Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CARE NU POATE FI VĂZUT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 80 pentru CARE NU POATE FI VĂZUT.

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

... mai sus și v-am spus a fieștecăriia putĂ©rea și lucrarea, ca pre o piatră în patru fĂ©țe, carĂ© nu să poate mișca ș-au zidit toț sfinții și toț drepții, ca niște înțelepți, casa bunătăților sale, și, după cuvântul Evangheliei: Să pogorî ploae și veniră râurile ... tunul dragostei ajută celor săraci și lipsiț; cu tunul smereniei sue pe cei păcătoși la ceriu. Stă nemișcat în muntele credinții și al nădejdii și nu să poate ascunde; stă întemeiat în muntele dragostei și al smereniei și nu să poate pitula. Să vĂ©de de departe, că iaste la loc înalt; luminează ca o făclie aprinsă în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru. Faptele lui ... de tot lumina zilei între întunĂ©recul nopții și când ceriul, de osteneală, au fost închis spre somn toț ochii lui, atâta cât nici luna nu priveghiia, nici una din stĂ©lele cĂ©le mai mici avea deșchise tâmplele lor cĂ©le de argint, atunce ca când ar fi fost nu făcător de bine, ci ca un hoț, aleargă cu mare grabă la acea săracă de casă și aruncând înlăuntru, ...

 

Alexei Mateevici - Primejdia

... nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de-acu târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și numai ce aud că nu știu cine îi ajunge din urmă călare. Tătuca nu era de cei fricoși, asta nu pot s-o spun, însă stătu la cumpănă; pe acolo, prin păduriță, drumul nu era prea bătut și mers, cărau numai pe acolo fân și lemne, și n-avea cine și pentru ce să meargă călare, ba încă pe ... ne gonesc, îi zice tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia să tac, să-mi fie limba legată. Of, fetițo, nu-mi spune inima de bine. Stătu el puțin la gânduri de primejdia lui și-i zice surorei-mea Anicuța: — Lucrul nu se știe, poate cu bună seamă ne gonesc. Oricum ar fi, Anică dragă, ia tu, frate, banii, pune-i în poală și du-te de te ascunde după o tufă. Dacă s-a întâmpla ... doar un om beat ori un ieșit din minte. Poate

 

Anton Cehov - Primejdia

... nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de-acu târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și numai ce aud că nu știu cine îi ajunge din urmă călare. Tătuca nu era de cei fricoși, asta nu pot s-o spun, însă stătu la cumpănă; pe acolo, prin păduriță, drumul nu era prea bătut și mers, cărau numai pe acolo fân și lemne, și n-avea cine și pentru ce să meargă călare, ba încă pe ... ne gonesc, îi zice tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia să tac, să-mi fie limba legată. Of, fetițo, nu-mi spune inima de bine. Stătu el puțin la gânduri de primejdia lui și-i zice surorei-mea Anicuța: — Lucrul nu se știe, poate cu bună seamă ne gonesc. Oricum ar fi, Anică dragă, ia tu, frate, banii, pune-i în poală și du-te de te ascunde după o tufă. Dacă s-a întâmpla ... doar un om beat ori un ieșit din minte. Poate

 

Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte

... mi-a înnodat părul când mi-a căutat în cap. - Măi frate Busuioc, îi răspunse Siminoc, vino-ți în fire și nu mai face una ca asta. Căci daca împărăteasa ți-a înnodat părul, nu crez să o fi făcut cu vreun gând rău. Busuioc însă a rămas nestrămutat în hotărârea sa și, când și-a luat rămas bun de ... curat, nu sunt eu bărbatul tău. Ea nu voia să crează cu nici un chip. Atunci el zise: - Dumnezeu să-și arate dreptatea. Pe cine nu va fi drept din amândoi, să-l cresteze sabia care stă în cui. Și îndată sabia sări și crestă pe fată la deget, și atunci crezu și ... de vede pe Siminoc aci și-i zise: - Bine ai venit sănătos, frate, dară mult am dormit. - Puteai tu să dormi mult și bine, daca nu eram eu. Apoi îi spuse toată șiritenia de la despărțirea lor până acum. Busuioc bănuind pe Siminoc că s-o fi îndrăgostit cu femeia lui, nu voi să-l crează când acesta îi mărturisi adevărul, spuindu-i că nici prin gând ...

