Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CARE SE POATE RĂSPUNDE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 51 pentru CARE SE POATE RĂSPUNDE.
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... Și, pentru căci pohtĂ©ște să fie pururea împreunat cu el și nedespărțit de împărățiia lui, îi arată calea, îi spune mijlocirea, pentru ca să se mântuiască de păcat și să se întoarcă spre dânsul. Oare care iaste mijlocirea acĂ©ia? Iaste acĂ©ia a pocăinții, carĂ© nu are greșală. Întoarceți-vă zice cătră mine ... dumnezeești. Dară nu săvârșaște numai acĂ©ste preaslăvite, această bunătate mare a pocăinții, ci iaste alta și mai minunată, care face mintea să se mire și inima să se uimească: biruiaște pre însuș Dumnezeu. Și când iaste mânios de sudălmile, de necinstirile și de hulele ce-i fac în toate zilele păcătoșii, cu faptele ... casa lui, să-i răsipească avuțiia lui, să nu mai aibă după acĂ©ia nici vrednicie, nici cinste și la cea de pe urmă să se facă mâncare câinilor și a pasărilor ceriului. Răspunse Ahaav: atâta răutate să-mi vie mie și atâta pedeapsă? Eu să aflu mijlocire ca ... înaintea fĂ©ții mĂ©le, nu voiu aduce răutate în zilele lui, ce în zilele feciorului lui voiu aduce răutatea peste casa lui. Dară ce poate ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... N-am pretenția să pricep economia politică și, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică și starea în care se afla țara noastră până în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar ca și astăzi de lipsa banilor pe piață. O sumă de negustori mari scrâșneau, văzându-și apropiata cădere; iar cât ... pornit în trap mare către miazăzi. Nenea Matache a văzut ce ochi mari făceam și, om deștept, a înțeles că mi se păruse socoteala prea-prea. — Vezi d-ta, drăguță, zice, ce e și cu războiul ăsta! Văzuși bietul băiat! om tânăr și de familie! cum ... mult înțeles: — Lasă, zice, drăguță; sunt frații noștri. Cu atâta s-aleg și ei, cu ce cheltuiesc pe la noi; căci cine știe câți se mai întorc înapoi! O lacrimă de compătimire pentru soldații împărătești și de recunoștință pentru țarul liberator încolți în ochiul lui nenea Matache. În vremea aceasta ... a pomenit de dinaintea războiului. — Îți mai aduci aminte? — Frumoase vremuri!... nu mai apucăm noi așa vremuri frumoase, drăguță! — Și nu se vede, zic eu, nici o scăpare, nici un leac... doar ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai obișnuinduÂse a trăi în huietul ce înăbușește orașele, plecă luându-și calul cu sine și se duse, și se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; așa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui și-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, și într-o zi îi zise să bage de seamă, cum ... și așa multă grije îi dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce împăratul se puse la masă, veniră și fetele și aduse fiecare câte un pepene pe tipsii de aur și îi puseră dinaintea împăratului. Împăratul se miră de această faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. Adunându- ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... pe lângă celelalte, a învățat-o și meșteșugul zugrăviei: știe de minune a-și încondeia și îmbina sprâncenele și, când voiește, se face albă ca peretele și roșie ca racul (și nu știu cum se întâmplă, că dumneaei mai totdauna este astfel) și e frumoasă de minune. Acum nu mai este fătă mare, e cu casa dumneaei, cu boierul dumneaei ... n-are dumneaei chef de bătaie, atunci pe toate slugile, pe toți oamenii din casă îi trimite să-i bată Dumnezeu. Ia să vedeți cum se fac trebile în casa dumneaei. Să luăm, spre exemplu, vremea când se întoarce frățica de la curte; pentru că, să le spuie cineva toate, unde mai are vreme? Cu toate acestea n-ar fi rău să mai ... fata, abia azi scoase din fiare și din coarnele de fier, pentru că, cu câteva zile mai nainte, avusese păcatele să spargă o sticluță când se gătea coconița Drăgana să meargă la bal. Ce va fi fost în sticluță, nu se știe; biata Măriuța însă crede că va fi fost ceva scump, pentru că apa ce s-a vărsat pe jos albise scândurile întocmai ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... și gândul -- Ți-aduc acuma drăgăstos... Deci gura mea să amuțească, Pe nimeni altul să-l slăvească, Decât pe Domnul meu Hristos. III Și zilele se scurg. A lor aripe Cu repezime iute zbor, Se schimbă grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce ... fără teamă Din depărtări. Și mare-i e chemarea, Dar trebui să-mplinească ascultarea, Din toți eu unuia-l încredințez, -- El e bărbatul cel ce se vestește De-nvățător și mare cărturar, Ce adevărul legii îl păzește, -- E Ioan, acela zis statornic, Ce-n tulburările ereticeștei goane Rămas-a straja ... icoane... A-i da povețe, cine este dornic?"... Și-ndată ce-a sunat acestul nume, S-au tulburat călugării mirați; La cântăreț se uită minunați Și șoapte trec prin adunata lume. Și capetele închinând în jos, Răspund egumenului lor sfios: ,,Blagoslovit să fie el, ostașul Lui Dumnezeu, ce ... mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... și gândul -- Ți-aduc acuma drăgăstos... Deci gura mea să amuțească, Pe nimeni altul să-l slăvească, Decât pe Domnul meu Hristos. III Și zilele se scurg. A lor aripe Cu repezime iute zbor, Se schimbă grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce ... fără teamă Din depărtări. Și mare-i e chemarea, Dar trebui să-mplinească ascultarea, Din toți eu unuia-l încredințez, -- El e bărbatul cel ce se vestește De-nvățător și mare cărturar, Ce adevărul legii îl păzește, -- E Ioan, acela zis statornic, Ce-n tulburările ereticeștei goane Rămas-a straja ... icoane... A-i da povețe, cine este dornic?"... Și-ndată ce-a sunat acestul nume, S-au tulburat călugării mirați; La cântăreț se uită minunați Și șoapte trec prin adunata lume. Și capetele închinând în jos, Răspund egumenului lor sfios: ,,Blagoslovit să fie el, ostașul Lui Dumnezeu, ce ... mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... argați cășunaseră pe dânsul și-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile lor și-și căuta de treaba lui. Când se adunau seara și bârfeau verzi și uscate, el se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui; se arăta prostănac. pentru aceasta ei îl porocleau zicându-i căscăundul satului. Stăpânii unde slujea el erau foarte mulțumiți de dânsul și se băteau care de care să-l apuce. Când trecea prin sat, fetele își dau coate și se uitau la dânsul pe subt sprincene. Și ce e drept că aveau la ce se uita. El era curat la față și chipeș; chica lui neagră, ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui albi ca zăpada; mustăcioara ... dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau de pândă seara nu se mai găsesc dimineața. Nu se știa ce se fac. Nici de urmă măcar nu li se mai dedea. Unsprezece flăcăi o pățise până acum. Ceilalți cari mai erau, începuseră a se ...
