Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CARE NU SE SIMTE BINE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 44 pentru CARE NU SE SIMTE BINE.
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... dragosti la Savinca-n brață, S-o văd pe bobi și s-o cunosc...“ Și-așa tot hodorosc și trosc, Din fălci mereu se-nvârte crugul, Că-așa-i, vezi Doamne, meșteșugul! —„Măi frate Chim! Ești norocos— Vorbește iară păscălăul, Să nu ne mai audă răul! Vezi bobul est mai negricios? Arată drum și zile bune, Că vezi tu, bobul ăsta spune: Savinca ta nu ți-a fugit! Savinca ta s-a prăpădit, Umblând pe deal după căpșune. Dar om ești tu cu mult noroc! O ... i pe drum departe— E chiar la craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te, căci ești în țară! Și-aici de nu vei isprăvi Nimic, ia un fuior, fă ață Și caut-un pom și—te acață!“ Achim pornește. Ars de foc Se duce, duce; d-apoi unde? Nu știe singur, ci-și răspunde, Că-n țări la craiul Poloboc. Drum bun, Achime, și noroc! S-a dus o săptâmână-ntreagă— Dar ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... în noroi și apoi să te sui în trăsură, ca un porc? — Poi ce să fac? — Să te ia dracu, asta să faci. Nu poți să te cobori de pe capră în trăsură? Stoica se uită cam urât la priporul ce se întindea din vârful caprei. Se simțea în ce hal era și nu-i venea deloc la îndemânăsă încerce. Pe când el se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură prin gură, ca la un surugiu. Fără a mai sta mult la ... așteptat, maică... Dacă nu m-a chemat nimeni. Feciorul nu îndrăzni să zică nimic, ci numai dete din cap cu înțelesuri. Scena aceasta se repeta în toate serile, amărând sufletul Tincuței, prin aceea că Tănase se scula de câte două și trei orica s-o aducă la masă. Când se scula Tincuța s-o cheme, era șimai rău, fiindcă bărbatul său devenea ironic, așa cum știa el. — Nu
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... poate să se gândească la tinerețile sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al tuturora. Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întâietate la împărțeala părerilor de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior ... mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din cimpoi, și din fluier, iară pe Huțu îl ducea întotdeauna cu sine, deoarece Buduleasa fugise cu un scriitor ... închipuirea omenească. Era dar cu putință ca ceea ce a scris unul acum o sută de ani alții să citească astăzi? La asta nu s-a gândit niciodată. Era cu putință ca doi oameni care nu se pot înțelege prin grai viu să se înțeleagă în scris, și dacă ungurul ori neamțul nu
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... MACOVEI: Da! Ce? n-ați auzit de el?... un domn mare, cu oaste mare... și cu stomac și mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezește pân’ ce adoarme, și tot nu se mai satură, vecinic flămând și slab. TOMA: Ș-o fi mâncând și comândul; dar poporul lui?... MACOVEI: Sărmanul! e și mai slab și mai flămând ... la noi, în țara lui Papură-Împărat, deși se spune că împăratul nostru e cam șovăi, șovăi... ca numele lui. MACOVEI: Tacă-ți gura, lehăule!... nu te-atinge de mai-marele tău; împăratul nostru e om cu chibzuială și are doi sfetnici mari, pe Păcală și pe Tândală. Unul îl sfătuiește ... într-un fel, altul într-alt fel, și augustatea sa se tot clatină între-amândoi. TOMA: Ca papura după vânt. MACOVEI: Ei! Ș-apoi!... Clatine-se papura, broaștele să hălăduiască... nu-i așa?... TOȚI: Așa, așa, jupâne. MĂRICA: Cică, pe când trăia împărăteasa, ea cânta cucurigu-n casă? MACOVEI: Ce-ai spus? MĂRICA: Ș-acum, se ... și să descânte de dragoste cu ulcica, și să dezlege norii... MACOVEI: Da de unde știi, jupâneasă, că Baba Rada descântă de dragoste cu ulcica? Nu cumva... MĂRICA: Ferească Dumnezeu, bărbate, nu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... este astăzi va fi odată ca niciodată. Câte focuri, câte lumânări și câte văpaițe n-ai ars, poveste, și toate s-au stins, și multe se vor aprinde ca să se stingă iarăși, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... și numai ăla va ști bine că lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste. A fost odată un împărat. Împăratul avea o nevastă. Amândoi aveau ... vis, ziua ori noaptea?... Făt-Frumos vine noaptea și pleacă de cu ziuă... Făt-Frumos este șchiop, da' nimeni nu cântă ca el și nimeni nu mângâie și nu sărută mai dulce ca el... Tim, tam, tam... Și domnița simți niște buze de foc pe amândoi obrajii. Și tresări și, sprijinindu-se într-un cot, privi speriată înainte, pe cărarea îngustă cu stropi de umbră și de lumină. Și în fund, în fund de tot, văzu pe ... întinse. Când se apropie de el, deschise brațele și, voind, fără să vrea, ca să-l strângă în brațe, mâinile îi trecură prin el, apoi simți un sărutat sub bărbie și, uitându-se înainte, văzu pe cântăreț ca o umbră, o umbră șchioapă care ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... ați adormit cu toții? (Ion se pune dinaintea calului și-l apucă de zăbale ca să-l ție. Ceilalți se adună împrejurul Chiriței.) GUGULIȚĂ: Ba nu, neneacă... dar învățam Telemac cu monsiu dascălul. SAFTA: Și eu făceam dulceți în cămară, cumnățică. ION: Și eu... CHIRIȚA: Taci din gură... că ești încă ... a me. CHIRIȚA (cochetând): În brațele d-tale, monsiu Șarlă?... Ești foarte galant... însă mă tem... ȘARL: O! non te tem... că sunt vurtos. CHIRIȚA: Nu de-aceea... că și eu îs ușurică ca o pană; dar apoi... să sar în brațele unui cavaler... nu știu de se cuvine?... ȘARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion... (În parte.) J’aime mieux ça. CHIRIȚA: Ei, dacă vroiești numaidecât, monsiu ... GULIȚĂ (scâncindu-se): Ei... neneacă, las’ să mă primblu călare... măcar numai pin ogradă. CHIRIȚA: Bai... ți-am mai spus o dată că nu vreau... Nu mă supăra mai mult. Mai bine apucă-te de-ți învață franțuzasca cu monsiu Șarlă... că mă ții o mulțime de parale, trântore. GUGULIȚĂ: Bai și eu... M-am săturat de ... ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... i plăcu. Se făcea că el era într-o grădină frumoasă, frumoasă ca un rai. El ședea acolo, într-un colț, trist și mâhnit că nu putea umbla, să se bucure și el de frumusețile acelei grădini. Păsările cântau de se spărgeau. Frunzele de pomi fâșâiau de adierea vântului și florile răspândeau un miros de te îmbăta. Se uita cu jind la toate astea, căci nu putea să se desfăteze și el. Atunci ridicând ochii în sus, se rugă lui Dumnezeu să-i ia viața mai bine, decât să trăiască în așa ticăloșie. Pe când se făcea că se roagă, deodată i se arătă dinainte o zână așa de frumoasă și de blândă, cum nu mai văzuse el în viața lui așa ființă. Și se făcea că-l întreabă, zicându-i: - De ce te căinești băiețele și te amărăști? - Cum nu m-aș căina și nu m-aș amârî, zână a frumusețelor, se făcea că zise el, iată sunt olog, și din această pricină am ajuns de batjocura tutulor băieților din sat. - Lasă, dragul meu, nu mai plânge, că ei nu știu ce fac, se făcea că mai zise zâna. Tu ai să te tămăduiești și o să ajungi ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai obișnuinduÂse a trăi în huietul ce înăbușește orașele, plecă luându-și calul cu sine și se duse, și