Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru D. PUTERE ETC. ABSOLUT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 43 pentru D. PUTERE ETC. ABSOLUT.

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... și mai mult dinaintea împărătescului consul al maiestății sale Nicolai Pavlovici. Acel domn, deși înfășat pro forma în pelincile Reglementului Organic, deși față cu o putere legiuitoare numită Obșteasca Obișnuită Adunare, semăna cu un arbor mehanic, de la care atârnau toate ramurile administrative, financiare, judecătorești și chiar bisericești, ramuri destinate a ... Totuși în acea clasă și numai în sânul ei domnul alegea consilierii săi și funcționarii mari ai statului. Astfel miniștrii, președinții divanului domnesc, generalii miliției etc. nu puteau fi alți boieri decât numai acei din protipenda și chiar tinerele odrasle din tulpina evghenistă pășeau triumfal peste toate treptele ierarhiei, pentru ca ... a dreptul să intre în posturile de ispravnici și de vornici de aprozi. Clasa II, formată de ranguri secundare, precum: spătari, bani, comiși, paharnici etc., era mult mai numeroasă, însă totodată și mărginită în aspirările ambiției sale. Din corpul ei în adevăr ieșeau diacii de visterie [1] , cei mai iscusiți ... de masă sau cel mult la scaunul de director de minister! Clasa III, miluită cu cinuri (ranguri) de: slugeri, șătrari, medelniceri, ftori-vist, ftori-post etc., era mișină de cinovnici, funcționari subalterni, care umpleau cancelariile și mânjeau conțuri groase de hârtie vânătă cu docladuri, otnoșanii, anaforale ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... funcționarismului, aceste tendințe de îngâmfare ridicolă au fost aduse de fanarioți. Ei au pus în circulare termenii grecoturceș ti de celebi, afthenta, beimu, eclamprotate, evghenestate etc., meniți de a ridica un piedestal personalității lor de parveniți. Căzând însă ei de la putere, s-a dărâmat și toată clădirea cu dânșii, iar românii au revenit la datinile democratice ale strămoșilor. Iată cum se explică avântul generos ... acele titluri. Și, în adevăr, ce izvor de măgulire putea să fie pentru un român în titlurile de Paharnic, de Stolnic, de Comis, de Medelnicer etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de Ă©chanson, diregea cu paharul, adică vărsa domnului vin și apă ... condamnat să asiste și chiar să ia parte activă! Ce fizionomie de călău boierit! Se zice că mai toți Armașii au fost străini: greci, arnăuți etc., căci românul nu a avut niciodată tragere de inimă pentru meseria de gâde. Apropos (unii zic aproposito, însă pentru ce și cum s ... Să fugă de el și om și vită, și răcoarea și căldura, și umbra și soarele, și tot ce este bun pe pământ!“... ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... percepțiunii unei poezii. Din contră, cine vede o pictură indică, și făr[...]nțelege ideea străină ce a încorporat-o poate artistul prin culori, d. e. înfățișarea unui cult necunoscut al antichității, are totuși pe deplin partea sensibilă a lucrării de artă și este în stare a ... în lumea dinafară; el se cuprinde numai în conștiința noastră și se compune din imaginile reproduse ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. Când cetim, d. e., la Bolintineanu: Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde ... žMircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică, este: ca să ... nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe calea abstracțiunii spre sfera științei, însă se depărtează în proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva „inteligență eminentă“, nu leagă nici o imagine sensibilă cu aceste cuvinte. Altfel a fost ...

