Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE DEASUPRA (CAPULUI)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 266 pentru DE DEASUPRA (CAPULUI).
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... spre a ajunge la celalalt capăt de cărare. Atunci el se crezu pierdut. Având în față și în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit de osteneală, udat până la oase, el se încleștă cu amândouă mânile de-o rădăcină de brad și se culcă la pământ. — Fii mai verde, domnișorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne-a tăiat drumul; dar bun e Dumnezeu! De-om trece de aici, suntem scăpați. Și, fără a pierde un minut, călăuzul scoase din traistă o funie lungă, legă pe Costin de-a curmezișul trupului și luând celalalt capăt în mână își făcu semnul crucii și apucă de-a dreptul pe păretele muntelui. Întreprinderea sa era din cele mai îndrăznețe. Deasupra sufla furtuna așa de puternic, încât ducea păserile de-a roata în aer, și amenința când de când să-l răstoarne în prăpastie, dedesupt pământul năsipos și ud îi luneca sub picioare, și, cu toate aceste, el se urca mereu ajutânduse când ... și acum inima în mine și doar cât l-am sfătuit să nu se potrivească unui cap
... păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A ... spânzurați Se mai vedeau cei răstigniți, Și slabi, la fețe-ngălbeniți, Erau de lună luminați. Iar pe-a treia nimeni nu-i. Păzit de ucenicii Lui, A fost Hristos luat ușor; Cu mare jale îngropat Și piatra gropii I-au udat Cel de pe urmă plâns al lor... III A cui plânsoare tăinuită Ascultă cea de mijloc cruce? Ființa-aceasta necăjită De unde soarta o aduce? Nădăjduind la vindecare Ea peste mări și peste țări Venit-a, poate, ușurare Să-i deie Cel trimis din ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele ... în zadar căutam să-i dăm o tălmăcire... De Fata din Dafin ne era dor nouă, și cîte nopți n-au crescut și au scăzut deasupra capetelor noastre. Imensul mister ce învăluie lumea plantelor cîte nu ne-a spus nouă ! Toată poezia aceea semănată așa de darnic, toată simfonia viorie de
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... o batistă din borangic subțire țesută, făcută ca dintr-o zăpadă căzută peste noapte, își revărsa un colț înflorit și el cu aur. Astfel dusă de alaiul druștelor și al vorniceilor, trecuse bunica pragul bisericii, așa se risipise ploaia sunetelor argintii căzută din clopotele turnului străvechi, deasupra acestei mirese, cum am zugrăvit-o, așa era rochia celei ce nevrîstnică încă pășise în fața altarului ca să-și plece grațiosul cap peste care mîinile întinse ale preotului avea să așeze cercul de aur al cununiilor. Cu grijă strînsă a rămas apoi alba rochie de fai. O spumă albă s-a risipit într-un sipet, o pleată de aur ca tăiată de o foarfecă volnică a adormit beteala pe valul obosit al diafanei țesături de borangic, prinsă odinioară în creștetul fecioarei. Păstrînd măsura trupului de atunci, nevrîstnicul tipar al virginelor forme, candoarea anilor ce nu se mai întorc, în sipetul străvechi, plin de levănțică și de busuioc ca într-un sicriu, rochia a urmat să doarmă, alba mărturie a rămas uitată ; aducîndu-și aminte, cununa de lămîiță a rămas în floare, lungile fire de aur pe care nimic nu le poate ...
... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă. Atunci era însurat; o însurătoare ... nu chemase doctori, nu luase doctorii și, în dimineața aceasta, când aproape nu avu putere să-și deschidă pleoapele, zâmbi mulțumit. Era o dimineață frumoasă de vară: prin ferestrele deschise razele soarelui se furișau lucitoare, scoțând scânteieri repezi din armele țintuite în perete. Mânerul sabiei de ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... mai fost, Deci dă-mi arme și ostași, Să mă duc să o găsescâ€�. Atunci tatăl lăcrimând Au împlinit voia lui; Și bravul meu domnișor De porneală se găti: Peste trup s-au înarmat Cu cămașă de oțel, Pe cap cu coif cu zebre, Peste coapsă s-au încins Cu paloș de mare preț, Și pe spate aruncă Arc și tulbă cu săgeți, Iar pe piept și-au agățat O platoșă de argint Pe care săpat era: “Ori să mor, ori să găsesc Amata ursita meaâ€�. Apoi scutarul luând, Din piei de bivol făcut Și cu criță blehuit, Se aruncă ca un șoim Pe al său cal, ce era Negru ca corbul la păr, La picioare pintenog ... sunteți oșteni Și de vreți ca să trăiți; Iar de sunteți arătări, Eu pe crucea mea vă jur Să pieriți din calea mea Ca dracul de tămâietâ€�... Însă lui nu i-au răspuns Matahalele ce stau, Nici de cruce au pierit; Deci bravul meu domnișor Se mira în gândul său Cum acele arătări De brațul lui nu se tem, Nici de ...
... Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este ... interlocutorului său prin mai multe lovituri puternice ce le dă în dușumea cu muchea unui capac de
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... șesuri fumegând, Dealuri mândre înverzind, Vede codri cum coboară, Deal cu deal, scară cu scară, Răsfirându-se pe șes, Unde râurile ies, Și pe vârfuri de păduri, Mânăstiri cu-ntărituri, Vede târguri, vaduri, sate Pe câmpie presărate, Vede mândrele cetăți Stăpânind pustietăți, Vede turmele de oi Cu ciobanii dinapoi, Cu fluiere și cimpoi, Iară hergheliile Petreceau câmpiile Și s-așterneau vântului Ca umbra pământului Și de-a lungul râurior S-așterneau pustiurilor. Iară șoimul tinerel Pe
... decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere de rău, își rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum privește, pe când toți ai casei dorm. Mijește de ziuă. Departe, în zare, se deslușește, ușoară, dunga de lumină a zorilor; întâi e ca o dâră de zăpadă, apoi, încetul cu încetul, se preface într-un întins de apă care-și înalță o margine tot mai sus, prelingându-se pe cer, ca sorbită de-o putere a văzduhului. Pe urmă, oglinda aburită de până acum pare că răsfrânge un foc depărtat, se face lucie, poala cerului prinde ființă parcă, și lumina începe să se cearnă peste pământ, ușoară ... dar tot o poamă: amândouă gâlcevitoare foc. În dreapta, la rând, pe crengi deosebite: Roșcata, Bogheta și Cucuieta; bune fete, dar prea își scoteau ochii de la el și prea i se țineau de urmă. Cel puțin Berca, de ...
... Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului ... În mijlocul satului, lângă biserică, se opri. Ajunsese la crâșmă. Pe lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu ulcelele dinainte. Stăpânul îl duse din dos, lângă un gard, și-i legă dârlogii de un par. Calul rămase singur. Întoarse capul după stăpânul care plecase grăbit. Primprejur nici un fir de iarbă, de fân, nimic; nici un jgheab cu apă. Dincolo de gard, o mulțime de poloboace pline cu huștile borșului vărsat din ele. Din altă parte venea miros de oțet. Spre crâșmă se auzeau glasurile celor ce beau. În cătina de alături vrăbiile îl asurzeau. Frânt de drum, înecat de colb, plecă în jos capul. Deodată un zumzet ușor îi lovi auzul și, în aceeași vreme, un fior îl furnică în tot trupul. O gâză ... o zări, și strălucirea ei îi aduse aminte de ...
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
... seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al celor care trăiesc o viață cu dânsul în mijlocul altor oameni, cu altă stare în viață. Mare este anul care numai ... legătură cu mișcarea luminătoare, acest lucru sfânt al moldovenilor basarabeni, și așteptările noastre în fața anului ce a sosit. Într-o zi frumoasă de mai a anului trecut au strălucit dintâi deasupra moldovenimii din Basarabia zorile deșteptării. Frumoasă și măreață a fost ziua ei. Din nourii, din negura întunecimii și neștiinței îndelungate a răsărit ... dintr-odată soarele. Venise marea zi de 24 mai, când ne-a fost nouă scris să dam cele dintâi semne de trezire și de viață. Să arătăm că nu numai trăim ca un neam de toți uitat și obijduit, topindu-ne în puhoaiele lacrimilor noastre, dar și că suntem vrednici de trăit în rândul celor mai luminate popoare și că din râurile lacrimilor noastre se nasc și se vor mai naște mari viteji ai neamului moldovean ... ...