Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA OBRAZ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 244 pentru DE LA OBRAZ.
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... Chinga nu mă frânge, Dar ce mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici La codru-n potici. Ș-acum se găsesc De benchetuiesc La valea adâncă, La muchie de stâncă, La des păltiniș, Mărunt aluniș; La masă de piatră, În patru crăpată, Cu sârmă legată, Cu slove săpată, Cu slove de carte Cu aur suflate. Iar la masă, șade [6] armonioasă. Gata să te prade Ianuș Ungurean, Vechiul hoțoman, Cu barba zburlită, De rele-nvechită, Până-n brâu lungită, Cu brâu-nvelită. El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, [7] Inimă-oțelită. Și mai are ... glas de cobuz Printre frunzi sunând, Codrii dezmierdând. Deci voi vă grăbiți, Curând vă porniți Să-i ieșiți în cale Pe deal și pe vale, La pod, la hârtop, La lunca de plop, La potica strâmtă, La cărarea frântă, La fântâna lină Cu apă puțină. De-a fi vrun viteaz Cu flori pe
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate câte ...
... sprâncene la cerneală; [6] Apoi vină-aice-n casă, Doar or vrea ca să mă lasă!" Mândra cât se arăta, Baș-agaua se-mbăta, Dar de Badiul ce zăcea, Milă nici ca-i se făcea! Badiul încă-ncet zicea: ,,Băduleasa mea frumoasă! De-mi ești soață credincioasă, Fă la apă că purcezi, Și-n fugă să te repezi Pe la gura pivniței, Tot de-a lungul uliței, La casele Marcului, Frățiorul Badiului, Și dă lui pe loc de știre Că mă aflu la pieire." Băduleasa purcedea, Dar la apă nu mergea, Ci-ntr-o fugă ajungea La casele Marcului, Marcului bulgarului, Frățiorul Badiului: ,,Alei! cumnățica mea! Răsărit-ai ca o stea, Ce vânt dulce te-a bătut, La noi de te-ai abătut?" ,,Am venit să-ți dau de știre Că mi-e Badiul la pieire, Pe mâna bosnenilor Și a brăilenilor!" Băduleasa nu sfârșea, — Marcul se și repezea, Buzduganul învârtind Și din gură chiuind: ,,Măi bosneni ... cu trăgănituri de glas orientale, și lăutarii adaugă la sfârșitul ariei un soi ...
... mai sugă, Și-n zori de zi s-oprește la Volbură-n palat. Și s-au mirat curtenii și lumea s-a mirat De Fulger, care-aduce pahar cu stropi de apă, Căci toți ziceau că dânsul nici mort măcar nu scapă De Negură, de domnul din țara lui Amurg. Iar Volbură surâde; din genele lui curg Doi picuri; el pe Fulger cu drag îl ia de mână Și-apoi l-a dus la Salba și-a zis: Nădejde-ngână Slăbita mea putere și-s plin de fericiri, Când Domnul logodește speranțele de miri! Și strânge-n braț pe Fulger, pe Salba-n braț o strânge, Pre când de bucurie duios copila plânge Și-aruncă ochi de dragoste la Fulger pe furiș. Au mers apoi în casă și toți au fost deschiși Și veseli, ca la nuntă; a fost o veselie, Cum datina-i de-a pururi pe la-mpărați să fie. Iar când, în zi de-a patra, zori dalbi se revărsară, La Volbură-mpăratul grăbește Fulger iară Și cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi
... umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise, Vărsând pe frunte-i lumina sa. De când în lume gingașa fată Zâmbea ca floarea de pe câmpii, Numai de soare fu sărutată Pe sânu-i fraged, pe-ai săi ochi vii. Părul său negru ca nori de ploaie De-a lung pe umeri neted cădea. Ades copila mândră, vioaie, De soare-n păru-i se ascundea. Iar când pe frunte-i ducea cofiță Cu apă rece de la izvor, Când era umedă-a sa guriță Și-i sălta floarea pe sânișor, Toți trecătorii simțeau deodată O sete mare în pieptul lor ... cătând la fată, Și urmau drumul oftând de dor. Ea cânta dulce ca ciocârlia Ce ciripește vesel în zori, Și suna gingaș atunci câmpia Ca de un freamăt de Zburători. Ades bătrânii, stând împreună Și ascultând-o pe lângă foc, Trăgeau cu sorții, noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare noroc. Dar într-o seară, sus, pe movilă, O Babă Cloanță, din bobi trăgând, I-a zis cu ... singur un biet mormânt! Ș-ades de-atunce un glas
