Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE NISIP
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 95 pentru DE NISIP.
... aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a ... a apei, a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăție, Să învie în deșerturi șir de visuri ce te mint. Râul sfânt ne povestește cu-ale undelor lui gure De-a isvorului său taină, despre vremi apuse, sure, Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor. Palmii risipiți în crânguri, auriți de ... lui îi crapă; Și în Nil numai deșertul nisipișul și-l adapă, Așternându-l peste câmpii cei odată înfloriți. Memphis, Teba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de ...
Grigore Alexandrescu - Miezul nopții
... tristă gândire, Precum o piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ea precum trece un fulger printre nor; S-a șters precum se șterge a vulturului urmă Când ... falnicul său zbor. De când pierdui părinții-mi trei ierni întregi trecură, Trei ierni, căci după ierne viața-mi socotesc, Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc. Frumoasa primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori; Pășește ... A râurilor șoaptă... Dar unda lor e lină, Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare seninos. Căci închinat durerii, amara mea viață De-atunci e pentru mine nisip neroditor, Ce vara îl usucă, ce iarna îl îngheață, Pe care flori nu află sărmanul călător. Lăsat străin în lume, lipsit de orice bine, Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ, Văzând zilele mele ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară ... nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Și mi-a zis cu ... cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s-au dus cum n-au venit În pustiul lor cumplit, Părăsind în urma lor Câmpul luptei de omor! Lat e câmpul celei lupte, Lat și plin
Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt
... Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un ... de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu ... de Duhul Sfânt, Cu oștenii săi — Ceata lui de lei! Spulberă și taie, Paloșu-i văpaie, Unde trece El, Groază-i și măcel! Nebuniți de spaimă, ,,Allah" turcii-ngaimă, Și se sting și pier, Cu ochii la cer; Alții fug să scape, Fug peste hârtoape, Fug, se duc orbeți, Vânați ... s-a bizuit De a biruit Din sus de Bârlad, Și-a trimis în iad, Pe cellalt tărâm: O sută
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... el să piară... III Deci când răsăritul cu-a soarelui raze Poleia cu aur zorile și codrul, Pe calul său Dragoș către miez de ziuă Furios pornește, chiar ca o furtună; Iar de troncănitul potcoavelor grele În munți se răsună, stânca scânteiază, Lunca clocotește și de colb vârtejuri Se suie ca stâlpii unde calcă calul. Și ieșind eroul din munți și prăpăstii, Ajunge ca vântul în câmp de nisipuri, Ce se dezvelește ca și oceanul, A căruia margini cu marea s-încheagă. Iar vântul nu mișcă acele nisipuri Și zăduh fierbinte ... scafe, Căci viptul lui Vronța era tot de leșuri De români, furate de prin ținterimuri; Iar lilieci, stance, cucuveici și buhne Zburau ca un nour de-asupra cetății. Deci zmeii simțiră că sosi eroul Și zbieră cu țipăt bătând cu aripa; Ei bafta își cască și zboară asupra-i, Cu limbi ... zice aceste cu glas fraged foarte: “De demult te caut, amată Dochie, Alergând prin lume rătăcit ca umbra, Pierdusem speranța ca să-ți dau de urmă“. Ea oftând atuncea i-au răspuns aceste: “Domnișor amate, de mult te-așteptarăm, Să mă scapi pe mine ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De ce mereu aceleași gândiri să le tot rumegi Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un gheb, Astfel ades în taina durerii mă întreb... Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun ... lumii valuri lunec? Mulțimea nu se naște decât spre a muri... Rușine-i al ei număr cu unul a spori? Ferice de aceia ce n-au mai fost să fie, Din leagănul cărora nu s-a durat sicrie, Nici în nisip vro urmă lăsar-a lor picioare Neatinși ...
