Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ÎNDATĂ CE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 414 pentru DE ÎNDATĂ CE.
Gheorghe Peșacov - Jălirea necuviincioasei morți a heroului României
... Gheorghe Peşacov - Jălirea necuviincioasei morţi a heroului României Jălirea necuviincioasei morți a heroului României de Gheorghe Peșacov 1821, august 15 Ceriule ! Cum nu ți-e milă. De lasă să piară cu silă Un luciafăr luminos, Ce pînă să nu răsară, Spre apus îl mînă iară Un nor prea întunecos ! Și d-erea ca să apuie Norilor să se supuie, Pentru ce ... s-a ivit ? Pentru ce iar să se-ntingă Spre apus, și să se stingă Plîngînd totul c-a perit ? Pentru ce, spre scăpătare Să alerge așa tare, La răsărit fiind ajuns ? De ce numai să lucească Și îndată să lipsească, Să rămîie-n veci ascuns ? De ce raze luminoase, Cu ziori prea mult frumoase, Orizontului a-ntins ? Cînd era să nu rămîie, Ci apusului să-l mîie Un nour negru ... soarbă, Și să fie hotărît Așa-n vreme prea puțină, Să lipseasc-a lui lumină Și să piară amărît ? Ah, stihiilor în fire ! Ce prea rea nenorocire Ce teatru prea ciudat ! Văz ca zioă-n miaza zilei, Tot pămîntul României Peste tot întunecat ! A pierit acea duioasă Stea a lui ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... ieși din lagăr alergă necontenit Toată noaptea, păn-ajunse când soarele-a răsărit În oraș la Roman, unde pre pârcălabul aflând, Și primejdia ce vine abia a-i spune-apucând, De osteneală și de trudă a căzut jos leșinat, Iar calul său lângă dânsul răsuflarea ș-a și dat. De îndată pârcălabul un minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla ... pârjolesc, Cu omor și pustiire, drumul lor se însenina, Nainte lor merge groaza, ș-în urmă foc fumega; Dar spre-a Romanului parte de ce se apropia Hroiot aflând pustii sate a-nțălege nu putea, Care poate fi pricina acelui bejanărit, Căci el crede că de dânsul nimene nici au gândit; Deci ...
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
... sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe toate la fel. Și ce și-a zis: „Bine, dacă la trup îs deosebite, de ce n-ar fi și la pene?â€� Atunci s-a uitat în sus, în jos, și-a hotărât îndată unui păun — păunul era alb, cânta mai frumos decât toate și era și pasărea lui de casă — a hotărât așadar unui păun să-și ia zborul, în zorii zilei, prin înaltul cerului, să-și moaie penele în albastrul ... însemnată. Ce să vezi însă? Așa le-a luat ochii celorlalte păsări roșul ciocănitorii, că toate au năvălit la ea, să se atingă de dânsa, să capete și ele măcar cât de puțin din fața sângelui. Cel dintâi sticletele. Dar dintr-o picătură ce ...
Ion Luca Caragiale - Emulațiune
... ce, oare? Vom vedea îndată ce-l vom asculta. Cititorul știe, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularități de pronunțare ale eroului nostru național-cultural. Profesorul intră, cum am zis, posomorât; se uită lung la școlari, clatină din cap considerându-i, apoi începe solemn ... ca o recompenză, m' rog. Școlarul Anibal Ionescu (făcând zgomot în bancă, cu tonul înfundat cătră camaradul său Otopeanu) : Astâmpăr'te, dom'le! Profesorul (tunător) : Ce-i acolo, animale? (Ia rigla de la tablă și o joacă-n aer.) Ionescu : Domnule ! Otopeanu nu mă lasă-n pace. Profesorul: Otopene! socotești că nu ți-s urechile destul de ... la gazetă, că zice că e acolo la Severin un profesor mare, l-a decorat regele, că zice că el... Profesorul (cu humor) : Ce e tată-tău? Ionescu: E de aici, domnule! Profesorul: Nu te-ntreb de unde-i, prostule! te-ntreb, ce-i? Ionescu : Ce să fie, domnule! Profesorul : Ce meșterșug are, boule? Ce-i? popă? negustor? hengher? Ionescu : Nu, domnule... pantofar, zice că-l cheamă d. Costescu. Profesoral: Pe cine-l cheamă d. Costescu? pe tată-tău? Ionescu ... ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... Calul cu al său picior Sau vreun țânțar flămând Bâzâind pe la urechi. Însă deodată zări Obositul călăreț, În pustiul acel sterp, Pe un troian de nisip, Înălbind un șirag lung De călăreți înarmați; Deci scuturând din dârlogi, Dă știre negrului său Ce are de petrecut; Și nepregetatul cal Îndată s-au încordat, Forăind cumplit din nări Și din ochi scântei vărsând; Iar inimosul Bogdan, Buzduganul său luând, Răcnește înfricoșat: “Feriți în lături din ... sunteți oșteni Și de vreți ca să trăiți; Iar de sunteți arătări, Eu pe crucea mea vă jur Să pieriți din calea mea Ca dracul de tămâietâ€�... Însă lui nu i-au răspuns Matahalele ce stau, Nici de cruce au pierit; Deci bravul meu domnișor Se mira în gândul său Cum acele arătări De brațul lui nu se tem, Nici de cruce au pierit! Dar când s-au apropiat, Văzu înaintea sa Cavaleri încremeniți, Înzăuați și înarmați, Și stând toți călări pe cai. Atunci el au ... pieptosul său fugar, Și îndată ce-au atins Șiragul de
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
... spumează? Mustăți, gheare zărit-ai? Vrun muget auzit-ai? Vro trombă naintează? Vro coadă măciucheată, vrun cap pletos și mare, E roșu, pătat, negru, gălbui? Ce piele are?" [1] "D-istoria naturii o știi că n-am habar, Nu mă cunoști de dascăl, geambaș ori maimuțar. La ce mă-ntrebi, cumetre, nu mă pricep de loc: Îți spui că-i «ăla mare, un frunteș dobitoc»." Așa vorbea-ntre ei Meseriașii mei; Și-n sfatu-nsuflețit Nici prinseră de veste Când, iat', au și sosit La locul de poveste: Chiaburul, teleleica, acum gătea de masă. Iar calul, cât îi simte, pășunea pe loc lasă, Pe loc în vânt înalță cap falnic, fioros, Și nările-i se umflă; un ochi ... Materia frățească. Să spui lui cum te cheamă, că el pe loc te-nscrie În condica cea mare și-ți dă și vrednicie." Iar calul, ce prea lesne cu omul se-nvoiește, De coada titirită a vulpii se-ndoiește Și cugetul viclenei îndată îl pătrunde; Și, făr-a pierde vreme, rânchează și răspunde: "Jupâni republicani, Vestiți americani! D-aveți așa dorință al meu nume să știți ... ...
