Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU STIMĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 51 pentru CU STIMĂ.

Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884)

... fi părăsit institutul, fie pentru a schimba mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in țară. Cu toate acestea nu știu dacă, pentru un asemenea sfârșit, va fi cu putință a se realiza mijloacele necesare. Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încat pe mine înnsumi mă miră lungimea timpului, în decursul ... câteva șiruri, să mă lămuriți dacă am perspectiva de-a mă întoarce curând în țară. În așteptarea unui răspuns, rămân al D-voastre cu toată supunerea și stima, Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ...

 

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat

... ziua întru care-a răposat. Poate că sub astă țărnă este-o inimă-ngropată Care-avea în cursul vieței fantazie înfocată, Suflet bun, cu direptate, ce prin sfatul înțelept Patriei ar fi fost razim prin cuvinte și cu piept. Îns, aleu, lui nu-i lucise a științelor făclie Și talantul de preț mare i s-a stâns din sărăcie ... cotunului Franclin, Ce a patriei ș-a științei purta-amorul sânt în sin. Cufundat în astă groapă poate zace vrun Milton, Cu asemene ambiție poate vreun Napoleon! Dacă fulgerul și schiptrul prin ei nu sunt înfrânate, De n-a cântat a lui Adam ... nepot al meu vrodată, întru duiosul său rost, Văzând un mormânt mai proaspăt va să-ntrebe: cine-am fost? Va răspunde-atuncea poate un păstor cu veche frunte: L-am văzut în multe rânduri, când se lumina, la munte, Cum pe iarba-nrourată mergea-n pas înaripat, Ca Ființei rugi s ... văi-nflorite Aici între-a morței colnici întâmplarea te-a condus, Al tău pas un pic frânează, vezi ființe înmiite, Ce

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

... fi indiscret, în acest cerc, de aminteri cam dificil la gusturi, m-am bucurat totdeauna, și ca amator și ca cunoscător, de o oarecare deosebită stimă. În sânul acestei colonii literare, pierdută într-o vreme de nebulozitate politică din atenția publicului, am avut câteodată și cu producerile mele, și în schimbul de idei mici succese, a căror scumpă amintire nu se va șterge niciodată din inima mea; căci acele ... va deschide dar ca de obicei la 1 octomvrie. Nu suntem încă fixați cu care piesă vom începe; e probabil, însă, că vom începe ori cu Agaki Flutur, comedie în 3 acte de d. Alecsandri, rolul principal ținut de d. Anestin, sau cu Regele Lear, tragedie în 5 acte de Shakespeare, rolul principal d. I. Petrescu. După acestea vor urma, pe rând: Manevrele de toamnă, Toți pentru unul ... această sistemă de a da drumul tutolor talentelor să-și facă evoluția complectă. Așadar, ne-am înțeles? N-aibă nimeni grije, și mai cu seamă cei ce nu o au sinceră, că teatrul nu va merge. Un confrate al dv. mă înghimpa mai deunăzi cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic-ul-Islam au căzut, și că noul cabinet s'a și format, iar în locul lui Savfet-Pașa a venit ... isteț, om onest și inteligent și mai presus de toate patriot sincer. El și-a căpătat pe bun drept stima generală prin chipul cu care și-a servit țara în împrejurările grave și primejdioase din anii aceștia. Toată lumea prin urmare se întreabă cu drept cuvânt: pentru ce Savfet-Pașa a fost răsturnat astfel ? De câtva timp spiritul Sultanului era și este încă muncit de niște gânduri ... se află astăzi, asemenea pornire o poate duce curând la o desăvârșită descompunere și nimicire. Savas-Pașa se zice că ar fi fost în Creta cu Muctar-Pașa; iar cât despre Riza-Beiu, cumnatul lui Gazi-Osman și secretar la Sultanului, i se încredințase o misie în Egipt. - Într'un cuvânt ... mari speranțe că va ajunge cumva la vreun rezultat politic cum se cade; și noul ca și vechiul cabinet nu va putea încheia tractatul definitiv ...