se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; așa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui și-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, și într-o zi îi zise să bage de seamă, cum ... din baie, el luă legătura cu hainele, și o porni la sănătoasa călare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vântul și se ducea ca gândul. Cum călcă peste pragul porții, începu casele, curtea și grădina a se cutremura și a urla așa de groaznic, încât se auzi până la zâne și zânele îndată se întoarseră acasă. Daca văzură că argatul lipsește și hainele nu
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... și în jos, două rânduri de haine se rupseră și le lepădase. Neștiind ce să facă, hotărî a mai merge câtva, și daca nu va putea descoperi nimic, să se întoarcă. Abia mai făcu câțiva pași și iată că zări o colibă. Se repezi într-acolo iute ca săgeata și îndată și ajunse. Când, o mătușă sihastră, cum îl văzu, îi și zise: - Da bine, flăcăule, cum ai ajuns p-aici pe unde nu se vede pasăre cu aripioare, dar încămite om cu picioare? - Mamă, zise fiul de împărat, caut cele trei rodii aurite; nu știi d-ta încotro se pot afla? - Nu știu, dragul mamii, nici n-am auzit până acum de așa minune, dară poate soru-mea să știe, care șade puțin mai departe de aici ... trup încât ar fi băut-o într-un pahar de apă, și așa de subțirică de parcă era trasă prin inel. El o povățui să se urce în pomul de lângă fântână, și îi zise să-l aștepte acolo până se va întoarce de la tatăl său cu cară împărătești și cu călăreți, ca să o ia, fiindcă el cunoscuse locurile că nu mai este așa departe. Fata cea frumoasă zise copaciului să se lase jos, și el se lăsă, apoi
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... ucide zburătoarele, și iată-i porniți, ciulinii! Plecați să semene netrebnica lor sămânță. Mica tulpină se frânge pocnind, cosită la rădăcină. Bubumzele spinoase încep să se rostogolească, mii și mii! E marele pohod al ciulinilor, care “vin Dumnezeu știe de unde și se duc Dumnezeu știe undeâ€�, spun bătrânii, privind pe fereastră. Nu pleacă toți deodată. Unii o șterg la cea dintâi suflare furioasă, adevărată puzderie de oi cenușii. Alții par să țină piept, nu vor să se lase, dar ceilalți dau năvală peste ei, îi agață în goană și-i târăsc. La un moment dat, îi vezi încâlcindu-se, formând mari purcoaie ce se rostogolesc cu greu, până ce crivățul se repede o dată cu furca lui, îi spulberă în văzduh, îi face să joace o horă îndrăcită și apoi iar îi împinge înainte. Atunci să ... izolați, rostogolindu-se ca niște cocolașe de omuleți grăbiți. Văzduhul și tot Bărăganul îi privesc: sunt ciulinii singuratici, adică cei mai iubiți. Apoi, orice viață se oprește brusc. Nesfârșitele întinderi sunt curățate ca lespezile unei curți princiare. Atunci Bărăganul se ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m-ai crede, nici nu i-am prea luat sama... Așa de puțin mă interesează, că nu-ți poți închipui... Și, o dată cu vorba, își întocmea, în oglinda din față, cu degete albe și iuți, un zuluf îndăjătnic și negru, ce ... drumul din brațe, ce zici mătușica dragă, s-o las la naiba? — Fugi, lasă-mă că mă umpli toată de colb, zise ea smuncindu-se ca o zvârlugă și scăpând din brațele lui Andrei; ți-ai găsit s-o scoată cineva cu tine la capăt... ia, mai bine du-te și tu și joacă ceva cu cele fete; nu sta degeaba... Și petrecerea întreruptă pentru o clipă își urmă cursul mai departe; care jucau maus, care preferans, care pichet sau concină, care santase, care ... chiar cu vorbe înțepătoare și cu prietenii stricate între duduci... Și nici nu ...