... Alexandru Vlahuţă - Ce dor... Ce dor... de Alexandru Vlahuță Publicată în Lupta , an III, nr. 117, 23 noiembrie 1886 Ce dor trebui să te cuprindă De dragostile din povești Cînd te privești toată-n oglindă Și vezi cît de frumoasă ești !... Cînd singură parcă te sperii De patima ochilor tăi, Ce ard de farmecul durerii, În spasmul visului dintîi. Căci ești în vîrsta cînd fioruri Te-apuc-așa, ca din senin, Cînd te frămîntă mii de doruri, Și nici nu știi de unde-ți vin... Iată că prinzi să cazi pe gînduri, Ți se lungesc ochii a drum Cîte-ți plăceau în alte rînduri Încep ... ochii lui fierbinți, Și pare că-nțelegi ce vor, Ce taine și ce suferinți Se zbuciumă-n adîncul lor. Ș-o milă te cuprinde-atunci De tinerețea ta și-a lui; Ai vrea la pieptu-i să te-arunci, Să-i plîngi, iubirea-ți să i-o spui; Și-nvinsă de dorinți secrete, De oarba inimii furtună, Te-ntorci cu fața la părete Și-ncepi să plîngi ca o nebună... Ce dulce e acest prinos Al unui suflet fermecat De-un vis atît de dureros Și-atît
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
... ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei ... cea minunată, Și chipul lui cel minunat, Și ochii, mersul, toate-arată A tinereții strălucire Și înfocată-nsuflețire... Măreața lui înfățișare Departe este de pământ, Cereasca lui asemănare Obrazul luminează sfânt. Puteri cerești îi ard în față, Privirea lui te săgetează, Departe vede-n viitor... Ca la un înger vestitor, Nevrând, femeia frica simte, I se sfiește-a ei privire, Dar iată își aduce-aminte De ce-a vorbit și, cu zâmbire, Din scaun repede se scoală Cu un pahar de ...
... ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei ... cea minunată, Și chipul lui cel minunat, Și ochii, mersul, toate-arată A tinereții strălucire Și înfocată-nsuflețire... Măreața lui înfățișare Departe este de pământ, Cereasca lui asemănare Obrazul luminează sfânt. Puteri cerești îi ard în față, Privirea lui te săgetează, Departe vede-n viitor... Ca la un înger vestitor, Nevrând, femeia frica simte, I se sfiește-a ei privire, Dar iată își aduce-aminte De ce-a vorbit și, cu zâmbire, Din scaun repede se scoală Cu un pahar de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut să fie cu bun-simț Orice voiesc a zice, și versurile mele Să aibă ... N-am zis măcar: iubite, mai cruță-al meu auz! Când dimpotrivă altul ce-a zeilor favor I-a dat obraz de ...
Ștefan Octavian Iosif - Vedenia
... Ştefan Octavian Iosif - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume ... departe, Cum Ă¡uie-a pustiu și-a moarte... În deset urma mi se pierde Și-ajung într-o dumbravă verde. La mijloc, subt un vechi stejar, Dau de frumoasa fată iar ; Și cum o văd, mă ia fiorul : Ea mînuia acum toporul ! Cioplea-n tulpină și-avînta Toporu-n aer, și cînta : â ... — O, vrei să-mi spui, Copilă dalbă, înger dulce, Acolo cine-o să se culce ? Ea repede-mi șopti : — Rămîi ! Ți-am așternut de căpătîi. N-apucă vorba să sfîrșească, Și groapa fioroasă cască... Dar cum privesc
... Heinrich Heine - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume ... departe, Cum Ă¡uie-a pustiu și-a moarte... În deset urma mi se pierde Și-ajung într-o dumbravă verde. La mijloc, subt un vechi stejar, Dau de frumoasa fată iar ; Și cum o văd, mă ia fiorul : Ea mînuia acum toporul ! Cioplea-n tulpină și-avînta Toporu-n aer, și cînta : â ... — O, vrei să-mi spui, Copilă dalbă, înger dulce, Acolo cine-o să se culce ? Ea repede-mi șopti : — Rămîi ! Ți-am așternut de căpătîi. N-apucă vorba să sfîrșească, Și groapa fioroasă cască... Dar cum privesc