Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CARE PLÂNGE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 58 pentru CARE PLÂNGE.
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
Antim Ivireanul - Învăţătură asupra pocăinţii Învățătură asupra pocăinții de Antim Ivireanul Întoarceți-vă cătră mine, din toată inima voastră și cu post și cu plângere și cu tânguire rumpeți inimile voastre și nu hainele voastre și mă voiu întoarce cătră voi, zice Domnul, la Ioil, în 2 capete. Cine au văzut vreodinioară între zidiri atâta dragoste câtă iaste acĂ©ia ce arată soarele spre pământ, că de și iaste luminătoriu mare al ceriului și împărat al tuturor stĂ©lelor, iar lăsând cĂ©lialalte stihii, îndrăgĂ©ște și iubește mai mult pre smeritul acesta de pământ și spre dânsul are închinată toată pohta lui, pre dânsul luminează cu razele sale, pre dânsul împodobĂ©ște cu de toate fĂ©liurile de copaci, pre dânsul încununează cu florile, pre dânsul îmbogățĂ©ște cu rodurile, pre dânsul hrănĂ©ște cu lucrurile sale. Și, pentru ca să nu să depărtĂ©ze de la el niciodată, face pururea o învârtejire împrejurul < lui > cu un umblet necontenit. AsĂ©mene aceștii pohte, sau, mai vârtos să zic, mai cu mult făr de asămânare arată marele Dumnezeu, ziditoriul și făcătoriul a toate, spre sufletul cel smerit și păcătos al omului, măcar că are în mâinile lui ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
Petre Ispirescu - Fata de împărat şi fiul văduvei Fata de împărat și fiul văduvei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat foarte bogat și puternic. Acest împărat avea un fecior și o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste și alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge și dânsa săÂl petreacă. Așa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nuÂi văzuse fețișoara, nici vântul nu-i bătuse părișorul. Ea se îmbrăcă în negru și-și lăsă părul despletit (pe) spate, și așa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Și așa gătită îi ședea și mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii și viorelele rămăseseră pe jos și nici la degetul cel mic al ei nu le punea. Când o văzu așa de gingașă și de plăpândă, rămase cu ochii zgâiți la dânsa. Și așa de puțintică și drăgălașe mai era, încât s-o sorbi într-un pahar cu apă. Lumea uitase și mort ...
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toți vracii și vrăjitorii, pe la toate babele și cititori de stele, și toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis șiÂi zise: - Rugăciunea voastră am auzit-o și vei face un copil cum nu se va mai afla pe fața pământului. Mâine să se ducă împăratul, bărbatul tău, cu undița la gârlă, și peștele ce va prinde să-l gătești cu mâna ta și să-l mâncați. Nu se făcuse încă bine ziuă și împărăteasa se duse la împăratul și-l sculă zicânduÂi: - Împărate! scoală c-a sosit alba în sat. - Dar asta, răspunse împăratul, ce ai astăzi să mă scoli așa de noapte; nu care cumva vrăjmașii au călcat hotarele împărăției mele? - Din mila lui Dumnezeu, de nici unele ca astea n- ...
... și cu jidănașii îl cumpăr și-l răscumpăr. În așa chip, vrasăzică, a glumit ș-apoi după asta haide a se plânge: — Nevoie, zice, creștinilor, să fii om bogat, negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține ... urmă Anicuța ne spunea nouă, că așa miroseau măturile celea, ca cum miroase mierea! S-a culcat Anicuța și nu poate s-adoarmă, plânge încetișor, i-i jale de tătuca și se teme. Numai, domnule, trece un ceas, altul și vede ea că-n casă intră acei trei hoți ...
... și cu jidănașii îl cumpăr și-l răscumpăr. În așa chip, vrasăzică, a glumit ș-apoi după asta haide a se plânge: — Nevoie, zice, creștinilor, să fii om bogat, negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține ... urmă Anicuța ne spunea nouă, că așa miroseau măturile celea, ca cum miroase mierea! S-a culcat Anicuța și nu poate s-adoarmă, plânge încetișor, i-i jale de tătuca și se teme. Numai, domnule, trece un ceas, altul și vede ea că-n casă intră acei trei hoți ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... des. Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă Pentru acel de care norocul avu grijă; Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit. Și boale ce mizeria ș-averea nefirească Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
Ion Luca Caragiale - Leac de criză Leac de criză de Ion Luca Caragiale Cu cât se accentuează criza aceasta economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranță a scăpa așa de curând, cu atât mi se lămurește mai bine amintirea lucrurilor de, pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenția să pricep economia politică și, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică și starea în care se afla țara noastră până în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar ca și astăzi de lipsa banilor pe piață. O sumă de negustori mari scrâșneau, văzându-și apropiata cădere; iar cât despre negustorii mici, aceia erau mai leșinați decât muștele apucate pe neașteptate de o toamnă aspră și timpurie d-abia își mai trăgeau sufletul. Când ajunsese criza în toiul ei și lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, la poziție principală în Podul Mogoșoaii; îl știam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoț și casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf. — Ai auzit? ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim se plânge-acum degeaba: Savinca-i dusă! Gata-i treaba! Ea face noduri la năfrămi Și pleacă-n țară fără teamă; Scăpat-a de gendarmi ... Iar Chim, asemenea râzând, S-a pus pe prispă. El își strînge Sumanul bine petecit, Apoi cu suflet asuprit Se tânguiește și se plânge, Că-n țări nevasta i-a fugit. — „Ba draci! îi zice pe loc sfântul, Îndată ce-auzise tot, Ba draci! Cu ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își auncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise: - Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; și se întoarse acasă tristă și fără tivgă și fără apă. Fiul de împărat, auzind acest blestem, stătu, și după ce se gândi mult timp la rodiile aurite, se aprinse dorința în el de a le vedea și de a le avea; deci se duse la tatăÂsău și-i zise: - Tată, să-mi faci trei rânduri de haine de fier, căci am să fac o călătorie mare. Și toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. ...
Vasile Alecsandri - Rusaliile Rusaliile de Vasile Alecsandri Vodevil într-un act Cuprins 1 PERSONAJELE 2 SCENA I 3 SCENA II 4 SCENA III 5 SCENA IV 6 SCENA V 7 SCENA VI 8 SCENA VII 9 SCENA VIII 10 SCENA IX 11 SCENA X 12 SCENA XI 13 SCENA XII 14 SCENA XIII 15 SCENA XIV 16 SCENA XV 17 SCENA XVI 18 SCENA XVII 19 SCENA XVIII 20 SCENA XIX 21 SCENA XX PERSONAJELE Scena se petrece în Moldova, în satul lui Cremene, la anul 1860. DOMNUL IONUS CALUSCUS, vechilul moșiei și profesorul școalei din sat TACHI RĂZVRĂTESCU, subprefect TOADER BUIMĂCILĂ, vornic de sat SUZANA, nevasta lui Toader VASILE VEVERIȚĂ, fruntaș GHEORGHE A ȘAFTEI, țăran UN JANDARM CATRINA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE Teatrul reprezintă piața satului. În stânga, casa lui Toader, cu ușă, fereastră și prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boierești, cu portiță. În mijlocul scenei, o fântână între copaci. În fund, crâșma; deasupra ușii este scris: Otel pentru nobili. Această crâșmă a fost zidită în anul mântuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcând pe prispă) Toarce, leleo, toarce, toarce Pân’ ce badea s-a întoarce. Vai! fuiorul mi ...