Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUNOSCUȚI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 905 pentru CUNOSCUȚI.
... Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie. L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaște. După multă stăruință, și-a adus în fine aminte cine sunt: - Scuză-mă, neică - a zis Mitică - te uitasem: e un ...
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
... Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ? Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele ... a mele lacrămi, cărările-acelea toate, Or ține spre pomenire urmele mele-nsămnate, Pînă cînd vrodinioară pe-acolo, din întîmplare, Vei trece și vei cunoaște, ah, cît te-am dorit de tare ! Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară, Ca doar oi uita de groază dorul care mă omoară. Dar ...
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)
... și cu toate acestea, mărturisesc, i-aș fi urmat fără să stau un moment la îndoială. Era elocvența care tîrăște masele, suflul puternic care nu cunoaște stavilă, avîntul neînfrînat care te duce la baricadă. El, însă, n-a făcut gestul acela care i s-a atribuit mai ...
Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte
... le susține cu succes, pe cînd comitetul teatral, chemat de guvern să introducă gustul belelor-arte în inima românilor, necunoscînd sau nevoind a cunoaște sublima-i misiune ce au a împlini, masacrează fără remușcare cele mai frumoase capete d-operă artistice și astfel, în loc să lumineze ... fu faimosul Domenico Barbaia, impresarul regescului teatru San Carlo din Neapol; am zis faimosul Barbaia numai pentru că avea rarul privilegiu de a cunoaște talentele născînde și a ști să se folosească de dînsele, căci altfel el era cel mai puțin onest dintre colegii săi. Lui dar ...
Nicolae Filimon - Rașela și Ristori
... și paradisul lui Dante; ea vă aduce suspine și lacrime, amor, ură și desperare, în fine, durerea și tot ce poate mișca inima. Cine o cunoaște? Aceia ce cunosc bine inima omenească în delițiul, bucuria și amărăciunile ei, aceia cari cunosc adevărul în sublimitatea, simplitatea, frumusețea și urîtul lui! Aceia, zic ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... cât iaste mai dorită decât adormirea cea firească, de toate zilele. La adormirea cea firească rămâne omul fărde simțire: nu vĂ©de, nu aude, nu cunoaște, să uită pre sine, uită pre fiii lui, pre rudenii, pre priiateni, rămâne lipsit de toate răsfățurile vieții și de lumina aceștii lumi. Iar la ... verice alt au avut dorit în lume. O mărturisĂ©ște marele Pavel cătră corinthĂ©ni, în 13 capete: Acum cunosc din parte, iar atuncea voiu cunoaște, precum și cunoscut sunt. Și de vrĂ©me ce aici, după adormirea cea firească, să întoarce iară omul la osteneli, la scârbe, la supărări, la ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
... văzusem tânără și frumoasă; îmi adusei aminte de cuvintele prorocului: "O suflare trecu și floarea căzu, și pământul ce o purta nu o va mai cunoaște". Trei ani au fost destul ca să pună o deosebire grozavă între fata de atunci și femeia de acum. Dar multe sunt durerile omului, și ...
Ion Luca Caragiale - Bacalaureat
Ion Luca Caragiale - Bacalaureat Bacalaureat de Ion Luca Caragiale Când ies de dimineață din casă; o trăsură din trap mare intră pe strada mea; în trăsură, madam Caliopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectos. Cum mă vede, oprește trăsura, înfigând cu putere vârful umbreluței în spinarea birjarului. — Sărut mâna, madam Georgescu, zic eu, apropiându-mă. — La dumneata veneam! răspunde cucoana emoționată. — La mine? — Da... Te rog să nu mă lași! — Să nu mă lași! Trebuie să-mi faci un mare serviciu amical... La nevoie se arată amiciția: să vedem cât ne ești de prietin! — Cu cea mai mare plăcere, madam Georgescu, dacă pot... — Poți!... să nu zici că nu poți!... știu că poți!... trebuie să poți! — În sfârșit, ce e? de ce e vorba? — Dumneata cunoști pe... Știu că-l cunoști! — Pe cine? — Ți-este prietin... știu că ți-e prietin! să nu zici ca nu ți-e prietin!... — Cine? — Popescu, profesorul de filosofie. — Suntem cunoscuți, ce e drept; dar chiar așa buni prietini, nu pot să zic. — Las' că știu eu... — Ei? — Ei! trebuie numaidecât să te sui în birje ...
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc Om cu noroc de Ion Luca Caragiale Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată câștigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. Cu atâtea calități trebuia să reușească în lupta pentru viață: invidioșii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i. Odată, în vremea primei sale căsnicii, el avea o mare întreprindere publică, - aceea a fost începutul prosperității lui, deoarece din câștigul acelei afaceri a ieșit cheagul averei frumoase de care se bucură astăzi. Invidioșii intriganți căutară să-l sape și după o campanie înverșunată prin grai și prin presă, reușira să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. Alergături, protestări, plângeri fură zadarnice din parte-i. Atunci, ca să nu se dea bătut și totuși să nu mai meargă fără folos la locurile oficiale, unde fusese bruscat și amenințat cu rezilierea contractului și cu un proces răsunător, el trimise pe nevastă-sa să parlamenteze cu un personaj de mare influență, care oricând îl ajutase la nevoie arătându-i multă bunăvoință. ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
... sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu ...
Alexandru Macedonski - Fântâna
Alexandru Macedonski - Fântâna Fântâna de Alexandru Macedonski I Cunosc o fântână pe valea umbrită Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat S-adorm între frunze de plopi și răchită, Să uit de orașul în care-am oftat. Pe valea umbrită cunosc o fântână O mierlă cu care de vorbă am stat, Aflând că durerea o sufăr stăpână, A râs cât se poate, iar eu am oftat... Pe valea umbrită cunosc o fântână. II Prin frunze ascunsă albește pe vale În lume ce caut și ce-am căutat? De mine mi-e jale, de alții mi-e jale... Oh! grangur de aur cu viers neuitat! Albește pe vale prin frunze ascunsă Izvorul ei curge de zori sărutat, Dar e a mea soartă la culme ajunsă... Oh! tainică mierlă cu râs neuitat! Fântâna sub frunze albește