Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CÂT MAI REPEDE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 258 pentru CU CÂT MAI REPEDE.
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... te-a uitat Necredinciosul mire, Și poate el cu alta azi Trăiește-n fericire? La dânsul nu te mai gândi, Și-l vei uita cu anii, Când el răsplata-și va găsi În ghearele Satanei! — Ah, mamă, ceea ce-am pierdut Pierdut rămâne, mamă! La ce, la ce m ... la mânăstire Mireasa fără de noroc În cer găsește mire! — Ah, mamă, ce mi-e cer și rai! Ah, mamă, ce mi-e raiul? Cu el, cu el e raiu-ntreg Și fără Wilhelm, iadul! Nici nu mai vreau să cred nimic, Nimic din câte-mi spuneți! Ah, viața mea! Lumina mea! Strângeți-vă și-apuneți!... Așa se zbuciumă mereu Și țipă, și ... roib! zăresc la răsărit O geană de roșață... Mireasa mea, cred c-am ajuns! Suntem în dreptul porții, Și patul nunții ni-e gătit... Ce repede merg morții! Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea de fier, Se frânge vechiul lacăt; Aripile bătrânei porți S-aruncă la o parte, Și printre cruci, în cimitir Ei zboară mai departe... Hu!... cavalerul s-a oprit! Minune blestemată! Mantaua-i se destramă-n vânt, Bucată
Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi
... rața, o cântărește în mâini și rămâne foarte mulțumit. Până aici lucrul pare foarte comun. Care burghez — cuvântul e la modă — nu hrănește cu o grije mai mult decât părintească niște ființe hotărâte a fi victimele voracității lui ? Ce este oare vestita artă, cu care se fălește mai ales vremea noastră de astăzi, arta creșterii vitelor? Se fac expoziții speciale de vitele cele mai bune de mâncare și se dă premiuri acelor oameni cari au izbutit să facă dobitoacelor o viață cât mai bună de sacrificat lăcomiei omului. Oamenii sunt niște fiare cari, cu o adâncă perfidie, cultivă victimele lor. Pentru o vulpe este indiferent dacă o găină este slabă sau grasă, e de ajuns să fie cantitativ îndestulătoare ... la urmă nenorocitul animal ajunge a se stinge în economia lui totală, cum am zice românește aplĂ , a pieri pe picioare. Cu cât înaintează acest regim de tortură, cu atât animalul devine mai trist și mai posomorât; ochii i se sting încet; corpul se lăbărțează; gâtul i se înmoaie din pricina atoniei mușchilor; mănâncă greu, și atunci îl îndopi cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din ... gura că i s-a "aprins burta". — Hai, măi Călimane, și te culcă, nu mai zobi pământul de pomană... îi zise Raluca cu sfială. — Să dorm, ai?! să dorm? răspunse el. Să te scoli, cățea, și s-aprinzi jarul în vatra foalelor! Ai să muncești cu ...
... genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în ... comori, prin munți, toate mi-au furat din privire și din suflet. În urma unei asemenea călătorii te simți obosit și dorești să te întorci cât mai repede în căsuța ta mică, cu lucruri de toate zilele, cu o altfel de poezie, pe care sufletul o poate cuprinde. De câte ori nu ai simțit tu cât de mărginit ți-i sufletul, cât de puțin poate încăpea într-însul! Așa eram eu atunci; și am fugit din Italia, am fugit pe coasta Dalmației, într-un oraș vechi, pe ... moartea decât ca un val albastru ridicându-se domol, ca să-ți cuprindă mijlocul și să te adoarmă... Am stat o săptămână, și poate aș mai
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... luna ce răsare! Oh! las că fost-au fete destule de-mpărați, A căror ochi umplură toți ochii de nesaț, Și doar al mai vederii, pe-atunci ca ș-altădată Mai fost-au doară fete, dar n-a fost încă fată Frumoasă, ca Lioara, și nobilă, cât ea Un înger din icoana bisericii părea. Ș-atât avea copila mișcări de fermecate, Cât soarele că-i soare și-i trup fără păcate, Mirat stetea cu totul pe cerul său cel sfânt Și nu-i venea cu modru să-și afle crezământ Privirilor, sta-n cumpeni de poate să se nască Din om așa făptură pe-o lume pământească! II Dar vestea ... Stâlpeș logodnic dat copilei; În apă dar părându-i că vede surâzând P-alesul ei, Lioara șoptește-un nume blând Și arde, cum ard fagii cu foc când îi împresuri. Pe când stătea cuprinsă de-atâtea nențelesuri, Un nor porni pe ceriuri, greu nor de la apus, Crescând mai greu, mai tare, mai sus și tot mai sus Prin larg văzduh, străbate trei câmpuri în trei clipe; Un zmeu venea cu ...