... n casă. SCENA III SUZANA, TOADER SUZANA: Haide, hai; parcă le văd cum or să mănânce păpara... Le-au intrat și lor gărgăuni în cap. (Se pune iar pe prispă și toarce. Cântă:) Toderică, Toderel, Tare mult mi-e dor de el! TOADER (ieșind din crâșmă, se oprește pe prag): Măi, ieșiți azi la boieresc, ori ba?... Ba?... faceți cum vreți. Să nu ziceți că nu v-am dat de știre. Voi ... mi priesc. TOADER: Fie ș-așa, cucoane Gălușcă. GALUSCUS: Iar cucoane? V-am spus la toți aice, de când me aflu ca profesor în sat, se nu-mi mai ziceți cucoane, pentru că astăzi nu mai esist boierii, nu mai sunt boieri. Zi-mi frate Caluscus, fiindcă toți romanii sunt frați ... erau de viță latină. Strămoșul meu, generalul Galuscus, care era ver primare cu Trifonius Petringelus și cu nu mai puțin celebrul roman Bostanus Coptus, ce se rudea cu oficiliatul și mult sapientul Cartofilus Cesarus Craescus... TOADER: Ian las’, domnule, cartofele și bostanii deoparte și m-ascultă... GALUSCUS: Fie. Acum că ți ... asta de la subprefecătură. GALUSCUS: Ai primit iar vrun ordin? TOADER: Ba nu, o poruncă. GALUSCUS: Cum ai zis? O poruncă? Rău pronunți, frate; debe ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... De altfel, om de spirit, șăgalnic, putină de anecdote și de povești. Umplea casa de veselie unde intra el. Însă de toate aceste însușiri nu se folosea față cu femeile. Între dânsele i se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil; și de aceea, nesimțindu-se destoinic să le ție piept, căuta mai bucuros societatea bărbaților unde apoi las pe dânsul, se dădea de cel mai strașnic răpuitor de femei. Osebit de aceste mici nepotriviri între feliul cum era și feliul cum se arăta, mai avea și alte cusururi; era leneș ca un împărat, mâncău ca un vlădică, risipitor și zgârcit totodată, sau, cu alte cuvinte, ieftin la ... de obicei partida de preferans, și, să ferească Dumnezeu să-l fi dat vreunul de sminteală sara la ora hotărâtă, sau, odată întruniți, să nu se fi jucat pe noapte după regula lui Melhisedec, cum zicea el, că se făcea foc. Greșală nu se încăpea la joc; de altfel, vinovatul era pus în rândul mazetelor și cârâiturile curgeau gârlă în capul lui. Ca să pot da însă figura lui ... tare! fă mai la dreapta! fă mai la stânga! ia sama, nu răpezi! toate acestea curgeau într-un șir neîntrerupt. Apoi în fiecare tufă i
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... aici de nu vei isprăvi Nimic, ia un fuior, fă ață Și caut-un pom și—te acață!“ Achim pornește. Ars de foc Se duce, duce; d-apoi unde? Nu știe singur, ci-și răspunde, Că-n țări la craiul Poloboc. Drum bun, Achime, și noroc! S-a dus o săptâmână-ntreagă— Dar nu știu cum a ... solomonarii! Iar biet Achim era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai— Dar el scuipește-o-dată-n barbă, S-așterne iute la pământ, Se prinde-apoi de-un fir de iarbă Și—vântul doară-i numai vânt! Cu greu trecu pe-aici Cotorul Și se plângea că-l poart dorul Prin țări, cu gând să fie sfânt! Că vezi, mă rog! Pe-aici e locul Pustiu și numai pipirig â ... tot râdea jupînul Soare. Iar Chim, asemenea râzând, S-a pus pe prispă. El își strînge Sumanul bine petecit, Apoi cu suflet asuprit Se tânguiește și se plânge, Că-n țări nevasta i-a fugit. — „Ba draci! îi zice pe loc sfântul, Îndată ce-auzise tot, Ba draci ... ...
... casă te gătește și vite a-ți prăsi. D-a mumii sfătuire ș-a fetii îndemnare Acum el numai poate a sta nenduplecat, Se jură-atunci că munții, cu pușca la spinare Mai mult n-o să-l mai vază umblînd după vînat. Dar însă dimineață în cea din ... eu mult oi lăcrăma. Dar dacă nu te-ndupleci a rămînea asdată, Și pleci iubite-acum, și pleci tu de la noi, Apoi, răspunde, Niță, te ții de vorba dată Că peste două zile te vei afla-nnapoi ? Iar muma umilind-o sispinurile fetii Se-ntoarse către dînsul ce sta-nenduplecat ; „Ascultă, Niță-i zice, măcar la vorba mătii, Nu te mai du as'dată...â€� Dar Niță a ... acel pîrău : Păstorul stă pe muche și turma sa în vale Ea paște, el și cîntă cu fluierașul său. Săteanul cu cămașa și hainele curate Se scoală și grăbește el boi a înjuga, Apoi cît vezi cu ochii pe cîmp cară-nșirate Se duc se-ncarce grîul în arii a-l băga. Se ...