Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CHIAR EA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 841 pentru CHIAR EA.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... Alba îl îndemna cu un straniu persiflaj să-și aleagă una din ele, era curioasă să-i afle gustul, altfel i-ar fi indicat-o chiar dânsa. Dar găsea necesar, "vorbind serios", ca el să se însoare. îl sfătuia să reflecteze mai adânc la asta; ea însăși și-ar fi simțit conștiința ușurată, dacă el ar fi fost însurat. Pe tema însurătorii lui, corespondența ținea o bună bucată* pesemne, Tudor Buzescu ... al clandestinității și al misterului, al dibuirii în plină lumină a zilei, în plin zgomot de reuniuni întâmplătoare, recepții, săli de teatru, ori chiar saloane - ah, donna Alba era stăpânită total de pasiunea mea pentru obscur și tainic, Doamne! cum mă va privi ea când îi voi pune în mână comoara trecutului ei! - a făcut-o să-l caute și mai în adânc, mai ales în complicitatea ... că adesea e muncită de gândul de a-și legitima cu motive rotunjite aventura ei; dar, în fond, de sub temeiul rândurilor, oricât ea ar vrea s-o acopere cu argumente și preciziuni, reiese doar, spre marea mea fericire, aplecarea tiranică a sufletului spre necunoscut, atracția de ...

 

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... pentru a ne răspândi gândirea mai departe decât o duce vorba. Vorba nu poate trăi mult nici în timp, nici în spațiu. Rostită acum, ea amuțește apoi: auzită aici, ea se pierde acolo. Uneori o prinde cel ce o aude și își aduce aminte de ea, o poartă chiar din loc în loc. Dar tot nu mai este vorba dintâi; aducerea-aminte e necredincioasă; vorba purtată de altul nu e gândul vorbitorului, ci graiul ... literatură. În această mișcare a părerilor de la o generație la alta și adeseori înlăuntrul aceleiași generații aflăm o nouă specie de evoluțiune chiar în cercul mărginit al cercetării noastre: evoluțiunea psihologică în judecățile literare. Încercându-ne să analizăm — deși numai într-o repede schițare — această evoluție ... să se recunoască în noutatea sa relativă acel element de bună-credință impersonală care îi dă valoarea permanentă ca unei produceri esențiale a chiar naturii omenești. O dată adevărul conceput, autorul îi dă întruparea literară și îl aduce în viața publică. Presupunem că a ales un timp ... de a supune unei perpetue examinări fundamentul părerilor sale, el își are cercul inteligenței închis, se opune noului adevăr și, făcând aceasta, crede ...

 

Mihai Eminescu - Iubitei

... n piept inima mea rănită Tresare-adânc la întristarea ta? Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită ­ Oh, în zadar mi-ncreți tu fruntea ta. Durerea chiar de-o simulezi ­ eu simt Fiori adânci în pieptul meu trezind. Ah! cât ești tu de mândră și frumoasă Când râzi, când plângi, când ... uit eu. Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă, În somnul morții m-or neliniști, Pătrunde-vor cu raza lor focoasă Chiar în sicriul unde voi dormi. Ei au pătruns prin pături neguroase, Ce viața mi-a urzit până aci ­ De-ați putut sparge ... n-a luat drept glume Al meu amor e astăzi în mormânt. ­ Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume: Căci ea ești tu ­ tu ea ­ într-un cuvânt Tu mi-ai murit o dată. ­ Să nu-mi mori De-a doua oară, înger de amor. Căci ... fi să stau în lume ­ De jalea ta eu n-aș putea să mor. Acum ­ acum n-aș plânge al tău nume Ci

 

