Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEZLEGAT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 140 pentru DEZLEGAT.
Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun și băutură
Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun şi băutură Două cuvinte despre tutun și băutură de Alexei Mateevici Noi totdeauna lăudăm starea lucrurilor prin țările străine, nouă ne place să urmăm pilda noroadelor mai dezvoltate decât noi. Să căutăm, dar, cum apără aceste popoare sănătatea fiilor lor și cum pedepsesc pe acei oameni, care fac rău acestei sănătăți. În Arkanzas, în America despre miezul nopții, este un zacon, care nu dezleagă vânzarea țăhărcilor tinerilor pân-la vârsta de 16 ani, iar încălcarea acestui zacon se pedepsește cu un ștraf bănesc de la 2000 păn la 20000 de mărci. Tot așa pedeapsă trage și cel ce i-ar dărui unui băiat mai tânăr decât de 16 ani o țăharcă de tutun. În multe locuri din Norvegia vânzarea tutunului cu orișice prilej este oprită sub frica pedepsei, iar cel ce-i dă unui băiat o țăharcă, precum și băiatul care o ie, sunt judecați cu toată asprimea zacoanelor. Tutunul este adus în Europa în anul 1511. Multă vreme fumarea, tragerea tutunului se socotea ca un păcat de moarte. În Rusia pân-la vremea lui Petru cel Mare celora ce trageau tutun li se tăiau nasul și urechile. În vremea noastră în Rusia ...
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
Alexei Mateevici - Fie voia ta! Fie voia ta! de Alexei Mateevici (Povestire) Se ivea de după dealuri Noaptea-n umbre mohorâte, Scuturând întunecimea Din aripile urâte. Nu-i lumină nicăierea, Numa-ntr-un bordei pustiu Luminează-o luminiță, Ca un suflet de-abia viu. Și într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu fața necăjită. Ea se zbate, se frământă, Mila Domnului o cere Și, privindu-și copilașii, Se sfârșește de durere. Și cucernica-i gândire, Din credință izvorâtă, Și-o îndreaptă către ceruri, Către Maica Preacinstită. Și se roagă cu căldură Pân' ce graiul i se curmă. Copilașii plâng de foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata mamă le-o-mpărțește Și-i îndeamnă să se roage; Iar ea cade-n pat zdrobită Și de milă, și durere. Și privirea i se stinge Și puterea toată-i piere... Copilașii plini de groază Plâng, se vaietă și zbiară; De-a lor țipete de groază Chiar și moartea se-nfioară. Toți o strigă și-o sărută Și-o dezmiardă fiecare: ,,Mamă, mamă, scumpă mamă, Vom fi buni, ...
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
Alexei Mateevici - Trecutul şi viitorul Trecutul și viitorul de Alexei Mateevici S-a dus... Luat de mersul vremii încă un an mare prin întâmplările lui a plecat în vecinicie, ca să nu se mai întoarcă. Încet, pe nesimțite, am pășit noi pragul anului vechi. Și iată că acum am intrat în cea dintâi zi a Anului Nou. Pe nesimțite. Se pare cam ciudat, că în așa vreme mare, însemnată, noi trecem pe nesimțite de la viața anului trecut, cu toate frământările ei, la viața necunoscută, plină de taină, oarecum acoperită cu o perdea,— la viața anului viitor. Dar însăși vremea îl ia pe om, îl face să mai uite câteodată de cele mai de seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al celor care trăiesc o viață cu dânsul în mijlocul altor oameni, cu altă stare în viață. Mare este anul care numai ce a trecut. Fără îndoiala că încă și mai mare are să fie anul viitor. În scrierea din numărul 59 am arătat în parte însemnătatea ...
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...
... Imperiosul glas pe care îl aducea vîntul torid din galbenele pustiuri, glasul care își striga foamea și dragostea, netulburat de nimeni, cînd biruitoarea primăvară își dezlega puterile vieții, a trecut prin aer… Neașteptat însă vîntul și-a îndreptat aiurea aripa, și glasul leului domolit s-a ...
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului Moartea narcisului de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 5 februarie 1906 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară, Surîde lîngă mine, pe-o margine de cupă; Căci eu îi port de grijă cu drag, ca să nu moară, În amintirea mînii ce s-a întins s-o rupă. Trăiește încă floarea, dar inima mea bate, Văzînd-o cum pălește din ce în ce mai tare. Sunt alte flori desigur mai mîndre și bogate; Dar numai eu știu taina Narcisului ce moare. Trăiește floarea încă, dar mîne-ncet va plînge Alăturea de cupă, petală cu petală, Și flacăra ce arde în mine se va stinge, Ca focul care-l uită pe vatră o vestală... II Mă urmărește floarea într-una, și mi-i teamă, Iar inima-mi se strînge de-o grijă nențeleasă; Mă urmărește-ntr-una, și pare că mă cheamă, Ca o ființă scumpă ce sufere, acasă. Mă dojenește dulce, și lung mi-aține drumul, Trimite după mine neliniștita floare : Sfioasă își trimite pe urma mea parfumul, Ș-atunci mă-ntorn acasă învins ca de-o mustrare. Învins mă-ntorn ...
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
George Coşbuc - Brâul Cosânzenii Brâul Cosânzenii de George Coșbuc Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul, Și-n brâu sta fetei prins norocul Precum e-n talismane prins. Vrăjit era că, de-l va pierde, Norocul ei să piară-n veci, Nici flori mai mult să n-o dezmierde, Să n-afle umbră-n codrul verde Și verile să-i fie reci. Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă Pândește brâul l-ar fura. Că lui de mult i-e fata dragă, Iar fata nu vrea să-nțeleagă, Și el acum și-ar răzbuna! Ea trece-n dulce nepăsare Prin lunci cu flori și doarme-n văi, Iar păzitor pe vânt îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ...
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 4)
George Coşbuc - Cântec (Coşbuc, 4) Cântec de George Coșbuc Zice vodă: — „Iar la greu! Dragii moșului, în țară. Vin păgânii foc și pară, Dar cum vin s-or duce iară, Procleții lui Dumnezeu! De vom prinde-n țară turcii, Să le dăm, și voi și eu, Cinstea furcii!" Zice vodă: — „Bateți voi Marginea, că e mai bine! Ce-i la mijloc, las pe mine! Cu ei numai iadul ține, Iar Hristos e-n rând cu noi! Haid', să le stârpim răsadul, Că e plin de marțafoi Țarigradul!" Vodă-n sârg a și purces; După ei oștirea-n fugă. Uite, turcii lasă rugă, Lasă tot și-o rup la fugă, Nu mai știu ce-i deal, ce-i șes. Care-o fi scăpat din gloată Nu și-a mai venit în ori Viața toată... Zice vodă: — „Sănătoși, Dragii moșului, cu bine! Roat-acum pe lângă mine, Naiu-n mâini, și cupe pline, Pe-obiceiul din strâmoși. Cu voinicii-mi place traiul, Ori îi văd cu spada-n mâini, Ori cu naiul." Zice vodă: — „După vremi Mulți păgâni am dat de smintă! Să-i mai judeci când s-alintă, ...