterea gradului de voracitate a rațelor. Lăcomia acestui soi de palmipede era îndestul de cunoscută; nimeni însă nu și-ar fi putut închipui că ea ar merge până acolo încât o rață sau un rățoi să mănânce una după alta alte douăzeci și nouă (29) dobitoace de același soi. Orice om de rând s-ar minuna când ar auzi de atâta canibalism, lucrul însă s-a întâmplat, și iată cum. Naturalistul nostru era un om foarte înzestrat; el avea acea pătrundere intuitivă cu care geniul ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care par­tizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exis­tă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)

... silește a face din domnul contracciu o victimă, iar din mediocritatea noastră un călău; apoi, prin niște întorsături diplomatice, să încearcă a dovedi că și călăul și victima sînt roade ale nemăsuratei licențe în care a degenerat presa noastră. După o asemenea sentință trăsnitoare, dată în ... și-a călcat cu nedemnitate condițiile contractului, ne lovi fără milă în onoarea noastră de cetățean, fără a să gîndi că putem dovedi, prin persoane onorabile, că de cînd am părăsit serviciul teatral, am avut totdeauna stalul nostru, plătit cu monedă sunătoare. După aceasta, celebrul scriitor zice că ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

Mihail Kogălniceanu - Dorinţele partidei naţionale în Moldova Dorințele partidei naționale în Moldova de Mihail Kogălniceanu Atât curților Turciei și Rusiei, cât și Europei întregi, sunt acum deplin cunoscute întâmplările din luna lui mart trecut. O petiție în 35 puncturi întemeiate pe principiile Organicescului Reglement, iscălită de mai multe sute de persoane din toate clasele sociale ale Moldovei, fu tratată de către domul Mihail Sturdza ca o rebelie manifestă si zugrăvită înaintea Puterilor ca o crimă contra driturilor lor. Crudele și nelegiuitele pedepse, săvârșite fără nici o judecată asupra multora din iscălitorii acestei nevinovate petiții, au revoltat toate inimile; ele sunt prea cunoscute spre a avea trebuință de a se înșira din nou. Curțile de Constantinopol și de Sankt-Petersburg, voind a cerceta starea lucrurilor din Principate și reformele de care au neapărată trebuință, au rânduit la fața locului ca comisari împărătești pe EE. LL Talaat Efendi și Duhamel. De la 1 april și până acum, sfârșitul lui august, în toate tristele împrejurări ce au înconjurat țara, moldovenii au răbdat cu cea mai mare resignație (căci nu putem zice curaj) toate biciurile ce le-au venit și de la Dumuezeu și de la oameni. ...

 

Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni

... să fie ștearsă din închipuirea română; silințele sau ostenelile unor feciori ai Ardealului, aruncate în ogoarele Principaturilor, nu sunt titluri la acea mândrie; fapta ar dovedi mai curând că acei oameni, neavând cum întrebuința în Ardeal învățătura lor, s-au îndreptat în părțile României, unde puteau fi auziți, înțeleși și întrebuințați ...

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... Și cine pune tot prețul pe simțuri, se teme grozav de moarte. 9. De la Marc Aurelian și până azi, n-a putut dovedi nici filozofia, nici viața, că ar fi cu putință altă plăcere, neamestecată cu durere și nerăsplătită prin durere, decât aceea a îndeplinirii zilnice ... Legea vieții este frica de moarte, adică evitarea a tot ce poate scurta timpul scurt cât mai avem încă de respirat. (Se poate dovedi că și preceptele moralei celei mai înalte și mai ,,dezinteresate" se reduc, în ultimă analiză, tot la această lege.) Orice semn, orice precursor al morții ...

 

Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete

... strigă țiganul îngâmfat, și poruncea slujitorilor să-l dea afară. Împăratul, care nu prea credea să fi făcut țiganul astă voinicie, zise: - Cu ce poți dovedi zisele tale, voinicule? - Zisele mele, răspunse viteazul, se pot dovedi prea bine, porunciți numai ca mai întâi să se caute daca capetele balaurului, care stau colea la iveală, au și limbile lor. - Să caute, să ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

Vasile Alecsandri - Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh Cantemir Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir de Vasile Alecsandri În sfârșit, iată o carte bine alcătuită, bine tradusă și bine tipărită! o carte ce mulțumește mintea prin tablourile satirice și prin duhul filozofic care cuprinde; o carte ce încântă auzul prin armonia versurilor și prin bogăția stilului adevărat românesc; o carte ce desfătează vederea prin frumusețea formatului și a tiparului: Satirele prințutui Antioh Cantemir, traduse din rusește de d.d. A. Donici și C. Negruzzi și ieșite de curând la lumină la Cantora Foaiei sătești. Acele Satire care au făcut atât vuiet în Rusia cu un veac mai înainte și care au fost atât de mult prețuite și sprijinite de însăși împărăteasa Elisaveta Petrovna, căreia au fost dedicate; acele Satire care zugrăvesc atât de viu și lovesc atât de aspru relele năravuri... [1] , acele Satire care au dobândit autorului cinstitorul nume de Boileau al Nordului, trebuie să fie primite cu atât mai mare entuziasm din partea românilor, că prințul Antioh Cantemir a fost însuși român și cu atâta mai mare recunoștință că pare să fi fost scrise pentru veacul nostru ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios În Țara-de-Jos. Iar dacă-a ajuns, I-a venit răspuns, Că dușmanii Țării, Cât nisipul mării, Năvălesc grămadă, Pustiesc și pradă... Ștefan-voievod, Slăvit de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu Ceața ce căzu, Repede-a-nțeles Repede-a ales Pe câțiva viteji, S-aștepte prilej În crâng nepătruns, De ceață ascuns, Dincolo de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Mănușa (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Mănuşa (Iosif) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif În fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară Cu limba-ncordată-n afară, Cu coada vâlvoi Și sforăie turbat, furios Și mârăie dârz, apoi Se culcă alăturea, jos. Și craiul mai dă un semnal, Și pe două guri colivia Stupește doi leoparzi deodată. Ei cad furtunatici, cu lăcomia De luptă-ndrăzneață, Pe tigru năval, Acesta turbat îi înhață Cu laba-ncruntată, Dar leul în sus Se-nalță urlând, și toți s-au supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Prolog (Iosif-Anghel)

... te umflii-n pene! Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene, Și-oi căuta să fiu la înălțime Spre-a dovedi

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>