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... bună parte însă din poezie, și anume cea lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într-o mică măsură (aspecte de natură, farmecele femeii etc.), realități cu puțin ori fără de nici un caracter specific național. Și chiar poezia obiectivă -- balada istorică, pastelul etc. -- nu are de zugrăvit decât puțin din realitatea obiectivă, principalul fiind și în acest gen sentimentul și arta. Și să se observe că mai des ... Amintiri de la "Junimea", ale lui G. Panu, pline de tipuri vii ca un roman; Amintiri din "Junimea", cea mai bună operă a d-lui Iacob Negruzzi, și mai ales amintirile din copilărie de la sfârșitul cărții, care sunt unele din cele mai substanțiale și mai frumoase pagini despre ... mai palpitant scris în limba noastră, atât de plin de viață veche românească, istorică și legendară. Și, să mai adăugăm romanele istorico-sociale ale lui D. Moruzi. Dacă, în sfârșit, ne întoarcem privirile la o altă preocupare cu "ale noastre", foarte interesantă, la folclor, constatăm că primii colectori ai poeziei populare ... pictori ai celor mai specifice aspecte ale vieții românești): Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu și, dacă am adăuga și pe scriitorii secundari, de pildă un Pop Reteganul ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... însemnează: decisiv, hotărâtor, așa încât după dânsul să poți prevedea sau măsura și alte fapte. Ce ar zice francezii când le-ar vorbi un jurnalist d'un succÄ�s donateur de mesure! Albina din 19 aprilie 1868 zice: "Motivându-și deputațiunea rogarea sa, Dl Ministru aduse una și alta în contra ... Nemțește: aus glaubwĂ¼rdiger Quelle. Închipuiți-vă un francez care ar zice: Je peux affirmer de fontaine croyable. Tot Federațiunea din 9 mai 1868 spune: "D. Radich fu încredințat cu prezintarea lor la casa magnaților." Românește: D. Radich fu însărcinat cu prezentarea. Nemțește: H. R. wurde betraut mit. "Se citește referatul în cauza urcării de plată a domesticilor casei." Românește ... a identității, care nu se află în simplul pronume demostrativ. Când zic: "În acea scrisoare îi descriam călătoria și în aceeași scrisoare i-am cerut etc." cuvântul aceeași accentuează identitatea între scrisoarea cu descrierea călătoriei și cu cererea. "Apuc-o pe aceeași cale" nu însemnează în genere: apuc-o pe această ... în opoziție cu celelalte. Însă este evident că intenția autorului a fost numai să zică simplu; aceste sau ele, și că aceleași al D ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale Comediile d-lui I.L. Caragiale de Titu Maiorescu 1885 O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului - cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulți cunosc pe ... cu atât mai de trebuință. Și mai întâi să căutăm a ne înțelege asupra părții celei mai puțin contestate din meritul literar al d-lui Caragiale care ne pare a fi următoarea: Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu ... adevăr prin publicitate. Citim pe a doua pagină a unui ziar liberal din București, de la 13 aprilie 1885, despre comedia D-ale carnavalului: Și ce piesă! O stupiditate murdară, culeasă din locurile unde se aruncă gunoiul. Femei de stradă de cea mai joasă speță, bărbieri și ... E însă o altă imputare mai serioasă ce se face autorului nostru, și pe aceasta ne credem datori să o cercetăm mai de aproape. Comediile d ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... bun, mai dulce decât în rai! ARGHIRIȚA (apărând) Sărmănică, sărmănică!... ZULNIA Mătușica? ARGHIRIȚA N-am bucurie, te-am pierdut. Acum înțeleg eu fantasiile tale, cura d-tale cu apă neîncepută până-n ziuă. SOTIR (iese pe furiș în dreapta, aparte) O scena intimă de familie, nu-i locul nostru aici. Întâia ... să-nțeleg! ce vrei să-nțeleg, decât că ești o copilă naivă, o neroadă, o nebună! ZULNIA Dacă sentimentul... ARGHIRIȚA Taci cu sentimentul. Parcă numai d-ta știi ce-i sentimentul, întreabă-mă pe mine, să-ți spun eu ce-i sentimentul. Nu înțelegi că ai a face cu ... jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un ... să mă iubeasca, o să-mi fie credincios, supus. ARGHIRIȚA Credincios, supus, niciodată nu spera! ZULNIA Sunt sigură... ARGHIRIȚA Ai să vezi!... ZULNIA Poate paraleul d-tale, dar el... Nr. 4 (Dueto) ARGHIRIȚA Ia dă-mi pace, nu-mi mai spune! Toți ca unul, draga mea... ZULNIA Nu-i așa!