 

Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte

... stea în frunte Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici 1872 A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, și în lumea asta era un păcurar bătrân și ... vorbe și iscusințe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptița în grija ei, a ei să fie grija. Știa că nu-i va fi greu să afle cale și chip. Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt și iscusințele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, și feciorul ... de dor neastâmpărat să știe ce și cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, și urâtă, și supărăcioasă, și grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost așa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când fe ... ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... George Coşbuc - Un pipăruş modern Un pipăruș modern de George Coșbuc (Parodie) A fost ce-a fost. De n-ar fi fost, Achim ar fi șezut acasă; Dar după ce Savinca lasă Pe-Achim în ajunări și post, El, zău! nu face lucru prost, De-și cată draga-i jupâneasă. Dar vezi! Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta ... La Crai-din-Peșteră s-abate. Vestitul crai, măcar e crai, Nu-i vrednic preț de trei surcele; Dar trei groșițe dacă-i dai, Te poate ridica prin stele, Cât poți să dai „bon jour“ cu ele. Achim Cotor i-a povestit Din fir în păr tot ... știe singur, ci-și răspunde, Că-n țări la craiul Poloboc. Drum bun, Achime, și noroc! S-a dus o săptâmână-ntreagă— Dar nu știu cum a rătăcit, Ca nu mergea spre răsărit, Și astfel, fără să-nțeleagă, Ajunse-ntreg și fericit La toarta galbină de-aramă; La capul lumii, bag de seamă. Și ce ... zace pe sub pat Și-a mucezit acum mâneiul, De când în ladă l-ai lăsat! Iar tu—cătră Cotor—te cară! Să ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2

... au rădicat-o Domnul de la mijloc, făcându-se pre sine ascultătoriu până la moarte; au numit-o Ioann păcatul lumii, ca când n-ar fi fost alt păcat mai mare în lume decât neascultarea. Și au zis păcat, iar nu păcate, pentru căci numai întru acĂ©ia singură neascultare să cuprinde toate păcatele. Drept acĂ©ia zicând cum că păcatul acela l-au șters Domnul ... Lui Moisi i-au poruncit să meargă în Eghipet să mântuiască pre norodul lui Israil din robie și măcar că era făicav la limbă și vedea și multe împiedecări, fiind la mijloc împărat tiran și crud la inimă, iar nu s-au îngrijit. Lui Petru i-au poruncit Hristos să umble pre ape și vedea că iaste lucru cu nevoe și cu neputință, iară n-au eșit din poruncă. Pavel, mergând pre cale și căzând jos de pre cal de ... de sunt eu Domnul, unde iaste frica mea? Cine iaste din voi, să se teamă de mine, să mă cinstească, să se rușineze de mine? Nu iaste, până la unul-zice David la Psalm 3 toț s-au abătut împreună, netrĂ©bnici, s-au făcut; nu iaste cel ce face bunătate, nu

 

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

... li se plângea oamenilor că prea i s-a făcut răzleață ju- ninca și că are treabă și nu poate umbla după ea. Nu-i vorbă, oamenii s-ar fi plâns și ei, dar nu mai aveau cui să i se plângă când Păcală îi lua pe dinainte și li se plângea de te prindea mila de el. Când văzură ... i vorbă, a fost cam scurtă socoteala aceasta, dar în satul lui Păcală multe se întâmplă. Păcală, de! ce să facă!... Dacă ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă nu voia. Avea tragere de inimă penru oamenii din satul lui. Nu! pe oamenii din satul lui nu putea el să-i încurce, cum ar fi încurcat a bunăoară pe oamenii din satul lui Tândală. Întinse dar pielea să se usuce, iar după ce se uscă, o luă în ... mai rău. — Ce ai cu pielea aceea? întrebă omul nostru. Păcală mai dete din umăr, mai se codi, mai se rugă de iertare că nu poate să spună. — Apoi, grăi el cam cu anevoie în cele din urmă, piele-ar ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn

