Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CRISTALE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 88 pentru CRISTALE.
Cezar Bolliac - Carnavalul Carnavalul de Cezar Bolliac Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Începe carnavalul! și-n salele bogate Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii! Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă, La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă Și la ai ei cercei; Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte; Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinții schimbă cifre în foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai ...
Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu)
... plutește peste unda adormită Se înalță câte-un vuiet melancolic și profund. Feeria poleiește funii, punte și catarge. Vasul pare o nălucă pe al apelor cristal. De la țărmuri câte-un eco de corabie se sparge Și apoi se risipește ondulând din val în val. Dorm în tihnă călătorii... numai unul ...
Cincinat Pavelescu - Sonet (Pavelescu, 5)
... mai jos, premiul de 100 lei, care pe atunci era colosal. O, de-aș putea s-ajung la nemurire Cu versul meu sonor ca un cristal! Să fiu cugetător ca Blaise Pascal Și toți să mă citească cu uimire! 'Nainte de-a sosi ceasul fatal, Aș vrea să gust ...
Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
... lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste ...
Constantin Stamati - Pentru săraci
Constantin Stamati - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce
... Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
... Sub albeața dulce după juna-i față Râur delicate valuri de roșață, Ca dorinți frumoase prin vis virginal, Ca buchet de roze prin vas de cristal. Ștefan, cu mirare, calul său oprește, Crede-un vis ferice, care-l amăgește. — ,,Cum în dalbe lupte tu ești curajos, Doamne! după luptă, fii ...
Dimitrie Bolintineanu - La un avut
Dimitrie Bolintineanu - La un avut La un avut de Dimitrie Bolintineanu Da, dintre toți avuții din astă țară mică, Acela care știe mai bine-a risipi Comorile de aur cu arta cea antică, Ești tu, nu te-ndoi! Porfirul și ivorul, și aurul îngână Locașul tău ferice în gustul cel mai fin În luxul cel mai splendid la care-a artei mână Dă sufletu-i divin. La masa ta de oaspeți cu inime voioase Cristalul rivaliză cu porțelanul dalb, Și rozele, și crinii, cu june grațioase, Cu gâtul lor cel alb. În cupe râde vinul în spume-mbălsămite Și face să recheme pe zeii cei uitați, Și roabele antice să văd înlocuite De servi muiați în aur ca fiii de-mpărați! Dar poți a-mi spune mie cum în apropiere D-a trece astă vale pe care ai albit, Tu mai înalți palaturi la viață și plăcere, Când viața s-a finit? Știi dacă de la tine și până la morminte Mai este loc d-o noapte, sărmane pieritor? Te-ascunzi fricos, de moarte, bătrân fără de minte, Când tu ești muritor? În darn vei da tu aur arhangelului ...