Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CARACTER DE RELAȚIE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 38 pentru CU CARACTER DE RELAȚIE.
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... după ce am ales un singur Domn pentru ele?“ Contele îmi răspunse nu, căci, prin o nouă complicație politică, am compromite actul alegerii de la al cărui succes atârnă viitoarea noastră Unire. După aceste cuvinte ce se potriveau cu acele ale lui Napoleon, contele trimise ca să invite în cabinetul său pe generalul Lamarmora, ministrul de război, și mă prezentă Excelenței Sale, anunțându-i totodată că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat cu o figură marțială, se ocupa cu o neîncetată activitate de reorganizarea oastei în prevederea luptelor viitoare pentru independența Italiei, și era cel mai energic auxiliar al contelui de Cavour, având încrederea deplină a regelui și bucurându-se de o mare popularitate ce o dobândise în Crimeea. El a fost comandantul micii armate piemonteze care a cooperat la luarea Sevastopolului ... strânse militărește de mână și mă îndemnă a merge a doua zi la palat, asigurându-mă că voi fi primit îndată de Maiestatea Sa. — Mâine, zise el, avem consiliu la regele. Găsiți-vă în salonul adiutantului
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... rămâne cu Ammianus Marcellinus, pe care îl citează dl Ureche pentru timpul lui Attila? Sau cu Voltaire, care începe istoria de caracter filozofic în vârstă de 6 ani? Sau cu Cimabue, care devine celebru în arhitectură? etc., etc., etc. Cum rămâne cu aceste fenomenale... scăpări din vedere, aceste... mici erori strecurate într-o câtățime cam mare în primele două numere, numerele de recomandație, ale unei Reviste de literatură, artă și știință, publicată în anul 1873 în capitala unui stat care aspiră la cultură și nu este cu totul lipsit de viața literară? Iată singura întrebare la care se aștepta un răspuns din partea Revistei contimporane, și totodată singurul punct în jurul căruia se poate mișca ... relevase cinci articole: studiile literare ale dlor Sion și Ureche, nuvela dlui P. Ghica, recenziunea dlui D. Laurianu și un articol al dlui Marian. Începem cu o mărturisire împăciuitoare: în privirea apărării ce dl Grădișteanu face în favoarea dlui G. Marian de la Ploiești, suntem aproape de a ne înțelege cu d-sa. D. Grădișteanu (p. 390) numește scrierea dlui Marian „un articol de ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... buletinele armatelor imperiale rusești și, în cercurile literare, din câteva relații scurte și nu tocmai exacte ale câtorva călători, baronul Trott și alții. Un italian, de numele căruia nu-mi aduc aminte, care petrecuse în Moldova cu nădejdea vană de a strânge repede avere, în povestirile lui amestecă amărăciunea dezamăgirilor lui personale; consulul Wilkinson, afară de câteva generalități, e in exact; unul singur, un neamț cu numele Wolf, în lucrarea lui a rezumat cu discernământ și cu gust moravuri, istorie, caracter, guvern; dar cartea aceasta acuma e veche, și, afară de oarecare lustru local, toate s-au schimbat. Wolf era bun pentru vremea în care scria; astăzi însă, când se judecă și se privesc lucrurile dintr ... lux îmbelșugat, echipaje repezi, livrele, toalete pariziene ori vieneze, zdrențe franco-moldave, fizionomii vesele, aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat. Populația lui de 60.000 de suflete e tot așa de felurită ca și costumele, și un observator de moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați, de mâni reci, de un nu știu ce și nu știu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică și intelectuală, apucat din nou ... ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale, lipsa de orice distincții convenționale, de premieri academice, de decorații ș.c.l., toate aceste puse în legătură mai ales cu izbucnirea alienației mentale par a da vieței sale o coloare romantică, și unele reviste și ziare care l-au ignorat câtă vreme era ... țară. A se ocupa cu
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... restrânse și greutățile vietii îl făcură să'și concentreze toate activitățile lui în susținerea gospodăriei, la care îi stătea în ajutor mama mea Maria, femee cu puțină cultură, cum erau pe atunci femeile în țările române, însă înzestrată cu o inteligență deosebită și cu mari însușiri sufletești. Tatăl meu era un om foarte strângător și econom și avea pentru ce. În stare de avuție restrânsă, cu 6 copii, trebuia să îngrijească mult de ținerea casei, la cari îi stătea de ajutor mama mea și ea o femee econoamă, cu puțină cultură, însă cu o inteligență vie și pătrunzâtoare. Îmi amintesc cum tata, din când în când deschidea sipetul legat în fier, în care își strângea economiile lui, scotea ... această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s'a deșteptat prima mea copilărie. În pensionul tatălui meu lucram alături de ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... a aflat el în relație; a cărui inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției, pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu ... masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... a afla despre ocupațiuni, cărora se pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aș fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă, și am atât de puțin interes pentru ceea ce se vorbește sau nu despre mine, c-un cuvânt toată viața mea e atât de simplă, cu toate greutățile ei, încât nici curiozitatea n-o am de-a ști cine și-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaște, nici curiozitatea de-a ști ce se vorbește. O singură dorință am avut, dar dacă și oameni și împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi ... editez versurile și am și luat de la el volumul 1870-71 din "Convorbiri" unde stau "Venere și Madonă" și "Epigonii". Vai Muți, ce greșeli de ritm și rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârșit să cercăm. De-ai fi aici te-aș pupa! Dar așa să pup în vânt? Căci tu ești începutul și sfârșitul vieții mele,
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... strălucitor sub uniforma sa aurită.) AGHIOTANTUL: Sărut mâna, verișoară; ești frumoasă în astă seară ca o zână! Vrei să jucăm cel întâi contradans împreună? ROCHIA DE CREP: Nu se poate, verișorule, că-l joc cu domnul D.; însă dacă n-ai damă, du-te de poftește pe doamna cea cu rochie vișinie, care îți vroiește mult bine. (Se depărtează, râzând cu mulțumire) AGHIOTANTUL (posomorându-se) : Ce însemnează asta?... Dnul D. joacă mai toate contradansurile cele dintâi cu verișoara!... Nu-mi prea place, nu, nicidecum. (Se apropie de bărbatul verișoarei, tânăr smolit, foarte îngrijit de când s-a însurat, și care stă înfipt, ca o sentinelă, lângă ușa salonului pentru ca să poată urmări cu ochii toate pasurile nevestei sale.) AGHIOTANTUL (dându-i mâna) : Ce ai, vere, de stai așa pe gânduri? Ți s-au înecat corăbiile? BĂRBATUL (cu glas înădușit) : N-am nimică. AGHIOTANTUL: Ba ai. Te vezi de pe față că-ți pare rău de ceva. BĂRBATUL (mirându-se) : Mie?... De ce să-mi pară rău? AGHIOTANTUL (în taină) : Pentru că verișoara joacă totdeauna cel întâi contradans cu D. BĂRBATUL (boldind ochii) : Ba că să zici!... N-am băgat de seamă pân-acum. AGHIOTANTUL: Hmmm!... vere, nu-mi
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... nedrept, ca să redevii bun. Nici o durere nu e mai mare decât gelozia care nu poate găsi motive să învinuiască. Un roman stoarce lacrimi de admirație naturilor artistice prin pasagiile lui frumoase, și lacrimi de compătimire naturilor sentimentale prin pasagiile lui patetice. Nu uita un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta -- bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat ... noastră, născută pentru o incompletă adaptare a unui puțin complicat organism la un puțin variat mediu? Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în propriii tăi ochi, nu face concesii de conștiință în directivele vieții tale. Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în ochii altora, ajunge să nu faci concesii în lucrurile mici, zilnice. Bărbații își dau singuri certificat ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... și mască. ... Țara romînească este o țară aproape absolut agricolă; cîteva începuturi de industrie, protejate într'un mod scandalos de către Stat, și chiar începuturile de exploatare a petroleului, stau, ca producție de avuție națională, într'o proporție infimă, aproape neglijabilă față cu producția agricolă. Pămîntul țării este stăpînit: de propietarii mari; între aceștia, cel mai mare e Statul; apoi Coroana, cu domeniile de apanaj; fundațiile de binefacere, ca Eforia Spitalelor; cele culturale, ca Academia, etc.; și marii propietari particulari; de propietarii mijlocii, și de propietarii mici, masa enormă a țăranilor, împropietăriți dela 64 și dela 88. Toți țăranii sînt plugari; ei cultivă micile lor propietăți și propietățile ... puțini își cultivă singuri domeniile; cei mai mulți, foarte mulți, și le arendează în bloc la cine dă mai mult. Particularii fac arendările pe cale de contract între particulari; iar Statul și fundațiunile, pe cale de licitație publică, potrivit legii Contabilității Statului; numai domeniile Coroanei sunt administrate de a dreptul, fără amestec de arendași în bloc. Cu oarecare capital dar și cu potrivit credit, oricine poate concura la acapararea moșiilor mari și mijlocii. În Moldova trebuește mai mult, deoarece, după obiceiul locului, pămînturile se subtarendează la țărani
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea casă. S-a întâmplat să mă nasc într-o familie de mică burghezie, cu tradiții, cu ,,viață de familie", compusă din sentimentul datoriei, din iubire și din solidaritate. Ce voi fi având bun în caracterul meu vine de acolo. Dar această viață a ținut puțină vreme, și la o vârstă aproape inconștientă. După aceea, am trăit fără familie, așa că m ... o sforțare; unul care umblă plecat, trebuie să se gândească necontenit să stea drept. Îndată ce uită, umblă iar ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la 18 ani, în viața de familie, să vorbesc cum se cade, acum acest lucru ar fi foarte ușor, mi-ar fi un lucru natural, fără nici o cheltuială de energie. Bineînțeles e vorba și ...