Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COADA DE ZMEU
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 45 pentru COADA DE ZMEU.
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure
... cremene ies zmeii. Mura tremură pe viță, Ard din aripi licuricii, Vin zmeriți către Domniță Uriașii și piticii: Sîsîilă și Gînganul Vin călări pe rîși de munte, Caragață căpitanul Pe-un haram cu corn în frunte; Badea Vulpe din Straoane Vine în olac cu coadă, Bate patru lighioane De gîndești că le deznoadă; Ursu , vameș de prisacă, Ține hîțele lui slabe: Scoate sabia din teacă Și salută-n două labe. Vin cu toții, mic și mare, Și purtînd la coifuri mîna ... poporul Își înalță către Zînă Rugăciunea sa și dorul Cum îi vine la-ndemînă: Ciripesc în somn copacii Visul lor d dimineață; Înstrunează pitpalacii Cobzele de prin fîneață; Lîngă vrabia cochetă Stă mierloiul în picioare Îndrugîndu-i din flașnetă Dorul lui de zburătoare, Pelicanii în jabouri, Barza-n "doamnă preoteasă", Rîndunelele din nouri, Pitulicile din leasă; Lume veche, lume nouă, Totu-i viers, parfum și floare; Dintr ... strună Doina-n ea să se alinte; Cîntă tot, văzduhul sună Hramul învierii sfinte. Lună, tu, ce ieși din vremuri Și plutești peste abisuri, Cum de luminezi și tremuri Fața gîndului de visuri? Raza ta, lucind ușoară, Pune-n mintea-mi fermecată Amintiri
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... De-un glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os Ce sună frumos! ↑ În locul acestor două versuri o variantă zice: "Păunaș de codru, Vătăjel de lotru." Înțelesul cuvântului lotru nu e bine cunoscut. Unii pretind că însemnează bandă de hoți. ↑ Cobuzul e un instrument oriental. ↑ Acest codru se găsește în țara de sus a Moldovei. El a fost mult timp lăcașul hoților celor mai vestiți. Asemenea a fost și Strunga, și ... districtul Romanului, și Bordea lângă Iași, și Lunca-Mare etc. ↑ În secolul de mijloc oamenii războinici precum și caii lor erau coperiți cu cămăși de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie să fie de neam bun. ↑ Șade în loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... găși acest zmeu căzut și nu l-ar aduce în ograda Sfântului Ilie.“ Zmeul sforăind purta acest blestem pe deasupra orașului, fiind pândit de toți băieții mahalalelor, și când i se întâmpla să cadă din văzduh, devenea prada lor; blestemul nu producea nici un efect, din cauză că hoții ... zmeului în mână, iar mai adeseori el venea cu părul vâlvoi și cu cămașa ruptă. Atunci fața lui se posomora și ochii lui se aprindeau de dorul răzbunării. Cu o iscusință de sălbatic, el își pregătea armele, adică o piatră rotundă legată de capătul unui pac de șfară, și când vedea pe deasupra capului înălțându-se vreun zmeu străin, deodată azvârlea piatra în văzduh și o azvârlea cu atâta măiestrie, încât piatra zbura totdeauna pe deasupra sforii zmeului și cădea iar lângă el ... petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise ... apucară apoi în săbii, a zmeului se frânse. După aceea se luară la luptă dreaptă, se luptară ce se luptară și, înfrângând pe zmeu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi ... și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde ... pe profesor atât de mare, că mi-l închipuiam mai mare și mai tare ca tata chiar... Doamne, dar dacă, în loc să ia pisica de coadă, m-o înhăța pe mine d-un picior?... Se ducea chieful pe copcă, și mă întorceam acasă, înșirând pisicii vorbe
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... cum nechează... Din marea cea profundă O volvură se-nalță și iese-un cal în undă, Cu ierburi și mărgeanuri având coama-mpletită, Și solzi de
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde. Ba că ... mai grasă și să întindem o masă strașnică în fundul grădinii, că prea ne-au mers după plac cu toatele! Și Răducanu meu e un zmeu de flăcău, că în postul Crăciunului împlinește șaptesprezece ani și mână caii mai abitir ca bietul răposat, D-zeu să-l ierte. Țesala, țesală; pologul lui ... mânecuțe largi și scurte, se aduna în cute la betelia rochiei, se lipea de spinare și se încovoia pe sânu-i rotund și cucuiat. Așa de fragezi îi erau obrajii, așa de curată și limpede privirea ochilor săi negri, umezi și lucioși, ca ai unui vițel ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea-n sale ard lumini, făclii, Și aerul, pătruns de mari oglinzi, E răcoros și de miroase nins. O noapte-eternă prefăcută-n ziuă, Grădină de-aur, flori de pietre scumpe, Zefir trecea ca o suflare viuă, Și-n calea lui el crenge grele rumpe. Cu-aripi de-azur, în noaptea cea târziuă, Copii frumoși ai albei veri se pun pe Boboci de flori, când ape lin se vaer Zbor fluturi sclipitori, ca flori de aer. Acolo-nchisă cu mai multe soațe, Ca ea copile și soții de joacă, În lumea ei sălbatic se răsfață, În străluciri viața ș-o îmbracă. A ei priviri sunt tinere și hoațe, Zâmbirea-i caldă ... Cu ochi-nchiși pe jumătate, poartă Privirea jucătoare să-l înghiță, Iară Florin  inima-n el e moartă  Când vede solzii, dinții cei de criță, Sărind la el și-nfipse a lui spadă Și de pământ îl țintui de coadă
... pinteni la cal È™i se duse ca È™i când nici n-ar fi fost aici. Balaurul suspină o dată È™i pieri fără de urmă. Trecu o săptămână! Florea nu mai veni; trecură două; de Florea nu se mai auzea nimic. Trecu o lună; Costan începu a alege între cai. Când crăpară zorile de un an,o lună, o săptămână È™i o zi, Costan se sui pe cal, îÈ™i luă ziua-bună de la frate-său mai mic. "Să vii È™i tu, dacă voi pieri È™i eu" zise È™i se duse cum s-a ... stă bine. Du-te È™i adă bucata din frâu. Doară voi È™ti eu face un lucru cu cale din ea. Podul era plin de frâie, de È™ele È™i de curele. Petru alese cele mai roase, mai ruginite È™i mai neîngrijite È™i le duse babei, ca să facă precum a fost ... i frumoase frâie pentru Făt-Frumos. - Sari voinice în spatele Murgului, strigă baba facând cruce peste cal È™i călăreÈ›: mai zise apoi o zicală de câteva cuvinte È™i intră în casă. După ce Petru sări pe cal simÈ›ea cum că