Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUPRINDE ÎN

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 340 pentru CUPRINDE ÎN.

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

... duce pe un balcon mic, sub care se deschide ușa beciurilor. Pe acest balcon de piatră o altă ușă, rotundă, îngustă și scurtă, dă pas în o tindă boltită, pardosită cu cărămizi exagonale și luminată prin o fereastră din fund. În dreapta și în stânga tindei, două uși dau intrare în două mici apartamenturi; cel din stânga cuprinde o sală destul de mare cu trei ferestre spre ogradă, boltită și pardosită cu cărămizi. În unghiul de-a stânga, cum intri, se vede locul unei sobe ce s-a dărmat. Acea sală servea pentru primiri și ... flori roșii zugrăvite cu puțină artă; însă aceste vestigiuri arată că apartamentele au fost acoperite cu frescuri, peste care s-a lățit mai în urmă varul vandalismului călugăresc. În unghiul din fund, în dreapta camerei din fund, este o ușă foarte îngustă și scurtă care se deschide în zidul dinspre ogradă. O scăricică săpată în acel zid, și luminată numai prin o ferestruică rotundă, duce în o cameră numită iatacul doamnei , și care se găsește sub odaia lui vodă . Acea cameră misterioasă, boltită cu piatră, puțin ridicată și luminată prin două ...

 

Alexei Mateevici - Iuda

... sfântă Și largile împrejurimi. Lumina lunii gânditoare Când s-ascundea în nourași, Când s-aprindea tremurătoare Deasupra sfântului oraș. Și a Golgothei. Jos în ceață, Din munte târgul se vedea, Iar sus, în pacea lor măreață, Trei cruci înalte înnegrea: Pe cele două... spânzurați Se mai vedeau cei răstigniți, Și slabi, la fețe-ngălbeniți, Erau de lună luminați ... pot să aștept iertare!" VI ,,Încotro să fug de negrul gând? Încotro să fug de pedepsire? Îmi fierbe mintea mea arzând Și sufletul de pătimire. În pacea nopții luminoase, În nemișcarea Lui tăcută Hristos în chinuri sângeroase 'Mi trimite-a Lui mustrare mută"... Iar primprejur o noapte blândă Primăvăratică, cu ceață, S-a liniștit cetatea sfântă ... Și a fugit... . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII În depărtare, A zilei zori frumosul soare, Ca un foc mare, a aprins, Și zorile în revărsare În străluciri luminătoare Chedronul repede-a cuprins... Toate-au învis... Cu-a ei verdeață Ascunsă-n fumuria ceață, Pădurea ne-ncetat grăiește ... de soare, Lumina lui strălucitoare, Pe creangă-un trup e spânzurat; Copacul ramurile-ntinde Deasupra celui ce-a lăsat Viața, — parcă îl cuprinde

 

George Topîrceanu - Nebunul

... de George Topîrceanu Am îndrăgit, fără nădejde, Pe zâna moartă — Fericirea. Să nu vă bateți joc de mine, Sunt om — ca voi — în toată firea... Și-o văd, în fiecare noapte, Mireasa tânără cum vine; Ca o vedenie ușoară Încet s-apropie de mine. Din creștet, vălul alb, subțire De-a pururi ... ori părere, Eu te iubesc de mult, zeiță! Dar ochii tăi, ascunși vederii Nu vor, cu dulcea lor otravă, Să-mi vindece durerea-nfiptă Adânc, în inima bolnavă. O, vino, vino mai aproape, Aruncă vălul de pe față! Să simt fiorul sărutării, Să te cuprind odată-n brațe!... — De la ... menit să fim, iubite, În veci aproape și departe. Pierdut ești pentru totdeauna, De-mi ceri să-ți dau o sărutare, Că, dacă mă cuprinzi în brațe, Ca fumul, trupul meu dispare. E vai de cel ce-n viața asta, În suflet, taina mea o poartă. Când toți vor crede că sunt vie, El singur știe că sunt moartă!... ..................... Plutind, pornește pe alee, S-ascunde-n ...