 

Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice

... ziuă. La glasul lui, s'au deșteptat în grabă tinerii patrioți adăpați la izvoarele europene. Fără să-și ia rămas bun dela părinți, lepădându-se cu entuziasm de dreptul de moștenire al privilegiilor, au ieșit din casa părintească; au coborît hotărîți în piață, s'au amestecat cu poporul, care suferise atâta, și au strigat din toate puterile: Libertate! Egalitate! Fraternitate! Și Popa Șapcă binecuvântă mișcătoarea scenă a fraternizării tutulor fiilor ... masa cea mare, cufundați în valurile neastâmpărate ale semenilor lor. Dar când norocul, voind să tachineze pe ceilalți, ridicăpe unul sus, încununându-i agitațiile neomenoase cu un succes de avere și de situație, atunci e un spectacol, care mă umple pe mine de respect și de stimă pentru liberali. Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de mare acuma, cât e de arătos și ... nobil. El n'are înțelegere, ba simte chiar repulsiune pentru tot ce e frumos, pentru tot ce face mulțumire umană fără imediată utilitate practică. Stropește cu noroiu și pe mamă-sa. Nesăturat cu milioane, e'n stare să-și mânjească mâinile în gheșefturi spurcate. Credință, talent, merit, onoare, sentiment? - Ť le cumpăr pe toate - am cu ce! Å¥ Fraternitate? - gheșeft și chiverniseală! Egalitate? - impertinență față ...

 

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte

... ultima mea compozițiune muzicală, s-a reprezintat de două ori pe scena Teatrului imperial și a fost priimită de publicul vienez cu mare entuziasm, iar eu am avut de trei ori onoarea avantscenei, de unde am priimit coroanele și mulțumirele publicului; cu toate astea, cînd mă gîndesc că publicul parizian, atît de intelegint și imparțial în aprețiarea uvragelor muzicale, să lăsă de a deveni machina ... partea muzicală, ca și în cea artistică, n-a reușit, fiindcă ariile acestui rol, ca să li se dea o esprimare înnemerită și cu succes, cer a fi cîntate cu cea mai posibilă chiaritate și vivacitate; și tocmai acestea lipsesc cu totul de la d-la Alfieri. Daca prin revistele trecute am arătat oarecare mulțumiri d-lor artiști din orchestru, n-am facut-o decît ca ... Ne permitem a întreba pentru ce solul de fagot de la uvertură nu se esecută de d-l Richter, care este un artist cu multă esperiență și capacitate, și să încredință unui recrut care, prin lipsa de curagiu, mergînd cu totul în contra măsurei, făcu o confuzie ...

 

Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților

... FOST EMASCULAȚI] Rușinile lui Carterie tăiat, Cu Evpsihii, vitejește au răbdat. STIH [PENTRU SFÂNTUL SILVAN, ARUNCAT ÎN OCNĂ] În lontrul ocnelor Silvan aruncat, Ocnele lăsând, cu raiul au schimbat. * STIH [PENTRU SFÂNTUL PAMFIL, ZDROBIT ȘI ARUNCAT ÎN TEMNIȚĂ] Frecături de muncă și cu grea-nchisoare Răbdând Pamfil, Ă¡flă viață stătătoare. STIH [PENTRU SFÂNTUL AGATANGHEL, UCIS PRIN SABIE] Și lui Agatanghel, ca o veste bună, Moartea de lance ... Gavriil cerească, Pănă când îț va spune nașterea fetească. STIH [PENTRU SFÂNTA VASILISA, ÎMPĂRĂTEASA LUI MAXENȚIU] Lăsă Vasilisa pre-mpăratul pământesc Și-ș luă logodnă cu-mpăratul ceresc. STIH [PENTRU SFÂNTUL PORFIRIE, CU CEI DOUĂ SUTE DE OSTAȘI] Stătu viteaz Porfirie cu a sa oaste, Pre pizmașii lui Dumnezău lovind din coaste. STIH [PENTRU SFÂNTUL ANDREI, TÂRÂT PE PĂMÂNT PENTRU CULTUL ICOANELOR] Din țărnă sunt ... Vichentie lăudând, cum i-oi zâce? Că pre pizmașii lui Hristos îi învince. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI MANUIL, GHEORGHE, PETRU, SIONIE, GAVRIIL, IOAN Șl LEON] Cu lance Manuil în părț tăiat două, Cinstind netăiate firi lui Hristos două. Pre Gheorghi și Petră, pentru-nchinăciune, Taie pizmașii lui Hristos cu