George Coșbuc - Mortul de la Putna
... George Coşbuc - Mortul de la Putna Mortul de la Putna de George Coșbuc Iar la Putna-n mănăstire, Noaptea, din tăcut mormânt, Iese-n plină strălucire Ștefan cel viteaz și sfânt. Lespedea ce-au pus-o ... Deșteptat din lungu-i somn, Luminat e-ntreg cavoul Și sumeț viteazul domn. Albu-i coif străluce-n lună Iar pe zale-i joacă zări De lumini ce se-mpreună Ca-ntr-un basm cu arătări. Lunga suliță și-o poartă Răsucind-o-n mândru chip Eu credeam că-i umbră ... Ochii săi, parc-ar lăsa Peste-o oaste inimică Toată vrăjmășia sa. Apoi stă plecat și-ascultă; Poate-aude spre Hotin Vuiet și-alergare multă De poloni și turci ce vin, Poate-aude oști tătare Și năvală peste Prut, Ori sosind din depărtare Peste munte i-a trecut Regele ... parte, Ștefane, te-ai dus cu oști, Știu că tu te-ai dus departe, Și dușmanii ți-i cunoști! Bate-i ștefane, părinte, Spulberă-i de
... Curte a-i aduce, Pe amândoi la cercetare a-i pune. A doua zi Harun în tron de fală, Înconjurat de suita lui regală, Ordonă ca pe-acel bătrân de-aseară Și pe-acel tânăr să-i aducă-n sală. Și-atunci apar l-a tronului său treaptă Bătrânul alb cu fața înțeleaptă ... mândru tânăr Ce ochii lui sfioși în sus i-ndrepată. Ei după chip păreau de viță-arabă, Dar fața celui tânăr este slabă Și palidă de multe suferințe  Deci cu mânie împăratu-ntreabă: ,, Ce ți-a făcut, moșneag fără de milă, Acest băiat de-l chinuiești în silă, Când el te roagă chiar să dai într-însul, Și pare-atât de blând ca o copilă?" Bătrânul zise vorbele aceste: ,, Stăpâne, lucrul nu îl știi cum este  Ciudată e istoria ăstui tânăr, Deci voie dă ... a lui poveste. Tu vei fi auzit de un anume Ali-ben-Maimun, unu-a fost în lume, Un învățat și cititor de zodii, Un vraci prea înțelept cu mare nume. Cutreierat-au dânsul lumea toată, Orașe, țări din sfera depărtată, Pustiile Saharei, râul Gange, Și la izvorul ...
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
... patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig ... nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă fântână Privind cum apa doarme pe netedul nisip, Cu tâmplele în palme și-adăst în umbră până Când lin și molcom ziua cu noaptea se îngână În fluida oglindă, alături de-al meu chip, În străveziu zăbranic aievea se ivește O tainică-arătare... Adâncele-i priviri Ce se resfrâng prin lacrimi spre mine-și ațintește Iar ... semeție, Afară de trufie nimic n-avut-am sfânt, Mi-am răzbunat printr-însa întreaga seminție, Și sub călăuzirea-i pășesc cu bărbăție Pe-atât ...
George Coșbuc - În miezul verii
... George Coşbuc - În miezul verii În miezul verii de George Coșbuc O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste câmpii ... E pustiu; și nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi în depărtare Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i ... să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns la piept în scutec ține Un copil; și-n sârg ea vine, Vine-n goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o ... și-i dă să sugă; Frânt-apoi, pe-o buturugă Stă nevasta. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
... ziua de-apoi; Va plânge cu hohote zarea De cară, de cai, de strigarea Mulțimii pornite spre voi! Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii, Puternici ca grindina verii, Și roibii cu nările-n vant Vor trece-n sălbatec galop Spre Roma! Și miei vor fi leii, Fugi ... ai voștri părinți S-ascundă trufașul lor chip În togă, plângând de rușine, I-om trece sub furci caudine, I-om pune cu fruntea-n nisip. Si fără de milă, călăi, În fașe strivi-vom poporul, Și mândri vom pune piciorul Pe gâtu-mpăraților tăi! Vom face cât cerul de nalt Mormanul cadavrelor crunte Și munte vom pune pe munte Și cerului da-vom asalt. Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu L-om prinde de barbă-nhățându-l, Cu tronu-i cu tot răsturnându-l Din cer, căci acel Dumnezeu Ce lasă pe-al vostru pământ Să crească atâta urgie ... e de plină măsura, Vedea-vei ce multă ni-e ura, În ziua din urmă a ta! Că dacă voi toti ati muri De spaimele morții nainte De