Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN FAȚĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 1251 pentru DIN FAȚĂ.
Titu Maiorescu - Din experiență
... de priceput și de primit; și această veche maximă rămâne din nefericire aplicabilă și în starea actuală a așa-numitei culturi, pe când, din contră, adevărata cultură nu va fi mai bine întemeiată decât în proporția restrângerii acelei maxime, adică atunci când lucrurile simple vor fi din ce în ce mai ușor înțelese și mai îndeobște primite. Confuzia ce domnește ast[...]n atâtea discuții publice și private de cel mai mare interes ... cuvintelor, prin care își exprimă gândurile, deși vorbesc aceeași limbă. Să facem abstracție de această greutate oarecum artificială. Oamenii mai pot să nu se cunoască din cauza facilității intenționate, adică din cauza deosebirii între ceea ce gândesc și ceea ce spun. Să înlăturăm și această greutate etică. Să presupunem, din contră, pentru a simplifica problema în prima ei stabilire, că avem a face cu doi oameni inteligenți, adică, în genere, capabili ... parte nepotrivită; căci nu cercul luminos al conștiinței se plimbă de regulă peste feluritele stări sufletești, ci el pare a fi nemișcat, și, din contra, stările sufletești par a ieși din întunericul memoriei sau a se forma ...
Mihai Eminescu - Din valurile vremii...
... Mihai Eminescu - Din valurile vremii... Din valurile vremii... de Mihai Eminescu Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai - Și fața străvezie ca fața albei ceri - Slăbită e de umbra duioaselor ... Femeie între stele și stea între femei Și întorcându-ți fața spre umărul tău stâng, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o ... reci, De mă găsesc iar singur cu brațele în jos În trista amintire a visului frumos... Zadarnic după umbra ta dulce le întind Din
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Din iarnă
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Din iarnă Din iarnă de Bogdan Petriceicu Hasdeu Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus. Totu-i alb și rece totul: jos—omătul, bruma â ... i lumea cea albită, peste care fără față, Fără nori și fără soare greu atârnă alba ceață. Șerpuește-n aer fumul și se întinde alburiu Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu. În zădar privirea-ți cată negre benghiuri în albeață: Pan'și umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiață ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când ... văzduhul de fum, de uneori nu se mai vedea om cu om. Pănă-n ceri se înălța răsunetul restriștei de pe pământ; iar tătărimea, cuprinsă din două părți, se măcina și se mistuia ca pleava într-un vârtej de două furtuni ce se ciocnesc. Roș era soarele sus ca în timp ... aceasta și auzind bătrânul han de peste Volga despre nimicirea oștirii sale la Lipinți trimise lui Ștefan soli încărcați cu odoare pentru răscumpărarea fiului său din robie, iar Ștefan răspunse solilor că-i va da drumul dacă se vor învoi la aceasta mai-marii oștirilor lui, care au a fi ... drept în fața tătarului, sta însuși Ștefan, copilandrul de odinioară peste capul căruia de asemenea trecuseră cei treizeci de ani ce au gârbovit stejarul, însă din mlădița de copil crescuse acum un alt stejar mai falnic, cu ramuri întinse de la munți și pănă la mare, la umbra cărora se adăpostea ...
Dimitrie Anghel - Omul din lună
... Dimitrie Anghel - Omul din lună Omul din lună de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 15 iulie 1907 Privesc o semuire de om în discul lunii, Un chip bizar ce râde, privind de ... cuminții și nebunii, Când stai privind pe geamuri cu fața liniștită Cunoști tu cine-i omul ce râde-n discul lunii? Sămănătorul, 15 iulie 1907 Din
Ștefan Octavian Iosif - Din italienește
... Ştefan Octavian Iosif - Din italieneşte Din italienește de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 28 septembrie 1908 S-a stins virtutea-n a Italiei țară, Ce-a ... azi nime Nu poartă grijă; toți le delăsară. A laurului verde frunză rară E pîngărită într-un veac de crime Și lăcomie; iar din adîncime Desfrîul scoate fruntea dîrz afară. De ne-au lăsat străbunii-n zile bune Frumosul stil al versului și-al prozei, Nu-mi pare-a ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece... Și ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un scaun nou și lung, și după ce-a întrebat de dascăl, care cum ... scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu intru acasă, ci cotigesc în stânga și intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea, și băieții după mine; și, până să mă ajungă, eu, de frică ... Costache, cel răgușit, balcâz și răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. Se zicea că are să treacă Vodă pe acolo spre mănăstiri. Și bădița Vasile n-are ...
Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților
... Dosoftei - Din Viaţa şi petrecerea svinţilor Din Viața și petrecerea svinților de Dosoftei STIHURI [PENTRU SFÂNTA MUCENICĂ EPIHARA, UCISĂ PRIN SABIE] Îndrăzneață Epihara cătră lance, Agiutori având dumnezăiasca pace. STIH [PENTRU DREPTUL ... nume. STIH [PENTRU SFÂNTUL MUCENIC AFTINODOR] Îngerii de gios pre Aftinodor cheamă La Domnul în ceri, dar bun fără samă. STIH [PENTRU SFÂNTUL MUCENIC ALEXANDRU DIN SOLUN, UCIS PRIN SABIE] Din țara tetalilor Alexandru stâlpare Tăiată, mucenicească tinsă umbră mare. STIH [PENTRU SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL] Ț-aș cânta, Mihaile, cântecul cu viersuri, Ce n-am deagiuns ... ceresc. STIH [PENTRU SFÂNTUL PORFIRIE, CU CEI DOUĂ SUTE DE OSTAȘI] Stătu viteaz Porfirie cu a sa oaste, Pre pizmașii lui Dumnezău lovind din coaste. STIH [PENTRU SFÂNTUL ANDREI, TÂRÂT PE PĂMÂNT PENTRU CULTUL ICOANELOR] Din țărnă sunt făcut, și țărna să mă strice, Celui ce o au fapt chipuri voi da ferice. STIH [PENTRU SFÂNTA ANA, UCISĂ ÎN BĂTĂI] Pre ... Scăpaș de rușine cu minciună-nțăleaptă Și ț-ai făcut izbânda cu capul, tăiată. STIH [PENTRU ADUCEREA MOAȘTELOR SFÂNTULUI GRIGORE TEOLOGUL ÎN BISERICA SFINȚILOR APOSTOLI DIN ȚARIGRAD] Avutu-ț-au lăcaș bun svintele oase, Ț-are ș-acmu apostoli soțâi frumoase. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI INAN, PINAN ȘI RIM] Pre Inan ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei Făt-Frumos din tei de Mihai Eminescu - "Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire, Căci născută ești, copilă, Din nevrednică iubire. Mâni în schit la sfânta Ana Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieții tale, Mântuirea feței mele." - "Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tânăr, vesel Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii alții lese ... uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr' de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de ... pe buze-i trece-un zâmbet Înecat, fermecător, Care gur-abia-i deschide, Cea uscată de amor. Când cu totului răpită Se-ndoi spre el din șele, El înceată din cântare Și-i grăi cu grai de jele, Ș-o cuprinde de călare - Ea se apără c-o mână, Însă totuși lui se lasă, Simte ... umărul lui cade Al ei cap cu fața-n sus; Pe când caii pasc alături, Ea-l privea cu suflet dus. Numai murmurul cel dulce ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... și-a-nturnat; Iar baba-nhoalbă ochii și-i zice așezat: De ce te tulburi oare și te ferești de mine, Căci eu din moarte scos-am pe mulți viteji ca tine Și-am fost sfătuitoare la multe vitejii... Dar unde mergi, copile? din care țară vii? Ci Grangur nu răspunde. Încalecă și pleacă Și-aleargă-ncât în fugă nici vânt să nu-l întreacă; Fugarul, plin de spaimă ... duce ca turbat Și nu s-oprește până la poartă, la palat. Îndată prin Cetate cuvântul se lățește Că alt voinic venit-a din lume și voiește Să ia cununa fetei lui Craiu-Încetinat. A doua zi toți domnii din curți s-au adunat; Copila stă-n fereastră, frumoasă cum e luna Purtând surâs pe buze, pe cap purtând cununa De flori; voinicul Grangur e ... Dar n-am un cal de seamă, precum aș vre să fie; Oh, dă-mi, înalte tată, un cal năzdrăvan mie, Dă-mi Cal-Vestit-din-Spumă, cu păr întraurit! Atunci Tabără plânse din greu și i-a vorbit, Cu inima sfărmată de dor și de durere: ți-aș da, ți-aș da ...
Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul
... Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul Camera din Stambul de Ion Luca Caragiale Ședința dela 24 Ibricgie 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 1/2 turcești, sub președinția lui ... deșteaptă. La ordinea zilei, desvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-aga, asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașa în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată, că nefiind încă de față interpelatorul, trebue intervertită ordinea zilei. Propune dar, ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un ... unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului major al bașabuzucilor dela Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul trebilor din afară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere d'întâi ale Claponului - aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, pentru publicarea oficială a ... discuție !!! Suntem luminați destul !!! Discuția se închide. Se pune la vot moțiunea lui Zăuc-aga. Votanți 140: unanimitate contra. Zăuc-aga. Protestez energic ! Este scamatorie din ...