... pe mări pornesc, Află vânt contrariu, stau, se zguduiesc, Apoi iar se-nturnă repezi, spumegate, Astfel se-nturnară cetele turbate. Toți restrânși, p-ai noștri, repede cobor, Îi strivesc prin număr și prin focul lor. Calul și piciorul nu mai pot să calce Decât pe cadaveri... Câmpu-n sânge zace. Brațele-amorțite spedele scăpau. Cei armați nu cată, nu știu unde dau. O furtună crudă ... repede-a-nceput!... Pulberea-i udată, tunurile-amut. Domnul, cu durere, către-ai săi vorbește — ,,Omul și natura, tot ne părăsește. Nu mai e scăpare, noi am fost tradați!... Cel puțin muri-vom ca niște bărbați! Și prin moartea noastră dalbă, vitejească, S-arătăm ca neamul demn e ... acest chip sublim Este-o biruință! Frații mei, murim!" Zice și s-aruncă cu stindardu-n mână Într-o mare ceată d-armie păgână. Cei mai bravi îi urmă, iar pe calea lor Turcii rânduri, rânduri cad zdrobiți și mor. Noaptea pune termen într-a lor zdrobire. Domnul se ... omorând. Stinsu-s-a lumina gloriei moldave! Plângi, o, tristă țară, sufletele brave Ce-au picat în luptă pentru-al tău amor! Plângi cu ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
... George Coşbuc - Un cântec barbar Un cântec barbar de George Coșbuc Voi lași dătători de porunci, Mai râdeți! Nevolnică turmă, Mai râdeți, că-i râsul din urmă! S-apropie ziua! Și-atunci Vedea-veți, sălbateci barbari, Câmpiile voastre-necate De vuietul multor armate, Ca vuietul apelor ... colosul de-aproape Și nu va mai fi cine să-ngroape Mulțimea cea mare de morți! Din Istru vom face pârâu, Să-l umpli, romane, cu sânge, Cu lacrimi pe care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să mai pui În șiruri înfrânta-ți armată, Și-om face să fie odată Toți corbii și lupii sătui! Căci vultur să fii, un colos, Cu aripi de repezi furtune Și cuibul în cer de l-ai pune, De-acolo noi da-te-vom jos! Ce-i viu sfâșia-vom în ... Vom face pe-ai voștri părinți S-ascundă trufașul lor chip În togă, plângând de rușine, I-om trece sub furci caudine, I-om pune cu fruntea-n nisip. Si fără de milă, călăi, În fașe strivi-vom poporul, Și mândri vom pune piciorul Pe gâtu-mpăraților tăi! Vom face cât ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... săgeata Și n-are putere. Pierdut-a și oaste și țară. E noapte-n văzduhuri; și rară E zbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul Iar Gelu, prin noapte stând singur, Vorbește cu calul: Vai, murgule, jalea mă curmă! Mă lupt cu durerea din urmă, Căci ranele-mi sapă mormântul, Degeaba împrăștii tu vântul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pământul. Mă chemi prin nechezuri păgâne Și ... noapte, și ziua de mâine Ne-ajunge pe cale! Trei suliți făcutu-și-au strungă Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă Și nu-mi mai simt brațul și brâul; Tu-ți rupi cu picioarele frâul Las, murgule, las să ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n groapă. Jelească-mă apele Cernii! Să-mi bubuie crivățul iernii. Ca-n taberi al căilor tropot; Iar veșnicul ... auzi! Ca un vânt ce clătește Pădurea, când ploaia sosește, Așa din adâncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. Iar vuietul vine, și crește, Mai iute, ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... cutezător, Vrednic a purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va fi: acum e timpul să ne răzbunăm și noi, S-arătăm că-n șoareci curge nobil sânge de eroi ... de moldovean vrednic cu nedrept a câștigat: Mergeți dar și-n astă noapte picerile vă gătiți, Și când s-o ivi de ziuă cu toții pe drum să fiți. Ca prin marș repede, grabnic, la Moldova să-l călcăm, Cine sunt șoarecii noștri și Rozon să-i arătăm. De veți găsi-mpotrivire, să nu vă descurajați, Și la ... se mișcă vârful de la coada mea, Ce pe a gloriei cale pururea o veți vedea." Zise, și auzitorii așa mult au aplaudat, Cât dulapurile toate în Arhivă s-au mișcat. A doua zi șoricimea cu mare grabă porni Făcu la Focșani gustare, și seara în Iași sosi. II Noaptea domnea în natură, Și zefirii răcoroși Suflau cu-aceeași măsură La drepți sau necredincioși; De a zilei osteneală Sion dormea obosit: Dormea! fără îndoială, În somnul lui fericit, Visele, tainici ființe ...
... Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ... mișca. Și-acum, în urmă, avea niște dureri grozave. Urla. Și mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalți câini, când rămânea singur, numai el și suferința lui, mai ales nopțile îl chinuia boala. Și urla. Mai întâi gemea, înăbușit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca și cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleștau fălcile, și gemetele îi ieșeau ... locul acela în care suferise atâta îl cuprinse. Își adună toate puterile, apoi, ca și cum cineva l-ar fi gonit din urmă, se depărtă cât putu ...
... Vasile Alecsandri - Erculean Plecat-au în zori Trei surori la flori. Sora cea mai mare S-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică Și mai sălbățică S-a dus, mări, dus Pe Cerna în sus [2] Iar în urma lor Mulți voinici cu dor S-au luat cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe mal se oprește, Cu Cerna grăiește: ,,Neră limpezie, Stai de-mi spune mie Despre trei surori Plecate din zori." ,,Sora cea mai mare S-a dus către mare Pe Dunăre-n jos La un plai frumos. Sora cea mezină S-a dus din ... Peste nouă munți, În codri cărunți. Sora cea mai mică Și mai sălbățică Plânge colo-n stâncă La umbră adâncă". Ercul Erculean, Căpitan râmlean, Își repede calul De răsună malul, Ș-ajunge-ntr-un zbor La stânca cu dor. ,,Ieși, fată, din piatră Să te văd odată!" ,,Cum să ies din piatră, Că sunt goală toată Și mă tem de soare... Nu m ... ...