 

Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap

... cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite. Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat ... ei păr, cuprinde farmecul lumelor astrale, cuprinde mireasma drăgălașă și îmbătătoare a unei lumi-poeme. Și cum aș dori să-mi pierd fruntea în părul ei de foc, nimb sacru, aureolă divină, castă ca și casta fecioară ce-l poartă. Și aș vrea, aș vrea în părul ei sublim, în părul ei mătăsos să-mi ascund ochii, ochii mei uimiți de frumuseț ea ei divină. ...Și e o întreagă lume, o lume, plină de lumină ... zi și poezia suavă a danganului ce plânge trist peste holdele aurite, poezia astrală a unei lumi divine se află cuprinsă în părul ei înflăcărat, nimb sacru, nimb sfânt și drăgălaș. Și în profunzimea înflăcăratului ei păr, ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi

... Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în ... Ș-un echo se găsește, Suspinul, ca scânteia, turbat cuprinde toate Și-n praf le mistuiește! V Ca un satrap alene lungit într-o grădină În moale cugetare, Privind cum se ivește în ziua cea senină Un nor în depărtare, Așa privea ciocoiul cu genele-adormite Suspinul României, Și iată că-ntr-o clipă din neguri grămădite Dă flacăra urgiei! VI Căci el zicea ... să re-nvie Încenușata fire, Căci timpul este totul: o clipă dintr-o mie Aduce mântuire! IX A patruzecea vară-mbrăcase ieri câmpia În busuioci și-n grâne, De când suspinul nostru smulsese România Din gheara ta, jupâne; A patruzecea iarnă în ...

 

Alexandru Vlahuță - Ce dor...

... vezi cît de frumoasă ești !... Cînd singură parcă te sperii De patima ochilor tăi, Ce ard de farmecul durerii, În spasmul visului dintîi. Căci ești în vîrsta cînd fioruri Te-apuc-așa, ca din senin, Cînd te frămîntă mii de doruri, Și nici nu știi de unde-ți vin... Iată că ... O jale-adîncă te pătrunde. Parc-ai iubi, și n-ai pe cine, Parc-ai pleca, și nu știi unde. Iar noaptea, cînd te culci în pat, Ca-n friguri, te cuprind călduri. Și piept și tîmple ți se bat De-a gîndurilor dulci torturi. Cu fața-n sus ... Să fie-o umbră din povești ?... Căci nicăieri nu l-ai văzut; Cu toate astea, îl iubești, Și chipul lui ți-e cunoscut ! Te uiți în ochii lui fierbinți, Și pare că-nțelegi ce vor, Ce taine și ce suferinți Se zbuciumă-n adîncul lor. Ș-o milă te cuprinde-atunci De tinerețea ta și-a lui; Ai vrea la pieptu-i să te-arunci, Să-i plîngi, iubirea-ți să i-o ... dulce e acest prinos Al unui suflet fermecat De-un vis atît de dureros Și-atît de fără de păcat ! Ca mîni ți-o răsări ...

 

Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)

... pline de ironii. În fața mesei bogat încărcată, cu șervetul alb înnodat pe după gît ca la un copil, cu furculița și cuțitul ținute războinic în mîinile mici gata parcă de apărare, vorbind și mîncînd ca un Gargantua, așa mi-l arată mai bine mintea. Și în casa noastră, într-o ramă de aur a stat pînă tîrziu un portret, pe care tata, în admirația lui, îl aninase la locul de onoare. În fața biroului, dacă ridicai ochii, îi întîlneai privirea mioapă după ochelari și, fără să vrei, un respect adînc te cuprindea față de fruntea aceea boltită ... portretul jos din cui și să-l urce în pod. Portretul apărea și dispărea după cum erau și vremurile, și conul Mihalache știa dinainte, intrînd în casă și ridicînd ochii spre locul cunoscut, la ce fel de primire trebuia să se aștepte. Acest episod hazliu s-a repetat de ... răsună și lacrimi mari i se rostogolesc pe obrajii bucălați, fără să le poată stăpîni. Mîna lui mică și fină duce la gură din cînd în cînd o sticluță din care bea și, în ...

 

Mihai Eminescu - O călărire în zori

... Mihai Eminescu - O călărire în zori O călărire în zori de Mihai Eminescu A nopții gigantică umbră ușoară,         Purtată de vînt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară         Din aripi bătînd. Roz-alb ... ca profume pe blînda ei față         Plutesc sărutări. Iar aeru-n munte, în vale vibrează         De tainici oftări; Căci junele astfel din pieptu-i oftează         În dalbe cîntări: „Ah! ascultă, mîndruliță,         Drăguliță, Șoapta-mi blîndă de amor, Să-ți cînt dulce, dulce tainic,         Cîntul jalnic Ce-ți cîntam adeseori. De ... fi frunză, aș fi floare,         Aș zburare Pe-al tău sîn gemînd de dor; De-ai fi noapte, -aș fi lumină,         Blîndă, lină, Te-aș cuprinde c-un suspin Și în nunta de iubire,         În unire, Naște-am zorii de rubin;         De-aș fi, mîndra, rîușorul,                 Care dorul         Și-l confie cîmpului,         Ți-aș spăla c-o sărutare,                 Murmurare,         Crinii ... negurei flor; Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare         La sînu-i de crin, Și fața-și ascunde l-a lui sărutare         În păr ebenin. Iar Eco își rîde de blîndele plîngeri,         De junii amanți, Și rîul repetă ca cîntul de îngeri          ...

