Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN AN ÎN PAȘTE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 117 pentru DIN AN ÎN PAȘTE.
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... sfârșit, și care vine să dezlege vraja de gheață cu farmecul unei sărutări de foc. Este tânărul și zburdalnicul copil favorit a lui Paște-Împărat, este minunatul făt-frumos April cu părul auriu, care o ia în brațe pe adormita fecioară, o alintă, o leagănă, o mângâie și, cu mii și mii de sărutări, una mai înflăcărată decât alta, o recheamă la ... April, feciorul favorit al lui Paște-Împărat, să fie vrednică de așa părinți și așa copii, Cerul, părintele fecioarei, plângând de bucurie, aruncă mană bogată din ochii săi pe țarinile și ogoarele muncite cu sudoarea frunții harnicului și neobositului plugar, prietenul totdeauna credincios al Zorilor, al Nămiezii și al Amurgului, iar ... teribilă, înfiorătoare, oribilă înfățișarea teatrului crimei. Aceasta o putea afla Leiba Zibal de la cei doi pasageri, studenți, care ospătând subt umbrar, discutau despre crimă în genere, foarte emoționați de cele ce văzuseră. Ei erau doi din acei tineri care înțeleg năzuințele unei lumi viitoare, care, la lumina științei, văd păsurile și nevoile societății, și suferind de suferințele altora, dorind dorințele tuturor ... fricosul jidan intră într-o grijă omorâtoare. Se puse să încuie hanul și să se închidă înăuntru ca într-o cetate, de unde să reziste în ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană
... De stână aproape, Oi ca să-mi privesc, Dor să-mi potolesc, Spre partea de luncă, Aproape de strungă, Strunga oilor, Jocul mieilor, Dorul bacilor, În dosul stânii, Să-mi auz câinii, Că ei, d-or lătra, Stăpân c-or chema; Să le mai spui iar, De n-o fi-n ... mine m-or plânge Cu lacrămi de sânge. Și tu, oaia mea, Tu, dac-ăi vedea O mândră fetiță Cu neagră cosiță Prin crânguri umblând, Din gură cântând, Din ochi lăcrămând, De mine-ntrebând, Să nu-i spui că sunt Culcat sub pământ, Ci că m-am tot dus, Dus pe munte-n sus ... răpunea, Turmele să-i ia. Iar de-l omora, Ei mi-l îngropa La brâu de perdea, ’N strunga oilor, Jocul mieilor, Dorul bacilor; În dosul stânii, Unde dorm câinii. Ei, de-l îngropa, La cap îi punea Căvălaș de soc, Mult zice cu foc; Căvălaș de os Mult zice ... așa, Vremea vremuia, Dar oaia bârsană, Oaia năzdrăvană, Ea se tot uita Și nu mai vedea Pe mândra fetiță, Cu neagră cosiță, Prin crânguri umblând, Din ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... neam de neam. De-aur mi-erau pletele Și le-mpleteau fetele, Rumănă ca un bujor, Eram dragă tuturor. Au venit, mări,-au venit Împărați din Răsărit Să mă ceară în pețit, Dar s-au dus cum au sosit. Veneau crai și veneau soli Învățați în multe școli, Cu cuvinte așezate Mă cerură cu dreptate. ,,Bună vreme, baci bătrân, Împăratu nost' stăpân Ne-au trimis a întreba De măriți ... or depărta; Mii de limbi curgeau în râuri, Răsărite din pustiuri, Și veneau adunături, Răsărite din păduri, Mai călări și mai pe jos, Tot veneau în nour gros, Veneau roiuri, veneau turmă Și lăsau pustiu-n urmă, Veneau turmă, veneau vale Și surpau cetăți în cale; Geaba omul meu da piept, L-împingeau tot înderept. I-au înfrânt oștirile, I-au răpit măririle, Pustiit-au țările, I-au luat averile ... doina-și tragănă Teiul mi se leagănă, Adormind-o florile Și privighetorile. Sună dulce, o auzi-ici, Începutul unei muzici Triste și aeriane Ca sunarea din organe. Mum-adoarme, pruncul râde, Teiul vechi i se deschide. Ies trei zâne ca pe-o poartă, Câte-o stea în ...
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un toiag Încununat cu trestii. Părea ... Și ochiul tău mă-ngheață." * Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă Și dor de-al valurilor domn De inim-o apucă - "Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... strânse între pumni, mut și cu ochii pe jumătate închiși... parcă mă văz și astăzi... Tăcerea avea farmecul gândirii; gândirea, farmecul nălucirilor; nălucirile mă absorbeau din lumea reală... În mirosul greu al atâtor inși, când dușmăniile ațipeau o clipă, mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau. Mișcarea aceea, ca un vânt care mi-ar fi stins lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent... uram; visând, eram bun, liniștit... iubeam. Aș fi dat în genuchi înaintea lumii; aș fi iertat-o; aș fi adorat-o; dar să nu fi fost așa de îngustă, așa de lacomă și de laș ... aritmetica, geometria și algebra, cu socotelile lor reci, simbolice, micșorară focul sufletului meu încet-încet, pe nesimțite. O ghiulea înroșită la foc, când o arunci în apă rece, azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață
... nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau razna, se împrăștie repede. Dânsa paște puțin, apoi rămâne cu urechile ciulite, cu ochii în gol, ca și cum ar aștepta pe cineva. La amiază vine la apă; își știe locul la jgheab; pe lângă ea nu se simte nici ... culcă jos între paiele moi, și, neliniștită, așteaptă să audă a doua zi glasul unui om... În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată ... scoțând țipăte de spaimă. De departe, dinspre munți, venea ropotul ploii. Se sculă în picioare, îngrijată, când cele dintâi picături căzură plescăind pe trupul ei. În câteva clipe ploaia o înecă, nu putea să răsufle, din ...
... anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut ... l-a încins, i-a dat o armă și-un picior și l-a înfipt de santinelă în poarta orzăriei, în ograda căreia rămăseseră câțiva saci plini, afară din hambar. Să nu lași nici pe Dumnezeu sfântul să intre înăuntru, Oană băiete, că a ta-i împărăția Necuratului pe urmă, îi mai ... zise aghiotantul și plecă. De aci încolo să lăsăm să povestească Oană, întrebat, la rându-i, de către judecători. Oană își duse mâna la cap în neștire, chip să salute, răcni: S trăiți!, trase aer mult în piept, ca și cum s-ar fi pregătit să se cufunde în ...
... Alecu Donici - Ţiganii Țiganii de Alexandr Pușkin Traducere de Alecu Donici Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas ... ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. Zamfira nu se vede! Nu-i! Și s-a răcit mâncarea lui. Dar iată e. În urma ii Un tânăr vine din câmpii. Țiganului necunoscut — Tătucă! fata i-a vorbit, Un om din lume neștiut Aflând, la noi eu am poftit, Străin fiind, dintru alt neam El vrea să fie și țigan; Pe dâns' dreptatea-l prigonește Și ... A unui scriitor vestit! A unui patriot slăvit! Poetule! Tu mie spune: Ce se numește slavă-n lume? A laudelor glăsuire! Din neam, la depărtatul neam! Ori după moarte tânguire! Sau în sfârșit istorisire Sub șatra a unui țigan?!! Uitând cu ură lumea mare, Acum Alecu de doi ani Petrece tot între țigani Într-o ... miri, Că uită-te-n albastrul cer Prin nouri luna cum plutește Ea tuturor împărtășește A sa lumină mângâioasă, Dintr-un oraș intră în ...
... Alexandr Puşkin - Ţiganii Țiganii de Alexandr Pușkin Traducere de Alecu Donici Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas ... ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. Zamfira nu se vede! Nu-i! Și s-a răcit mâncarea lui. Dar iată e. În urma ii Un tânăr vine din câmpii. Țiganului necunoscut — Tătucă! fata i-a vorbit, Un om din lume neștiut Aflând, la noi eu am poftit, Străin fiind, dintru alt neam El vrea să fie și țigan; Pe dâns' dreptatea-l prigonește Și ... A unui scriitor vestit! A unui patriot slăvit! Poetule! Tu mie spune: Ce se numește slavă-n lume? A laudelor glăsuire! Din neam, la depărtatul neam! Ori după moarte tânguire! Sau în sfârșit istorisire Sub șatra a unui țigan?!! Uitând cu ură lumea mare, Acum Alecu de doi ani Petrece tot între țigani Într-o ... miri, Că uită-te-n albastrul cer Prin nouri luna cum plutește Ea tuturor împărtășește A sa lumină mângâioasă, Dintr-un oraș intră în ...
... de el, însă îi părea c-a rămas satul pustiu. II Trei văi și trei dealuri: cale scurtă-n tinerețe: cine o face în voie bună a sosit la Măciniș fără chiar să bea apă din izvoarele din cale. Jos, în vale, curge râul; mai sus, pe coaste, răsfirat, se întinde sa- tul prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în iarbă verde și îndesată. Stâna e așezată tocmai cruce, de unde ochiul cuprinde amândouă văile. Un nuc bătrân și stufos dă umbră păstorului. Berbecii sunt ... încă nu și-a botezat chiar nici pe berbecul ce poartă clopotul cel mare. Poate cu vremea, cu zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri în jos. — Unde, păcate, se duce câinele așa? Scormon, Scormon! Scormon n-are vreme să stea de vorbă. Pascu se ridică și privește în urma lui. Din vale șerpuiește, albă și netedă, poteca îngustă. Jos, unde se pierde în
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
... sperie ochiu-i d-atâți viteji creștini Care cu crucea-n frunte disprețuiesc și chinuri, Și foc, și însăși moartea, ca să surpe puterea Celui în desfrânare ticălos al ei tată. Un râs grozav pe buza-i cochet se rătăcește, Un foc de răzbunare din ochii-i scânteiază Dar, fără nici o urmă d-epresie fatală, Dodată a ei față întreagă este lină: Blând zâmbet o-ncrețește; și ... arată, Pedepsele oprește, și ea se creștinează. * * Ai iadului negri-ngeri creștini se zic acuma Și-n superstiții schimbă a lui Hristos credință. Din ceruri exilata, osândita trufie Își face drum și intră în sfintele altare, D-acolo destinează creștina înfrățire; Ura se încuibează în simplele noroade, Satan se-mpelițează în iezme mai spurcate, Care cu toate jură din temelii să surpe Sfânta, mântuitoarea a cerului credință. Se uneltesc sisteme; spre-a lui Isus ocară, Antihriștii acuma iezuiți se numiră ... a sa neatârnare. Ceremonia a trebuit sa fie măreață din firea ei, dar râvna și căldura dlui baronului K. Sakelarie, consulul general grecesc în ...