(bis ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... bun, mai dulce decât în rai! ARGHIRIȚA (apărând) Sărmănică, sărmănică!... ZULNIA Mătușica? ARGHIRIȚA N-am bucurie, te-am pierdut. Acum înțeleg eu fantasiile tale, cura d-tale cu apă neîncepută până-n ziuă. SOTIR (iese pe furiș în dreapta, aparte) O scena intimă de familie, nu-i locul nostru aici. Întâia ... să-nțeleg! ce vrei să-nțeleg, decât că ești o copilă naivă, o neroadă, o nebună! ZULNIA Dacă sentimentul... ARGHIRIȚA Taci cu sentimentul. Parcă numai d-ta știi ce-i sentimentul, întreabă-mă pe mine, să-ți spun eu ce-i sentimentul. Nu înțelegi că ai a face cu ... jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un ... să mă iubeasca, o să-mi fie credincios, supus. ARGHIRIȚA Credincios, supus, niciodată nu spera! ZULNIA Sunt sigură... ARGHIRIȚA Ai să vezi!... ZULNIA Poate paraleul d-tale, dar el... Nr. 4 (Dueto) ARGHIRIȚA Ia dă-mi pace, nu-mi mai spune! Toți ca unul, draga mea... ZULNIA Nu-i așa!(bis ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... a mai rămas om trăitor în tine de mare mirare este, cu atâtea spurcăciuni de obiceiuri ce se trag până azi în tine, Moldovo!" etc. Când asemene accente dureroase ieșeau din pieptul bătrânilor noștri cronicari, fiecare din ei om de stat însemnat al timpului său — Miron Costin, mare vornic ... pedepsei de moarte; legea județeană; legea comunală; camere de comerț și de agricultură; concursurile și expozițiunile de agricultură și de industrie națională, sistemul metric, zecimal etc. etc. Și mai presus de toate, ruperea Convențiunii de la Paris, încât ea mărginea autonomia țării, și, ca preambulul la Statutul din 1864, Europa recunoscând României ... a le aplica cu înțelepciune, cu sinceritate și de a le conserva cu bărbăție. Din nenorocire, cei de sus n-au avut îndestulă putere morală spre a evita în punerea lor în lucrare greșelele și mai ales abuzurile! Ba, mai mult, aplicarea lor a fost ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... universală, unde a rămas pănă la 1854, când iarăși, printr-o intrigă mitropolitană, condusă de preasfințitul Suhopan, fu nevoit a demisiona" etc. Cel mai mic defect al acestei narațiuni este neadevărul. Întrebarea cea mare este dacă e iertat a trata asemenea lucruri într-o carte ... antice", a publicat-o asupra gramaticelor prezentate în anul trecut la concurs. Lucrarea premiată a fost cea cu deviza si consuetudo vicerit etc., ce s-a văzut apoi a fi a dlui Cipariu. Academia începe lauda acestei scrieri în următorul mod: "La ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... în lumea ficțiunii ideale". În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe lângă această teorie, adaugă d-sa o garnitură de argumentări, de deducții, de abstracții, încât suntem nevoiți să le reproducem aici în parte, pentru a se vedea cum ... al artei, îndeosebi al poeziei și al artei dramatice. De aceea poieziile cu intenții politice actuale, odele la zile solemne, compozițiile teatrale pentru glorificări dinastice etc. sunt o simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe ... alta să ne înalțe într-o lume impersonală." [1] Am reprodus o pagină întreagă din articolul dlui Maiorescu, penrtru că ea caracterizează foarte bine modul d-sale de a scrie; pe de altă parte, o atare împletire metafizică nici nu poate fi spusă cu cuvintele noastre și într-o ... poată avea înrâurire, nu s-ar cuveni să fie numit întotdeauna moralizator. Iată întâia meteahnă în teoria dlui Maiorescu. Dar egoismul exagerat despre care pomenește d-sa într-un loc? Acesta este un egoism rău înțeles, un egoism bolnăvicios, patologic, și e adevărat că, deși nu e rădăcina oricărui rău, totuși ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>