Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEOSEBIT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 301 pentru DEOSEBIT.
Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei
Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei Originalitatea formei de Garabet Ibrăileanu Cînd vorbim despre formă, nu trebuie să ne închipuim că avem a face cu ceva existent de sine, că ar fi o deosebire obiectivă între formă și fond, căci atunci am face o mare greșeală, am cădea în metafizică. Deosebirea între formă și fond e mai mult o deosebire logică, menită a ne ușura analiza în chestiile de estetică. Din punct de vedere obiectiv, ea nu există, căci o bucată literară, o poezie, de pildă, nu-i altceva decât exprimarea unei stări sufletești, iar o stare sufletească exprimată e un fenomen pe care îl putem descompune numai din punct de vedere logic, dar nu-l putem, în mod obiectiv, tăia în două, în formă și fond, căci una fără alta nu poate exista și nimeni n-a vazut nici formă, nici fond separate. Ceea ce noi numim formă e chipul de a exprima cutare sau cutare stare sufletească, cu alte cuvinte, chipul în care se manifestă în afară o stare sufletească oarecare... Dacă este așa, atunci e evident că între ceea ce numim formă și între fond există o legătură, un paralelism ...
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator Spiritul creator de Garabet Ibrăileanu 1. A fi adevărat poet însemnează a simți. Simțirea se produce prin impresiuni din lume. Lumea azi e plină de nenorociri, impresiunile vor fi dară dezgustătoare. Ceea ce va simți poetul va fi trist. Așadar, tonul scrierilor unui adevărat poet va fi trist. 2. Dacă un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri, de pildă, mai înainte de cugetarea veacului său, atunci la orice moment un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri înainte, așa că, după o trecere de două veacuri, cugetarea geniului e aruncată peste alte două veacuri și tot așa mai departe. 3. A spune că un scriitor are mult de spus e tot una cu a spune că e sincer . Sinceritatea , aceasta e însușirea cea mai mare și mai simpatică a unui scriitor, când are și altele. N-am să uit niciodată cum caracterizează Taine pe Alfred de Musset: ,, C'etait plus qu'un poÄ�te, c'etait un homme ". 4. ...a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie Iubirea de patrie de Gheorghe Asachi Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba poate și mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obștesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o țară și întru care și fac dreptăți pentru a urî pre ceilalți oameni.â€� Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare ...
Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii
Ion Luca Caragiale - Liberalii şi conservatorii Liberalii și conservatorii de Ion Luca Caragiale Sunt în România două partide, care se exclud unul pe altul: liberalii și conservatorii, roșii și albii, radicalii și reacționarii. Deși nimeni nu tăgăduește că aceste două partide în adevăr se exclud, părerile în privința lor se deosebesc. D. C. A. Rosetti, cel mai competent om în materie de lupte politice, e de părere că partidul conservator, alb sau reacționar, este o Plevnă internă pe care liberalii trebue să o combată la moarte și viață. Diletanții politici, din contră, sunt de părere că aceste două partide, deși în adevăr se exclud, vor același lucru, adică să ajungă și să rămâie la putere. Noi credem că d. C. A. Rosetti, cu toate că este un foarte excelent bărbat politic, merge prea departe în judecata sa asupra partidului conservator; cu toate acestea - nu împărtășim vederile diletanților politici. De când fericirile liberalismului s'au revărsat asupra țării noastre, liberalii și conservatorii mereu se luptă, și, cu deosebire în cursul celor din urmă doi ani, ne-au dat destule dovezi că o sinceră și neîmpăcată ură îi desparte. O mulțime de oameni au fost dați în ...
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români
... Blamul implicit aruncat prin acest însemnat document asupra administrației d-lui Gladstone, nu se putea să nu provoace reclamații din partea membrilor acelor administrații. În deosebi ducele d'Argyll, care fusese secretar de stat la departamentul Indiei pe acea vreme, trebuia să se crează atins. În adevăr, el a și ...