Gheorghe Asachi - Dochia și Traian

... de rea furtună E lacașul cel cumplit, Unde vulturul răsună Al său cântec amorțit. Acea doamnă e Dochie, Zece oi, a ei popor, Ea domnează-n vizunie Preste turme și păstori. II La frumusețe și la minte Nici o giună-i samana, Vrednică de-a ei părinte ... vede astă zână; Deși e învingător, Frumuseței ei se-nchină, Se subgiugă de amor. III Împăratu-n van cată Pe Dochia-mblânzi; Văzând patria ferecată, Ea se-ndeamnă a fugi. Prin a codrului potică Ea ascunde al ei trai, Acea doamnă tinerică Turma paște peste plai. A ei haină aurită O preface în șăiag, Tronu-i iarba înverzită ... toiag. IV Traian vine-n astă țară, Și de-a birui deprins Spre Dochia cea fugară Acum mâna a întins. Atunci ea, cu grai ferbinte, Zamolxis, o, zeu, striga, Te giur pe al meu părinte, Astăzi rog nu mă lăsa! Când întinde a sa mână ... n braț Traian, De-al ei zeu scutita zână Se preface-n bolovan. V El petroasa ei icoană Nu-ncetează a iubi; Pre ea ...

 

Cincinat Pavelescu - Unei rude

... Cincinat Pavelescu - Unei rude Unei rude de Cincinat Pavelescu poet, epigramist și matelot Nu-i epigrama ta fără valoare, Vibrează chiar în ea

 

Dimitrie Bolintineanu - La piramide

... viață Mai multe tronuri mândre d-atunci s-au răsturnat, Și lumea fugătoare schimbat-a a sa față În cursu-i minunat. Chiar mintea omenească luat-a o schimbare; De zeii săi poetici și cerul a scăpat; Iar voi, o monumente d-eternă admirare ... ăst tăcut mormânt! Iar tu, lumina vieții, învie c-o zâmbire Al lor trufaș pământ! Tăcere! Iată noaptea!... O umbră se arată, Răsare din pământ! Ea face semn cu mâna-i plăpândă și uscată Si mii de alte umbre se-nalță din mormânt. Trei regi ce ridicară aceste piramide, Trei umbre ... toți a fermecat. El trece; dar s-arată ordiile păgâne. Sub pașii lor pământul în doliu s-a-nvelit. Dar ei chiar se strecoară și-n urmă nu rămâne Decât o suvenire de dor ce a pierit. Dar cine e eroul a cărui ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... Și cu sergentul, zece, Și nu-i era, zău, nimănui   În pept inima rece. Voioși ca șoimul cel ușor   Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior,   Ș-aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari,   Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari   Și cușma pe-o ... abate toți copacii mari   Din falnica pădure! Dar vai de-a lumei neagră stea   Când moartea nemiloasă Ca-n codru viu pătrunde-n ea   Și când securea-i coasă! Copii! aduceți un ulcior   De apă de sub stâncă, Să sting pojarul meu de dor   Și jalea mea adâncă. Ah ... ziori găsit-am pe-amândoi   Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi   De leșuri musulmane. Sărmanii! bine s-au luptat   Cu lifta cea păgână Și chiar murind ei n-au lăsat   Să cad-arma din mână. Dar ce folos! ceata scădea!   Ș-acum rămăsese Cinci numai, cinci flăcăi din ea,   Și cu sergentul, șese! ... Veni și ziua de asalt,   Cea zi de sânge udă! Părea tot omul mai înalt   Față cu moartea crudă. Sergentul nostru ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... o... Se ridică, umblă... — pe când vântul care suflă Bate-n geamuri, bate tare, și le zguduie cumplit... Fâlfâiesc în candelabre lumânările deodată... Însă ea se îndreptează, palpitând transfigurată, Spre clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ... coardele sonore trece-ntreaga ei junie, Trece prima ei iubire, primul vis de poezie, Care face să vorbească inima unei femei. Dreaptă ca o somnambulă, ea lovește-automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir, Pe când ochii ei în zare urmăresc un chip simpatic Rentregind cu-ncet conturul unui dulce suvenir. Vântul ... renaște — geme cu accente crude, Căci și clapele au limbă, căci și clapele vorbesc. E pierdut, pierdut trecutul! E pierdută fericirea... În prezent, nici chiar nădejdea, viața moartă, și-njosirea... În trecut, era iubire, erau raze, era trai... În prezent, ticăloșia; în trecut, un vis de mai. VI Începuse, făr ... Degetele-i descărnate de abia mai izbutesc Din clavir să redeștepte cântecul dumnezeiesc... Mizerere! Mizerere! Dânsa-n lacrimi izbucnise... Pe octavele-amuțite mâinile-i încremenise... Ea uitase ce e plânsul de sunt ani îndelungați... Armonie! Limbă sfântă, care e ș-a ta putere Dacă faci să curgă lacrimi ca

