Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE ALTFEL

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 246 pentru DE ALTFEL.

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

... aprig de soi moldovenesc [3] și alerga ca un fulger la toate punctele de bătaie, vârându-se unde primejdia era mai mare. Și-n loc de săbii de lemn, se-ncrucișau acum săbii de fier, și-n loc de puști de soc, detunau tunuri de schijă, încât se-nnegrea văzduhul de fum, de uneori nu se mai vedea om cu om. Pănă-n ceri se înălța răsunetul restriștei de pe pământ; iar tătărimea, cuprinsă din două părți, se măcina și se mistuia ca pleava într-un vârtej de două furtuni ce se ciocnesc. Roș era soarele sus ca în timp de grea cumpănă, roș era pământul jos de sângele ce gâlgăia. Dar sufletul bătăliei, acel ce vedea și stăpânea toate era chipul blond al lui Ștefan, care se arăta pretutindene ca o icoană ... marii oștirilor lui, care au a fi adunați și întrebați pe malul Trotușului la satul Borzeștii. Era o zi frumoasă, o adevărată zi de primăvară, ziua în care Ștefan își adună hatmanii și căpitanii pe malul Trotușului sub bătrânul stejar unde micul Gheorghie fusese ucis de tătari. Trist părea acum copacul și gârbovit atât de povara celor treizeci de ani trecuți peste creștetul lui, cum și

 

Dimitrie Anghel - Ex voto

... Dimitrie Anghel - Ex voto Ex voto de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 7. iul. 1910. p. 49—57. Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă... Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vînt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde. Poate mireasma asta ce stăpînea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o ... fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe marginea văzului, apoi s-au scuturat înfrățindu-se încă o dată în cădere : petale de sînge și petale de ceară... Garoafele roșii au supraviețuit rozelor, dar s-au vestejit și ele, învinse de vreme, și ceva mai mult, parcă a murit în jurul meu de cînd m-am despărțit de tine. În răstimpul acesta am cercat să cetesc, și întîmplarea m-a făcut să cad peste o carte de ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

... al rondelelor cu cizelări de filigrană poate, în fine, să se odihnească liniștit. Tovarășa nobilă și credincioasă a vieții lui chinuite va avea de azi înainte o bucată de pâine și putința de a-i aprinde o candelă lângă crucea de lemn ce-l veghează de 12 ani. Cer voie acelora care se interesează de marile figuri ale literaturii noastre dinainte de război, să evoc figura maestrului Macedonski, pe care l-am cunoscut de aproape, și al cărui colaborator și prieten am fost ani îndelungați. Alexandru Macedonski era fiul generalului Macedonski, fost aghiotant și ministru de război al domnului Cuza. Mama sa era coborâtoare dintr-un ban al Craiovei. Când l-am cunoscut eu prin anul 1890 91, fiind student la ... ani. De altfel, publicase în anul 1872 (anul nașterii mele) un volum de Poezii în editura Haimann. (Librăria Haimann era pe Calea Victoriei, peste drum de cafeneaua Kubler, dar mai spre Palat). Poetul avea pe atunci un cap impresionant. Sub o frunte largă și orgolioasă purta pe nasul acvilin ochelari de ... campanie distrugătoare și neomenească contra lui Macedonski a fost Grigore Ventura, boier moldovean, cunoscut polemist, autor dramatic și literat, tatăl celebrei noastre compatriote de

 

Emil Gârleanu - Călătoare! ...

... și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe ... apoi, de cealaltă parte pe care se urcase, se coborî pe haină. Ca să ajungă jos, trebuia să treacă peste tolbă. Păși iute peste geanta de la șoldul vânătorului și, la marginea ei, îi veni sufletul la loc. Tocmai atunci ochii furnicii zăriră o bucățică de

 

Dimitrie Anghel - Moartea narcisului

... S-a ofilit Narcisul, și-s trist de-o zi întreagă... Era ceva din tine în floarea asta dragă ; Era ceva desigur, căci altfel n-aș pricepe, De ce mă simt mai singur acum cînd noaptea-ncepe, Și n-o mai văd în umbră, luptînd stăruitoare S-adune strălucirea luminii care moare. Avea ... Din toată gingășia ta candidă de fată, Din tot ce strălucește și-aduce bucurie ! O ! tu, care mi-ai dat-o s-o am tovărășie, De-ai pus un gînd într-însa, din clipa asta sfîntă, În amintirea tristă a celui care-o cîntă, Tu apără-l de lume, de moarte și uitare, Și cugetă la răul ce-l poate face-o floare. IV În liniștea odăii s-a stins încet-încet... Nu ... ce-ngroapă cu dînsul un secret. Așa s-a stins în taină, și nimeni n-a știut, Căci în minuta asta de grea melancolie, Eu singur stam de față la muta-i agonie, Și singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.   Iar cînd a fost ca ... ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

... Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit ... făcut. Altfel e-n țară la noi: noi trebuie să formăm, Să dăm un aer, un ton, limbii în care lucrăm; Pe nebătute cărări loc de trecut să găsim. Și nelucrate câmpii de ghimpi să le curățim. Aș vrea să poți să-nviezi, o zi numai să trăiești, Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești ... de mari autori, Dăm sfaturi și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe cât putem ai lui Apolon nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. Amestecul întâmplat în limbile omenești, Când s-a zidit acel turn, în vremile păgânești, N-a fost atât de ... ciudat; Pronume,-articole lungi care sufletul ți-l scot, Și seamănă când pâșesc suita unui despot. Dar ce mai mult să vorbesc? Câte am avut de ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ori pe săptămână vărul femeii. Cum toată gospodăria era în mâinile Smarandei, bătrânul se plimba de colo până colo, uitându-se cu de-amănuntul, cum avea obiceiul, la toate. Smaranda parcă mai întinerise, și schimbarea aceasta nu scăpase ochiului bărbatului ei. Într-o lună se înviorase. Cuhulea simțea ... altul. Pe drum, băietanul se întâlni cu bătrânul. Ca și cum s-ar fi știut vinovat față de el, îl ocoli. Cuhulea băgă de seamă. De ...

 

George Coșbuc - Anacreontică

... însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m-au robit: Doi ochi de foc și-un glas iubit. III Unei copile De ce fugi, copilo, de mine? Obrajii tăi, rumeni ca tine, Aprinși par de rumeni și plini, Ca rozele vara-n grădini. De ce fugi? Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt crin eu, tu roză de vară Și flori când așezi tu-n pahară, Ce flori au un farmec mai plin Ca roza lipită de crin? IV Am scris vecinei mele Să știe că mi-e dragă, I-am scris o față-ntreagă, Dar n-așteptam răspunsul Ce bună-i ... tu! Dar pe-acela ce-ți servește, Pe-un poet care iubește Pe el nu! Las pilotul! Căci din apă Undele cu timp îl scapă, De-i bărbat. Venus! Apără-ți poetul, Căci de-l lași se-neacă bietul Pe uscat! VI Câți picuri de rouă pe frunze sclipesc, Atâtea pahare de ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a ... și în Flacăra, pe când Caragiale era în viață. De altfel n-ar fi avut nici un rost din partea maestrului Caragiale această autoironie așa de exagerată. Iată epigrama în chestie: Iancu Luca Caragiale... Îți dă berea cu măsură... Face și literatură... Însă nu face... parale! Marele Caragiale, care scria îngrozitor ... acestor amintiri, vă cer voie să povestesc o întâmplare intimă din viața și familia marelui Caragiale, care aruncă o lumină pitorească asupra acestui om atât de capricios și genial. O vară bună a mamei mele, născută Bucșan, coborâtoare din Spătarul Bucșan, decapitat de ...

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... dorul ademenitului, căci, el, bărbatul, în toată viața, n-a ademenit decât o singură femeie, aceea pe care a luat-o de soție și încă și aceea cam fără știrea lui, îndemnat și stărostit de alții. De altfel, om de spirit, șăgalnic, putină de anecdote și de povești. Umplea casa de veselie unde intra el. Însă de toate aceste însușiri nu se folosea față cu femeile. Între dânsele i se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic ... în mijlocul petrecerilor chiar, să nu zică un cuvânt despre răposata lui soție care, bună femeie fusese, sărmana, cuvânt totdeauna întovărășit de-un oftat și de-un gât de vin. Viața de toate zilele era împărțită cam astfel: Mai întăi în douăzeci și patru de oare trebuia să doarmă zece oare pline, îmbrăcat într-o cămașă de pânză de casă, lungă pănă la călcăie, cu dungi roșii la guler și la mâneci. De se-ntâmpla vreodată să nu-și împlinească somnul, era a doua zi mahmur. De lene să nu se îmbrace, își primea musafirii dimineața

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite ... bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi Tu față de toți, sau numai față de mine. Grație Ție, poate, viața mea este în perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile ... regrete copilărești și, ca din întâmplare, ne atingeam mâinile. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>