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman Noul cabinet Otoman de Ion Luca Caragiale O telegramă a agenției Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic-ul-Islam au căzut, și că noul cabinet s'a și format, iar în locul lui Savfet-Pașa a venit Heredin-Pașa, fost ministru al beiului de Tunis. Noul mare vizir, înainte de a se urca la această treaptă, a fost câtăva vreme consilier favorit al Sultanului, și astfel i-a venit ușor să ajungă unde se află acum. Această schimbare repede a cabinetului otoman dă loc la deosebite reflecții din partea presei străine. Unele organe pretind că deși criza ministerială din Constantinopol și formarea noului cabinet au venit cam fără veste, însă nimini nu poate fi surprins de una ca aceasta. Căderea lui Savfet-Pașa este un fapt foarte important. Fostul mare vizir de netăgăduit, este unul dintre bărbații cei mai însemnați ai Turciei și un diplomat isteț, om onest și inteligent și ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda lor în întregime; acum, în zilele noastre, acest dispreț a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romanțate. Pare, orișicum, că a pregăti meticulos un memoriu pentru a fixa data nașterii unui om considerabil, zămislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe este o întrebuințare mai demnă a puterilor mintale, mai isteață, și în care e loc și pentru bunul-gust, pentru tactul și finețea istorică, decât a petici discursuri sau scrisori, a îngăla dialoguri de dragoste pe seama poeților, artiștilor sau personajelor politice ...
Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor
Vasile Alecsandri - Păunaşul codrilor I Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Puiculiță bălăioară Cu cosița gălbioară, Voinicel tras prin inel, Mult e mândru tinerel! Și-i tot zice voinicul: ,,Cântă-ți, mândro, cântecul Că mi-e drag ca sufletul." ,,Eu, bădiță, l-oi cânta, Dar codrii s-or răsuna Și pe noi ne-a-ntâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor!" ,,Aurică drăgulică! Nici ai grijă, nici ai frică. Să n-ai grijă pentru tine Cât îi fi tu lângă mine. Să n-ai frică pentru mine Cât oi fi eu lângă tine!" Puse prunca a cânta, Codrii puseră-a suna. lată că-i întâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor. ,,Cale bună, românaș!" ,,Mulțumim, măi Păunaș." ,,Măi băiete, băiețele, Măi voinice, voinicele, Dă-ne nouă pe mândra Ca să scapi cu viața ta." ,,Ba, eu mândra nu ți-oi da Pân' ce capul sus mi-a sta, Că eu când o am luat În cosițe i-am jurat Să n-o las de lângă mine Și s-o apăr de oricine." II Ei de brâie s-apucau Și la luptă se luau. Când în loc mi se-nvârteau, ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... fi greu să faci deosebire între iubita ta și celelalte femei, chiar dacă n-ai fi așa de înamorat . Pe câtă vreme ca să poți deosebi o femeie de toate celelalte numai de pe umblet, de departe (să-i poți presimți apropierea), trebuie să iubești într-adevăr. Numai amorul singur îți ... nu te-ai născut cu ea. Și astfel, printr-o ironie a soartei, ajung toți să samene între ei fără să-i poți deosebi: goana după bizar devine foarte banală. Ce spectacol amuzant pentru cititor! Închipuiți-vă un om exasperat că s-a născut cu o figură ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale) Scrisoare de Ion Luca Caragiale Domniilor-lor Domnilor redactori ai ziarelor din Bucuresti Iubite confrate, De două luni de zile am înalta onoare de a fi numit director general al teatrelor în locul onor. d-lui C.I. Stăncescu, demisionat în urma unei inspecțiuni finanțiare, care a găsit casa teatrului într-o stare foarte neregulată. Numirea mea a făcut obiectul multor comentarii, unele simpatice, altele ostile, în deosebite cercuri. Nu ar fi nimic de zis în această privință; fiecare e liber să judece un lucru așa cum îl taie capul și cum îl îndeamnă inima. Dar se întrebau unii: care sunt titlurile acestui om tânăr și de naștere obscură pentru a ocupa un loc pe care îl ocupaseră niște bărbați așa de venerabili și de nume ilustru, ca domnii Ion Ghica, Gr. C. Cantacuzino și C.I. Stăncescu? La această întrebare, care încă din când în când se mai face prin unele locuri, răspund: Întîi: Având de mult — pe când a fi junimist nu era așa de neprimejdios lucru ca acuma — fericirea să fiu admis în societatea literară “Junimeaâ€�, m-am făcut cunoscut ...