... proci. Fără de nici un prepus să cunoaște cu socoteală dreaptă cum că Dumnezeu iaste preaputĂ©rnic, căci are putĂ©ria întocma cu voința și poate să facă câte va vrea, după cum zice prorocul David: Toate câte au vrut au făcut Domnul. Drept acĂ©ia, de ar fi vrut ar fi putut și nefăcându-se om, cu alt mijloc să mântuiască pre om din mâinile diavolului, iar n-au vrut. Și de veț întreba pentru ce ... chip? Pentru că n-au vrut să se lupte cu vicleanul diavol cu dumnezeirea descoperită, ci s-au îmbrăcat cu trup, pentru căci că ar fi putut zice diavolul cătră Dumnezeu, îndreptându-se: eu cu om mă lupt, iar nu cu Dumnezeu și nu iaste cu dreptate tu, Dumnezeu fiind, să te lupți cu mine, tu ziditoriul și făcătoriul să te lupți cu mine, zidirea și făptura; ci mă ... maică și ai rămas fecioară. Că din fire iaste unii muieri fecioară să fie fecioară numai în câtă vrĂ©me va păzi fecioriia și mumă nu poatefie deaca iaste fecioară și o muiare carĂ© au născut prunc nu ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un străbun al său ar fi tăiat într-o bătălie atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul ... preface vorbele în faptă, se scărpină cu îngrijire pe spete. Era pe atunci lucru frumos și vrednic de laudă ascultarea fetelor. În zilele noastre aceasta nu se mai vede. Dacă fiica vornicului Smereanu ar fi zis, spre pildă, că inima ei este juruită altuia, și ar fi căzut în genunchi udând cu lacrămi amare picioarele părintelui ei, sau ar fi căzut leșinată după obicei, desigur pe spetele bătrânului vornic Smereanu ar fi jucat baltagul hatmanului. Însă buna copilă stătu smerită când se înfățișă pețitorul cu cererea din partea hatmanului Baltag; apoi se retrase tăcută în odaie, spre ... ca toate ideile. Iată-l, deci, că ia un cuțit de vânat dintr-un dulap; îl ascute pe ciubotă și-l îndreaptă spre gâtlej. — Nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii

... scrie despre ce mi-o da pân gând? - Ba, chip, aveam un subiect... - Despre ce? - Despre credință și știință... cum adică știința distruge credința și nu o poate înlocui. Știi, Ă¡ propos de sărbători... - Ceva nou de tot... Am înțeles, zic; du-te și n-ai grije; aibi curaj!... cu metodele moderne... Și ... urmă, supliciul infamant între doi tâlhari și moartea; apoi, triumful asupra morții, învierea... în fine spulberarea ultimei umbre de îndoială a nenorocitului, care nu poate crede minunea până nu pipăie. "Iară Toma, unul din cei doisprezece, carele se chemă geamăn, nu era cu dânșii când a venit Isus. Deci, zicea lui ceilalți ucenici: «Am văzut pe Domnul»; iar el a zis ... a zis Tomii: «Adu-ți degetul tău încoace și vezi mânile mele; și adu mâna ta și o pune în coasta mea, și nu fi necredincios, ci crede». Răspuns-a Toma și a zis: «Domnul meu și Dumnezeul meu!» Zis-a Isus ... plantă divină, ce-și trăgea seva din fundul inimii noastre! Și nu v-ați mulțumit cu atâta! peste rană, în adâncul inimilor, de teamă să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>