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

... Cu toate aceste, amintindu-și dătoria ce avea de-a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei, a cărei singură protectoare era ea, căci în spulberatul de Alexandru nu avea nici o încredere, ea se hotărî să sufere tot, numai să nu o părăsească în această grea cumpănă a vieții. Astfel, în ziua pornirii ea umplu trăsura cu perini și merinde, se îmbrobodi bine, luă în buzunări tot soiul de mirodenii și doftorii și se sui împreună cu nepoții ei ... putea răzbate pe coastele prăvălatice, și călătorii trebuiră să încalece pe cai. O! grozăvie! Duduca Balașa să încalece pe cal și încă bărbătește! Asemine rușine ea nu pățise încă în viață și multă vreme ea se bătu cu gândul de se cuvine sau nu să se supună la această nouă încercare. Dar vai! ce era să facă? Ce ar fi ... a baciului care s-o oprească în loc, ar fi făcut negreșit o tumbă în mijlocul câinilor, de-ar fi râs toată stâna de ea. În sfârșit, cu vai, nevoie, înțepenită cum era și cu ajutorul lui Alexandru, căci pe baci îl respinse cât colo, ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... tesacul înapoi la brâu și deschideau ochii mari spre câmpii, spre culmile, spre zăvoaiele și apele peste care împărățeau, și urechi largi la o poveste chiar fără tâlc sau la o vorbă de duh, fără nici un folos, dar bine adusă. Pe urmă, cu vârsta, m-a prins dorul ... și mai pe urmă să fiu înrolat pe vase de comerț, care m-au dus la Constantinopol, în Grecia, în Asia Mică, în Egipt și chiar până în Amsterdam. Atunci eram împins din urmă de cărțile lui Pierre Loti și Claude Farrere, pentru că, dacă la alte cărți de școală nici ... nopți (uneori între zilele de munci istovitoare) cu buchisitul unor hârțoage cu istorioare franțuzești și a unor dicționare vechi și - băgasem de seamă chiar de pe atunci - puțin cam proaste. Le luasem simbrie de la un anticar brăilean pe care l-am ajutat să se mute. Dar și la ... mă pierd în vălmășagul și-n lavra orașelor mari. Și m-am aciuat la Iași o dată cu primele ninsori din anul acela 1915. însă chiar într-a doua săptămână m-am întâlnit cu doi concetățeni din târgul meu oltenesc. Eu i-am recunoscut de îndată, însă credeam că ...

 

Gheorghe Asachi - Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu

... Unde trecătoriul ș-astăzi cu respect se-nchină, A domnit odinioară vechea eroină; Pe atuncea se lupta păstoriul moldovan Și țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Ea avea un fiu puternic, Ștefan i-a fost nume, Prin acest domn strălucit-au patria noastră-n lume; Patruzeci de biruințe lauda-i ... era adăpată; Monastiri, cetăți și sate fumegau aprinse, Cu bătrâni, gemeau și fete și obeze strânse. Dar nenvins era păstorul moldovan, Că țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Încruntat ca leul, Ștefan, voind să răzbune, Înc-o dată pre oșteni merge să adune; Mai întăi însă pre muma va ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>