Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU CONDIȚIA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 83 pentru CU CONDIȚIA.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... care ar putea îndreptăți orice pornografie). Și dacă criticul ar fi scris numai atâta, am putea să ne bucurăm că suntem de aceleași păreri, și cu atât mai mult, cu cât multe din ele le spusesem mai dinainte în Contemporanul . Dar criticul nu se mulțumește numai cu atâta, cu analiza scrierilor dlui Caragiale, ci, în scopul de a le apăra, se aruncă în teorii înalte asupra moralei în artă și tocmai aceste ... fie luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate să fie decât ideal-artistică, fără nici o preocupare practică. Prin urmare, o piesă de teatru cu directă tendință morală, adică cu punerea intenționată a unor învățături morale în gura unei persoane, spre a le propaga în public ca învățături, este imorală în ... a ficțiunii artistice în lumea reală cu cerințele ei, și prin chiar aceasta îl coboară în sfera zilnică a egoismului, unde atunci — cu toată învățătura de pe scenă — interesele ordinare câștigă preponderență. Căci numai o puternică emoțiune impersonală poate face pe om să se uite pe sine ... ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge însă o romanță, cântată înfocat, cu zdrăngăn surd de ghitară, și bĂ©bĂ©-ul se preface în grande amoureuse: cu ochii dilatați, cu gura întredeschisă, cu pumnii strânși, Popi privea pe Spyros. Totuși nu în brațele cântărețului cade frumoasa carfiotă. Ea e constantinistă: cântărețul, venizelist. Cântărețul, domnul Spyros Valaginos, un refugiat ... ca elev al școlii franceze din Atena, dă peste o revoluție răsturnarea regelui Oton. Zito i Elefteria! Zito i Dimocratia! Muzici. Marseilleze pocite. Soldați beți. Cu zece ani înainte, Edmond About se făcuse celebru cu pamfletul lui despre Grecia contemporană. About incarna, în sumara lui satiră burgheză, reacția contra filoelenismului romantic. Cartea e plină cu ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

... și a bucuriei seraiului care ni a păstrat în paradis! (Amândoi să îmbrățoșează.) Acum să pășim cătră lucrare. Planul meu este următoriu: cu o parte a oastei tale și cu toată a mea calarie eu voi înainti asupra Moldovei, iar tu vei rămânea mistuit în cetatea Brăila. Ștefan cu a sa furie are să mă atace; atunci cu o parte a oastei tale combătând, mă voi retrage asupra Silistrei. Când el va fi de agiuns departat de marginea Moldovei, tu vei ... Vie îndată aprodul meu Codrat, ca să-i dau ordinul secret! Curierul: Ascult! (Se duce.) Scena VII Vlad: (singur) Pe Osman l-am ademenit, și cu agiutorul lui vom combate pe inimicul meu. Cu pași repezi se apropie oara dezlegării soartei mele, luceafărul meu pănă acum mi-a favorat, el va lumina și acum, cungiurată de nourii ... fiind ii creștini și tot de sânge român ar fi pacat ca să încruntăm mânele în sângele fraților. Aceste voiesc să le pui în lucrare cu toată energia. Codrat: De-agiuns este un cuvânt al tău, Doamne, ca să plinesc scopul ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... și la pătrunderea urmărilor acelor stări sufletești care nu sunt supuse la îndoială îndată ce sunt bine observate. Multă vreme va trebui să treacă numai cu acest inventariu elementar al constatărilor de fapt. Poate ni se va recunoaște (unii chiar ne-o vor imputa) că prin cele zise mai sus am ... înlăturăm și această greutate etică. Să presupunem, din contră, pentru a simplifica problema în prima ei stabilire, că avem a face cu doi oameni inteligenți, adică, în genere, capabili de a-și da seama despre cele sufletești, care prin o educație intelectuală comună au aceeași ... înțeles al cuvintelor întrebuințate. Să mai presupunem că sunt amândoi de bună-credință, că nu vor să se înșele unul pe altul, ci își spun cu sinceritate cugetările și simțirile lor. În ce va sta totuși de la început greutatea lor de a se cunoaște unul pe altul și ... „îngustime“ a conștiinței, sufletul omului (pentru a varia celebra comparare a lui Platon) seamănă unei imense colecții cu mii și mii de felurite obiecte, ascunsă într-o peșteră întunecoasă, în care n-ai putea pătrunde cu ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... în hopuri și azvârlindu-mă în sus ca pe o minge; surugiul țipa, vorbea, pocnea de asurzea câmpii; iar eu... dacă mi-ar fi fost cu putință să mă las cu mâna de trăsură și s-o bag în buzunarul cu pistoalele, aș fi intrat într-un păcat, negreșit. Un vârtej grozav mă cuprinsese în sânul acelui steplechasse diavolesc; ochii îmi ieșeau din cap, creierii mi ... coboram pe o costișă, șăuașul se poticni; roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în mijlocul drumului, lângă bietul cal ce-și sclintise piciorul, fugi înainte la vale, cu trei cai, cu trei roți și cu postașul aninat ca un scai de coama lăturașului. Această de pe urmă întâmplare mă făcu să blestem impresiile de voiaj din Valahia. Două sprăvălituri într ... neavând altă mângâiere decât cuvintele ce-i zise postașul când se despărți de dânsul, adică: mânca-te-ar lup ! Soarele acum asfințise, și luna împreună cu stelele se arătaseră pe cer, întocmai ca niște privitori pe băncile unui teatru. Mi se părea că toate planetele se uitau ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... dezvoltare sufletească a păturii noastre culte, numai acele modele au dat rezultate bune, viabile, adică au ajutat la închegarea unei literaturi naționale. 2) Cu cât s-a tot emancipat de modelele străine, cu atât literatura română a tot progresat. (Aceasta nu înseamnă că la un moment dat o literatură rupe cu literatura lumii. Nu, căci orice literatură, cât de veche, de mare și de autonomă, nu poate să nu se influențeze de alte literaturi. Dar aceste ... de vedere a lumii etc.) Prima propoziție se probează prin faptele din trecutul literaturii noastre: Poezia franceză pseudoclasică din veacul al XVIII-lea, cu formalismul ei, cu retorismul ei, cu caracterul ei factice, cu lipsa de sentimente adevărate, cu miÄ�vreria ei, a putut conveni perfect boierimii noastre, primitivă, dar -cum spunea Pompiliu Eliade -- deja decadentă din cauza traiului fanariotic de la ... e locul aici să intrăm în detalii. Vom face-o altă dată.) Aceste influențe au fost binefăcătoare, adică fructuoa se, pentru că au fost potrivite cu spiritul vremii. Imaginațivă ce caricatură, ce literatură "nouă", ce "modernism" deșănțat s-ar fi produs atunci, dacă niște scriitori, în disperare de cauză (așa cum ...