 

Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români

... emirul ca un om îngrijat de teama Rușilor, care ar fi cerut Englejilor să-l protejeze împotriva țarului, și care s'a dat în brațele Rusiei pentrucă predecesorii lordului Lytton în India rămăseseră surzi la plângerile sale. Toate acestea, zice ducele, sunt curate născociri; Șere-Ali n'avea de loc teamă de Ruși, și se gândea ... ar fi temut de Rusia, această teamă n'ar fi trebuit să înrâurească asupra purtării guvernului Indiei. Ex-secretarul de stat este din aceia cari, în toate chestiunile politicii orientale, profesează o încredere implicită în buna credință și în desinteresarea țarului și consilierilor săi. Din nenorocire însă pentru dânsul, după scrisoarea ducelui d'Argyll, purtând data de 23 Noemvrie, a venit numai ... firești, a trebuit să cedeze de frică sau prin amăgirea intrigilor rusești. Deosebirea temeinică între guvernul liberal și cel conservator, acum la putere, în Anglia, este că cel dintâi, cu totul dimpotrivă cu cel de-al doilea, vede în Rusia aceea ce spun Rușii iar nu aceea ce este. Liberalii engleji cu d. Gladstone în

 

George Coșbuc - Legenda trandafirilor

... care ea Cu multă plângere-și ducea Durerea timpului de față. Și cu copilul mort la piept, Aleargă nebunită mama Și la picioarele lui Brama În templu ea se duce drept. Cuprinde gleznele mărețe A zeului cu patru fețe Și-n hohot tânguios de plâns, Obrazul și-l lipește strâns De piatra cea din veac ... Că de lumină vei fugi, Fiind d-a pururi supărată, Că n-ai să râzi cât vei trăi Cel mort atunci va fi în viață! Și cu nădejdea scrisă-n față Ea pleacă, și din sat în sat Prin toate casele-a-ntrebat. Și a găsit în casa ceea Că p-un fiu mort plângea femeia, Și-ntr-altă casă plini de dor Copiii plâng pe mama lor, Și un bărbat în ... o-nțelegi? Vrei pentru tine alte legi? Dar pentr-un om stricat la minte Nu schimbă zeii ce-au făcut Ce-a fost în veci ce au trecut, În veci va fi de-acu nainte, Și cei vii de vor înceta Să râdă, blestămându-și soartea, Cei morți din groapă s-or scula Și ... ...

 

Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul

... lucrători?" ,,Ba, măi frați, eu n-am uitat Către voi că m-am legat, Și cu Stanca am plecat S-o aduc la desfătat, Dar în drumul părăsit Turci, tătari ne-au întâlnit Și pe Stanca mi-au răpit." ,,Pe Stăncuța ne-au răpit Și tu, Mogoș, ai fugit? Cu cei ... șapte brazi!" Și cu toții crunt turbau Paloșele ridicau. Iar fratele cel mai mare (Că-i mai mare, minte n-are) Paloșul mi-l învârtea, În Mogoș îl azvârlea, Dar nici că mi-l nimerea. Paloșu-n vânt vâjâia, De-un zid mare se lovea Și-ndărăt se întorcea, Lângă Mogoș ... n pământ se îngropa Și până în mănunchi intra. Iar fratele cel mai mic (Că-i mai mic, e mai voinic) Paloșul mi-l învârtea, În Mogoș îl azvârlea, Și prin inimă-l junghea! Când deodată ce vedea, Ce vedea și nu credea? O teleagă zugrăvită, Pe dinuntru poleită Cu doisprezece ... Înflorind ca un bujor! ,,Bună ziua, frații mei. Șapte puișori de zmei! Dar unde vi-i cumnatul? Ce mi-ați făcut bărbatul?" ,,L-am trimis în iad de-a drept Cu șapte paloșe-n piept, Că nu-i vrednic să trăiască Și cu noi să se rudească Cine-n

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>