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
... de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n astă lume, Nu am decît să mă mut În al apei voastre spume, Să m-ascund, însă, aleu, Ce ... fie ? Eh, Irino, dă-mi răspuns, Vino d-unde te-ai ascuns !â€� Că sub apă s-a mișcat, Pe încet, nu-ș' ce, se pare Apele s-a turburat ; Iată că acum răsare, Frumușel, din a lor sin Un pește de tot străin. Precum junii cînd pe lac, În a lor gioc de la țară, Bour cu o piatră fac, Care luciul apei ară, Așa peștele-a săltat Și pe apă-a lunecat. De ... urmă a afla De boier și soața sa. Din acel adînc troian, Între umbra tunecoasă, Ieșea un gros bolovan Cu o formă fioroasă, Ce vederea-nspăimînta Ș-o figură semăna.
Anton Pann - Tăcerea e ca mierea
... Anton Pann - Tăcerea e ca mierea Tăcerea e ca mierea de Anton Pann 0 muiere rea, limbută, Otrăvită, netăcută, Nu înceta cu certatul, Tot își judeca bărbatul. El iar cu firea neghioabă De bătăi o făcea toabă. Așa ea ce să gîndește, Într-o zi nu zăbovește, Merge la o vrăjitoare, Vestită fermecătoare, Să roagă cu bună plată Să-i facă să nu o bată ... puse. Luă ulcior, luă apă, Tocma ziua cînd să crapă, Îl duse la vrăjitoare Și ea îl puse la soare. Stătu pînă dimmeață, Cu astupuș de verdeață. Muierea cea îngrijată Veni la ulcior îndată. Baba cum o văzu-l scoase Cu niște vorbe șoptoase, Zicînd : -Dragă, iată-ți leacul. Numai dă babii colacul, C-am descîntat-o de pace Și să vezi ce minuni face. Atît numai, mamușoară, Are o pază ușoară, Adicăte : mă pricepe, Cînd vezi că bărbatu-ncepe Să te mustre, să te certe, Nevrînd greșala ... atuncea ia îndată D-astă apă descîntată Și o ține strîns în gură, Să nu-ți pice picătură, Pînă cînd vezi că el tace Și de ceartă chefu-și face. Ș-așa cum zic făcînd, mamă, Scapi
Anton Pann - Cucul și privigatoarea
... Anton Pann - Cucul şi privigatoarea Cucul și privigatoarea de Anton Pann Privigătoarea micșoară, Stînd veselă pe tufșoară, Își răsuna cîntecelul Întorcîndu-l în tot felul. Cucul, ce abia tăcuse Și din cucuit stătuse, N-a mai putut să-i asculte Sfărămăturile multe, Ci necăjindu-se tare Îi zise cu supărare ... ți cea urîtă ? Astîmpără-te mai bine Și stînd ascultă la mine, S-auzi o dată cîntare, Dulce și cu răsunare, Iar nu supțiri gheonghenele, Ce n-au nici un haz în ele. -Jupîn cucule, ea zise, Aieve-mi vorbești, or vise, De îmi tot defaimi cîntarea Și îți lauzi răsunarea ? Într-adevăr, ai glas mare, Dar cine la gust îl are ? Cîntarea-ți e monotonă Toată, toată ... ncepură Care cum să pricepură, Cîntară, să frămîntară Și sfîrsind îl întrebară Care din doi i să pare A avea dulce cîntare ? Magarul, ce ochi zgîise Și urechile-și ciulise, Își deschise grabnic botul Ș-îndată își dete votul, Zicind : -Eu drept vă voi spune, Cucul cîntă de minune ! El strigă cu răsunare Și glasu-i mai mult gust are. Săraca privigătoare ! Îi venea să se omoare Văzîndu-se defăimată Și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut să fie cu bun-simț Orice voiesc a zice, și versurile mele Să aibă ... cioplesc iarăși, ș-având mai multă trudă Decât mai înainte pre sine nu mă cruț; Dar versurile mele tot nu cutez s-arăt. Ne-ncrederea de sine, rușinea, ne-ndrăzneala, În mine sunt sădite sau de-a naturii mână, Sau din copilărie de sfatul părintesc; Iar dreapta judecată când vream a fi sumeț M-amenința îndată ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul ... drumul, poate când l-am nimerit. Apoi nu ajunge-atâta, ci și chiar când mă pornesc A lucra cu hotărâre, pe un plan ce îmi croiesc, Nu pot păzi cuviința, nici c-un umblet măsurat La sfârșit s-ajung de-a dreptul, fără să mă mai abat. Dacă descriu o pădure, suma de