 

Constantin Negruzzi - Parte întăi

... noi. Afarâ de aceasta, tu ai o cunoștință foarte adâncă de desfătările celi adivărate, pentru ca prescriere lor să te scandalisască. Tu știi că oamenii cu duh și cu gust au ca o datorie a-și împodobi eticurile cu feliuri de goliciuni, cu toate că, temându-să de a răni ochii subțiri, nu le pun în sama lor. Să trecim la istorie me: fiind copil, mă ... mă mai ieu însă, am îndrăznit sâ-mi primblu căutătura pe cinstita adunări întru cari mă aflam și printre cari am văzut o damă groasă cu o fiziognomii țărănească, ca de vreo 50 de ani, cari avĂ© ochii țintiți cu lăcomii la mine, ca când ar fi vrut să mă mănânce. întăiași dată m-am cam sastisit; dar un tainic santiment de iubire de sine ... o nevinovată de la țară ci sâ socote pre norocită că au aflat-o așa condiții, câci îmi închipuiem că am a faci cu o cinstită damă. în vreme aceasta baba ce cu izvodu, în fața căreia să pitrecusă așezare noastră, îmi zâmbĂ© în chip că eu, ca o proastă, gândem că îi pare bine pentru buna me

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... Alimoș, Gruia Grozovan, Codreanul, Ghimciu, Novac etc. Societatea de pe atuncea era războinică: toți oamenii erau înarmați și în picioare, toate ideile pornite spre luptă cu dușmanii țării. Principatele noastre de-abia știau că au tractate cu țările vecine: lovirile erau zilnice când cu leșii, când cu ungurii, când cu tătarii, când cu turcii și, ce e mai trist, când chiar cu românii! Arăturile se făceau cu o mână pe coarnele plugului și cu una pe pală, căci tătarul sta la pândă în marginea țării. Când tătarul prăda în țară, românul găsea cu drept să-și întoarcă paguba cu dobândă; așa el era mai mult prin Bugeac decât pe-acasă. Cântecele bătrânești adeveresc cronicile, însă cântecele au un ce care te mișcă până-n ... a mă zări nu voiește... etc. În balada Păunașul codrului , femeia privind lupta pe moarte a doi voinici, care o iubesc, zice cu mândrie: Din doi care-a birui Eu cu dânsul m-oi iubi, Bărbățel voios mi-a fi... etc. La notițele prețioase despre relațiile (referințele) noastre politice și comerciale, poezia poporală mai ...