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... Tandaler oaste, de-azi pe mâne Toate gătind cum să cuvine. Încă soarele nu răsărisă Când era toate gata de nuntă: În oale fierbea curechiu cu clisă Râncedă și cu ceapă mănuntă; Fierbea și-alte mai multe bucate, Dar' cine le va număra toate! [8] Iar' când răsărea frumosul soare, Era și mesele-întinse toate ... lăcaș. Haida hăi, căpăi, hai la la, hăi hăi! Prin desiș pe căi, hăi la la, căpăi! Așa din zori cu multe sudori Tinărul gonea, cu o săgețea Pintr-un făgețel, sobol mititel, Ce-încoace-încolea fugea, să-învârtea. Păn' la un țipiș, unde lăturiș Sărind pe furiș, să băgă-în ... copilă zisă-i cu milă Suspinând mereu: ,,Ah, sobolul mieu! Ah, fie-ți milă, nu-i face sâlă, Să nu-i cază rău, că-i cu tot al tău. Dintr-astă oară, din astă sară, A ta-s fecioară și surioară!" Tânărul fecior grăi plin de dor: ,,Dragă fecioară ... lumea și zilele dragi. Într-o zi fără nor și lĂșcedă, Tocma pe vremea când să coc fragi, Toate mearsără prunce tinere La fragi, vesele, cu-a lor pinere. Și eu ducu-mă

 

Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

... Gheorghe Sion - Corespondenţa lui Gheorghe Sion cu George Bariţ Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț de Gheorghe Sion Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț se păstrează la Biblioteca Academiei Române din București, ms. rom. 1002, f. 232r-274r. Marcăm în paranteze drepte numerotarea filelor manuscrisului. Cuprins 1 ... pe urmă muscal. Pe popor cine poate să-l numere între elementile lumei? El geme de mult în robie și s-a deprins cu patimile, încât nu știe ce să mai gândească, cu cât să mai facă o demonstrație națională. Holera în Moldova face mari pustiiri. Numai în Iași se numără la 14 mii morți, iar încolo, pe ... să-mi trimiți culegațiunea întreagă, și să trimiți și mai multe dacă se poate, căci sunt mulțime de amatori. Îți rămân îndătorit să te servesc cu toate puterile mele, pentru că sunt convins că [238] servind pe Bariț, servesc pe națiunea mea. Resemnațiunea ți-e lăudabilă: nici mai cutez să mai ... poate că bariera censurei, care a întrerupt mijloacele de a aduce� Gazeta� ta în țeară, a desfăcut simțemintele de stimă ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III

... mpărătești, Din casă pân-la scară stau slugile-nșirate În haine aurite, lăsând prin mijloc cale Să treacă cărturarii și cei lingușitori, Ce patimile-ațâță cu sfaturile lor. Cu fete desfrânate averea-și risipește; De-a pururea plăcerii deschide drumuri nouă. Deși în lume pare ca Crezus de bogat, A lui ... pe urmă! Nu i-ar fura vatajii și ar trăi mai bine! Apoi când novitale destule-a adunat, Întocmai ca o bute umplută cu vin nou Ce fierbe, sfârâiește și dând afară dopul Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește, Asemene Menandru nu poate mistui Nimic din câte știe; și de-ai avut păcat, Să te-ntâlnești cu dânsul, îndată-ncepe-a-ți spune În taină la ureche o sută de vești nouă, Ce zice că le știe din foarte sigur ... Șoptindu-i la ureche interesante lucruri? În târg zidi o casă, mari sume cheltuind, Prin care-o să-i rămâie copiii cerșetori, Dar numele-i cu slavă s-a pomeni în veacuri. Cu genealogiștii el are cunoștință, Și cu ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V Satir și Perierg SATIR: Orice-a vrea Pan să-mi facă, măcar să mă omoare, Cu oamenii prin târguri nu-i chip de viețuire! Năravurile-n lume prea mult s-au felurit. Apoi și cu-a lor haine nu pot să mă-nvoiesc; Frumoși vrând să s-arăte, cu aur se-nfășoară, Întocmai ca măgarii cu scumpele harșele; De gât, de mâini, picioare în ele ferecați, Vrăjmași odihnei, iarna ei tremură de frig, Iar vara de căldură nu pot să se ... podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru ... În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie, Nu dau măcar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Picioarele lui slabe nu pot să-l sprijinească.

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>