 

Alecu Russo - Studii naționale (1840)

... Moldova, poporul zicea: S-a ivit Bujor în țară... Pe ciocoi mi-i bagă-n fiară etc. Și atunci boierii mergeau la drum cu câte doi-trei arnăuți plini de arme din cap până-n picioare. Cuconul A., ducându-se la Băcău cu nevasta d-sale, care dormea în trăsură, se văzu deodată oprit în mijlocul drumului. Bujor cu șase tovarăși îi aținea calea. Arnăutul de pe capră vru să se posomorască, însă nu-i dete vreme unul din hoți, căci îl smuci de ... Am înțeles, adăugi boierul. Iată punga, însă te rog să nu-mi treziți nevasta. — N-ai grijă, noi nu speriem femeile... Câți galbeni ai cu d-ta? — 150. — Numai? — Numai! — Cu zimți? — Împărătești. — Prea bine... Mulțumesc... Unde mergi? — La Bacău. — Să spui ispravnicului închinăciuni din partea mea... Hai, încalecă, flăcău, și călătorie ... își fac cântecul după plac și îl răspândesc în țară prin gurile lăutarilor. Ion Petrariul din ținutul Neamțului a compus însuși balada lui cu câtva timp înainte de a muri: Cine trece lunca mare? Ion Petrariul călare, Cu celmaua despre soare... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... era îmbrăcată cu doliu pentru pierderea unui părinte, unei soții, unui frate, unui fiu, urgia domnească îi ajunse până în azilurile lor. Mulți erau încă cu lacrimile pe obraz, mai mulți încă în patul durerilor sau de abia convalescenți, când se văzură loviți de liste de proscripții, ca în timpurile lui ... pe acei ce nu-i poate găsi vinovați, imputându-le plecări retrograde, planuri reacționare, făcându-i aristocrați și declarându-se el, prin urmare, liberal . Clerul cu mitropolitul în cap, și care cu viața și-a plătit curajul arhipăstoresc, boierii cei mai însemnați, bătrâni și tineri, toți bărbații vrednici, amploiați, profesori, avocați, literați, clasa neguțitorească, toți ... lor. Căderea acestora îi ca și împlinită. Însă o chestie mult mai mare se ivește: regenerația Moldovei îngenuncheată sub Mihail Sturdza v. v., înzestrarea ei cu instituții analoage cu epoca noastră. În ființa a ambelor curți ce vroiesc a cunoaște spiritul Principatelor, în ființa Europei, care simpatizează cu noi, moldovenii ar fi vinovați înaintea lui Dumnezeu, a popoarelor și a lor însuși, dacă nu și-ar declara fățis, fară ... le socot neapărate pentru fericirea lor, și fără care nu poate să fie în țară nici pace, nici propășire. Prin o asemene solanelă declarație , făcută ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... nici prea-prea, nici foarte-foarte — unul din exemplarele de duzină ale vastei fabricațiuni, exemplar care e greu de deosebit individual în pachetul întreg. Cu toate astea, paliditatea lui îi dădea un aer mai interesant: era distincția suferinței. Deși îmi spusese că dejunase cu câteva minute mai-nainte pe drum, l-am invitat să guste ceva împreună cu mine și nu m-a refuzat. A mâncat: ochiuri la capac, varză cu carne, o friptură pe grătar, brânză de vacă cu smântână, mere, o țuică înainte, o sticlă de vin în timpul mesei și o cafea după masă, în sfârșit une bonne fourchette; apoi i-am ... tot; una însă dintre toate a fost mai tare. Cronicarul teatral îmi contesta pe lângă talentul dramatic si cunoștința limbii românești, și aceasta cu o vervă, cu o malițiozitate, cu niște împunsături, cari firește m-au afectat foarte adânc: eram nu criticat, eram maltratat, bătut, zdrobit! Ba cronicarul promitea că va reveni — și iscălea ... lup, Nicu la ușe! nu înțelegeam... Am simțit însă numaidecât că d. Nicu Ionescu era aci ca la dânsul acasă, în cei mai intimi termeni cu „confrații". M-am oprit să schimb câteva vorbe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>